Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 129 din 25 iunie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 13 februarie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 129 din 25 iunie 1998 (*republicată*)privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 13 februarie 2014

____________ Notă *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 129/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 8 iunie 2005, iar ulterior a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2006. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Se înfiinţează Fondul Român de Dezvoltare Socială, denumit în continuare Fondul, organism de interes public, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) Fondul îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Guvernului, în condiţiile prezentei legi. Articolul 2 (1) În sensul prezentei legi, noţiunile de mai jos au următorul înţeles: a) beneficiarii sunt grupuri din comunităţi rurale sărace, grupuri sărace de etnie romă, grupuri dezavantajate, grupuri productive provenind din comunităţi sărace şi alte categorii sociale stabilite ca eligibile, de comun acord cu finanţatorii sau donatorii; b) comunităţile rurale sărace sunt acele grupuri de gospodării şi familii, trăind într-un sat sau într-o aşezare umană izolată, care se confruntă cu aceleaşi probleme şi obstacole, au interese identice şi îndeplinesc caracteristicile prevăzute în Manualul de operare al Fondului; c) grupurile dezavantajate sunt alcătuite, după caz, din vârstnici săraci, fără sprijin familial, anumite categorii de bolnavi, persoane lipsite de locuinţe sau adăpost, femei, victime ale violentei domestice, femei sărace, părinţi săraci cu copii în întreţinere, copii ai străzii, adolescente sărace gravide şi alte asemenea categorii; d) grupurile productive provenite din comunităţi sărace sau grupurile productive constituite la nivelul altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, sunt cele ale producătorilor agricoli, meşteşugarilor, artizanilor şi altor categorii de meseriaşi; e) grupurile sărace de etnie romă sunt persoane din aşezări situate în mediul urban sau rural constituite preponderent din membri ai etniei rome; f) acordul de grant este acea convenţie încheiată între Fond şi reprezentanţii de drept ai beneficiarilor, în temeiul căreia Fondul transmite beneficiarilor sau, după caz, organizaţiilor intermediare, cu titlu gratuit, sume de bani, denumite granturi, în scopul exclusiv al executării proiectelor aprobate; g) proiectul este o iniţiativă venită din partea beneficiarilor, în conformitate cu regulamentele Fondului; h) facilitatorul este o persoană fizică sau o persoană juridică selectată de Fond, care îşi asumă obligaţia să ajute o comunitate rurală săracă, un grup dezavantajat, un grup productiv ori altă categorie socială stabilită ca eligibilă, provenită din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, după caz, să se organizeze, să îşi identifice necesităţile proprii, să le ierarhizeze, să elaboreze un proiect, să depăşească problemele de organizare şi comunicare apărute în timpul derulării unui proiect, să participe la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi după încheierea finanţării Fondului; i) reprezentanţii beneficiarilor sunt, după caz, fie comitetele de conducere a proiectelor, în cazul grupurilor din comunităţi rurale sărace, al grupurilor productive provenind din comunităţi sărace şi al altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, fie organizaţiile intermediare, în cazul grupurilor dezavantajate, fie primăria unităţii administrativ-teritoriale singură şi/sau în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale, în cazul grupurilor sărace de etnie romă; j) comitetul de conducere a proiectului este unitatea de gestiune şi conducere a proiectului, alcătuită din 3 persoane: preşedinte, secretar, trezorier, din cadrul grupurilor comunitare rurale sărace, al grupurilor productive provenind din comunităţi sărace şi al altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, desemnate de acestea potrivit Procedurii de dobândire a personalităţii juridice de către grupurile din comunităţile rurale sărace, grupurile productive din comunităţile rurale sărace şi alte categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti; k) comitetul de întreţinere a proiectului este unitatea de întreţinere a proiectului, alcătuită din minimum 3 persoane din cadrul grupului din comunitatea rurală săracă sau din cadrul altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, mandatate