Avocatura Com
Valorile profesiei
Ioan Chelaru, un Senior al avocaturii româneşti
facebook

Avocatul Ioan Chelaru, despre mentorat: "Trebuie să înţelegi că, dacă dai altuia lumină de la lumânarea ta, nu luminează mai puţin..."

Ne-a vorbit cu înţelepciune despre mentorat, al cărui beneficiar a fost, şi al cărui promotor este. După ce a condus lucrările Senatului României, împărtăşindu-le apoi din cunoaşterea sa "copiilor" pe care-i creşte la Facultate, avocatul Ioan Chelaru a găsit timp şi pentru a aborda tema mentoratului cu Avocatura.com.

"Mă bucur, dragilor, că aţi abordat această Temă, invitând nume mari ale avocaturii să vorbească despre ea. Este o temă care va prinde, sunt convins, o temă salutară.

Eu cred că nu există avocat, fără mentorat. Iar cei care nu au beneficiat de mentoratul specific avocatului, ajungând în profesie fără acest element indispensabil al construcţiei unui Avocat, probează această realitate.

Din preaplinul pe care ţi-l dă Dumnezeu trebuie să dai înapoi. Tinerii avocaţi trebuie crescuţi în spiritul valorilor profesiei.

Mentoratul? Trebuie să înţelegi că, dacă dai altuia lumină de la lumânarea ta, nu luminează mai puţin", a spus cu tâlc avocatul Ioan Chelaru, vicepreşedintele UNBR şi vicepreşedintele Senatului României.


Citeşte, în curând pe Avocatura.com, o contribuţie a lui Ioan Chelaru despre mentoratul în avocatură!


Cuvinte cheie: tema lunii, avocaturacom, mentoratul in avocatura, intelepciune, personalitate, vicepresedinte unbr, vicepresedinte senatul romaniei, Valorile profesiei: Mentoratul, avocat Ioan Chelaru
COMENTEAZA
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com