Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 171 din 31 mai 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 3 iunie 2013 -
LEGE nr. 171 din 31 mai 2013pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 3 iunie 2013

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICLegea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După articolul 77^1 se introduc două noi articole, articolele 77^2 şi 77^3, cu următorul cuprins:"Art. 77^2. - Personalul Ministerului Apărării Naţionale poate fi detaşat în cadrul organismelor şi organizaţiilor internaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.Art. 77^3. - Personalul militar şi civil beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate, iar membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, pentru cazurile de deces, produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului. Modalităţile de stabilire şi acordare a despăgubirilor se reglementează prin ordin al conducătorului instituţiei."2. La articolul 85 alineatul 1, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i^1), cu următorul cuprins:"i^1) când nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei;".3. La articolul 85, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i^1), l), m) şi n), la propunerea consiliilor de judecată, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. i) şi j), iar, în celelalte condiţii, la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, înaintată ierarhic."4. La articolul 86, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Limitele de vârstă în grad până la care generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate sunt: a) pentru general de brigadă cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană cu o stea, pentru cei din arma aviaţie, şi contraamiral de flotilă cu o stea, pentru cei din arma marină - 56 de ani; b) pentru general-maior cu două stele, respectiv contraamiral cu două stele, pentru cei din arma marină - 57 de ani; c) pentru general-locotenent cu trei stele, respectiv viceamiral cu trei stele, pentru cei din arma marină - 58 de ani; d) pentru general cu patru stele, respectiv amiral cu patru stele, pentru cei din arma marină - 59 de ani."5. La articolul 86, după alineatul 2 se introduc două noi alineate, alineatele 2^1 şi 2^2, cu următorul cuprins:"În situaţia în care limitele de vârstă în grad prevăzute la alin. 2 sunt mai mici decât vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislaţia asigurărilor sociale şi pensiilor care reglementează sistemul public de pensii pentru instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, generalii şi amiralii sunt menţinuţi în activitate până la vârsta standard.Prevederile alin. 2 se aplică exclusiv Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne."6. La articolul 86, alineatul 3 va avea următorul cuprins:"În raport cu nevoile de încadrare, cadrele militare pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUIGEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCUBucureşti, 31 mai 2013.Nr. 171.----

Noutăți

  • LEGE nr. 199 din 12 octombrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 14 mai 2019 privind reorganizarea Ministerului Economiei în scopul exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 4 din 3 februarie 2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 22 noiembrie 2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere
  • LEGE nr. 646 din 16 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 277/2000 privind compensarea unor obligaţii ale unor agenţi economici din domeniul transporturilor feroviare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belg
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 27 mai 2015 pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 39 alin. (7^2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 199 din 22 decembrie 2005 privind unele măsuri pentru continuarea procesului de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE nr. 173 din 12 iunie 2007 pentru completarea art. 53 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 204 din 16 iulie 2015 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe privind mormintele de război, semnat la Bucureşti la 6 octombrie 2014
  • LEGE nr. 73 din 25 aprilie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 4 din 10 martie 1998 privind reglementarea amortizării activelor corporale pentru anul 1998
  • LEGE nr. 379 din 30 septembrie 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război
  • LEGE nr. 63 din 21 aprilie 1997 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, semnat la Atena la 23 februarie 1996
  • LEGE nr. 88 din 28 aprilie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim
  • LEGE nr. 475 din 4 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii cuprinse în acte normative din domeniul sanitar
  • LEGE nr. 21 din 1 martie 1991 (*republicată*) cetăţeniei române nr. 21/1991*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 329 din 14 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • LEGE nr. 20 din 4 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 13 iunie 2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 28 aprilie 2005 privind modificarea alin. (2) şi (3) ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 73 din 22 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale
  • LEGE nr. 226 din 5 iunie 2009 organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 23 iunie 2005 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 3 aprilie 2002, pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare rurală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 26 februarie 2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 163 din 24 iunie 2015 privind standardizarea naţională
  • LEGE nr. 69 din 25 aprilie 2016 privind achiziţiile publice verzi
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE nr. 135 din 29 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public
  • LEGE nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
  • LEGE nr. 517 din 28 noiembrie 2003 privind conferirea decoraţiilor de război
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 5 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
  • LEGE nr. 281 din 12 decembrie 2011 pentru prelungirea perioadei prevăzute la alin. (2^2) al art. 24^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor
  • LEGE nr. 325 din 14 iulie 2006 serviciului public de alimentare cu energie termică
  • LEGE nr. 48 din 19 martie 2008 privind autorizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pentru finanţarea cheltuielilor cu asigurarea pazei societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat aflate în proces de lichidare voluntară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 246 din 26 octombrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor
  • LEGE nr. 247 din 16 mai 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional
  • LEGE nr. 439 din 27 octombrie 2003 privind ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii şcolare din România, semnat la Bucureşti la 11 iulie 2003
  • LEGE nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat*)
  • LEGE nr. 94 din 10 mai 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 175/1999 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Organizarea Centrului Regional pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • LEGE nr. 119 din 5 mai 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2004 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 6 iunie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.454/2004 pentru aprobarea criteriilor de implantare a structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare şi definirea tipologiei structurilor de vânzare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 4 iunie 2008 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare
  • LEGE nr. 211 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 296 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Codul consumului*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 30 aprilie 2013 pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
  • LEGE nr. 31 din 22 martie 1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase
  • LEGE nr. 97 din 26 mai 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1999 pentru ratificarea Protocolului armonizand Convenţia internaţionala privind cooperarea pentru siguranţa navigaţiei aeriene EUROCONTROL din 13 decembrie 1960, după efectuarea unor modificări, adoptat la Bruxelles la 27 iunie 1997, şi a Protocolului adiţional privind trecerea de la regimul Acordului multilateral privind tarifele de ruta din 12 februarie 1981 la regimul anexei IV ("Dispoziţii privind sistemul comun de tarife de ruta") la Convenţia internaţionala privind cooperarea pentru siguranţa navigaţiei aeriene EUROCONTROL, armonizata prin Protocolul adoptat la Bruxelles la 27 iunie 1997
  • LEGE nr. 343 din 6 iulie 2001 privind declararea ca municipiu a oraşului Băileşti, judeţul Dolj
  • LEGE nr. 126 din 12 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul armelor şi al muniţiilor*)
  • LEGE nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • LEGE nr. 290 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României
  • LEGE nr. 45 din 19 martie 2012 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 121 din 5 mai 2005 privind modificarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021