Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 178 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 627 din 19 iulie 2018 -
LEGE nr. 178 din 17 iulie 2018pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după alineatul (2) se introductrei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:(3) Prezenta lege reglementează regimul general al ocupației de expert în egalitate de șanse și de tehnician în egalitatea de șanse, așa cum sunt prevăzute acestea în Clasificarea ocupațiilor din România.(4) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, cu un număr de peste 50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au posibilitatea să identifice un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de șanse.(5) La nivelul instituției/companiei, din perspectiva domeniului specific al fiecărei entități în care își desfășoară activitatea, expertul/tehnicianul în egalitatea de șanse sau persoana desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați are următoarele atribuții principale:a) analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de discriminare de gen, precum și nerespectarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și recomandă soluții în vederea respectării acestui principiu, conform legii;b) formulează recomandări/observații/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați cu respectarea principiului confidențialității;c) propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, evaluează impactul acestora asupra femeilor și bărbaților;d) elaborează planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în care să fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de gen, măsuri privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce privește politica de remunerare, promovare în funcții și ocuparea funcțiilor de decizie;e) elaborează, fundamentează, evaluează și implementează programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;f) acordă consultanță de specialitate pentru aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.2. La articolul 4, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:l) prin violență de gen se înțelege fapta de violență direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat, motivată de apartenența de sex. Violența de gen împotriva femeilor este violența care afectează femeile în mod disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a se limita însă la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală, traficul de ființe umane și prostituția forțată.3. La articolul 25, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) COJES este alcătuită din reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, ai structurilor subordonate autorităților administrației publice locale, ai structurilor deconcentrate ale autorităților administrației publice centrale, ai confederațiilor sindicale, ai confederațiilor patronale, precum și din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale reprezentative la nivel local, desemnați de acestea.4. La articolul 25, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Nu pot fi membri ai COJES persoanele care:a) au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni sau sancționate pentru fapte de discriminare de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărâre rămasă definitivă;b) au fost revocate anterior din calitatea de membru al COJES.5. La articolul 25, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Președintele COJES este reprezentantul în teritoriu al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, fiind persoana desemnată din cadrul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și, respectiv, a municipiului București, cu atribuții în domeniul egalității de șanse.6. La articolul 25, după alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (7)-(10), cu următorul cuprins:(7) Vicepreședintele COJES este persoana desemnată din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București.(8) Structura de conducere a COJES este constituită din președinte, vicepreședinte și secretar executiv.(9) Secretarul executiv este reprezentantul consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București.(10) Activitățile de pregătire și organizare a ședințelor COJES sunt asigurate de un secretariat tehnic.7. La articolul 26 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale - I.N.C.S.M.P.S. este responsabil cu promovarea și asigurarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul specific de activitate și pune la dispoziție datele și informațiile pe care le deține, necesare elaborării strategiilor și politicilor în domeniu;8. La articolul 26, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Ministerul Cercetării și Inovării asigură respectarea și exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii «Alexandru Darabont» - INCDPM București, care este responsabil cu promovarea și asigurarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul specific de activitate și pune la dispoziție datele și informațiile pe care le deține, necesare elaborării strategiilor și politicilor în domeniu.9. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) și (1^1) pun la dispoziția ANES, trimestrial, informațiile rezultate din exercitarea atribuțiilor lor în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, precum și al eliminării discriminării pe criteriul de sex. Articolul IIÎn termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articolul IIILegea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 17 iulie 2018.Nr. 178.----

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 160 din 30 iulie 1998 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar*)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 328 din 14 iulie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
  • LEGE nr. 12 din 20 februarie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 23 ianuarie 1998
  • LEGE nr. 231 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 4 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 172 din 16 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGE nr. 677 din 19 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 15 martie 2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării şi desfăşurării unor proiecte culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 1 din 20 aprilie 1972 cu privire la modificarea articolelor 45 alin. 1 şi 81 alin. 3 din Constituţia Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 17 februarie 2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României
  • LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
  • LEGE nr. 74 din 8 aprilie 2008 pentru completarea Legii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995
  • LEGE nr. 127 din 5 mai 2007 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 164/2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în vederea recuperării valorii rămase neamortizate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.
  • LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
  • LEGE nr. 223 din 30 aprilie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2000 pentru completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
  • CODUL SILVIC nr. 46 din 19 martie 2008 (LEGE nr. 46/2008)
  • LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 23 din 9 ianuarie 2019 pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art. 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 82 din 24 decembrie 1991 (*republicată*) a contabilităţii
  • LEGE nr. 514 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 224 din 24 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 121 din 25 septembrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 19 martie 2008 privind modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 4 din 1 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2010 privind anunţarea creşterii contribuţiei României la bugetul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru perioada 2011-2015 cu o jumătate de unitate contributivă, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ce se va desfăşura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4-22 octombrie 2010
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • LEGE nr. 73 din 28 aprilie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2014 privind modificarea unor acte normative şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ca membru în Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership)
  • LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 350 din 23 decembrie 2015 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014
  • LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 8 aprilie 1999 privind autorizarea Fondului Proprietăţii de Stat de a contragaranta o scrisoare de garanţie ce se va elibera de către Banca Agricolă - S.A. pentru garantarea împrumutului de 100.000 tone de cereale, acordat Societăţii Comerciale "Comtim" - S.A. Timişoara de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 30 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 165 din 8 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România
  • LEGE nr. 57 din 5 martie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1997 cu privire la pensionarea pentru munca depusa, cu reducere de vârsta, a femeilor care lucrează în industria miniera
  • LEGE nr. 205 din 28 decembrie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/1999 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la colaborarea în domeniul şcolar, semnat la Bucureşti la 15 martie 1996
  • LEGE nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 264 din 13 iunie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 20 noiembrie 2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată
  • LEGE nr. 243 din 22 iunie 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 381 din 5 octombrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 10 aprilie 2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • LEGE nr. 373 din 18 decembrie 2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 mai 2007 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 110 din 24 octombrie 2003 pentru completarea art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor
  • LEGE nr. 87 din 18 octombrie 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale
  • LEGE nr. 268 din 7 iulie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială
  • LEGE nr. 189 din 26 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă
  • LEGEA nr. 40 din 18 decembrie 1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne
  • LEGE nr. 20 din 28 februarie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2004 privind susţinerea proiectului "Dezvoltarea zonelor turistice Luna Şes-Borşa" judeţele Satu Mare şi Maramureş
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020