Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 259 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 27 iulie 2007 -
LEGE nr. 259 din 19 iulie 2007pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 27 iulie 2007





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), cu sediul sau domiciliul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Normele și reglementările contabile pentru instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, societățile de asigurare-reasigurare autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum și pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare se elaborează și se emit corespunzător de Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.3. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8(1) Evaluarea elementelor deținute cu ocazia inventarierii și prezentarea acestora în situațiile financiare anuale se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile.(2) Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare.(3) Evaluarea elementelor monetare în valută și a celor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, se efectuează potrivit reglementărilor contabile și aplicabile.(4) Valoarea activelor și datoriilor, cu ocazia reorganizărilor efectuate potrivit legii, se determină, de regulă, de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare.4. La articolul 10, alineatele (2), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare.(3) Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.(4) Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale.5. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 18Contabilitatea instituțiilor publice asigură înregistrarea drepturilor constatate, veniturilor încasate, angajamentelor bugetare, angajamentelor legale, plăților de casă și a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificației bugetare, potrivit bugetului aprobat și normelor metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.6. La articolul 19, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților.(5) La instituțiile publice rezultatul execuției bugetare se stabilește anual prin închiderea conturilor care reflectă încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar.7. La articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Excedentul sau deficitul patrimonial se determină de către instituțiile publice în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.8. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 22Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate se întocmește balanța de verificare, cel puțin anual, la încheierea exercițiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.9. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 25(1) Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se pot stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, registrele de contabilitate și documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani.10. Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins:CAPITOLUL IVSituații financiare11. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:a) pentru sucursalele cu sediul în România, care aparțin unei persoane juridice străine, cu excepția instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, societăților de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exercițiul financiar diferă pentru societate;b) pentru filialele consolidate ale societății-mamă, precum și pentru filialele filialelor, cu excepția instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, societăților de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exercițiul financiar diferă pentru societatea-mamă.12. La articolul 28, alineatele (2), (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Ministerul Economiei și Finanțelor poate stabili întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare sau a unor raportări contabile și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar.(3) Pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.(4) Persoanele juridice care aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene întocmesc situații financiare anuale, care au componentele prevăzute de reglementările contabile aplicabile.(5) Categoriile de persoane juridice care aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene și/sau Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) se stabilesc prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.13. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 29(1) Situațiile financiare anuale vor fi însoțite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.(2) O societate-mamă trebuie să întocmească atât situații financiare anuale pentru propria activitate, cât și situații financiare anuale consolidate, în condițiile prevăzute de reglementările contabile aplicabile.14. După articolul 30 se introduc două noi articole, articolele 30^1 și 30^2, cu următorul cuprins: Articolul 30^1Situațiile financiare anuale consolidate trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate și confirmă că:a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;b) situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea grupului.Art. 30^2. - (1) Membrii organelor de administrație, de conducere și supraveghere ale persoanelor juridice au obligația de a asigura ca situațiile financiare anuale și raportul administratorilor să fie întocmite și publicate în conformitate cu legislația națională.(2) Membrii organelor de administrație, de conducere și supraveghere ale societății-mamă au obligația de a asigura ca situațiile financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor să fie întocmite și publicate în conformitate cu legislația națională.15. Articolul 31 se abrogă.16. La articolul 32, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Situațiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar și se întocmesc în termen de 8 luni de la încheierea exercițiului financiar al societății-mamă. Acestea cuprind bilanțul consolidat, contul de profit și pierdere consolidat, precum și celelalte componente, respectiv informații referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, și note explicative la situațiile financiare anuale consolidate.17. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 33(1) Situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile legii.(2) În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: instituțiile de credit; instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; societățile de asigurare, asigurare -asigurare și de reasigurare; entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor și organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; companiile și societățile naționale; pesoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaționale de raportare financiară.(3) Sunt auditate și situațiile financiare întocmite de entitățile care au această obligație conform legislației specifice acestora.