Avocatura Com
Actualitate
În materie administrativă, România ocupă locul 1 în Uniune, la numărul de litigii soluționate, iar în materie civilă și comercială, locul 6
facebook

Lumea justiției din România este dominată de sexul frumos. Din fericire

Potrivit unor statistici, peste 73% dintre judecătorii din România sunt femei. Acest fapt ne poziționează pe primul loc în UE, la această "categorie", în ceea ce privește proporția la instanța supremă. În același timp, o veste nu foarte plăcută este aceea de a afla că suntem în coada clasamentului în ceea ce privește durata insolvențelor, iar numărul avocaților este scăzut dacă îl raportăm la populație, fiind 104 avocați la 100.000 de locuitori.

"România se află undeva la mijlocul clasamentului UE în funcție de numărul total de dosare, altele decât cele penale, aflate pe rol, raportat la populație. În jurul României sunt, însă, și țări mai liniștite, precum Bulgaria, unde în derulare există doar un proces la 100 de locuitori.

Pe locuri de frunte, în UE România se situează la procentajul judecătorilor femei și, în mod surprinzător, la îmbunătățirea eficienței instanțelor în ultimii ani", a spus coordonatorul departamentului de rezolvarea disputelor din cadrul PeliFilip.

Potrivit datelor statistice ale Comisiei Europene, în funcție de numărul total de dosare - altele decât penale - aflate pe rolul instanțelor și raportându-l la populație, România se află undeva la mijlocul clasamentului statelor europene, cu o medie care a oscilat între 3,1 și 3,7 dosare la 100 de locuitori în perioada 2010-2014. În aceeași perioadă, state ca Suedia sau Bulgaria au navigat prin ape mai liniștite, oscilând în jurul valorii de 1 dosar la 100 de locuitori, în vreme ce sistemul judiciar din alte state - Slovenia (între 12 și 19 dosare), Croația (între 8,4 și 10 dosare) sau Italia (între 7,4 și 8,1 dosare).

Tendința în UE pare sa fie de scadere a numarului total de dosare noi, iar Romania nu face nota discordantă. A crescut, însă semnificativ numarul de litigii civile si comercial, potrivit Wall Street.

"Spre deosebire însă de celelalte state membre, unde diferențele sunt mai putin pronunțate, România cunoaște variații extreme în funcție de materia la care ne uităm. Pe de o parte, numărul de litigii noi civile și comerciale a crescut semnificativ (cu peste 36% în 2014 față de 2010 și peste 64% în 2014 față de 2013), pe de altă parte, numărul de litigii noi administrative a scăzut considerabil (cu peste 25% în 2014 față de 2010 și peste 64% în 2014 față de 2013)", a completat Cătălin Alexandru.

Statisticile UE arată că, în 2014, raportat la populație, România a înregistrat cel mai mare număr de litigii noi civile și comerciale din întreaga UE. Variații importante au cunoscut și dosarele necontencioase de carte funciară, care au crescut cu peste 186% în 2014 față de 2010 și peste 205% în 2014 față de 2013.

De asemenea, numărul de judecători este, în cifre absolute, unul ridicat (locul 5 în UE), însă și România este unul dintre cele mai mari state membre. În funcție de numărul de judecători raportat la populație, România se află pe locul 13, cu 21 de judecători la 100.000 de locuitori în 2014.

Justiția din România este dominată de femei. Eficiența? În creștere

"O statistică interesantă plasează România printre primele locuri în ceea ce privește proporția de femei judecător - peste 73% la nivelul tuturor instanțelor - și chiar pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește proporția la instanța supremă (84% în 2014)", completează avocatul.

În timp ce numărul de dosare nu-i face pe români remarcați în UE, eficiența instanțelor s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani.

"În 2013 și 2014, numărul de litigii soluționate l-a depășit considerabil pe cel al litigiilor nou înregistrate, raportul dintre cele două valori plasând România pe locul 2 în Uniunea Europeană (după Luxemburg). În materie administrativă, România ocupă locul 1 în Uniune, iar în materie civilă și comercială, locul 6 (după Italia, Slovenia, Croația, Grecia și Lituania)", a adăugat partenerul PeliFilip.

După criteriul duratei de soluționare a litigiilor în prima instanță, România se situează pe primele locuri în materie civilă și comercială (fiind depășită doar de Lituania, Luxemburg, Letonia, Austria, Olanda și Ungaria) și în prima jumătate a statelor europene în materie administrativă.

În schimb, suntem în coada clasamentului, "întrecuți" doar de Grecia și Slovacia, în ceea ce privește durata insolvențelor, în medie de 3,3 ani, fără îmbunătățiri în perioada 2010-2014.

Numărul avocaților este relativ mic, dacă îl raportăm la populație (locul 18 în Uniunea Europeană, cu 104 avocați la 100.000 de locuitori în 2014), iar majoritatea lor profesează și în domeniul rezolvării disputelor.

"Deși segmentul avocaturii de litigii este mai atomizat decât cel al avocaturii de consultanță, se observă și aici un efect tip Pareto - majoritatea litigiilor cu valoare (sau miză) mare sunt gestionate de un număr redus de case de avocatură, care au experiență și resursele necesare pentru a face față oricând oricărei provocari", a conchis avocatul Cătălin Alexandru.


Cuvinte cheie: lumea justitiei, instante, magistrati, judecatori, femei, eficienta, locul intai, clasament, ue, statistici, insolventa, litigii, avocati, locuitori, provocare, romania, bulgaria, grecia, litigii civile, materie comerciala, avocat Alexandru V. Catalin-George
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC AVOCATURA COM SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura COM SRL și SC ADVO VALUE SRL | 2003-2020
Avocatura Com