Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 195 din 24 iulie 2017 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017 -
LEGE nr. 195 din 24 iulie 2017pentru completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNICLa articolul 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:(3) Comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară.(4) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.(5) Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă.(6) Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    NICULAE BĂDĂLĂU
    București, 24 iulie 2017.Nr. 195.----

    Noutăți

  • LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
  • LEGE nr. 217 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. privind finanţarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Şimeria, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 166 din 13 octombrie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă
  • LEGE nr. 193 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 246 din 12 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • LEGE nr. 81 din 6 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 21 din 9 martie 2015 pentru ratificarea Protocolului adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 referitor la adoptarea unui semn distinctiv adiţional (Protocolul III), adoptat la Geneva la 8 decembrie 2005
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 92 din 30 decembrie 1997 privind stimularea investiţiilor directe
  • LEGE nr. 608 din 31 octombrie 2001 (*republicată*) privind evaluarea conformităţii produselor*)
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 406 din 9 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 138 din 13 iunie 2017 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2014 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale
  • LEGE nr. 471 din 4 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 10 decembrie 2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane
  • LEGE nr. 1.252 din 7 aprilie 1931 privind înfiinţarea unui registru al comerţului
  • LEGE nr. 139 din 12 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2005 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de carburanţi şi lubrifianţi, care vor fi acordate, în mod gratuit, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii
  • LEGE nr. 374 din 28 decembrie 2007 privind înfiinţarea comunei Bucovăţ prin reorganizarea comunei Remetea Mare, judeţul Timiş
  • LEGE nr. 52 din 9 aprilie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de reforma a învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice universitare, în valoare de 50 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 2 octombrie 1996
  • LEGE nr. 52 din 15 aprilie 2011 (*republicată*) privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
  • LEGE nr. 7 din 9 ianuarie 2003 pentru ratificarea Protocolului nr. 13 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea, încheiat la Vilnius la 3 mai 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal
  • LEGE nr. 22 din 27 martie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 284 din 24 octombrie 2007 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 474 din 12 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 91/2003 privind stingerea unor obligaţii de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România şi ale personalului acestora
  • LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 22 februarie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
  • LEGE nr. 126 din 27 decembrie 1995 (*republicată*) privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 210 din 21 iulie 2015 pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • LEGE nr. 114 din 29 noiembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1995 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind impozitul pe venitul agricol şi impozitele şi taxele locale
  • LEGE nr. 271 din 21 octombrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2012 pentru modificarea art. 240^28 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 9 din 21 martie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/1996 privind calificarea noţiunii de producţie proprie în aplicarea regimului vamal aferent investiţiilor străine
  • LEGE nr. 180 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2006 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale
  • LEGE nr. 297 din 14 noiembrie 2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate
  • LEGE nr. 607 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2001 pentru modificarea alin. 2 al art. 74 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 11 martie 2004 privind ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea proiectului "Săli de sport", semnat la Bucureşti la 23 ianuarie 2004 şi la Paris la 28 ianuarie 2004
  • LEGE nr. 122 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea şi modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*) privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 41 din 26 noiembrie 1998 privind organizarea activităţii de asistenţa medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei şi înfiinţarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor
  • LEGE nr. 693 din 28 noiembrie 2001 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1992 privind activitatea de standardizare în România, precum şi unele măsuri privind acreditarea organismelor de certificare şi a laboratoarelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 31 august 2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 127 din 12 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 20 iunie 2007 privind trecerea obiectivului de investiţii "Spitalul Municipal Bacău" din subordinea Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului Bacău în subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău şi continuarea investiţiei la obiectivul "Spitalul Municipal Bacău"
  • LEGE nr. 211 din 27 iunie 2013 privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenia română, dar care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 118 din 24 noiembrie 2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 18 martie 2004 pentru completarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă
  • LEGE nr. 343 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
  • LEGE nr. 226 din 1 august 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 26 din 25 martie 1999 privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. pentru plata drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 150 din 4 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 73 din 28 martie 2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare care fac parte din Sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 27 din 25 martie 1999 pentru modificarea art. 27 din Legea nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 24 martie 2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021