de membrii acestuia printr-un document legalizat de secretarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află comunitatea beneficiară sau grupul beneficiar, după caz; l) organizaţiile intermediare sunt organizaţii neguvernamentale, persoane juridice de drept privat, fără scop lucrativ, sau autorităţi ale administraţiei publice locale, după caz, aflate în raporturi contractuale de parteneriat cu organizaţii neguvernamentale. (2) Pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, grupurile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) şi e), precum şi grupurile aparţinând altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi/aşezări orăşeneşti, comunale sau săteşti, în condiţiile alin. (1) lit. a), trebuie să dobândească personalitate juridică pe baza procesului-verbal de constituire ca persoană juridică, încheiat de cel puţin 10 membri ai comunităţii, respectiv de cel puţin 30 de membri în cazul beneficiarilor de etnie romă, înregistrat la consiliul local în a cărui rază teritorială se află comunitatea/aşezarea beneficiară sau grupul beneficiar, după caz. De personalitatea juridică astfel dobândită se poate face uz numai în raporturile juridice născute în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi. Persoana juridică astfel constituită încetează să fiinţeze după ce a fost realizat obiectivul finanţării, potrivit unor proceduri stabilite de Fond. Articolul 3Categoriile de proiecte finanţate de Fond sunt următoarele: a) proiecte de mică infrastructură rurală propuse de grupurile din comunităţile rurale sărace, definite la art. 2 alin. (1) lit. b); b) proiecte de activităţi generatoare de venit propuse de grupurile productive provenite din comunităţi sărace, definite la art. 2 alin. (1) lit. d); c) proiecte de servicii sociale comunitare propuse de organizaţiile intermediare, definite la art. 2 alin. (1) lit. l); d) proiecte şi programe cu abordare integrată adresate grupurilor sărace de etnie romă, aşa cum au fost definite la art. 2 alin. (1) lit. e). Modalităţile de derulare a proiectelor şi programelor cu abordare integrată, adresate grupurilor sărace de etnie romă, se vor stabili, de comun acord cu finanţatorii, prin Manualul de operare; e) alte tipuri de proiecte considerate ca eligibile, de comun acord cu finanţatorii sau donatorii, după caz. Articolul 4 (1) Grupul din comunitatea rurală săracă, grupurile sărace de etnie romă sau grupul aparţinând altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, pot face uz de personalitatea juridică dobândită potrivit art. 2 alin. (2) numai în raporturile juridice născute în legătură cu realizarea unui proiect/program şi cu întreţinerea acestuia după încetarea finanţării de către Fond. La închiderea proiectelor finanţate de Fond, comitetul de întreţinere a proiectului preia toate drepturile şi este ţinut de toate obligaţiile comitetului de conducere a proiectului în ceea ce priveşte întreţinerea bunurilor rezultate din executarea proiectului, executând, după caz, şi ultimele acte de gestiune financiară ce constau în plata garanţiei de bună execuţie a contractelor încheiate, din contul bancar deschis pentru proiectul finanţat de Fond. (2) Proprietatea asupra obiectivelor rezultate din executarea proiectelor de mică infrastructură rurală revine, la data închiderii proiectelor, unităţilor administrativ-teritoriale, cu obligaţia întreţinerii lor împreună cu comitetul de întreţinere a proiectului. Articolul 5 (1) După aprobarea de către Fond a cererii de finanţare, membrii grupului productiv provenit dintr-o comunitate săracă sau grupul productiv aparţinând altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti, grupuri care au dobândit personalitate juridică potrivit art. 2 alin. (2), vor constitui, în vederea încheierii acordului de grant, o nouă persoană juridică în una dintre formele juridice recunoscute prin dispoziţiile legale în vigoare, în raport cu specificul proiectului aprobat de Fond. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) persoana juridică menţionată la art. 2 alin. (2) încetează să fiinţeze, potrivit procedurilor stabilite de Fond. (3) Proprietatea asupra bunurilor achiziţionate în scopul executării proiectelor de activităţi generatoare de venit revine, la data închiderii proiectelor, persoanei juridice nou-constituite în condiţiile alin. (1). Articolul 6Proprietatea asupra bunurilor achiziţionate în scopul realizării proiectelor de servicii sociale comunitare revine, la data închiderii lor, organizaţiilor intermediare definite la art. 2 alin. (1) lit. l), care au obligaţia să le utilizeze pentru aceleaşi scopuri pentru care au fost achiziţionate. Articolul 7În situaţia în care nu sunt respectate prevederile acordului de grant Fondul va stabili procedurile ce reglementează retragerea sumelor din grant rămase în conturile bancare. Articolul 8 (1) Fondul are ca scop contribuţia la reducerea sărăciei prin finanţarea de proiecte în comunităţile sărace beneficiare, inclusiv pentru grupurile sărace de etnie romă şi pentru grupurile dezavantajate, creşterea capacităţilor manageriale locale, susţinerea descentralizării administrative, creşterea capacităţii de organizare la nivel local. (2) În vederea extinderii activităţii sale, utilizării experienţei acumulate şi completării resurselor financiare Fondul poate desfăşura şi alte activităţi în domeniul dezvoltării sociale, cum ar fi: instruire, asistenţă şi consultanţă. (3) Finanţarea proiectelor prevăzută la alin. (1) se face pe baza ierarhizării, în funcţie de criteriile de selecţie şi în limita fondurilor disponibile. (4) Fondul se înfiinţează pentru o durată iniţială de 4 ani şi reprezintă un program al Guvernului României, constituit cu susţinerea financiară a organizaţiilor financiare internaţionale şi a altor donatori din ţară şi din străinătate, a bugetului de stat şi a bugetelor locale. Fondul îşi va continua activitatea, şi după expirarea duratei iniţiale, pe perioada în care dispune de resurse financiare. Articolul 9 (1) În realizarea scopului său, Fondul adoptă reglementări proprii în condiţiile prevăzute de prezenta lege, opozabile numai persoanelor cu care intră în raporturi juridice. Aceste reglementări se vor referi la manualele de operare, Manualul procedurilor administrative şi financiare, ghiduri/regulamente/proceduri operaţionale, Ghidul facilitatorului, procedura de dobândire a personalităţii juridice, potrivit art. 2 alin. (2), precum şi la alte asemenea reglementări, în funcţie de necesităţi. (2) Prin hotărârea Consiliului director al Fondului se va stabili care dintre reglementările prevăzute la alin. (1) va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) În baza reglementărilor sale, Fondul îşi administrează propriul buget de venituri şi cheltuieli. Articolul 10Pentru realizarea scopului său, Fondul îşi poate constitui, atunci când este cazul, sucursale fără personalitate juridică, la nivel zonal. Articolul 11Organizarea şi funcţionarea Fondului se caracterizează prin: a) autonomie administrativă, în condiţiile prezentei legi; b) neimplicare politică. Articolul 12În activitatea sa Fondul promovează următoarele principii: a) transparenţă în privinţa administrării bugetului de venituri şi cheltuieli propriu; b) alocarea de fonduri pe baza evaluării propunerilor de proiecte, în raport cu condiţiile impuse de Fond; c) orientarea resurselor către nevoile identificate şi/sau cererile exprimate de grupurile din comunităţile rurale sărace, inclusiv de grupurile sărace de etnie romă, de grupurile aparţinând altor categorii sociale stabilite ca eligibile, provenite din comunităţi orăşeneşti, comunale sau săteşti şi din grupurile dezavantajate; d) participarea comunitară şi parteneriatul; e) asigurarea unui raport optim între costurile şi eficienţa proiectelor; f) contribuţia beneficiarilor şi a organizaţiilor intermediare, după caz, la realizarea proiectelor, prin aporturi în muncă, în natură şi/sau în numerar; g) abordarea integrată a problemelor beneficiarilor. Capitolul II Organizarea Fondului Articolul 13Organul de conducere al Fondului este consiliul director, alcătuit din 11 membri, după cum urmează: a) un reprezentant desemnat de primul-ministru; b) câte un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene şi al Agenţiei Naţionale pentru Romi, desemnaţi de conducătorii instituţiilor respective; c) patru personalităţi publice recunoscute, din societatea civilă, care nu fac parte din organizaţii neguvernamentale participante la Fond, numite de către Preşedintele României. Articolul 14 (1) Durata mandatului consiliului director este de 4 ani. (2) Membrii consiliului director, prevăzuţi la art. 13 lit. a) şi b), sunt numiţi prin hotărâre a Guvernului. (3) În cadrul primei şedinţe, membrii consiliului director fac propunerea pentru desemnarea preşedintelui acestuia, pe care o înaintează primului-ministru pentru aprobare. Articolul 15 (1) Membrii consiliului director pot fi revocaţi de autoritatea care i-a numit, în următoarele situaţii: a) au săvârşit fapte penale pentru care au suferit condamnări definitive sau orice alte fapte de natură să afecteze autoritatea