Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 218 din 27 iulie 2018 pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 664 din 31 iulie 2018 -
LEGE nr. 218 din 27 iulie 2018pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) lucrări de construire de drumuri și căi ferate forestiere;b) lucrări de intervenții de natura investițiilor la drumurile și căile ferate forestiere existente, în scopul menținerii integrității și funcționalității acestora, inclusiv repuneri provizorii în funcțiune.2. La articolul 6, literele a)-d) se modifică și vor avea următorulcuprins:a) proiectarea lucrărilor de construire a drumurilor forestiere și a căilor ferate forestiere;b) proiectarea lucrărilor de intervenții de natura investițiilor la drumurile forestiere și la căile ferate forestiere existente;c) executarea lucrărilor de construire a drumurilor forestiere și a căilor ferate forestiere noi;d) executarea lucrărilor de intervenții de natura investițiilor la drumurile forestiere și la căile ferate forestiere existente. Articolul IILegea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 27 iulie 2018.Nr. 218.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 3 din 7 ianuarie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2014 privind modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001-31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene
  • LEGE nr. 218 din 11 noiembrie 2010 pentru ratificarea Protocolului adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia, semnat la Bucureşti la 30 aprilie 2010, privind amendamentele la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Zagreb la 8 iunie 1994
  • LEGE nr. 386 din 16 decembrie 2005 pentru înfiinţarea comunei Estelnic prin reorganizarea comunei Poian, judeţul Covasna
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • LEGE nr. 335 din 17 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art. 167^1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • LEGE nr. 256 din 31 octombrie 2008 pentru ratificarea Protocolului de aderare a Republicii Croaţia la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles la 9 iulie 2008
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 44 din 23 martie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 iunie 2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE"
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 30 noiembrie 2011 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a art. 8 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
  • LEGE nr. 376 din 28 septembrie 2004 privind bursele private
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 17 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 135 din 13 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2016 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, precum şi alte măsuri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 31 octombrie 2002 (*republicată*) privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*)
  • LEGE nr. 146 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
  • LEGE nr. 447 din 8 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 178/2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 128 din 21 decembrie 2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 20 aprilie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice
  • LEGE nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 10 septembrie 2014 privind trecerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • LEGE nr. 67 din 11 martie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 10 mai 2006 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
  • LEGE nr. 236 din 16 mai 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
  • LEGE nr. 9 din 5 ianuarie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 142 din 25 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 16 din 18 septembrie 1998 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. VI alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 240 din 7 iunie 2004 (*republicată*) privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 139 din 17 octombrie 2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasa" - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţionala a Pădurilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 29 septembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 228 din 4 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
  • LEGE nr. 69 din 16 aprilie 2010 responsabilităţii fiscal-bugetare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 207 din 18 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului diplomatic salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi
  • LEGE nr. 351 din 23 decembrie 2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
  • LEGE nr. 3 din 9 ianuarie 2007 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2006 privind prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii tinerilor nr. 350/2006
  • LEGE nr. 349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • LEGE nr. 57 din 1 noiembrie 1974 Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 5 mai 2005 pentru aprobarea concesionării unor servicii publice desfăşurate în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi a concesionării unor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a statului
  • LEGE nr. 108 din 16 iunie 1999 (*republicată*) pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii
  • LEGE nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • LEGE nr. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 57 din 1 aprilie 2019 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • LEGE nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • LEGE nr. 345 din 1 iunie 2002 (*republicată*) privind taxa pe valoarea adăugată*)
  • LEGE nr. 46 din 19 martie 2008 (*republicată*) Codul silvic
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 32 din 21 martie 2002 privind comasarea prin absorbţie a Regiei Autonome "Locato" de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021