Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 49 din 14 martie 2013 pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 22 martie 2013 -
LEGE nr. 49 din 14 martie 2013pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 22 martie 2013

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICArticolul 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - Studiile universitare de doctorat au, de regulă, o durată de 3 ani. În situaţii speciale, când tematica abordată necesită o perioadă mai mare de studiu sau experimentare, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat. Susţinerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum 4 ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat, cu acordul senatului universitar şi al conducătorului de doctorat."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELECAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAp. PREŞEDINTELE SENATULUI,CRISTIAN-SORIN DUMITRESCUBucureşti, 14 martie 2013.Nr. 49.-----

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 25 martie 2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • LEGE nr. 148 din 23 iulie 2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice
  • LEGEA-CADRU nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizării
  • LEGE nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenţei*)
  • LEGE nr. 132 din 18 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 18 din 6 ianuarie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
  • LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat
  • LEGE nr. 189 din 17 noiembrie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1997 pentru ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Luxembourg şi Bucureşti la 4 şi, respectiv, 5 iunie 1997
  • LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice
  • LEGE nr. 64 din 8 iulie 1992 privind aprobarea aranjamentului de credit stand-by acordat României de către Fondul Monetar Internaţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 martie 2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară
  • LEGE nr. 555 din 17 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 67/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 137/2000 privind modul de acordare a sumelor de bani reprezentând ajutoare şi plăti compensatorii de care beneficiază, potrivit legii, cadrele militare trecute în rezerva sau direct în retragere
  • LEGE nr. 76 din 23 iulie 1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 12 decembrie 2012 privind cadrul instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea asistenţei financiare acordate României prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009-2014
  • LEGE nr. 289 din 14 noiembrie 2008 privind ratificarea Protocolului, semnat la Skopje la 27 februarie 2008, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2000
  • LEGE nr. 281 din 31 octombrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 1 martie 2018 privind abrogarea art. 1 alin. (4) din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)"
  • LEGE nr. 239 din 16 mai 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 191/2000 pentru aprobarea unor măsuri necesare în vederea realizării de construcţii cu destinaţia de locuinţe pe un teren proprietate privată a statului, situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 9 mai 2007 pentru abrogarea Legii nr. 476/2003 privind aprobarea taxei de notificare a prelucrărilor de date cu caracter personal, care cad sub incidenţa Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date
  • LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului*)
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGEA nr. 346 din 21 iulie 2006 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 197 din 13 mai 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea alin. (3) al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 29 aprilie 1999 privind soluţionarea obiecţiunilor şi contestaţiilor formulate împotriva actelor de control şi de impunere având ca obiect constatarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a penalităţilor, precum şi a altor sume şi măsuri
  • LEGE nr. 4 din 12 ianuarie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale
  • LEGE nr. 66 din 31 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
  • LEGE nr. 1 din 1978 cu privire la activitatea de rezolvare a propunerilor, sesizarilor, reclamaţiilor şi cererilor oamenilor muncii
  • LEGE nr. 192 din 25 mai 2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze cu privire la schimburile de stagiari, semnat la Paris la 20 noiembrie 2003
  • LEGE nr. 49 din 27 februarie 2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 250 din 9 iunie 2004 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru finanţarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad-Timişoara-Lugoj, etapa I, semnat la Bucureşti la 24 decembrie 2003 şi la Luxemburg la 17 decembrie 2003
  • LEGE nr. 151 din 11 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2007 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 265 din 7 noiembrie 2008 (*republicată*) privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră
  • LEGE nr. 188 din 16 aprilie 2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor categorii de infracţiuni, semnat la Varşovia la 11 iulie 2001
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 364 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
  • LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 59 din 1 aprilie 2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 539/2001 pentru acordarea dreptului Editurii Academiei Române, Bibliotecii Academiei Române şi Casei Oamenilor de Ştiinţă de a obţine şi folosi mijloace extrabugetare
  • LEGE nr. 68 din 15 iulie 1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 5 mai 2000 privind comasarea Agenţiei Române de Dezvoltare şi a Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii cu Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala
  • LEGE nr. 87 din 5 aprilie 2004 pentru declararea ca oraş a comunei Voluntari, judeţul Ilfov
  • LEGE nr. 303 din 25 octombrie 2005 pentru ratificarea Deciziei nr. 3/2005 a Consiliului de Asociere România - Uniunea Europeană privind îmbunătăţirea regimului comerţului cu produse agricole transformate, prevăzute în Protocolul nr. 3 la Acordul european, semnată la Bruxelles la 5 iulie 2005
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 57 din 16 mai 2002 pentru recuperarea arieratelor către principalii furnizori de resurse energetice şi apa
  • LEGE nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
  • LEGE nr. 127 din 14 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 59 din 24 august 1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţionala în baza acordurilor comerciale şi de plăti guvernamentale
  • LEGE nr. 17 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice*)
  • LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (*republicată*) privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi*)
  • LEGE nr. 286 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea alin. (1) şi (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
  • LEGE nr. 374 din 22 septembrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţionala pentru Migraţie privind cooperarea în domeniul repatrierii voluntare umanitare asistate, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 24 octombrie 2003 privind alocaţia familială complementara şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentala
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă
  • LEGE nr. 407 din 20 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021