Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 213 din 27 iunie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 2 iulie 2013 -
LEGE nr. 213 din 27 iunie 2013pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 2 iulie 2013

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICLegea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 36, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) transmite lunar Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale (CNARNN-INFONOT) din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), în format electronic, lista actualizată a informaţiilor aferente actelor de deces înregistrate în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor (RNEP), listă care cuprinde cel puţin numele şi prenumele defunctului, data decesului în format an, lună, zi şi ultimul domiciliu al defunctului. Structura datelor de referinţă, precum şi procedura prin care acestea sunt transmise se stabilesc prin protocol încheiat între DEPABD şi UNNPR."2. După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 39^1, cu următorul cuprins:"Art. 39^1. - (1) Înregistrarea decesului în situaţia prevăzută la art. 39 se face numai în baza hotărârii judecătoreşti definitive declarative de moarte, în care este prevăzută data decesului în format an, lună, zi. (2) În cazul hotărârilor judecătoreşti incomplete, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, persoana interesată solicită instanţei stabilirea datei decesului conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. (3) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia să întocmească acte de deces în cuprinsul cărora să fie menţionate data decesului în format an, lună, zi şi ultimul domiciliu al defunctului."3. La articolul 41, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit cetăţenia română, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere."4. La articolul 41, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit cetăţenia română şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează: a) cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în cazul celor care au depus cererea de redobândire la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Municipiul Bucureşti; b) cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul prealabil al serviciilor publice judeţene de evidenţă a persoanelor, în cazul celor care au depus cererea de redobândire la birourile teritoriale ale Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie; c) cu aprobarea şi cu avizul autorităţilor publice locale prevăzute la lit. a) sau b), în cazul celor care au depus jurământul de credinţă la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României acreditate în străinătate."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,MIRON TUDOR MITREAPREŞEDINTELE SENATULUIGEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCUBucureşti, 27 iunie 2013.Nr. 213._______

Noutăți

  • LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE Nr. 49 din 19 iunie 1996 privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat pe anii 1990 şi 1991
  • LEGE nr. 189 din 14 octombrie 2010 privind retrocedarea către Biblioteca Academiei Române a unor documente istorice reţinute în mod abuziv la Arhivele Naţionale ale României
  • LEGE din 24 martie 1904 Legea pentru obligaţiunile atelierelor de arte grafice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 26 octombrie 2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 235 din 31 octombrie 2008 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 129 din 29 decembrie 1992 (*republicată*) privind protecţia desenelor şi modelelor industriale*)
  • LEGE nr. 126 din 1 aprilie 1937 pentru extinderea efectelor legii privitoare la pensiile celor care au luat parte în războiul pentru întregirea neamului, din 2 Septemvrie 1920, cu modificările ei
  • LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială*)
  • LEGE nr. 244 din 30 octombrie 2018 pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 39 din 17 noiembrie 1998 privind regimul premiilor anuale sau al altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, pentru activitatea anului 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 87 din 14 iulie 2005 privind abrogarea art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 29 septembrie 2010 privind anunţarea creşterii contribuţiei României la bugetul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru perioada 2011-2015 cu o jumătate de unitate contributivă, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ce se va desfăşura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4-22 octombrie 2010
  • LEGEA nr. 35 din 13 martie 1997 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistenţei sociale
  • LEGE nr. 27 din 9 martie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 216 din 24 noiembrie 2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului
  • LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene
  • LEGE nr. 15 din 11 februarie 1991 LEGE pentru soluţionarea conflictelor colective de muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 54 din 30 aprilie 2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere
  • LEGE nr. 125 din 22 decembrie 1992 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Londra la 14 septembrie 1992
  • LEGE nr. 385 din 16 decembrie 2005 privind declararea ca oraş a comunei Podu Iloaiei, judeţul Iaşi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 10 septembrie 2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 95 din 13 mai 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor
  • LEGE nr. 29 din 12 martie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1996 privind impozitul pe venitul reprezentantelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine
  • LEGE nr. 106 din 18 mai 2017 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 17 din 12 mai 1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1995 privind instituirea sistemului de marcare pentru ţigarete, produse din tutun şi băuturi alcoolice
  • LEGE nr. 100 din 25 aprilie 2006 privind efectuarea anchetei structurale în agricultură în anul 2006
  • LEGE nr. 86 din 14 decembrie 1993 pentru ratificarea înţelegerii, prin schimb de scrisori, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părţii române, semnat la 8 iulie 1991
  • LEGE nr. 177 din 7 octombrie 2016 pentru instituirea Zilei Limbii Sârbe
  • LEGE nr. 248 din 5 noiembrie 2018 pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 3 martie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 22 martie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • LEGE nr. 238 din 5 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii
  • LEGE nr. 33 din 7 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 267/2000 privind ratificarea Protocolului adiţional nr. 9, semnat la Varşovia la 15 noiembrie 2000, la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Cracovia la 21 decembrie 1992
  • LEGE nr. 73 din 28 martie 2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare care fac parte din Sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003
  • LEGE nr. 26 din 10 ianuarie 2002 privind aprobarea plăţilor restante pentru costurile de participare, pe perioada 1998-2001, la experimentele Centrului European pentru Cercetări Nucleare - CERN, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării
  • LEGE nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică
  • LEGE nr. 314 din 13 noiembrie 2007 pentru aderarea Guvernului României la Convenţia internaţională privind reglementarea vânării balenelor, adoptată la Washington la 2 decembrie 1946, şi la Protocolul la Convenţia internaţională privind reglementarea vânării balenelor, adoptat la Washington la 19 noiembrie 1956
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 56 din 19 mai 2000 pentru completarea art. 41 din Legea bancară nr. 58/1998
  • LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 parteneriatului public-privat
  • LEGE nr. 587 din 29 octombrie 2002 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
  • LEGE nr. 195 din 23 iunie 2005 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 128 din 15 iunie 2018 pentru completarea art. 386 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021