Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 111 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 422 din 17 mai 2018 -
LEGE nr. 111 din 16 mai 2018pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 17 mai 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 456 alineatul (1), litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat și persoane încadrate în gradul I de invaliditate;2. La articolul 456, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, stabilită conform alin. (1) lit. t), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.3. La articolul 464 alineatul (1), litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat și persoane încadrate în gradul I de invaliditate;4. La articolul 464, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Scutirea de la plata impozitului/taxei pe teren, stabilită conform alin. (1) lit. t), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative.5. La articolul 469 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat și persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;6. La articolul 469, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport, stabilită conform alin. (1) lit. b), se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative. Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 16 mai 2018.Nr. 111.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 240 din 15 iulie 2013 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 iunie 2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 204 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene
  • LEGE nr. 397 din 30 octombrie 2006 pentru modificarea art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată
  • LEGE nr. 383 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 487 din 25 septembrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 73/2000 privind organizarea în universităţi a unor formaţiuni de studiu complet în limbi moderne de mare circulaţie internaţionala
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura
  • LEGE nr. 350 din 11 noiembrie 2009 pentru ratificarea Acordului încheiat prin schimb de note verbale efectuat între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Ungare, la 25 septembrie 2008 şi 10 aprilie 2009, privind modificarea şi completarea Convenţiei consulare dintre Republica Socialistă România şi Republica Populară Ungară, semnată la Bucureşti la 28 noiembrie 1973
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 178 din 20 decembrie 2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 126 din 3 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 114/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 240 din 10 iunie 2009 pentru completarea alin. (2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  • LEGE nr. 23 din 18 noiembrie 1969 *** Republicat privind executarea pedepselor
  • LEGE nr. 46 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 341/1970 privind înfiinţarea compartimentelor de organizare şi control în ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 180 din 7 octombrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 15 iunie 2004 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 391 din 28 septembrie 2004 privind Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea unor măsuri privind operarea unei aeronave aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne
  • LEGE nr. 231 din 13 iulie 2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • LEGE nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia
  • LEGEA nr. 102 din 3 mai 2005 (republicată) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 11 mai 2000 pentru modificarea prevederilor Legii nr. 2/1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 14 din 13 martie 2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 6 din 6 ianuarie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 265 din 15 mai 2002 pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia de la Basel (1989) privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora
  • LEGE nr. 246 din 12 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 110 din 24 octombrie 2003 pentru completarea art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată
  • LEGE nr. 70 din 13 mai 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*republicată*) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • LEGE nr. 1 din 20 aprilie 1972 cu privire la modificarea articolelor 45 alin. 1 şi 81 alin. 3 din Constituţia Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • LEGE nr. 15 din 9 ianuarie 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
  • LEGE nr. 223 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene
  • LEGE nr. 26 din 26 ianuarie 1999 pentru modificarea art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 199 din 4 noiembrie 1998 privind dreptul absolvenţilor învăţământului particular liceal, profesional şi postliceal de a susţine examenul de finalizare a studiilor la unităţi similare din învăţământul de stat
  • LEGE nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 14 din 14 februarie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York la 11 februarie 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 1 din 23 ianuarie 1998 pentru modificarea articolului 9 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată
  • LEGE nr. 289 din 5 iunie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare
  • LEGE nr. 299 din 24 octombrie 2005 privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 29 septembrie 2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante
  • LEGE nr. 54 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 503/1970 privind instituirea stemelor judeţelor şi municipiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 35 din 6 iunie 1994 (*republicată*) privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment*)
  • LEGE nr. 608 din 31 octombrie 2001 (*republicată*) privind evaluarea conformităţii produselor*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept public
  • LEGE nr. 190 din 16 iunie 1947 pentru portul şi vînzarea armelor de foc
  • LEGE nr. 263 din 16 iunie 2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 24 din 28 februarie 2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021