Fondului; b) se află într-o situaţie de conflict de interese cu Fondul; c) nu promovează principiile prevăzute la art. 12. (2) De asemenea, pot fi revocaţi membrii consiliului director desemnaţi de autorităţile prevăzute la art. 13 lit. a) şi b), în cazul în care şi-au pierdut calitatea în temeiul căreia au fost propuşi de către aceste autorităţi. (3) Existenţa uneia dintre situaţiile care determină revocarea membrilor consiliului director se constată în baza sesizării acestuia, a autorităţilor prevăzute la art. 13 lit. a) şi b) sau prin actul de control al organelor prevăzute la art. 40. Articolul 16 (1) Consiliul director se întruneşte în şedinţe de lucru trimestriale şi ori de câte ori este nevoie. (2) Pentru participarea la şedinţele consiliului director, preşedintele şi membrii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 25% din indemnizaţia lunară a secretarului de stat. Pentru deplasările în interesul Fondului, preşedintele şi membrii consiliului director beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, cazare şi diurnă în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru personalul din sectorul bugetar, aplicabile pentru categoria asimilată rangului de secretar de stat. Articolul 17Consiliul director coordonează şi controlează întreaga activitate a Fondului. În acest scop, acesta exercită următoarele atribuţii: a) stabileşte strategia şi politicile Fondului; b) urmăreşte concordanţa şi complementaritatea strategiei şi politicilor Fondului cu strategiile şi cu politicile sectoriale ale statului în domeniul combaterii sărăciei; c) adoptă reglementările Fondului; d) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi raportul anual de activitate al Fondului, elaborate prin grija directorului executiv; e) urmăreşte complementaritatea proiectelor în raport cu proiectele iniţiate de alte organizaţii şi evitarea paralelismelor determinate de proiecte similare; f) desemnează cenzori externi independenţi, în vederea verificării situaţiilor financiare ale Fondului, şi primeşte rapoartele acestora; g) aprobă înfiinţarea de sucursale ale Fondului la nivel zonal; h) desemnează subcomitete pe categorii de proiecte, formate din 3 membri ai consiliului director care fac recomandări privind aprobarea finanţării acestora; i) aprobă finanţarea proiectelor rezultate în urma procesului de evaluare, la recomandarea subcomitetelor; j) adoptă orice alte măsuri necesare pentru realizarea scopului Fondului. Articolul 18 (1) Consiliul director se întruneşte, în condiţiile art. 16 alin. (1), la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din membrii săi. (2) Şedinţele consiliului director sunt conduse de preşedinte sau, în absenţa acestuia, de către unul dintre membrii desemnaţi de preşedinte. (3) Consiliul director adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin 7 membri, dintre care unul trebuie să fie preşedintele consiliului sau, după caz, un înlocuitor mandatat de către preşedinte. (4) În situaţia în care, cu ocazia adoptării unei hotărâri, unul dintre membrii consiliului director ştie că se află într-un conflict de interese, el este obligat să se abţină de la vot. Încălcarea acestei obligaţii poate conduce la revocarea sa şi la anularea hotărârii adoptate. (5) La şedinţele consiliului director participă, în calitate de invitat, conducerea executivă a Fondului. (6) Consiliul director îşi aprobă propriile reglementări de organizare şi funcţionare. Articolul 19 (1) Activitatea curentă a Fondului este condusă de directorul executiv, numit de primul-ministru, la propunerea consiliului director şi cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de pregătire şi de experienţă profesională, impuse de natura activităţii Fondului. (2) Directorul executiv va fi ajutat în îndeplinirea atribuţiilor sale de către un director adjunct, angajat în condiţiile legislaţiei muncii. Articolul 20Directorul executiv al Fondului are următoarele atribuţii: a) conduce activitatea compartimentelor de specialitate ale Fondului; b) supraveghează şi îndrumă activitatea sucursalelor zonale ale Fondului; c) asigură colaborarea Fondului cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale; d) asigură elaborarea rapoartelor şi a oricăror alte materiale, inclusiv a bugetului de venituri şi cheltuieli şi a raportului anual de activitate, care se supun analizei şi aprobării consiliului director; e) aprobă, în limitele competenţei stabilite de prezenta lege, eliberarea de fonduri băneşti către sucursalele zonale ale Fondului; f) informează periodic consiliul director