Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Evenimente
Proiectul îşi propune consolidarea sistemului de protecţie a drepturilor omului în România
facebook

"Cunoaşte-ţi şi revendică-ţi drepturile!"

Casa de avocatură TSAA, prin asociatul Dan Ghilan, cu sprijinul Asociaţiei Anais, partenerul Avocatura.com, a participat la evenimentul Human Rights Law, organizat de către APADOR-CH (Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului în România), la Predeal.

"Cunoaşte-ţi şi revendică-ţi drepturile!" este un proiect care îşi propune să consolideze sistemul de protecţie a drepturilor omului în România. Sistemul de protecție a drepturilor omului poate funcționa doar în momentul în care beneficiarii lui, cetățenii, sunt conștienți de drepturile lor și de modalitățile în care își pot exercita un anume drept.
 
La evenimentul de la Human Rights Law au participat, din partea APADOR-CH, Dan Mihai, expert jurist, Nicoleta Popescu, avocat, şi Maria-Nicoleta Andreescu, Director Executiv, care au prezentat detalii despre proiectul din care fac parte.

În cadrul evenimentului a fost prezentată o detaliere a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, punându-se în discuţie cele mai importante articole ale Convenţiei şi oferindu-se explicaţii şi exemplificări practice a drepturilor la care se referă normele respective.

Ulterior, a urmat o serie de cazuri practice de discriminare, supuse analizei CEDO, dând posibilitatea participanţilor la conferinţă de a-şi exprima propriile opinii referitoare la speţele discutate.

"Cazurile practice puse în discuţie au prezentat varietate, speţele dezbătute abordând probleme precum discriminarea pe criterii etnice, de orientare sexuală sau de infectare cu virusul HIV", a declarat Dan Ghilan, asociat TSAA.

Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu o prezentare foarte utilă şi practică a modalităţii de redactare şi adresare către autorităţile competente, a unor cereri în vederea apărării drepturilor prevăzute de normele juridice aplicabile materiei. Au fost prezentate inclusiv draft-uri de lucru, însoţite de sfaturi profesionale pentru depăşirea diverselor obstacole practice, pe care un petent le-ar putea întâlni în revendicarea drepturilor sale.

În cea de-a doua zi, participanții au fost împărţiţi în două grupe de lucru, în scopul analizării unor speţe teoretice furnizate în cadrul evenimentului, pentru identificarea unor posibile încălcări ale Drepturilor Omului, ocazie cu care participanţii au avut posibilitatea să susţină o argumentare la nivel de grup, în ceea ce priveşte optica personală asupra speţelor în discuţie.

Nu în ultimul rând, a fost prezentat conţinutul procesului de Advocacy şi implementarea hotărârilor CEDO.

Asociaţia ANAIS este membră a reţelei europene WAVE (Women Against Violence Europe).

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui web site nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014.


Cuvinte cheie: eveniment, proiect, asociatia anais, cedo, drepturile omului, cazuri practice, spete, sfaturi profesionale, avocat Carmen Nemes
COMENTEAZA

ALTE TITLURI
Urmărește-ți dosarele

cu notificări
la fiecare termen

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020