Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Alegeri
Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite
facebook

Cine este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii?

Un subiect de mare interes pentru lumea justiției a fost noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii, dar mai ales a conducerii acestei instituții. În cadrul ședinței de constituire de vineri, 6 ianuarie, a fost ales judecătorul Mariana Ghena pentru funcția de președinte, iar procurorul Cristian Mihai Ban a fost ales pentru funcția de vicepreședinte.

În şedinţa de vineri, 6 ianuarie, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, în prezenţa domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, care îşi va exercita atribuţiile începând cu data de 7 ianuarie 2017, pentru un mandat de şase ani. 

Şedinţa de constituire a fost convocată, conform dispoziţiilor legale, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Iulia Cristina Tarcea.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, 2 reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi 3 membri de drept, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă, iar hotărârile sale se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.

Membrii Consiliului desfăşoară activitate permanentă.

Reamintim că în urma alegerilor organizate în perioada 7 iunie - 19 decembrie 2016, au fost validaţi de Senatul României, pentru un mandat de şase ani, următorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

judecător Simona Camelia Marcu și judecător Mariana Ghena

Curţi de apel:

judecător Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti

judecător Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov

judecător Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj

Tribunale:

judecător Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ

judecător Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov

Judecătorii:

judecător Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara

judecător Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

procuror Codruţ Olaru

Parchete de pe lângă curţi de apel:

procuror Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Parchete de pe lângă tribunale:

procuror Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş

procuror Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

Parchete de pe lângă judecătorii:

procuror Tatiana Toader  - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti

În cadrul şedinţei de constituire a fost aleasă conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 7 ianuarie 2017, astfel:

Mariana Ghena, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru funcţia de preşedinte, Cristian Mihai Ban, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru funcţia de vicepreşedinte.

Potrivit dispoziţiilor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.


Cuvinte cheie: csm, magistrati, procurori, judecatori, presedinte, vicepresedinte, mandat, sedinta de constituire, parchete
COMENTEAZA

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020