Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 33 din 27 martie 2017 privind extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 214 din 29 martie 2017 -
LEGE nr. 33 din 27 martie 2017privind extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 29 martie 2017





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNICSe aprobă extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1970, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite prevăzute în anexă.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    NICULAE BĂDĂLĂU
    Bucureşti, 27 martie 2017.Nr. 33. ANEXĂ
    LISTA
    instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
    1. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare, anexa XIV adoptată la 13 februarie 19622. Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală, anexa XV adoptată la 4 octombrie 19773. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, anexa XVI adoptată la 16 decembrie 19774. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, anexa XVII adoptată la 3 iulie 19875. Organizaţia Mondială a Turismului, anexa XVIII adoptată la 30 iulie 2008
    ----

    Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 146 din 31 octombrie 2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
  • LEGE nr. 34 din 14 iunie 1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al cooperaţiei meşteşugăreşti în sistemul asigurărilor sociale de stat
  • LEGE nr. 132 din 5 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • LEGE nr. 439 din 25 octombrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe bancare neperformante asupra Societăţii Comerciale "SIDERCA" - S.A. Călăraşi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 139 din 14 septembrie 2000 pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 150 din 27 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2016 pentru modificarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 87 din 5 septembrie 2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991
  • LEGE nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
  • LEGE nr. 79 din 12 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare
  • LEGE nr. 133 din 11 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale
  • LEGE nr. 674 din 20 noiembrie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia privind serviciile aeriene, semnat la Jakarta la 7 septembrie 1993
  • LEGE nr. 359 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 649 din 20 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 29 septembrie 2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 2 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 10 octombrie 2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi
  • LEGE nr. 13 din 7 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 20 iunie 2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României
  • LEGE nr. 227 din 28 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2008 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN)
  • LEGE nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri
  • LEGE nr. 155 din 16 aprilie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 14 august 2001 şi la Bruxelles la 30 august 2001, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construcţia şi reabilitarea secţiunilor 4 şi 5 ale autostrazii Bucureşti-Cernavodă, România", semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000
  • LEGE nr. 217 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 25 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă
  • LEGE nr. 173 din 11 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 158/2000 privind aprobarea compensaţiei de 500 lei/kg producătorilor agricoli pentru graul de panificaţie livrat din recolta anului 2000, destinat consumului intern
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 210 din 15 noiembrie 2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 41 din 26 noiembrie 1998 privind organizarea activităţii de asistenţa medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei şi înfiinţarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor
  • LEGE nr. 238 din 7 iunie 2004 a petrolului
  • LEGE nr. 317 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/2003 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamente din import destinate înzestrării Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 29 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 103 din 29 august 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 60 din 25 aprilie 2001 privind achiziţiile publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 7 martie 2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului
  • LEGE nr. 18 din 26 iulie 1967 pentru aprobarea Decretului nr. 712/1967 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor de Export
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
  • LEGE nr. 111 din 3 iulie 1997 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/1997 pentru modificarea şi completarea articolului 16 din Legea nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind procedura adopţiei*)
  • LEGE nr. 59 din 24 martie 2004 privind ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă şi Republica Slovenia pentru promovarea cooperării în domeniul învăţământului superior în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS II), semnat la Zagreb la 9 martie 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 11 mai 2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 28 mai 2008 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi pentru modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 358 din 3 decembrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2007 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în acordurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeană referitoare la Programul naţional PHARE 2005 pentru România, la Programul 2005 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România, la Programul de sprijin comunitar PHARE 2005 privind măsurile de reabilitare a pagubelor produse de inundaţii şi de prevenire a unor astfel de evenimente, la Programul naţional PHARE 2005 - Subprogramul 6 - Programe şi agenţii comunitare şi sprijin pentru beneficiarii finali şi la programele 2005 de cooperare transfrontalieră a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina
  • LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
  • LEGE nr. 33 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1999 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Polona privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, încheiat la Bucureşti la 15 mai 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 27 februarie 2008 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea utilizării spectrului radio în banda de frecvenţe 3600-3800 MHz
  • LEGE nr. 458 din 1 noiembrie 2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul cercetării şi tehnologiei pentru apărare, semnat la Ankara la 6 aprilie 2004
  • LEGE nr. 284 din 23 iunie 2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind readmisia cetăţenilor statelor lor şi a străinilor aflaţi în situaţie ilegală pe teritoriile acestor state, semnat la Bucureşti la 19 ianuarie 2004
  • LEGE nr. 1.415 din 26 aprilie 1931 privind cele doua aranjamente între Regatul României şi Republica Poloniei
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 340 din 12 iulie 2004 (*republicată*) privind prefectul şi instituţia prefectului*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 28 iunie 2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • LEGE nr. 413 din 29 decembrie 2005 pentru declararea comunei Pantelimon, judeţul Ilfov, oraş
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 120 din 27 septembrie 2001 pentru completarea art. 19^49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021