Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 206 din 20 iulie 2018 pentru completarea unor acte normative
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 647 din 25 iulie 2018 -
LEGE nr. 206 din 20 iulie 2018pentru completarea unor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege Articolul IDupă articolul 86 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 86^1, cu următorul cuprins: Articolul 86^1Prin excepție de la prevederile art. 86, personalul militar de specialitate medico-sanitar, indiferent de gradul militar deținut, poate fi menținut în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, la cerere, cu aprobarea anuală a conducătorului instituției, până la împlinirea vârstei de pensionare stabilită pentru personalul de specialitate medico-sanitar civil. Articolul IIDupă articolul 69^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 69^2, cu următorul cuprins: Articolul 69^2(1) Prin excepție de la prevederile art. 69^1, ofițerii de poliție și agenții de poliție, personal de specialitate medico-sanitar, indiferent de gradul profesional deținut, pot fi menținuți în serviciu, la cerere, cu aprobare anuală, după împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiții a atribuțiilor ce le revin, până la împlinirea vârstei de pensioare pentru personalul de specialitate medico-sanitar civil.(2) Competențele privind aprobarea menținerii în serviciu prevăzute la art. 69^1 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și situațiilor prevăzute la alin. (1). Articolul IIIDupă articolul 65 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 10 aprilie 2014, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 65^1, cu următorul cuprins: Articolul 65^1(1) Prin excepție de la prevederile art. 65, agenții și ofițerii de penitenciare, personal de specialitate medico-sanitar, indiferent de gradul profesional deținut, pot fi menținuți în activitate, la cerere, după împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiții a atribuțiilor ce le revin, până la împlinirea vârstei de pensionare stabilită pentru personalul de specialitate medico-sanitar civil.(2) Competențele privind aprobarea menținerii în activitate prevăzute la art. 65 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și situațiilor prevăzute la alin. (1).Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    IULIAN-CLAUDIU MANDA
    București, 20 iulie 2018.Nr. 206.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 10 din 6 ianuarie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
  • LEGE nr. 33 din 16 ianuarie 2007 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European*)
  • LEGE nr. 25 din 27 decembrie 1967 privind amnistierea unor infracţiuni, graţierea şi reducerea unor pedepse
  • LEGE nr. 179 din 2 decembrie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/1999 privind aprobarea intrării pe teritoriul României şi acordarea statutului de refugiat unor persoane din Republica Federala Iugoslavia
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 8 aprilie 1999 privind autorizarea Fondului Proprietăţii de Stat de a contragaranta o scrisoare de garanţie ce se va elibera de către Banca Agricolă - S.A. pentru garantarea împrumutului de 100.000 tone de cereale, acordat Societăţii Comerciale "Comtim" - S.A. Timişoara de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 77 din 8 noiembrie 1993 pentru aderarea României la Protocolul referitor la Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport (C.E.M.T.), semnat la Bruxelles la 17 octombrie 1953
  • LEGE nr. 258 din 30 decembrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996
  • LEGEA calului nr. 389 din 16 decembrie 2005
  • LEGE nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 26 mai 2013 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore
  • LEGE nr. 573 din 14 decembrie 2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri
  • LEGE nr. 146 din 22 iulie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 12 iunie 2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 154 din 5 iulie 2011 pentru completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
  • LEGE nr. 110 din 16 mai 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi prorogarea unor termene
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 10 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001-31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României
  • LEGE nr. 155 din 5 iulie 2011 pentru modificarea Legii nr. 246/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • LEGE nr. 200 din 4 noiembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 28 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 30 iunie 2017 pentru prorogarea unui termen şi pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 19 din 2 aprilie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului consilierilor de integrare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 4 august 2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat
  • LEGE nr. 51 din 14 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
  • LEGEA nr. 4 din 13 iulie 1990 privind remunerarea şi alte drepturi ale Preşedintelui României, senatorilor şi deputaţilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 2 octombrie 2003 privind reglementarea garanţiilor de 10% reţinute societăţilor comerciale furnizoare din valoarea utilajelor, echipamentelor, aparatajului şi construcţiilor metalice livrate pentru Combinatul minier de îmbogăţire a minereurilor acide cu conţinut de fier de la Krivoi-Rog - Ucraina
  • LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • LEGE nr. 296 din 15 mai 2002 privind acordarea asistenţei medicale în România cetăţenilor străini în baza acordurilor, înţelegerilor, convenţiilor sau protocoalelor internaţionale de reciprocitate în domeniul sănătăţii, la care România este parte
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 89 din 1 noiembrie 1995 privind aderarea României la Convenţia internaţionala pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
  • LEGE nr. 173 din 25 noiembrie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind serviciile aeriene şi a Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei asupra cooperării dintre ţările scandinave cu privire la Scandinavian Airlines System (SAS), semnate la Oslo la 26 octombrie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 108 din 29 iunie 2000 pentru ratificarea Scrisorii de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la 10 martie 2000, privind acordarea unui avans de 100.000 dolari S.U.A. din viitorul împrumut pentru finanţarea Proiectului "Facilitarea comerţului şi transportului în Sud-Estul Europei", în valoare de 17,1 milioane dolari S.U.A.
  • LEGE nr. 99 din 16 septembrie 1992 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate
  • LEGE nr. 12 din 28 februarie 2005 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 158 din 22 octombrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/1997 privind suspendarea impozitului pe venitul agricol
  • LEGE nr. 218 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005
  • LEGE nr. 147 din 1 iunie 2007 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2006 privind regimul fiscal aplicabil plăţilor compensatorii efectuate către angajaţii locali ai Delegaţiei Comisiei Europene în România
  • LEGE nr. 104 din 26 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 110/2000 privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a importurilor de utilaje şi echipamente pentru realizarea proiectului "Instalaţia de anhidrida ftalica şi plastifianţi" la Societatea Comercială "Oltchim" - S.A. Ramnicu Valcea
  • LEGE nr. 227 din 29 noiembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state, semnat la Bucureşti la 9 decembrie 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 145 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/1999 privind unele măsuri de acompaniament social pentru salariaţii din industria metalurgică ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 1.264 din 4 aprilie 1931 asupra Contractului de gaj agricol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 18 decembrie 2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
  • LEGE nr. 379 din 10 decembrie 2009 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 1 aprilie 2004 pentru declararea zilei de 2 aprilie 2004 ca zi liberă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 72 din 1 aprilie 2009 pentru încetarea valabilităţii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ecuador privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Quito la 21 martie 1996, ratificat prin Legea nr. 12/1997
  • LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 (*republicată*) privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • LEGE nr. 259 din 23 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
  • LEGE nr. 410 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Acordului sub formă de schimb de scrisori dintre România şi Comunitatea Europeană privind acordarea reciprocă de concesii comerciale preferenţiale în domeniul vinurilor, semnat la Bruxelles la 23 februarie 2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 1 septembrie 2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021