Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 219 din 27 iulie 2018 privind unele măsuri referitoare la sumele acordate reprezentând ajutoare de urgenţă
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 664 din 31 iulie 2018 -
LEGE nr. 219 din 27 iulie 2018privind unele măsuri referitoare la sumele acordate reprezentând ajutoare de urgență
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1Prezenta lege se aplică persoanelor care au beneficiat de ajutoare de urgență și/sau ajutoare în temeiul art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 2(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele nerecuperate reprezentând ajutoare de urgență și/sau ajutoare acordate potrivit art. 1, pe care persoanele beneficiare trebuie să le restituie unităților administrativ-teritoriale drept consecință a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control.(2) Se exonerează de la plată și obligațiile fiscale accesorii sumelor prevăzute la alin. (1), consecință a constatării Curții de Conturi sau a altor instituții cu atribuții de control a unor prejudicii. Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către persoanele prevăzute la art. 1 a sumelor reprezentând ajutoare de urgență și/sau ajutoare pentru care Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, precum și orice formă de recuperare a acestora.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 27 iulie 2018.Nr. 219.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 2 din 1 aprilie 1982 privind organizarea producerii şi folosirii raţionale a resurselor de nutreţuri
  • LEGE nr. 280 din 24 iunie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere
  • LEGE nr. 402 din 20 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2002 pentru modificarea art. 3 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 149/2001 privind instituirea Tarifului intern de călători în transportul feroviar
  • LEGE nr. 47 din 4 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 18 septembrie 2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 6 februarie 2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru Universitatea "Transilvania" din Braşov, în scopul construirii unui campus universitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 30 iunie 2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 266 din 7 noiembrie 2008 a farmaciei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 25 iunie 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul îmbunătăţirilor funciare
  • LEGE nr. 4.256 din 13 decembrie 1938 pentru interpretarea art. 63, punctul 3 din legea pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane din 7 Aprilie 1934
  • LEGE nr. 85 din 23 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/1997 privind majorarea salariilor de baza pentru unele categorii de personal din învăţământ
  • LEGE nr. 244 din 29 noiembrie 2016 pentru ratificarea Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 43 din 7 martie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 143 din 31 decembrie 1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 256 din 7 decembrie 2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare fata de Banca Naţionala a României rezultate din plata serviciului datoriei publice externe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 23 mai 2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 241 din 24 noiembrie 2000 privind salarizarea cadrelor militare în activitate care îndeplinesc funcţii în afară Ministerului de Interne în organizaţiile internaţionale care acorda asistenţa de specialitate pe teritoriul României
  • LEGE nr. 162 din 1 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
  • LEGE nr. 249 din 30 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie
  • LEGE nr. 3 din 20 aprilie 1972 cu privire la activitatea de comerţ interior
  • LEGE nr. 171 din 7 octombrie 2016 pentru aderarea Guvernului României la cel de-al treilea Protocol, adoptat la Strasbourg la 6 martie 1959, la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, adoptat la Paris la 2 septembrie 1949
  • LEGE nr. 267 din 23 mai 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 100/1999 privind unele măsuri de protecţie socială a cadrelor militare şi a salariaţilor civili, care se vor aplica în perioada restructurării aparatului central, comandamentelor de arma, inspectoratelor generale, marilor unităţi, unităţilor şi a formaţiunilor din compunerea Ministerului de Interne
  • LEGE nr. 118 din 5 iunie 1998 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Populara Chineza privind extrădarea, semnat la Bucureşti la 1 iulie 1996
  • LEGE nr. 57 din 22 martie 2010 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România şi Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 3 noiembrie 2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 196 din 9 decembrie 1999 pentru ratificarea Addendumului la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul RO9803.02 "Sprijin pentru reforma din domeniul protecţiei copilului", semnat la Bucureşti la 15 octombrie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 6 mai 2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre
  • LEGE nr. 118 din 14 iulie 2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale
  • LEGE nr. 152 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2013 pentru modificarea art. 11^5 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor
  • LEGE nr. 218 din 5 iulie 2005*) (*republicată*) privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
  • LEGE nr. 410 din 29 decembrie 2005 privind acceptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003
  • LEGE nr. 4 din 1 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2010 privind anunţarea creşterii contribuţiei României la bugetul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru perioada 2011-2015 cu o jumătate de unitate contributivă, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ce se va desfăşura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4-22 octombrie 2010
  • LEGE nr. 468 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice
  • LEGE nr. 474 din 9 iulie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate şi modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România", semnat la Bruxelles la 4 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 22 februarie 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 12 decembrie 2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • LEGE nr. 134 din 5 iulie 2011 pentru completarea alin. (1) al art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 28 mai 2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • LEGE nr. 52 din 15 aprilie 2011 (*republicată*) privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
  • LEGE nr. 406 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/2002 privind încetarea aplicabilităţii unor facilităţi
  • LEGE nr. 670 din 16 decembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţa a regimului comunist instaurat în România
  • LEGE nr. 76 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 366/1971 privind modificarea Codului de procedura penală
  • LEGE nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
  • LEGE nr. 143 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2000 referitoare la unele măsuri privind asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 27 ianuarie 2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 parteneriatului public-privat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 9 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 413 din 26 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
  • LEGE nr. 120 din 12 iulie 1999 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata creanţelor fiscale către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale de stat în cazul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ale Societăţii Comerciale "Tractorul" - S.A. Braşov
  • LEGE nr. 76 din 24 iunie 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 297 din 30 decembrie 2000 pentru completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 361 din 8 septembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflate în dificultate
  • LEGE nr. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020