asupra stadiului de implementare a proiectelor. Articolul 21 (1) Directorul executiv este reprezentantul legal al Fondului în relaţiile cu persoanele fizice şi persoanele juridice, precum şi în faţa autorităţii judecătoreşti. (2) Directorul executiv angajează şi concediază, în condiţiile legii şi ale reglementărilor interne ale Fondului, personalul acestuia. De asemenea, încheie contracte cu colaboratori externi, în considerarea termenilor de referinţă, pe o durată determinată. (3) Directorul executiv încheie orice fel de acte juridice circumscrise scopului Fondului şi angajează patrimoniul acestuia, în conformitate cu reglementările aprobate de consiliul director. Articolul 22 (1) Organigrama Fondului este aprobată de către consiliul director, la propunerea directorului executiv. (2) În cadrul organigramei este prevăzut şi un birou pentru relaţia cu grupurile sărace de etnie romă, precum şi personal suplimentar în cadrul structurilor existente, implicat în derularea proiectelor şi programelor integrate pentru grupurile sărace de etnie romă, odată cu punerea la dispoziţie a resurselor financiare necesare funcţionării, a spaţiului necesar, conform art. 35, precum şi a resurselor financiare necesare pentru finanţarea acestor tipuri de proiecte şi programe. Articolul 23 (1) Salariaţii Fondului sunt încadraţi cu contract de muncă în condiţiile legislaţiei muncii. Colaboratorii externi ai Fondului sunt recrutaţi prin selecţie, încheindu-se cu aceştia angajamente contractuale. (2) Structura personalului şi a colaboratorilor, drepturile şi obligaţiile acestora, inclusiv sub aspectul nivelului salarizării şi contravalorii prestaţiilor se stabilesc prin reglementările Fondului. Capitolul III Patrimoniul Fondului Articolul 24 (1) La data constituirii Fondului, patrimoniul acestuia este alcătuit din: a) dreptul de folosinţă asupra bunurilor puse la dispoziţie de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", potrivit legii; b) dreptul de folosinţă asupra echipamentului de birotică şi de comunicaţii procurat din fonduri nerambursabile, provenite de la organisme financiare internaţionale. (2) Resursele financiare ale Fondului provin: a) de la organisme financiare internaţionale; b) din donaţii ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, din ţară şi din străinătate, şi din sponsorizări, care pot fi utilizate în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1), precum şi pentru extinderea modalităţilor de combatere a sărăciei; c) din dobânzi încasate la disponibilităţile în lei ale Fondului şi dobânzi rămase neutilizate de la proiecte, destinate exclusiv pentru finanţarea proiectelor; d) din venituri proprii realizate din prestarea de servicii de instruire, asistenţă şi consultanţă în domeniul dezvoltării sociale, care vor fi utilizate pentru completarea fondurilor destinate acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare ale Fondului, precum şi finanţării de proiecte; e) de la bugetele locale, în limitele aprobate de consiliile locale sau de consiliile judeţene, după caz; f) de la bugetul de stat, în limita echivalentului în lei a 12,4 milioane dolari S.U.A., din care echivalentul în lei a 300.000 dolari S.U.A. pentru asigurarea condiţiilor necesare extinderii activităţii Fondului ca urmare a implicării în pregătirea proiectelor şi programelor integrate privind grupurile sărace de etnie romă. Suma de 12,4 milioane dolari S.U.A. poate fi majorată ulterior prin actele normative prin care se vor aproba noi împrumuturi utilizate de Fond. (3) Sumele care se acordă anual sub formă de transferuri de la bugetul de stat vor fi prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice. (4) Disponibilităţile Fondului se păstrează într-un cont deschis la o bancă şi sunt purtătoare de dobândă. (5) Pentru desfăşurarea activităţii Fondului, în primele 3 luni de la înfiinţare finanţarea cheltuielilor se asigură din bugetul de stat, pe seama Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nivelul sumelor necesare urmând a fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Articolul 25Patrimoniul Fondului este administrat de directorul executiv, în conformitate cu regulamentul adoptat de consiliul director. Articolul 26 (1) Resursele financiare ale Fondului sunt utilizate pentru: a) finanţarea de proiecte; b) finanţarea de programe cu abordare integrată; c) acoperirea cheltuielilor proprii, impuse de buna funcţionare a Fondului. (2) Alocarea resurselor financiare ale Fondului pentru proiecte se face numai pe bază de selecţie şi concurs, potrivit reglementărilor