Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 1.051 din 19 august 1864 pentru Dreptul acordat strainilor de a cumpara imobile
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL din 19 august 1864 -
LEGE nr. 1.051 din 19 august 1864pentru Dreptul acordat străinilor de a cumpara imobile

Articolul 1Străinii de ori ce ritu crestinescu domiciliaţi în România, voru avea dreptul de a cumpara proprietăţi immobiliare, sub condiţiunea însă de a se supune, în ceea ce se atinge de asemenea proprietăţi, la legile pamentului, şi numai precat şi Românii se vor bucura de asemenea drept în terile lor.Nu se prejudeca printr`acesta întru nimic dispositiunele legali relative la naturalisatiune. Articolul 2Legea de faţa, nu va privi întru nimic colonisarile ce sînt poprite. Articolul 3Tote dispositiunile contrarii acestei legi, sînt şi reman abrogate.Facem cunoscut şi ordonăm ca cele de faţa investite cu sigiliul Statului şi trecute în Monitorul Oficial, să fie adresate curţilor, tribunalelor şi autorităţilor administrative, ca să le înscrie în registrele lor, să le observe şi să facă a le observa şi Ministru Nostru Secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instructiunei Publice, este însărcinat a priveghea publicarea lor.Dat în Bucuresci, la 19 August, anul 1864.ALECSANDRU IOAN(L. S.)Ministru Secretare de Statla Departamentul Justisiei,Cultelor şi Instrucsiunii Publice.N. Cresulescu.------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 3 noiembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public
  • LEGE nr. 267 din 7 decembrie 2011 privind abrogarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 27 iunie 2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 21 decembrie 2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii
  • LEGE nr. 146 din 27 iulie 1999 privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea spitalelor
  • LEGE nr. 402 din 31 octombrie 2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic
  • LEGE nr. 7 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind statutul funcţionarului public parlamentar*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 158 din 18 iulie 2008 (*republicată*) privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă
  • LEGE nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • LEGE nr. 39 din 11 martie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 103 din 23 septembrie 1996 a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului
  • LEGE nr. 449 din 12 noiembrie 2003 (*republicată*) privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora*)
  • LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 41 din 29 mai 2003 pentru aprobarea suplimentarii cu suma de 600 miliarde lei a despăgubirilor acordate producătorilor agricoli în caz de calamitaţi naturale
  • LEGE nr. 135 din 4 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular
  • LEGE nr. 234 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 285 din 5 iunie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la taxa pe valoarea adăugată
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • LEGE nr. 384 din 31 decembrie 2007 pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica San Marino pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a Protocolului la aceasta, semnate la San Marino la 23 mai 2007
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 7 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 183 din 3 noiembrie 2000 pentru ratificarea Convenţiei dintre Ministerul de Interne din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind finanţarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a dotării cu mobilier şi material didactic a localului Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 25 iulie 2000
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 21 decembrie 2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 255 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice
  • LEGE nr. 88 din 21 mai 2010 (*republicată*) privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii*)
  • LEGE nr. 574 din 14 decembrie 2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiştri militari, subofiţeri şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri
  • LEGE nr. 303 din 12 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia cu privire la cooperarea economică şi tehnică, semnat la Ankara la 1 februarie 2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 25 aprilie 2001 privind scutirea temporară de la plata taxelor vamale a unor cantităţi de gaze naturale provenite din import
  • LEGE nr. 205 din 26 mai 2004 (*republicată*) privind protecţia animalelor*)
  • LEGE nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale
  • LEGE nr. 403 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 85 din 12 iulie 1996 pentru completarea şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 privind stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 134/1994
  • LEGE nr. 299 din 24 octombrie 2005 privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 255 din 30 decembrie 1998 (*republicată*) privind protecţia noilor soiuri de plante*)
  • LEGE nr. 534 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 266/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale
  • CODUL SILVIC nr. 46 din 19 martie 2008 (LEGE nr. 46/2008)
  • LEGE nr. 127 din 20 iunie 2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 21 decembrie 2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii
  • LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 126 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009
  • LEGE nr. 32 din 3 iunie 1993 pentru punerea în aplicare, cu începere de la 1 iulie 1993, a Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată - aprobată prin Legea nr. 130/1992 -, emisă în baza Legii nr. 81/1992
  • LEGE nr. 475 din 9 iulie 2002 privind ratificarea Acordului dintre România şi Republica Singapore pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a Protocolului la acord, semnate la Singapore la 21 februarie 2002 Parlamentul României adopta prezenta lege.
  • LEGE nr. 376 din 19 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul migraţiei şi azilului
  • LEGE nr. 252 din 23 iunie 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2005 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. şi a Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., precum şi pentru modificarea actelor normative care reglementează regimul acestora
  • LEGE nr. 17 din 7 august 1990 (*republicată*) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 25 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Ministerului Economiei şi Finanţelor
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 67 din 29 decembrie 1998 privind restructurarea financiară a Băncii Române de Comerţ Exterior - BANCOREX - S.A., în vederea privatizării
  • LEGE nr. 173 din 2 octombrie 1998 pentru acceptarea Protocolului adiţional nr. 6 la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Varşovia la 19 decembrie 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 21 decembrie 2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene
  • LEGE nr. 13 din 6 martie 2000 pentru ratificarea Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru cu privire la cooperarea în lupta împotriva criminalităţii internaţionale, semnată la Bucureşti la 7 iunie 1995
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 privind fondurile de pensii administrate privat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 7 din 7 ianuarie 2015 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2013
  • LEGE nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020