Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 210 din 2 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 19 iulie 2007 -
LEGE nr. 210 din 2 iulie 2007pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 19 iulie 2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei şi a altor produse petroliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 15 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 207/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Contravenţia prevăzută la art. 12 se constată şi sancţiunea se aplică de personalul Poliţiei Române şi de cel al Jandarmeriei Române."2. Articolul 15^1 se abrogă. Articolul IILegea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 6 aprilie 2000, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) De asemenea, contravenţiile prevăzute la art. 1-5, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. e), f), i), m), u) şi v), la art. 2 lit. f), g), i) şi j) şi la art. 3 lit. a), c), d), e), g), h), i), j) şik), se constată şi de către primari sau, după caz, de împuterniciţii acestora şi de ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, de către poliţiştii de frontieră, precum şi de personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, iar cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. k) şi l), la art. 2 lit. a) şi la art. 5 lit. a), şi de personalul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă."2. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Contravenţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c), d), g), h), j), p), r), s), ş), t), u) şi v), la art. 2 lit. a), c) şi k), la art. 3 lit. b) şi j), la art. 4 şi 5 se constată şi de către personalul Jandarmeriei Române." Articolul IIILegea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - Constituie contravenţii faptele prevăzute la art. 1 lit. a)-k) şi se sancţionează după cum urmează: a) faptele prevăzute la lit. d) şi h), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei; b) faptele prevăzute la lit. c) şi f), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 700 lei la 1.250 lei; c) faptele prevăzute la lit. a), b) e), g), i), j) şi k), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei; d) faptele prevăzute la lit. d) şi h), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei; e) faptele prevăzute la lit. c) şi f), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 3.000 lei la 18.000 lei; f) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 6.000 lei la 20.000 lei."2. La articolul 2, alineatul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii Financiare, organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră."3. La articolul 2, după alineatul 5 se introduce un nou alineat, alineatul 6, cu următorul cuprins:"Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. 1, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal."4. Articolul 4 se abrogă. Articolul IVOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 41 alineatul (1), litera p) se abrogă.2. La articolul 48, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) de la 50 lei la 2.000 lei pentru persoane fizice şi de la 2.000 lei la 7.500 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 7, ale art. 14 alin. (2), ale art. 26 lit. a) - f), ale art. 32 lit. f) şi h), ale art. 35 lit. a), b) şi d) şi ale art. 37 alin. (2)."3. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 49. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite în acest scop de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului sau de membrii Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, de personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, de personalul inspectoratelor teritoriale de protecţie a mediului, al inspectoratelor silvice teritoriale, al oficiilor teritoriale cinegetice, de personalul administraţiilor sau de administratorii şi custozii ariilor naturale protejate, de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi de către poliţiştii de frontieră, potrivit competenţei teritoriale a acestora, precum şi de către persoanele împuternicite de autorităţile administraţiei publice locale. (2) Constatarea contravenţiilor, cu excepţia celor constând în încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 43, precum şi a celor prevăzute la art. 48^1, şi aplicarea sancţiunilor se fac şi de către personalul Jandarmeriei Române." Articolul VOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.---- Notă *) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 a fost abrogată în mod expres prin art. 57 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 2 iulie 2007.Nr. 210.------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 24 mai 2018 privind unele măsuri referitoare la aplicarea unor dispoziţii şi prelungirea unui termen prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică
  • LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 14 din 8 februarie 1991 LEGEA salarizării
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 198 din 22 decembrie 2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabila din partea Uniunii Europene
  • LEGE nr. 605 din 6 noiembrie 2002 privind înfiinţarea comunei Crizbav, judeţul Braşov
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • LEGE nr. 96 din 10 noiembrie 1994 privind ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bratislava la 3 martie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 13 iunie 2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil*)
  • CODUL SILVIC nr. 46 din 19 martie 2008 (LEGE nr. 46/2008)