adoptate de consiliul director. (3) Plafoanele maxime ale contribuţiei financiare a Fondului la realizarea proiectelor, precum şi costurile eligibile sunt stabilite prin reglementări ale Fondului. (4) Detalierea destinaţiilor resurselor financiare ale Fondului este prevăzută în reglementările adoptate de consiliul director. Articolul 27Resursele Fondului nu pot fi utilizate pentru: a) achiziţionarea de terenuri şi clădiri; b) operaţiuni speculative de orice tip; c) achiziţionarea de valori mobiliare; d) construcţii şi amenajări pe terenul unor proprietari, persoane fizice sau persoane juridice cu scop lucrativ, altele decât cele care fac obiectul de preocupare al Fondului; e) întreţinerea şi alte costuri ulterioare finanţării, necesare bunei funcţionări a infrastructurii rezultate ca urmare a executării proiectelor; f) alte operaţiuni prevăzute în reglementările adoptate de consiliul director. Capitolul IV Funcţionarea Fondului Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 28 (1) În demersul de finanţare a proiectelor, Fondul efectuează următoarele operaţiuni: a) promovarea şi difuzarea informaţiilor către public cu privire la propria activitate şi la proiectele pe care le poate finanţa, precum şi facilitarea, la nivelul beneficiarilor în procesul de identificare şi ierarhizare a nevoilor acestora şi al elaborării proiectelor; b) organizarea procesului de evaluare, selecţie şi aprobare a propunerilor de proiecte primite de la beneficiari; c) încheierea acordului de grant cu reprezentanţii beneficiarilor ori cu organizaţiile intermediare, după caz; d) organizarea programelor de instruire şi schimb de experienţă pentru reprezentanţii beneficiarilor; e) plata sumelor afectate realizării proiectelor; f) monitorizarea, supravegherea şi evaluarea executării proiectelor; g) constatarea realizării obiectivelor prevăzute la nivelul acordului de grant. (2) Desfăşurarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) este stabilită în reglementările Fondului. Articolul 29În cursul efectuării operaţiunilor prevăzute la art. 28, Fondul intră în raporturi juridice contractuale cu diferiţi parteneri, cum sunt: agenţi de piaţă, organizaţii neguvernamentale, autorităţi ale administraţiei publice locale şi persoane fizice. Secţiunea a 2-a Încheierea şi executarea acordului de grant Articolul 30 (1) Acordul de grant se încheie, în formă scrisă, între Fond, reprezentat de directorul executiv, pe de o parte, şi reprezentanţii beneficiarilor, în numele şi pe seama acestora, pe de altă parte. În cazul grupurilor dezavantajate, acordul de grant se încheie între Fond, reprezentat de directorul executiv, pe de o parte, şi organizaţia intermediară, în nume propriu şi pe seama grupurilor, pe de altă parte. (2) Conţinutul-cadru al acordului de grant este stabilit prin reglementări ale Fondului. Articolul 31Plata grantului se face în lei, în condiţiile stabilite prin acordul de grant, la cursul de schimb al valutei obţinut de Fond în urma licitaţiei valutare din ziua efectuării plăţii. Articolul 32 (1) Utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute în acordul de grant este interzisă şi atrage desfiinţarea acordului de grant, fără intervenţia instanţei judecătoreşti sau a celei de arbitraj, după caz. (2) În cazul în care se constată utilizarea granturilor în alte scopuri decât cele prevăzute în acordurile de grant, recuperarea sumelor granturilor de la respectivii beneficiari se efectuează conform legislaţiei în vigoare privind modul de utilizare a fondurilor publice, de către Fond împreună cu organele fiscale competente, pe perioada funcţionării Fondului, iar după încetarea funcţionării acestuia, de către organele fiscale competente. Articolul 33 (1) Contractele dintre beneficiarii grantului şi terţi furnizori şi prestatori de servicii se încheie în formă scrisă şi constituie titluri executorii. (2) Contractele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă menţiuni referitoare la acordul de grant, la grant şi la implicarea Fondului. (3) Pe bunurile rezultate din executarea contractelor prevăzute la alin. (1) furnizorul, antreprenorul şi prestatorul de servicii au obligaţia să aplice, în orice formă şi la vedere, emblema şi celelalte semne distinctive ale Fondului, stabilite prin reglementările acestuia. Articolul 34Dacă în cursul executării acordului de grant se constată încălcări ale obligaţiilor contractuale sau nesocotiri ale dispoziţiilor prezentei legi şi ale prevederilor din reglementările Fondului, acesta poate proceda la suspendarea executării până la remedierea