Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.219 din 25 februarie 2016 referitoarea la soluţionarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „anulare act administrativ“
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 286 din 24 aprilie 2017 -
SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.219 din 25 februarie 2016referitoarea la soluţionarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „anulare act administrativ“
EMITENT
  • TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 24 aprilie 2017





    Dosar nr. 41.050/3/2014Tribunalul constituit din:
    Preşedinte- Ceslea Nicolae Alexandru
    Grefier- Şerban Florentina
    Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Firicel Alexandru în contradictoriu cu pârâtele statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, ministrul afacerilor interne, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, având ca obiect „anulare act administrativ“.Prin Încheierea de dezbateri din data de 2.02.2016 şi, ulterior, prin Încheierea de amânare a pronunţării din data de 10.02.2016, Tribunalul a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:
    TRIBUNALUL,
    deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 25.11.2014 cu numărul 41.050/3/2014, formulată de reclamantul Firicel Alexandru, în contradictoriu cu pârâţii statul român, prin reprezentant Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, s-a solicitat să se constate că în cadrul raportului juridic concret de serviciu de poliţie în care o parte este reclamantul în calitate de funcţionar public poliţist statul român este entitatea cu rol de angajator, Ministerul Afacerilor Interne este organul unic de reprezentare a angajatorului statul român, în relaţia de muncă cu subsemnatul, iar Direcţia de Poliţie nu are calitate de angajator sau de organ de reprezentare al angajatorului în relaţia de muncă; inopozabilitatea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului din Ministerul Afacerilor Interne faţă de reclamant, atât la data emiterii dispoziţiei Direcţiei nr. 2.381 din 17.04.2014, prin care a fost sancţionat cu mustrare scrisă, şi perioada premergătoare emiterii dispoziţiei de sancţionare în care au fost încheiate actele privind cercetarea disciplinară care au stat la baza emiterii dispoziţiei Direcţiei nr. 2.042 din 17.03.2014; să se constate că Ordinul Ministerului Afacerilor Interne este nul; să fie anulată dispoziţia şefului Poliţiei Sectorului 3 Bucureşti nr. 2.042 din 17.03.2014 prin care a fost sancţionat disciplinar.În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este esenţial să fie calificate noţiunile de angajat şi angajator pentru a se determina drepturile şi obligaţiile părţilor; arată că nu a fost informat cu privire la aspecte esenţiale ale raportului de muncă, în contextul în acre primeşte ordine de la minister, inspectorat şi direcţie, dar nu cunoaşte cine este angajatorul; ordinul criticat nu a fost publicat şi nici comunicat reclamantului; ordinul a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor privind transparenţa decizională în administraţie, Legea nr. 52/2003, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2014 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ce au stat la baza emiterii ordinului; faţă de aceste motive, cum decizia de sancţionare a fost emisă în baza actelor criticate supra, şi aceasta, ca act subsidiar, este lovită de nulitate; a arătat că a fost sancţionat pentru că şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare.În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 360/2002, art. 247 din Codul muncii şi a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.La data de 8.04.2015 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantul este încadrat în cadrul direcţiei, aceasta având personalitate juridică, că dispoziţia de sancţionare a fost emisă anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392 din 2.07.2014, iar dispoziţia de sancţionare a fost emisă în mod legal.La data de 21.04.2015 Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, motivat de faptul că se solicită să se constate o situaţie de fapt, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile pentru capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 400/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului cu privire la ultimul capăt de cerere, având în vedere că nu acesta a emis decizia de sancţionare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 360/2002 stabilesc momentul când ia naştere raportul de serviciu, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.658/2010 stabileşte distincţia între sectorul public şi cel privat, ordinul nu trebuie publicat, iar reclamantul avea acces la actele instanţei; a invocat practica judiciară cu privire la ordinul ministrului.La data de 27.04.2015 ministrul a formulat întâmpinare prin care a achiesat la apărările ministerului, arătând, în plus, că nu are calitatea procesuală pasivă, motivat de faptul că direcţia juridică este împuternicită să reprezinte şi să angajeze ministerul în relaţia cu instanţele.La data de 13.05.2015 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinări prin care a reiterat cele susţinute şi a combătut apărările pârâţilor.A fost administrată exclusiv proba cu înscrisuri, excepţiile procesuale invocate fiind soluţionate în şedinţa din data de 2.02.2016 (f.179).Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:Cu titlu preliminar, Tribunalul a apreciat că primele două capete de cerere - determinarea elementelor raportului juridic de muncă şi inopozabilitatea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 - constituie elemente de fond, dispoziţia fiind adoptată de instanţă potrivit art. 22 din Codul de procedură civilă. Pe de o parte, în primul caz, este vorba de constatarea unei situaţii de fapt, inadmisibilă în condiţiile art. 35 din Codul de procedură civilă, dar care constituie o analiză utilă în pronunţarea asupra capătului de cerere privind anularea dispoziţiei de sancţionare, motiv pentru care a fost oportună calificarea. Având în vedere că s-a solicitat anularea Ordinului nr. 400/2004, sancţiune cu efecte depline, discutarea opozabilităţii ordinului a devenit superfluă; de asemenea, inopozabilitatea are natura juridică a unei apărări de fond, în condiţiile în care capătul de cerere a fost formulat în contextul cererii de anulare a dispoziţiei de sancţionare, astfel că nu are caracterul unei cereri de sine stătătoare, altfel ar fi lipsită de interes, Tribunalul neputându-se pronunţa asupra aplicării normelor juridice în general.Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne şi a ministrului aceluiaşi minister, Tribunalul a respins aceste excepţii prin Încheierea din data de 2.02.2016, arătând că în analiza fondului se va trasa care sunt persoanele responsabile cu privire la cererea reclamantului.Este adevărat că ministerul şi ministrul nu au emis decizia de sancţionare şi nu se poate trasa responsabilitatea acestora în emitere, în dreptul administrativ calitatea procesuală pasivă având emitentul actelor criticate. În ceea ce priveşte Ordinul criticat nr. 400/2002, acesta a fost emis de ministru, fiind astfel irelevant cine reprezintă în justiţie emitentul, în contextul în care a fost chemat direct acesta.În condiţiile în care ministerul şi ministrul nu sunt părţi responsabile de emiterea decizie de sancţionare, aceştia nu pot invoca excepţia prescripţiei, faţă de dispoziţiile art. 2.513 din Codul civil, care rezervă dreptul de a invoca excepţia părţilor raportului juridic.Sub aspectul calităţii procesuale sunt relevante şi cele ce vor fi stabilite infra, la momentul analizei primului aspect din cererea de chemare în judecată - cel relativ la cererea în constatare.Pe fondul cauzei, prin dispoziţia şefului Poliţiei Sectorului 3 nr. 2.042 din 17.03.2014 (f.16I), contestaţia împotriva acestui act administrativ fiind respinsă prin Decizia nr. 2.381 din 17.04.2014 (f.25I), emisă de directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă întrucât a folosit expresii jignitoare, tendenţioase, aducând acuzaţii nefondate la adresa instituţiilor statului.Părţile relevante din decizie: „acte de corupţie, înfometare, lipsa randamentului la muncă“, „prin subfinanţarea Poliţiei Române, prin faptul că lăsaţi personalul acesteia să se zbată între necesităţi logistice şi legislaţie ambiguă nu faceţi altceva decât să favorizaţi infracţiunea şi infractorii, punând în pericol