  • LEGE nr. 37 din 21 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare
  • LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România
  • LEGE nr. 167 din 14 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde lei Societăţii Comerciale "Melana IV" - S.A. Savinesti
  • LEGE nr. 205 din 16 mai 2003 pentru înfiinţarea comunei Negrileşti, prin reorganizarea comunei Bârseşti, judeţul Vrancea
  • LEGE nr. 269 din 15 mai 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2001 privind înfiinţarea Universităţii "Nicolae Titulescu" din Bucureşti
  • LEGE nr. 92 din 26 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstraţiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 28 iunie 2016 pentru modificarea regimului juridic al unui imobil
  • LEGE nr. 156 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2006 privind acordarea de facilităţi producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 466 din 9 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism
  • LEGE nr. 71 din 11 martie 2003 pentru acceptarea Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), adoptat de Organizaţia Maritima Internaţionala prin Rezoluţia MSC.5(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 17 iunie 1983, astfel cum a fost modificat prin amendamentele din 1992, precum şi pentru acceptarea amendamentelor din 1990, 1994, 1996 şi 2000 referitoare la acesta
  • LEGE nr. 40 din 2 martie 2007 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind incluziunea socială, semnat la Bucureşti la 4 iulie 2006
  • LEGE nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 265 din 16 iunie 2004 privind modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 21 noiembrie 2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrica Mintia-Deva
  • LEGE nr. 312 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind producerea şi valorificarea legumelor*)
  • LEGE nr. 460 din 9 iulie 2002 privind Ordinul Virtutea Aeronautica şi Medalia Virtutea Aeronautica
  • LEGE nr. 247 din 31 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2007 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007
  • LEGE nr. 320 din 13 noiembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană
  • LEGE nr. 178 din 11 aprilie 2000 (*republicată*) privind produsele cosmetice
  • LEGE nr. 672 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind auditul public intern*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 12 decembrie 2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 30 iunie 2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 25 iunie 1998 (*republicată*) pentru reinstituirea Ordinului naţional Steaua României
  • LEGE nr. 22 din 12 martie 1992 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 06.03.1945, precum şi celor deportate în străinătate, prizonieri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 213 din 29 decembrie 1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/1998 pentru constituirea fondurilor de restructurare
  • LEGE nr. 62 din 9 martie 2018 privind combaterea buruienii ambrozia
  • LEGE Nr. 54 din 21 iunie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, cu modificările ulterioare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 3 decembrie 2014 pentru aprobarea unor măsuri derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010
  • LEGE nr. 373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 340 din 11 noiembrie 2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 297 din 14 noiembrie 2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate
  • LEGE nr. 148 din 27 iunie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
  • LEGE nr. 32 din 19 mai 1994 privind sponsorizarea
  • LEGE nr. 103 din 16 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2017 pentru completarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
  • LEGE nr. 169 din 9 iunie 2005 pentru aderarea României la Acordul privind protecţia reciprocă a secretului invenţiilor din domeniul apărării, pentru care s-au făcut cereri de brevetare, adoptat la Paris la 21 septembrie 1960, şi la Acordul privind comunicarea, în scopuri de apărare, a informaţiilor tehnice, adoptat la Bruxelles la 19 octombrie 1970
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 16 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice*)
  • LEGE nr. 55 din 16 martie 2006 privind siguranţa feroviară
  • LEGE nr. 699 din 3 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2001 privind acceptarea unor amendamente la Convenţia referitoare la Regulamentul internaţional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare, încheiată la Londra la 20 octombrie 1972
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 5 februarie 2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 149 din 12 iunie 1930 privitoare la menţinerea pe viaţa a profesorului dr. Mina Minovici ca director al Institutului Medico-Legal "Profesor dr. Mina Minovici" din Bucureşti
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 28 septembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
  • LEGE nr. 136 din 21 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/1999 privind unele măsuri specifice pentru asigurarea resurselor Fondului special al drumurilor publice şi executarea silită a creanţelor la bugetul acestui fond
  • LEGE nr. 14 din 3 februarie 1997 pentru ratificarea Tratatului Cartei Energiei şi a Protocolului Cartei Energiei privind eficienta energetica şi aspecte legate de mediu, încheiate la Lisabona la 17 decembrie 1994
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021