deficienţelor constatate sau rezilierea acordului de grant, fără intervenţia instanţei judecătoreşti ori a instanţei de arbitraj. Capitolul V Dispoziţii finale Articolul 35Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" va pune la dispoziţia Fondului un imobil adecvat pentru sediul acestuia, care să asigure şi spaţiul necesar desfăşurării activităţii Biroului pentru relaţia cu grupurile sărace de etnie romă. Articolul 36Pe toată perioada iniţierii, elaborării, evaluării, selecţiei, aprobării şi realizării proiectelor, beneficiarii, respectiv reprezentanţii acestora, şi facilitatorii ori organizaţiile intermediare, după caz, au dreptul la asistenţă juridică gratuită din partea autorităţilor administraţiei publice locale de pe raza judeţului, indiferent de nivelul ierarhic al acestora, pentru pregătirea şi încheierea oricăror acte juridice aferente prezentării unui proiect spre finanţare de către Fond. Articolul 37Comitetul de conducere a proiectului organizează şi conduce contabilitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale în partidă simplă, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul organelor teritoriale competente ale Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 38În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi numiţi membrii consiliului director, precum şi directorul executiv al Fondului. Articolul 39În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, consiliul director va adopta reglementările Fondului, va aproba organigrama acestuia şi va proceda la angajarea personalului necesar desfăşurării activităţii. Articolul 40 (1) Organele abilitate prin lege efectuează controlul asupra modului în care sunt utilizate sumele corespunzătoare finanţării Fondului, provenite de la bugetul de stat, bugetele locale şi din împrumuturi acordate statului român de organisme financiare internaţionale. (2) Membrii consiliului director, directorul executiv şi personalul Fondului nu răspund pentru acţiunile sau inacţiunile beneficiarilor de granturi care încalcă reglementările Fondului, după probarea respectării de către Fond a prevederilor acordurilor de grant încheiate, respectiv suspendarea ori sistarea finanţării proiectului şi/sau aplicarea legislaţiei în materie. Articolul 41Sumele provenite din împrumuturi, contractate de statul român cu organisme financiare internaţionale şi utilizate pentru finanţarea Fondului, în vederea realizării scopului acestuia, reprezintă angajamente şi responsabilităţi ale statului român şi se rambursează de către Ministerul Finanţelor Publice. Articolul 42La încetarea duratei de funcţionare, resursele financiare neutilizate ale Fondului se fac venit la bugetul de stat._________

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 199 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea anexei nr. VII/2b la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
  • LEGE nr. 170 din 13 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • LEGE nr. 46 din 5 iunie 1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
  • LEGE nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 63 din 8 iulie 1992 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, încheiat la Washington la 2 iunie 1992
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 139 din 28 octombrie 2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale
  • LEGE nr. 165 din 9 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 77/2000 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.) pentru finanţarea Proiectului "Facilitarea comerţului şi transportului în Sud-Estul Europei", semnat la Bucureşti la 7 iulie 2000
  • LEGE nr. 145 din 5 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 342 din 18 decembrie 2013 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 9 septembrie 2004 privind schimbarea destinaţiei unor părţi din imobilele situate în municipiul Bucureşti, precum şi trecerea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A. în administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
  • LEGE nr. 145 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/1999 privind unele măsuri de acompaniament social pentru salariaţii din industria metalurgică ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 104 din 9 mai 2008 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc*)
  • LEGE nr. 10 din 8 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 108/1998 pentru modificarea anexei la Legea nr. 157/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul pentru Cooperare Economică Internaţionala, Japonia, privind Proiectul de dezvoltare a Portului Constanţa-Sud, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998