actul de justiţie“, „numai un personal necalificat omite fondul problemei“, „vă sugerez atât dvs. cât şi celor care redactează asemenea răspunsuri să lăsaţi locul celor competenţi şi abilitaţi să înţeleagă limba română, nu să terfeliţi imaginea instituţiei Poliţiei Române, aşa cum se întâmplă de ani buni prin decizii pe genunchi, la ordin telefonic, în birouri, pe motiv că aşa se doreşte chiar dacă este ilegal“, „actualul preşedinte al României a impus o centură de siguranţă care s-a dovedit a fi un ştreang şi mi-a tăiat salariul, respectiv cu ajutorul birocraţilor din birou, mi-a furat sporul de 25% legal“, „există discriminare salarială impusă de foştii nomenclaturişti (comuniştii, bolşevicii, fasciştii, mai ales cei din formaţiunea UDMR şi securiştii)“, „sporul de 25% pentru studii superioare care mi-a fost luat şi dat unui pilos din MAI“.S-a reţinut că aceste afirmaţii au fost calificate drept excesive şi incriminatorii, constituind comportamente necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, aducând atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei. Temeiul juridic reţinut a fost art. 12 alin. 1 lit. a) din O MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar şi art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002.Cu privire la primul aspect, respectiv cel prin care s-a solicitat să se constate că în cadrul raportului juridic concret de serviciu de poliţie în care o parte este reclamantul în calitate de funcţionar public poliţist, statul român este entitatea cu rol de angajator, Ministerul Afacerilor Interne este organul unic de reprezentare a angajatorului statul român, în relaţia de muncă cu subsemnatul, iar Direcţia de Poliţie nu are calitatea de angajator sau de organ de reprezentare al angajatorului în relaţia de muncă, Tribunalul reţine că raportul de serviciu este între Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi reclamant.Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.658/2010 s-a reţinut că în sfera publică angajatorul este statul prin diferitele sale entităţi de la nivel central şi local. Această menţiune este suficient de clară, în sensul că statul a delegat prerogativele la nivelul autorităţilor centrale şi locale; cu alte cuvinte, ce a stabilit Curtea a fost că Direcţia Generală de Poliţie se identifică cu statul român, prin preluarea atribuţiilor specifice. Soluţia decurge şi firesc din ansamblul normativ, în condiţiile în care Direcţia se bucură de personalitate juridică - art. 12 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 - şi i-au fost date în competenţă atribuţii specifice, aceasta preluând toate drepturile şi obligaţiile care vizează activitatea de poliţie, inclusiv cele conţinute în raportul juridic de muncă.Argumentul în sensul că ministerul este angajatorul, potrivit art. 2 lit. d şi e din OUG nr. 30/2007, Tribunalul reţine că atribuţiile în sistemul public pot fi partajate şi pot fi exercitate de mai multe entităţi.Cu privire la inopozabilitatea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului din Ministerul Afacerilor Interne faţă de reclamant, atât la data emiterii dispoziţiei Direcţiei nr. 2.381 din 17.04.2014, prin care a fost sancţionat cu mustrare scrisă, şi perioada premergătoare emiterii dispoziţiei de sancţionare în care au fost încheiate actele privind cercetarea disciplinară care au stat la baza emiterii dispoziţiei Direcţiei nr. 2.042 din 17.03.2014 pe motiv că nu a fost informat cu privire la conţinutul ordinului, Tribunalul apreciază că apărarea este neîntemeiată.Ordinul nr. 400/2004 a fost emis în condiţiile în care anexa la HG nr. 555/2001 era în vigoare, dispoziţiile art. 27 alin. 3 stabilind că ordinele nu sunt supuse regimului de publicare, modificările legislative ulterioare fiind fără efect sub acest aspect.Cu privire la anularea Ordinului MAI nr. 400/2004, Tribunalul achiesează la motivele de anulare reflectate în Sentinţa civilă nr. 5.157 din 10.07.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, Dosar nr. 22.694/3/2013*, aflat în faza procesuală a recursului.Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2014 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin.(1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 şi au fost declarate neconstituţionale aceste dispoziţii legale. Potrivit art. 59 alin. (2) „Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne“; art. 60 alin. (1) „Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei publice şi internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1)“; art. 62 alin. (3) „Consiliile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministerului de interne“.În considerentele Deciziei nr. 392/2014, Curtea Constituţională a reţinut că „Or, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Aşadar, se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea şi/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de faţă, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităţilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiţii, persoana cercetată disciplinar nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Or, delegarea de atribuţii de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infra legal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.“În aplicarea prevederilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 a fost emis Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei Internelor. Cum dispoziţiile legale ce au stat la baza emiterii Ordinului MAI nr. 400/2004 au fost declarate neconstituţionale.Or, din moment ce au fost declarate neconstituţionale prevederile legale care stabileau că aspectele privind aplicarea sancţiunilor disciplinare, procedura disciplinară şi comisiile de disciplină urmează a fi reglementate prin ordin al ministrului, Ordinul MAI nr. 400/2004 este astfel lipsit de temeiul legal.Pentru aceste motive va dispune anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004, iar, faţă de caracterul subsidiar al Dispoziţiei de sancţionare nr. 2.042 din 17.03.2014, va dispune şi anularea acestui act. Cea din urmă soluţie este justificată ca efect al anulării ordinului în baza căruia a fost emis, anularea producând efecte retroactive, iar nu în baza deciziei Curţii Constituţionale care produce efecte pentru viitor; în acest mod sunt neîntemeiate apărările Direcţiei în sensul că decizia de sancţionare a fost emisă anterior deciziei Curţii Constituţionale.Chiar şi aşa, decizia de sancţionare nu a fost emisă în mod temeinic.Reclamantul a fost sancţionat întrucât a folosit expresii jignitoare, tendenţioase, aducând acuzaţii nefondate la adresa instituţiilor statului; afirmaţiile sale au fost calificate drept excesive şi incriminatorii, constituind comportamente necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, aducând atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei.Părţile relevante din decizie: „acte de corupţie, înfometare, lipsa randamentului la muncă“, „prin subfinanţarea Poliţiei Române, prin faptul că lăsaţi personalul acesteia să se zbată între necesităţi logistice şi legislaţie ambiguă nu faceţi altceva decât să favorizaţi infracţiunea şi infractorii, punând în pericol actul de justiţie“, „numai un personal necalificat omite fondul problemei“, „vă sugerez atât dvs. cât şi celor care redactează asemenea răspunsuri să lăsaţi locul celor competenţi şi abilitaţi să înţeleagă limba română, nu să terfeliţi imaginea instituţiei Poliţiei Române, aşa cum se întâmplă de ani buni prin decizii pe genunchi, la ordin telefonic, în birouri, pe motiv că aşa se doreşte chiar dacă este ilegal“, „actualul preşedinte al României a impus o centură de siguranţă care s-a dovedit a fi un ştreang şi mi-a tăiat salariul, respectiv cu ajutorul birocraţilor din birou, mi-a furat sporul de 25% legal“, „există discriminare salarială impusă de foştii nomenclaturişti (comuniştii, bolşevicii, fasciştii, mai ales cei din formaţiunea UDMR şi securiştii)“, „sporul de 25% pentru studii superioare care mi-a fost furat şi dat unui pilor din MAI“.Tribunalul reţine că afirmaţiile reclamantului nu sunt excesive şi nici incriminatorii de o aşa manieră să constituie un comportament necorespunzător în serviciu, familie sau societate, aducând atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, în condiţiile în care semnalează nereguli în sistemul de stat, fără să vizeze viaţa privată sau onoarea funcţionarilor. Se mai reţine că reclamantul este un membru activ al sindicatului Pro Lex, aceasta