Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 69 din 19 martie 2018 pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 245 din 20 martie 2018 -
LEGE nr. 69 din 19 martie 2018pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 20 martie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNICDupă articolul 35 din Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie 2003, se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins: Articolul 35^1(1) Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare-dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la cerere, personalul de cercetare-dezvoltare se poate pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 19 martie 2018.Nr. 69.-----

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 9 iunie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România
  • LEGE nr. 330 din 28 iunie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a Legii locuinţei nr. 114/1996
  • LEGE nr. 169 din 30 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 26 aprilie 1999 pentru ratificarea Scrisorii de acord, dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans în valoare de 1,5 milioane USD din viitorul împrumut de asistenţa tehnică în valoare de 25 milioane USD, destinat dezvoltării instituţionale a sectorului privat, semnată la Bucureşti la 26 ianuarie 1999
  • LEGE nr. 214 din 15 noiembrie 2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor
  • LEGE nr. 228 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale funcţionarilor publici
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 2 noiembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C.
  • LEGE nr. 10 din 29 ianuarie 1991 LEGE privind finanţele publice
  • LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1966 (*republicată*) privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară
  • LEGE nr. 5 din 5 ianuarie 2006 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003, precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2003
  • LEGE nr. 517 din 9 octombrie 2001 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime Constanţa" - S.A. pentru finanţarea Proiectului privind mediul şi infrastructura în Portul Constanţa, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000*)
  • LEGE nr. 327 din 14 iulie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 388 din 16 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2005 pentru modificarea art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 5 din 3 iunie 1952 privind organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 280 din 24 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 233 din 24 noiembrie 2016 privind parteneriatul public-privat
  • LEGE nr. 31 din 28 noiembrie 1977 (*republicată*) privind Congresul Consiliului de conducere ale unităţilor agricole socialiste, al întregii ţărănimi, al Consiliului oamenilor muncii din industria alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor şi Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • LEGE nr. 134 din 28 octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/1996 privind unele măsuri pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din luna noiembrie 1996
  • LEGE nr. 343 din 29 noiembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 24 septembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
  • LEGE nr. 95 din 13 mai 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovării
  • LEGE nr. 468 din 4 noiembrie 2004 pentru ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Primului-Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004 şi Decizia Consiliului executiv al Fondului Monetar Internaţional din 7 iulie 2004, a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru perioada 2004-2006, precum şi a Memorandumului tehnic de înţelegere
  • LEGE nr. 337 din 8 iulie 2003 pentru înfiinţarea comunei Coşula, judeţul Botoşani, prin reorganizarea comunei Copălău
  • LEGE nr. 126 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii gazelor nr. 351/2004
  • LEGE nr. 106 din 18 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici
  • LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 parteneriatului public-privat
  • LEGE nr. 109 din 24 mai 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale şi supravegherii pieţei echipamentelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 septembrie 1997 privind unele măsuri de conservare şi de închidere a minelor
  • LEGE nr. 183 din 14 octombrie 2010 pentru ratificarea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre România şi Canada, semnat la Ottawa la 19 noiembrie 2009
  • LEGE nr. 4 din 9 ianuarie 2007 pentru modificarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 70 din 17 mai 2001 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
  • LEGE nr. 68 din 12 iulie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/1996 privind compensarea creanţelor şi angajamentelor la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 146 din 5 iulie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca observator permanent în cadrul Comitetului pentru Agricultură al OCDE - CoAg, pentru perioada 2010-2011, precum şi a cotizaţiei anuale pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului de Statistică al OCDE - CSTAT
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 118 din 30 iunie 1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
  • LEGE nr. 405 din 9 noiembrie 2006 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 24 din 6 martie 1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţionala de mărfuri
  • LEGE nr. 122 din 17 mai 1930 pentru autorizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor de a încheia o tranzacţiune cu d-na Elena Rahtivan, Lt.-colonel Em. Lupaşcu şi sătenii din comuna Costienii-Mari (R.-Sărat), privitor la moşiile expropriate Costienii-Mari şi Argetoaia
  • LEGE nr. 89 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 180/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului militar din instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 28 decembrie 2010 pentru abrogarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 8 noiembrie 2017 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 14 iunie 2001 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 363 din 20 noiembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare
  • LEGE nr. 126 din 5 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare
  • LEGE nr. 207 din 19 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2001 pentru modificarea art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
  • LEGE nr. 221 din 26 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 107/1998 privind asigurarea unor facilităţi furnizorilor de îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 2 decembrie 2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • LEGE nr. 43 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 92/1971 pentru modificarea Decretului nr. 673/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Metalurgice, aprobat prin Legea nr. 53/1969, cu modificările ulterioare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 21 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020