(4) Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situațiile financiare întocmite în vederea efectuării operațiunilor de fuziune, divizare sau a încetării activității persoanelor care au obligația auditării situațiilor financiare anuale.(5) Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor pot fi stabilite și alte cazuri în care situațiile financiare anuale sunt supuse auditului financiar.18. La articolul 34, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 34(1) Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice, potrivit prevederilor legale, situațiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz.Aceste prevederi se aplică și sucursalelor înregistrate în România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum și societăților-mamă care întocmesc situații financiare anuale consolidate................................................................................................(3) Situațiile financiare anuale se păstrează timp de 10 ani.19. La articolul 35, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 35(1) Termenele pentru întocmirea situațiilor financiare anuale sunt următoarele:a) pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1, 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar.20. La articolul 35, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor sunt:a) 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), cu excepția societăților comerciale;b) 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b).(1^2) Persoanele care de la constituire nu au desfășurat activitate, cu excepția societăților comerciale, precum și cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor.21. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins: Articolul 35^1(1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, societățile comerciale depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor o raportare anuală, al cărei conținut se stabilește prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.(2) Raportarea anuală se depune la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, însoțită de dovada predării situațiilor financiare anuale la oficiul registrului comerțului, pentru publicare.22. La articolul 36, alineatul (7) se abrogă.23. Articolul 37 se abrogă.24. Articolul 38 se abrogă.25. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 39(1) La încheierea exercițiului financiar, în contabilitatea Trezoreriei Statului se procedează la încheierea execuției bugetare potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Economiei și Finanțelor, după cum urmează:a) încheierea execuției bugetului de stat se efectuează de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului;b) încheierea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către unitățile Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;c) încheierea execuției bugetelor locale se efectuează de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.(2) Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește trimestrial și anual bilanțul general al Trezoreriei Statului, în structura stabilită de acesta, care se aprobă în condițiile legii.26. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 40(1) Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește anual bilanțul instituțiilor publice.(2) Bilanțul anual al instituțiilor publice, în structura stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor, se prezintă Guvernului pentru adoptare odată cu contul general anual de execuție a bugetului de stat.27. La articolul 41, după litera d) a punctului 2 se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:"d^1) depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare anuale;".28. La articolul 41, litera e) a punctului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:e) întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare periodice sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.29. La articolul 41, după punctul 3 se introduc 3 noi puncte, punctele 4, 5 și 6, cu următorul cuprins:4. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarațiilor prevăzute la art. 30 și 30^1;5. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere de a întocmi și publică situațiile financiare anuale;6. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere ale societății-mamă de a întocmi și publică situațiile financiare anuale consolidate.30. La articolul 42, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 42(1) Contravenția prevăzută la art. 41 pct. 2 lit. g) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 30.000 lei, cea prevăzută la pct. 1, cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 2 lit. c), d), d1) , pct. 4 și 5, cu amendă de la 400 lei la 5.000 lei, cea prevăzută la pct. 6, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la pct. 2 lit. a) și b), cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei, cea prevăzută la pct. 2 lit. e), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar cea prevăzută la pct. 2 lit. f), cu amendă de la 100 lei la 200 lei. Criteriile în funcție de care se stabilește nivelul amenzii se corelează cu nivelul cifrei de afaceri, după caz.(2) Amenda pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 41 pct. 2 lit. e) este de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere pentru întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice este cuprinsă între 15 și 30 de zile lucrătoare, și de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare................................................................................................(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și de către comisarii Gărzii Financiare.31. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor în cazul asociațiilor de proprietari se fac de persoanele cu atribuții de control din cadrul consiliilor locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor municipiului București și de alte persoane anume împuternicite de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.32. La articolul 44, alineatul (1) se abrogă.33. Articolul 48 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 48(1) Dezvoltarea cadrului instituțional în domeniul contabilității și al profesiei contabile se realizează prin Consiliul Contabilității și Raportărilor Financiare. Modul de organizare și funcționare, atribuțiile și sursele de finanțare ale acestuia se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a acestuia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(2) Directorul Direcției de reglementări contabile, precum și directorul general al Direcției generale a contabilității publice și a sistemului de decontări în sectorul public sunt membri de drept ai Consiliului Contabilității și Raportărilor Financiare. Articolul II(1) Aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) și ale art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2009.(2) Societățile comerciale vor depune un exemplar al situațiilor financiare aferente exercițiilor financiare ale anilor 2007 și 2008 la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiilor financiare respective. Societățile comerciale care de la constituire nu au desfășurat activitate, precum și cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Articolul IIILa data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:a) alin. (1) al art. 27 și anexa nr. 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 1999;b) lit. D și E din anexa nr. 3 la Normele metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 17 decembrie 1999. Articolul IVLegea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    București, 19 iulie 2007.Nr. 259.------