justificând cu atât mai mult intervenţia reclamantului pentru a semnala neregulile în sistem.De asemenea, potrivit art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice.Exerciţiul acestor libertăţi ce presupune datorii şi responsabilităţi poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau securitatea publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru împiedicarea divulgării unor informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.Cauza de faţă ridică problema aplicării art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, instanţa având datoria să evalueze ingerinţa din perspectiva întregii cauze pentru a stabili dacă ea a fost proporţională cu scopul legitim urmărit şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica par să fie pertinente şi suficiente (Zana împotriva Turciei, Hotărârea din 25 noiembrie 1997, Culegere 1997-VII, p. 2.547-2.548, §51, şi Kyprianou împotriva Ciprului [MC] nr. 73.797/01, §171, 15 decembrie 2005).Este de necontestat că sancţionarea reclamantului cu mustrare scrisă pentru exprimarea nemulţumirii faţă de modul în care funcţionează autorităţile constituie o ingerinţă a dreptului la liberă exprimare, ingerinţă care este previzibilă şi accesibilă, dată fiind reglementarea răspunderii disciplinare, şi urmăreşte un scop legitim - protejarea reputaţiei persoanei şi instituţiilor.În continuare trebuie analizat dacă ingerinţa este necesară într-o societate democratică, dacă motivele avansate de pârâţi pentru a justifica sancţionarea persoanei în cauză sunt pertinente şi suficiente.Pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni, instanţa ţine cont în special de termenii utilizaţi în afirmaţiile făcute, de contextul în care aceştia au fost folosiţi şi de cauză în ansamblul ei, inclusiv de modalităţile în care au fost făcute afirmaţiile.Curtea Europeană a analizat deja compatibilitatea incriminării ofensei cu standardele Convenţiei, aceasta fiind considerată ca având caracter excesiv, atâta vreme cât nu produce niciun efect particular şi nu conferă niciun privilegiu raportat la dreptul de a informa şi a a-şi exprima opinia cu privire la aceasta (a contrario, Artun şi Güvener c. Turciei, nr. 75.510/01, §31, 26 iunie 2007).Petentul a săvârşit fapta prin adresarea unor memorii autorităţilor statului, fără să recurgă la expresii vulgare, gradul de pericol social al faptei este scăzut, prin conţinutul său şi prin faptul că reclamantul nu a recurs la acte de violenţă, inclusiv verbală, acţiunea reclamantului nu a vizat viaţa privată sau onoarea persoanei; cum s-a reţinut, relevantă este şi calitatea reclamantului.Afirmaţiile reclamantului constituie critici de natură politică şi administrativă la care un funcţionar se expune în exercitarea mandatului în mod inevitabil şi conştient, impunând politicienilor să manifeste un grad ridicat de toleranţă sub acest aspect (Cauza EON c. Franţa, Hotărârea din 14 martie 2013).De asemenea, Tribunalul apreciază că reclamantul nu a depăşit doza de exagerare şi provocare admisibilă, prin raportare la intervenţia sa, iar optarea pentru un registru acid, dar moderat, intră sub protecţia art. 10 al Convenţiei.Orice sancţiune aplicată, chiar mustrarea, poate avea un caracter descurajant asupra intervenţiei ulterioare a reclamantului şi care poate juca un rol important în dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general.Pentru aceste motive, soluţia de anulare a Deciziei de sancţionare nr. 2.042 din 17.03.2014 se impune.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Admite cererea formulată de reclamantul Firicel Alexandru, cu sediul procesual ales la Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ din Bucureşti, sectorul 4, str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 17A, în contradictoriu cu pârâtele statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, ministrul afacerilor interne, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sectorul 3, Calea Victoriei nr. 19.Anulează Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 şi Dispoziţia de sancţionare nr. 2.024 din 17.03.2014.Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la sediul Tribunalului Bucureşti.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2016.
