Avocatura Com
Valorile profesiei
Avocaţii români fac front comun pentru Profesori
facebook

#RespectPentruProfesori. Valeriu Stoica: "Sunt ceea ce sunt şi datorită profesorilor mei" | Gh. Florea: "Salut demersul Avocatura.com" | Florentin Ţuca: "E revoltător" | R. Constantinovici: "Guvernanţii, fără luciditate"

Avocaţii români sunt solidari cu drama profesorilor, salarizaţi de Statul român cu "sume" batjocoritoare. După ce Avocatura.com a dezvăluit că profesorii care au lucrat cu prilejul examenului de titularizare vor primi pentru o zi de muncă 30 de lei - impozabili - şi a invitat 16 nume sonore ale avocaturii româneşti să ia poziţie publică în legătură cu acest fapt revoltător, alte patru dintre personalităţile profesiei s-au exprimat, urcând numărul lor la 9. Aşteptăm, în timp util, şi reacţiile celorlalţi confraţi.

VALERIU STOICA, profesor universitar, fost ministru al Justiţiei

Împărtăşesc sentimentele şi gândurile exprimate în mesajele anterioare. Sunt ceea ce sunt şi datorită profesorilor mei.                                                                                         

GHEORGHE FLOREA, preşedintele UNBR

Orice profesie cunoaște obstacole, dezamăgiri, neîmpliniri, greutăți! Cine a simțit măcar odată sufletul pus în ceea ce face Învățătorul, Profesorul, Mentorul a înțeles că dedicaţia şi credința în binele general a învins şi învinge umilința bazată pe lipsa de considerație a muncii făcute adesea fără pretenții de recunoștință imediată!

Revolta faţă de cinismul situației în care este pus cel care ar trebui să fie eliberat de grijă materială imediată pentru a putea fi, deopotrivă, exigent şi demn, este împărtășită de orice intelectual profesionist care observă ceea ce se întâmplă şi în alte profesii!

Cu atât mai mult este salutară preocuparea pe care o entitate preocupată declarativ de lumea avocaților o are pentru a orienta avocații spre realităţi în care dreptul la siguranță şi la remunerație echitabilă trebuie apărate şi prin demersuri de solidaritate cu cerințele unei dreptăți sociale pe care adesea o ignorăm pentru că este estompată de agenda cotidianului!

Dreptul la recunoștință morală faţă de dascălii noștri lipsit de armătura dreptății sociale care exclude umilirea celui care se străduiește să transmită cunoaștere şi pricepere, fără de care stagnăm inconștient, se dovedește a fi cunoscut! Este mai greu să urnim mecanismele prin care echitatea socială exprimată în remunerarea justă a muncii oneste a celor care slujesc învățământul să fie cu adevărat puse în mișcare! Primii care o pot face sunt avocații - cadre didactice! Mesajul Avocatura.com ne privește pe toți, iar apelul făcut către cei care pot acționa în deplină cunoștință de cauză este neechivoc!

FLORENTIN ŢUCA, Managing Partner "Ţuca Zbârcea şi Asociaţii"

Dragă Teo,

Scuze de omisiune. Ea a fost motivată de faptul că nu am ceva special de adăugat: da, e revoltător și sunt perfect de acord cu frustrările deja exprimate de confrații care au răspuns.

RODICA CONSTANTINOVICI, Partener, The Law Chamber

Susţin, desigur, această iniţiativă dar nu pentru că sunt revoltată, ci lucidă, stare care lipseşte guvernanţilor noştri. Este neîndoielnic că pregătirea şi starea de bine a profesorilor, care depind şi de confortul financiar, se reflectă în educaţia, performanţele şi starea de bine a acestei naţii. Cât timp salarizarea dascălilor copiilor noştri nu transmite recunoştinţă şi preţuire, ci dispreţ şi nepăsare, cum bine spune distinsul Profesor Traian Briciu, exportul de intelectuali va deveni istorie. 

 

Citește și: 4 AVOCAŢI FAC FRONT COMUN CONTRA INJUSTIŢIEI LA ADRESA PROFESORILOR. Ce spun PIPEREA, COSMA, BRICIU şi NICULEASA despre umilinţa acestora: "Fără dascăli, nici împăraţii n-ar fi împăraţi"

Avocatul Ana Diculescu-Şova: "În clasa I am fost învăţată să spun «bună ziua!» Învăţătoarei mele. Tot timpul mi-a venit să-i spun «sărut mâna»!"


Cuvinte cheie: profesori, umilinta, statul roman, reactii avocati, pozitie publica, avocati, triplare salarii profesori, petitie, societate, educatie, investitii, mediul preuniversitar, salarii decente, Valorile profesiei: Responsabilitatea socială, avocat Valeriu STOICA, avocat Dr. Florea D. Gheorghe, avocat Florentin Tuca, avocat Rodica Constantinovici
COMENTEAZA
Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL. Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2016 ©   Copyright SC ADVO VALUE SRL 2017
Avocatura Com