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 119 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante
  • LEGE nr. 470 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat
  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • LEGE nr. 154 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 16 aprilie 2013 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programelor de transport public judeţean
  • LEGE nr. 92 din 18 martie 2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992
  • LEGE nr. 115 din 4 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 13 iunie 2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGEA nr. 35 din 4 decembrie 1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 11 martie 2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 112 din 16 noiembrie 2004 privind acordarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unui împrumut Societăţii Comerciale "Tractorul UTB" - S.A. Braşov
  • LEGE nr. 260 din 16 iunie 2004 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptat la Strasbourg la 15 mai 2003
  • LEGE nr. 167 din 22 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică
  • LEGE nr. 26 din 28 decembrie 1967 privind concediul de odihnă al angajaţilor
  • LEGE nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
  • LEGE nr. 150 din 14 mai 2004 (*republicată*) privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale*)
  • LEGE nr. 81 din 20 decembrie 1974 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 208/1974 pentru modificarea Decretului nr. 686/1973 privind asigurarea calităţii produselor provenite din import, devenit Legea nr. 18/1974
  • LEGE nr. 309 din 21 noiembrie 2013 pentru ratificarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, la 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo, precum şi a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, şi Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, la 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 178 din 20 decembrie 2001 pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 164 din 11 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 23 mai 2007 privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 356 din 10 iulie 2001 LEGEA PATRONATELOR
  • LEGE nr. 69 din 16 aprilie 2010 (*republicată*) responsabilităţii fiscal-bugetare*)
  • LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă
  • CODUL AERIAN din 5 decembrie 1953 al R.P. Române
  • LEGE nr. 191 din 17 noiembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/1997 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru depozitarea graului din recolta anului 1997, proprietate a producătorilor agricoli şi a arendaşilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 28 iunie 2016 pentru modificarea art. 1^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2010 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • LEGE nr. 251 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 9 iunie 1997 privind autorizarea Băncii Naţionale a României pentru efectuarea unor operaţiuni pe piaţa monetară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 4 iunie 2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 4 noiembrie 2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 257 din 22 mai 2001 (*republicată*) privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 107 din 29 iunie 2000 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în numele Agenţiei de Implementare a Facilităţii Globale de Mediu, realizat prin Scrisoarea semnată la Washington la 9 februarie 2000 şi la Bucureşti la 23 februarie 2000
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 193 din 9 noiembrie 2000 privind restituirea sumelor reţinute cu titlu de penalizări de 2% pentru nerealizarea parametrilor garantaţi pentru blocul energetic nr. 2 la Centrala termoelectrica de 2x330 MW - Pucheng, Republica Populara Chineza
  • LEGE nr. 199 din 20 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 279/2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare asumate de Banca Generală de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A. ce decurg din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industrială, în valoare de 120 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995
  • LEGE nr. 90 din 8 aprilie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale
  • LEGE nr. 55 din 1 iunie 1992 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 126 din 11 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea continuării activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 129 din 21 decembrie 2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare
  • LEGE nr. 409 din 17 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor
  • LEGE nr. 69 din 15 iulie 1992 pentru alegerea Preşedintelui României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 31 martie 2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
  • LEGE nr. 146 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 9 din 29 februarie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 66/1997 privind scutirea de plată a impozitelor pe salarii şi/sau pe venituri realizate de consultanţi străini pentru activităţile desfăşurate în România în cadrul unor acorduri de împrumut
  • LEGE nr. 279 din 26 noiembrie 2018 pentru modificarea anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin
  • LEGE nr. 97 din 16 aprilie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate
  • LEGE nr. 9 din 11 ianuarie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor
  • LEGE nr. 366 din 21 decembrie 2007 privind instituirea Premiului "Mehmet Niyazi"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 223 din 24 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000
  • LEGE nr. 314 din 25 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi a Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 4 decembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
  • LEGE nr. 85 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2004 pentru completarea Codului penal
  • LEGE nr. 349 din 27 decembrie 2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021