Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 80 din 6 mai 2010 pentru modificarea pct. 3 al lit. B "Păsări" din anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 10 mai 2010 -
LEGE nr. 80 din 6 mai 2010pentru modificarea pct. 3 al lit. B "Păsări" din anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 10 mai 2010

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICÎn anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, la litera B "Păsări", punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:┌────────────────────┬──────────────────────┬─────────────┬───────────────────┐│ │ │ Valoarea │ Valoarea ││ Denumirea speciei │ Perioada de vânare │ de calcul │ de despăgubire ││ │ │al tarifului │ (în euro) ││ │ │de gestionare│ în perioada ││ │ │ (în euro) ├────────┬──────────┤│ │ │ │ admisă │interzisă │├────────────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────┼──────────┤│"3. Cioara-de- │ │ │ │ ││semănătură │ │ │ │ ││(Corvus frugilegus) │15 august-15 martie │ - │ 10 │ 70" │└────────────────────┴──────────────────────┴─────────────┴────────┴──────────┘Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 6 mai 2010.Nr. 80._________

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 137 din 17 octombrie 2002 pentru modificarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 172/2001 privind unele măsuri pentru relansarea economică a Societăţii Comerciale "Combinatul Siderurgic Reşita" - S.A.
  • LEGE nr. 178 din 11 aprilie 2000 (*republicată*) privind produsele cosmetice
  • LEGE nr. 188 din 1 octombrie 2000 (*republicată*) privind executorii judecătoreşti
  • LEGEA nr. 9 din 31 iulie 1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 4 august 2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • LEGE nr. 78 din 26 februarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2001 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • LEGE nr. 98 din 10 noiembrie 1994 (*republicată*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică*)
  • LEGE nr. 5 din 3 iunie 1952 privind organizarea judecătorească
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 160 din 20 noiembrie 2002 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991
  • LEGE nr. 7 din 8 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/1998 pentru ratificarea Acordului privind adoptarea de condiţii uniforme pentru inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecţii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 73 din 7 aprilie 2005 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional auto
  • LEGE nr. 379 din 28 decembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 18 septembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 3 iunie 2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă"
  • LEGE nr. 165 din 22 iulie 2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 11 decembrie 2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare
  • LEGE nr. 165 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/1998 pentru aprobarea prelungirii participării Guvernului României la programul de lucru în perioada 1997-2000 şi la extensiile ulterioare ale Acordului de cooperare pentru administrarea fondului Autostrazii Transeuropene Nord-Sud (TEM), semnat la Geneva la 18 decembrie 1991
  • LEGE nr. 509 din 17 noiembrie 2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007 pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 572 din 23 octombrie 2002 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Turcia privind transporturile aeriene civile, semnat la Ankara la 2 mai 1966, semnat la Ankara la 19 februarie 2002
  • LEGE nr. 166 din 12 iunie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 332 din 8 iulie 2004 pentru declararea ca oraş a comunei Dragomireşti, judeţul Maramureş
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) privind responsabilitatea ministerială*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 133 din 21 decembrie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 66 din 8 iulie 1992 privind acordarea unor facilităţi pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze
  • LEGE nr. 84 din 15 aprilie 1998 (*republicată*) privind mărcile şi indicaţiile geografice*)
  • CODUL VAMAL din 10 aprilie 2006 (LEGE nr. 86/2006)
  • LEGE nr. 61 din 5 martie 1998 Legea minelor
  • LEGE nr. 29 din 16 martie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată şi a Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare
  • LEGE nr. 37 din 1 martie 2006 privind reorganizarea activităţii de protecţie a plantelor şi carantină fitosanitară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 117 din 20 septembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor şi instituirea unor măsuri pentru diminuarea fenomenelor de frauda şi evaziune fiscală în domeniul alcoolului şi al băuturilor alcoolice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 29 iunie 2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor
  • LEGE nr. 155 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2010 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 11 mai 2016 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi pentru înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • LEGE nr. 24 din 9 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind evaluarea funcţionarilor publici pentru anul 2018
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 46 din 8 martie 2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 260 din 29 aprilie 2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 25 din 27 decembrie 1967 privind amnistierea unor infracţiuni, graţierea şi reducerea unor pedepse
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 26 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 26 din 17 decembrie 1971 privind modificarea articolului 73 alineatul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 73 din 4 mai 2000 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 112 din 2 aprilie 2003 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind inventarierea tratatelor bilaterale încheiate la nivel de stat şi interguvernamental în perioada 1949-1989, semnat la Beijing la 27 iunie 2002
  • LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 170 din 25 noiembrie 1999 pentru aprobarea afilierii instituţiei Avocatul Poporului la Asociaţia Ombudsmanilor şi Mediatorilor Francofoni
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020