Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 108 din 9 mai 2008 privind înfiinţarea comunei Otelec, prin reorganizarea comunei Uivar, judeţul Timiş
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 16 mai 2008 -
LEGE nr. 108 din 9 mai 2008privind înfiinţarea comunei Otelec, prin reorganizarea comunei Uivar, judeţul Timiş Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 16 mai 2008

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 (1) Se înfiinţează comuna Otelec, judeţul Timiş, având în componenţă satele Otelec şi Iohanisfeld, prin reorganizarea comunei Uivar. (2) Reşedinţa comunei Otelec se stabileşte în satul Otelec. Articolul 2 (1) În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Uivar are în componenţă satele Uivar, Pustiniş, Răuţi şi Sânmartinu Maghiar. (2) Reşedinţa comunei rămâne în satul Uivar. Articolul 3 (1) Până la constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale în comuna Otelec, rezolvarea problemelor curente se asigură de 2 delegaţi, numiţi prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar şi viceprimar, precum şi de un secretar numit de prefect, în condiţiile legii, care vor reprezenta autorităţile locale. (2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Otelec. Articolul 4 (1) Consiliul Judeţean Timiş şi delegaţii împuterniciţi conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi Consiliul Local al Comunei Uivar, repartizează veniturile şi cheltuielile bugetului pe anul 2008, precum şi patrimoniul actual al comunei Uivar între comunele prevăzute la art. 1 şi 2. (2) Veniturile şi cheltuielile care, în condiţiile legii, revin de drept comunei Otelec se administrează şi se gestionează prin autorităţile administraţiei publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2008, pe ansamblul judeţului Timiş. (3) Bugetul comunei Otelec pe anul 2008 se elaborează de către delegaţii prevăzuţi la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş. (4) Operaţiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocol încheiat între primarul comunei Uivar şi delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar, al comunei Otelec. Articolul 5Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă modificările ce decurg din aplicarea prezentei legi în bugetul de stat pe anul 2008 şi în bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Articolul 6Alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale în comuna nou-înfiinţată, potrivit art. 1, se organizează în termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 7Până la noile alegeri locale, autorităţile administraţiei publice locale din comuna Uivar funcţionează în componenţa avută la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 8Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 9 mai 2008.Nr. 108.___________

Noutăți

  • LEGE nr. 357 din 6 decembrie 2005 privind bursele de mărfuri
  • LEGE nr. 24 din 9 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru interpretarea unor prevederi legale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 5 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul forţei de muncă
  • LEGE nr. 85 din 12 iulie 1996 pentru completarea şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 privind stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 134/1994
  • LEGE nr. 34 din 11 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2003 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 93 din 9 octombrie 2003 pentru exprimarea votului prin mijloace electronice la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei
  • LEGE nr. 84 din 9 mai 2000 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor impozite indirecte
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 630 din 27 noiembrie 2002 Legea cinematografiei
  • LEGE nr. 246 din 7 decembrie 2017 privind realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 2 martie 2011 pentru modificarea şi completarea art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 394 din 22 iunie 1943 pentru accelerarea judecaţilor în materie civilă şi comercială
  • LEGE nr. 159 din 11 iulie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2010 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 12 iunie 2019 privind stabilirea unor măsuri în vederea implementării activităţilor de evaluare necesare pentru aprobarea substanţelor active ale produselor biocide şi pentru autorizarea produselor biocide
  • LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2019 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 14 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 294 din 5 iunie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2000 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare
  • LEGE nr. 214 din 14 noiembrie 2017 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind participarea României, în calitate de stat membru, la Agenţia pentru Energie Nucleară din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi la baza de date a acesteia, convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 31 mai 2017 şi la Paris la 30 mai 2017
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 371 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu Mare, Regiunea de Nord-Vest, România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 50 din 29 martie 2001 pentru prelungirea valabilităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import şi a comisionului vamal pentru unele bunuri provenite din import
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 278 din 13 decembrie 2000 pentru ratificarea Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind creditul de la Fondul pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, semnată la Bucureşti la 11 octombrie 2000
  • LEGE nr. 205 din 20 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010
  • LEGE nr. 271 din 19 noiembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
  • LEGE nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor
  • LEGE nr. 209 din 25 iulie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 640 din 7 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 27 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 102 din 9 februarie 1945 pentru epurarea presei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 216 din 22 mai 2003 privind aderarea României la Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980
  • LEGE nr. 36 din 22 martie 2016 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • LEGE nr. 144 din 3 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/2000 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001-RO9915, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
  • LEGE nr. 302 din 15 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin şi înfiinţarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 aprilie 2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
  • LEGE nr. 304 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
  • LEGE nr. 222 din 27 noiembrie 2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 42 din 14 iunie 2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2004 privind producerea, comercializarea şi utilizarea materialelor forestiere de reproducere
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 95 din 20 iunie 2002 privind industria de apărare
  • LEGE nr. 42 din 11 aprilie 2014 privind acceptarea Codului de siguranţă din 2008 pentru nave cu destinaţie specială, adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.266(84) a Comitetului de siguranţă maritimă la Londra la 13 mai 2008
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 574 din 23 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2002 pentru modificarea şi completarea Codului penal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 8 martie 2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • LEGE nr. 321 din 15 octombrie 2009 (*republicată*) privind comercializarea produselor alimentare
  • LEGE nr. 763 din 29 decembrie 2001 pentru modificarea Legii nr. 91/1996 cu privire la asigurarea facultativă a autovehiculelor deţinute de Preşedinţia României, Camera Deputaţilor, Senat, Guvern, ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Serviciul de Protecţie şi Paza, Curtea Supremă de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de alte unităţi din sistemul justiţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 101 din 24 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
  • LEGE nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice
  • LEGE nr. 214 din 16 decembrie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/1997 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
  • LEGE nr. 448 din 8 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2001 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2001
  • LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 275 din 10 octombrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 210 din 27 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2004 pentru completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021