Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 131 din 24 iunie 2008 pentru completarea art. 116 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2008 -
LEGE nr. 131 din 24 iunie 2008pentru completarea art. 116 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2008

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICLa articolul 116 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Perioada în care persoana cu studii superioare juridice ocupă funcţia de secretar, precum şi funcţii de conducere din aparatul propriu de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale constituie vechime în specialitate."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELECAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 24 iunie 2008.Nr. 131.---------

Noutăți

  • LEGE nr. 469 din 4 noiembrie 2004 pentru modificarea anexei nr. 2 la Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 213 din 24 mai 2006 privind aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 22 iulie 2005, aferent Acordului de împrumut dintre Societatea Comercială "Compania de Apă Someş" - S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă în localităţi urbane din bazinul hidrografic Someş-Tisa", inclus în programul "Dezvoltarea infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii (SAMTID), faza I"
  • LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil*)
  • LEGE nr. 61 din 10 aprilie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
  • LEGE nr. 75 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2008 privind stabilirea competenţei supravegherii executării obligaţiei minorului de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, prevăzută la art. 103 alin. 3 lit. c) din Codul penal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 9 noiembrie 2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
  • LEGE nr. 65 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/1998 privind ratificarea Protocolului adiţional nr. 7 la Acordul central european de comerţ liber, semnat la Praga la 10 decembrie 1998, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al articolului 15 din protocol
  • LEGE nr. 270 din 18 iunie 2003 spitalelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 22 martie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
  • LEGE nr. 173 din 18 octombrie 2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind protecţia reciprocă a informaţiilor, a materialelor şi a documentelor secrete de stat, semnat la Bratislava la 3 septembrie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 138 din 29 septembrie 2005 privind exploatarea în siguranţă a acumulărilor cu folosinţă piscicolă, de agrement sau locală, din categoriile de importanţă C şi D
  • LEGE nr. 48 din 21 mai 1992 LEGEA audiovizualului
  • LEGE nr. 311 din 4 decembrie 2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
  • LEGE nr. 129 din 20 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55 din 19 august 1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994
  • LEGE nr. 43 din 20 iunie 1991 privind modificarea şi completarea Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, precum şi răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989
  • LEGE nr. 525 din 9 octombrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2000 privind unele măsuri de restructurare a activităţii regiilor autonome prin vânzarea unor active aflate în patrimoniul acestora
  • LEGE nr. 398 din 11 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2004 pentru modificarea alin. (1) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 38 din 13 noiembrie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 651/1968 privind modificarea unor prevederi referitoare la impozitul pe terenurile unităţilor agricole cooperatiste şi la impozitul pe veniturile agricole ale populaţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 31 octombrie 2002 (*republicată*) privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*)
  • LEGE nr. 290 din 24 iunie 2004 (*republicată*) privind cazierul judiciar*)
  • LEGE nr. 581 din 22 decembrie 2003 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari
  • LEGE nr. 29 din 5 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 145/1999 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului din sectorul producţiei de apărare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 138 din 17 octombrie 2002 pentru completarea art. 45 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale
  • LEGE nr. 290 din 24 iunie 2004 (*republicată*) privind cazierul judiciar*)
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 11 din 26 iulie 1974 Legea pomiculturii
  • LEGE nr. 547 din 18 decembrie 2003 pentru declararea ca municipiu a oraşului Lupeni, judeţul Hunedoara
  • LEGE nr. 107 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2000 pentru ratificarea Acordului de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare dintre statele riverane Marii Negre, semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 792 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat
  • LEGE nr. 100 din 23 septembrie 1996 pentru aderarea României la Acordul european privind marile linii internaţionale de cale ferată (A.G.C.), încheiat la Geneva la 31 mai 1985
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 39 din 17 noiembrie 1998 privind regimul premiilor anuale sau al altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, pentru activitatea anului 1998
  • LEGE nr. 160 din 3 noiembrie 1999 pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor de studii eliberate de instituţii de învăţământ şi a titlurilor ştiinţifice din cele doua state, semnată la Bucureşti la 22 ianuarie 1999
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 292 din 29 decembrie 2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 143 din 21 octombrie 2014 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
  • LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicată*) pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale*)
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • LEGE nr. 317 din 18 iunie 2001 pentru ratificarea Acordului anual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţii Europene cu privire la Programul special de aderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală în România, semnat la Bruxelles la 27 februarie 2001
  • LEGE nr. 108 din 15 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 276 din 10 octombrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2007 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 16 martie 2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în proprietatea acesteia
  • LEGE nr. 515 din 9 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/1998 privind majorarea capitalului social al societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar majoritar
  • LEGE nr. 463 din 4 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • LEGE nr. 266 din 11 octombrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
  • LEGE nr. 197 din 20 decembrie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1999 pentru ratificarea Addendei la memorandumurile de finanţare PHARE privind Programul de combatere a efectelor dezastrelor cauzate de inundaţii, încheiată la Bucureşti la 24 decembrie 1998 între Comisia Europeană şi Guvernul României
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române*)
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 3 octombrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare
  • LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 (*republicată*) pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 257 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021