Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 257 din 3 noiembrie 2015 pentru modificarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 5 noiembrie 2015 -
LEGE nr. 257 din 3 noiembrie 2015pentru modificarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 5 noiembrie 2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul IAlineatul (5) al articolului 7 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, cu completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Veniturile realizate din paza şi prestarea altor servicii, organizate şi executate, potrivit legii, de unităţile de jandarmi, se varsă integral la bugetul de stat." Articolul IIMinisterul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Interne. Articolul IIIPrezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar nu mai devreme de 3 zile de la data publicării.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 3 noiembrie 2015.Nr. 257.------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 104 din 24 noiembrie 1994 privind declararea ca municipii a unor oraşe
  • LEGE nr. 25 din 15 ianuarie 2018 pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGE nr. 18 din 19 februarie 1991 fondului funciar
  • LEGE nr. 248 din 22 iunie 2006 pentru aderarea României la Convenţia asupra protecţiei şi promovării diversităţii expresiilor culturale, adoptată la Paris la 20 octombrie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 30 iunie 2017 pentru suspendarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare
  • LEGE nr. 194 din 24 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 186 din 20 decembrie 2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut
  • LEGE nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE nr. 66 din 19 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • LEGE nr. 80 din 23 decembrie 1991 privind decontarea prin compensare a plăţilor restante din economie
  • LEGE nr. 46 din 4 iulie 1991 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul refugiaţilor, precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor
  • LEGE nr. 112 din 14 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import a unor echipamente pentru protecţia mediului
  • LEGE nr. 420 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2002 privind completarea art. 7 din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 321 din 15 octombrie 2009 (*republicată*) privind comercializarea produselor alimentare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece
  • LEGE nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
  • LEGE nr. 279 din 31 octombrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2010 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi de Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România
  • LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 17 octombrie 2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • LEGE nr. 152 din 18 iunie 1930 pentru deschiderea unui credit extraordinar
  • LEGE nr. 301 din 10 decembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2018 privind unele măsuri de asigurare a personalului necesar pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 12 aprilie 2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale
  • LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
  • LEGE nr. 52 din 24 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 RO 0104-RO 0109, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001
  • LEGE nr. 159 din 4 decembrie 2014 pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 121 din 5 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 124 din 30 iunie 2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 117 din 25 septembrie 2002 privind alocarea unei sume din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Vârstnicilor în anul 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 7 octombrie 2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • LEGE nr. 220 din 28 noiembrie 2000 pentru declararea comunei Otopeni, judeţul Ilfov, oraş
  • LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 98 din 10 noiembrie 1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igiena şi sănătate publică
  • LEGE nr. 348 din 11 noiembrie 2009 pentru ratificarea Acordului de garanţie semnat între statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care vor fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din statele din Africa, Caraibe şi Pacific şi din ţările şi teritoriile de peste mări, precum şi a Acordului privind administrarea arieratelor semnat între statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind procedurile de plată şi rambursare în cadrul garanţiilor statelor membre în favoarea Băncii Europene de Investiţii, semnate de România la Luxemburg la 21 octombrie 2008
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 40 din 8 martie 2001 pentru abrogarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2001, şi a Ordonanţei Guvernului nr. 36/1999 privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea, din producţia internă, de tractoare, combine, maşini şi utilaje agricole, instalaţii pentru irigat, animale de prasilă, precum şi pentru construirea şi amenajarea de spaţii pentru cazarea şi creşterea animalelor, sere, solarii, înfiinţări de plantaţii viticole nobile, pomicole, arbuşti fructiferi
  • LEGE nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
  • LEGE nr. 71 din 28 octombrie 1993 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1993 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, emisă în baza Legii nr. 58/1993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe, precum şi a contractării unor împrumuturi de stat
  • LEGE nr. 314 din 17 decembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
  • LEGE nr. 263 din 7 iulie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2009 privind abrogarea art. II din Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
  • LEGE nr. 42 din 12 aprilie 2000 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a conturilor anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi a contului general anual al datoriei publice, aferente anului 1997
  • LEGE nr. 177 din 17 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 6/2004 pentru completarea anexei nr. V/1 b la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • LEGE nr. 68 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 309/1971 pentru modificarea Decretului nr. 24/1970 privind depunerea unei cauţiuni şi înlocuirea, în anumite cazuri, a executării pedepsei închisorii prin obligarea la plata unei amenzi, aprobat prin Legea nr. 9/1970
  • LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi*)
  • LEGE nr. 45 din 7 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 98/1999 privind preluarea de către Ministerul Industriei şi Comerţului a obligaţiei de plată a cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale de metrologie din care România face parte ca membru cu drepturi depline
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 38 din 20 aprilie 2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne
  • LEGE nr. 168 din 8 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 206 din 29 decembrie 1999 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A., prin exceptare de la prevederile Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 485 din 25 septembrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 143/2000 privind organizarea studiilor de masterat din România
  • LEGE nr. 166 din 9 noiembrie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc
  • LEGE nr. 315 din 10 noiembrie 2005 privind acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 1979) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluţia A.414(XI) la Londra la 15 noiembrie 1979, a amendamentelor la Codul MODU 1979 adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin anexa 18 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991, precum şi a Codului din 1989 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 1989) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.649 (16) la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin anexa 17 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991, şi prin Rezoluţia MSC.38 (63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994
  • LEGE nr. 531 din 25 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2004 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 17 septembrie 2004
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 46 din 5 mai 2000 pentru modificarea lit. a) din alin. (3) al art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021