    PREŞEDINTE,
    Ceslea Nicolae Alexandru
    Grefier,
    Şerban Florentina
    DECIZIE CIVILĂ nr. 469 din 6 februarie 2017

    Noutăți

  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenţei*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 428 din 20 octombrie 2003 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 24 iunie 2008 pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/2000 pentru acceptarea Rezoluţiei A.747(18) referitoare la aplicarea măsurării tonajului tancurilor de balast separat la navele petroliere, adoptată la 4 noiembrie 1993 de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 245 din 23 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 364 din 19 septembrie 2003 pentru modificarea alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 22 februarie 2006 privind instituirea unui contingent tarifar la importul în România al unor sortimente de carne de pasăre originare din Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 265 din 6 noiembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 *** Republicată privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 91 din 1 iulie 2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului
  • LEGE nr. 447 din 8 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 178/2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale
  • LEGE nr. 674 din 19 decembrie 2002 privind declararea ca oraş a comunei Ghimbav, judeţul Braşov
  • LEGE nr. 145 din 12 iulie 2016 privind instituirea zilei de 23 iunie Ziua funcţionarului public
  • LEGE nr. 537 din 25 noiembrie 2004 pentru ratificarea Tratatului privind dreptul brevetelor, adoptat la Geneva la 1 iunie 2000
  • LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 90 din 21 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 210 din 4 decembrie 2008 pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996
  • LEGE nr. 564 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2003 pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 4 iunie 2008 pentru modificarea unor acte normative privind transportul naval
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 28 iunie 2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 21 octombrie 2004 privind modificarea art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 29 din 14 aprilie 2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 144 din 31 octombrie 2002 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2002
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 275 din 7 decembrie 2011 pentru aprobarea modificării sursei de finanţare a taxelor şi impozitelor în cadrul Proiectului privind reconstrucţia drumurilor forestiere afectate de inundaţii şi corectarea torentelor din zonele forestiere, prin Acordul-cadru de împrumut F/P 1556 (2006) dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 23 august 2007 şi la Paris la 30 august 2007
  • LEGE nr. 66 din 31 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
  • LEGE nr. 301 din 10 decembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2018 privind unele măsuri de asigurare a personalului necesar pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019
  • LEGE nr. 596 din 31 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române
  • LEGE nr. 657 din 7 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 117/2002 privind alocarea unei sume din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Vârstnicilor în anul 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare
  • LEGE nr. 17 din 9 ianuarie 2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă
  • LEGE nr. 586 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 87/2001 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 209 din 18 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 69 din 29 decembrie 1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 229 din 24 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori
  • LEGE nr. 222 din 22 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, de reglare şi/sau desfăşoară activitate de reconstrucţie a vehiculelor rutiere
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 149 din 27 iunie 2017 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 81 din 21 iulie 1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe
  • LEGE nr. 18 din 19 februarie 1991 fondului funciar
  • LEGE nr. 14 din 25 martie 1996 pentru ratificarea Acordului de cooperare economico-comercială dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru, semnat la Lima la 16 mai 1994
  • LEGE nr. 301 din 4 iulie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Kuwait privind statutul Forţelor României în Statul Kuwait, semnat la Kuwait la 10 şi 11 martie 2003
  • LEGE nr. 15 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea celui de-al doilea amendament, semnat la Bucureşti la 2 iulie 2007, la Acordul de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de modernizare şi introducere a taxării pe autostrada Bucureşti-Piteşti, semnat la Bucureşti la 5 august 1996
  • LEGE nr. 31 din 12 martie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1996 privind asigurarea surselor financiare necesare pentru continuarea participării României la construirea Combinatului de produse cu conţinut de nichel plus cobalt de la Las Camariocas - Republica Cuba
  • LEGE nr. 112 din 14 aprilie 2009 pentru ratificarea Protocolului privind Registrul poluanţilor emişi şi transferaţi, adoptat la Kiev la 21 mai 2003 şi semnat de România la Kiev la 21 mai 2003, la Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 115 din 24 octombrie 2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale "Roman" - S.A.
  • LEGE nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
  • LEGE nr. 364 din 7 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021