  • LEGE nr. 13 din 8 ianuarie 1998 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979
  • LEGE nr. 290 din 28 decembrie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2010 privind ratificarea Protocolului, semnat la Chişinău la 5 noiembrie 2010, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar, încheiat la Chişinău la 21 februarie 1995
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 117 din 11 iulie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 60 din 10 aprilie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 180 din 18 octombrie 2012 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar
  • LEGE nr. 223 din 5 iunie 2009 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2009 pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare
  • LEGE nr. 57 din 15 aprilie 1999 pentru ratificarea Convenţiei consulare dintre România şi Republica Kazahstan, semnată la Bucureşti la 21 septembrie 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 2 noiembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici
  • LEGE nr. 608 din 6 noiembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2001 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Ungaria - RO 0102, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • LEGE nr. 225 din 30 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 13 iunie 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural
  • LEGE nr. 217 din 11 noiembrie 2010 pentru aderarea României la Convenţia privind vămuirea centralizată, referitoare la distribuirea costurilor de colectare naţionale care sunt reţinute atunci când resursele proprii tradiţionale sunt puse la dispoziţia bugetului Uniunii Europene, semnată la Bruxelles la 10 martie 2009
  • LEGE nr. 37 din 19 martie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • LEGE nr. 283 din 28 decembrie 2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 156 din 7 noiembrie 2002 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor
  • LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 şi abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 15 din 11 ianuarie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Uzbekistan privind serviciile aeriene, semnat la Bucureşti la 6 iunie 1996
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 114 din 27 aprilie 2007 (*republicată*) privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 iunie 2010 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
  • LEGE nr. 114 din 4 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 30 din 15 noiembrie 1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţa
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 11 iunie 1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A.
  • LEGE nr. 622 din 19 noiembrie 2002 pentru acceptarea unor amendamente adoptate de Organizaţia Maritima Internaţionala la Londra la 26 mai 2000, respectiv la 5 decembrie 2000, la Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţionala din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 17 martie 2005 privind susţinerea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/001 "Program pentru managementul deşeurilor în Piatra-Neamţ"
  • LEGE nr. 72 din 26 martie 2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 13 iunie 2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • LEGE nr. 139 din 21 mai 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 340 din 12 iulie 2004 (*republicată*) privind prefectul şi instituţia prefectului*)
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (*republicată*) privind alocaţia de stat pentru copii*)
  • LEGE nr. 249 din 9 iunie 2004 privind pensiile ocupaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 5 mai 2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 207/2016 privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 10 noiembrie 2004 pentru completarea alin. (1) al art. 79 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopţiei
  • LEGE nr. 26 din 12 martie 1997 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor
  • LEGE nr. 40 din 1 iunie 1991 *** Republicată cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive
  • LEGE nr. 565 din 9 decembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari
  • LEGE nr. 76 din 23 martie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2005 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO" şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021