Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Litigii
Legea dării în plată ar putea fi analizată de către CCR
facebook

Sesizare a CCR privind Legea dării în plată, într-o contestaţie la executare. Instanţa: "Dezlegarea cauzei depinde în tot de soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate"

Un dosar dintre o unitate bancară și clienții acesteia, judecat la secția civilă a Judecătoriei Focșani, este la un pas de a pleca spre Curtea Constituțională. Banca a solicitat instanței să sesizeze CCR cu două excepții de neconstituționalitate ale Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, care este în vigoare de doar câteva luni. Deși judecătoria a admis o parte din doleanțele băncii, dosarul se află în recurs la tribunal, unde se va stabili dacă la Curtea Constituțională se va analiza și o a doua excepție.

Legea dării în plată, în vigoare din mai anul acesta, deja ridică semne de întrebare. Sau cel puțin cei care au interese sub acest aspect atrag atenția că anumite prevederi ale actului normativ nu sunt în concordanță cu legislația noastră.

Judecătoria Focșani a considerat că, într-adevăr, o excepție care viza această lege ar trebui analizată de către Curtea Constituțională, iar dacă și Tribunalul Vrancea, ca instanță de recurs, va avea aceeași opinie, dosarul în care s-a discutat această problemă va lua drumul CCR.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o unitate bancară, contestator într-un dosar civil cu obiectul contestație la executare. Însă aceasta nu a fost singura solicitare a băncii, după cum reiese din minuta Judecătoria Focșani. "Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatoarea OTP BANK România SA. Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoare. Sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată asupra dispozițiilor prevăzute de articolul 11 din Legea 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoare cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată asupra dispozițiilor prevederilor articolului 8 alineat 5 din Legea, ca inadmisibilă. În temeiul articolului 413 alineat 1 punctul 1 Cod Procedură Civilă dispune suspendarea judecății întrucât dezlegarea cauzei depinde în tot de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, până la pronunțarea și motivarea deciziei Curții Constituționale. Cu drept de recurs pentru cererea de sesizare a Curții Constituționale respinsă ca inadmisibilă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării", se arată în încheierea judecătoriei.  

Potrivit acesteia, CCR ar trebui să analizeze prevederile potrivit cărora "în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată".

Cea de-a doua excepție, respinsă de instanță, se referea la "dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit", care "aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului"


Cuvinte cheie: legea 77/2016, dare in plata, exceptie ccr, judecatoria focsani, tribunalul vrancea, contestatie la executare, cod procedura civila, curtea de justitie a uniunii europene, otp bank
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2022