Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 232 din 6 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 16 iulie 2007 -
LEGE nr. 232 din 6 iulie 2007pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 16 iulie 2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.3 şi III.4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, cu următoarele modificări şi completări:1. Articolul 2 se modifica şi va avea urmatorul cuprins:"Art. 2. - Prezenta ordonanţă se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată."2. La articolul 29, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Indemnizaţia de instalare este egală cu două salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate. Lista localităţilor respective se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, după consultarea organizaţiilor sindicale din administraţia publică."3. La articolul 30, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Funcţionarii publici care urmează o formă de specializare sau de perfecţionare beneficiază de drepturile şi au obligaţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată."4. La articolul 35, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea funcţionarilor publici se realizează şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor instituţii publice."5. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Pentru funcţionarii publici şi posturile corespunzătoare funcţiilor publice specifice preluate de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la Ministerul Integrării Europene, în condiţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează salariile de bază şi celelalte drepturi salariale acordate până la data de 31 decembrie 2006. (2) Salariile de bază ale funcţionarilor publici prevăzuţi la alin. (1) se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanţe cu 7% faţă de nivelul din luna decembrie 2006 şi cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007."6. La articolul 43, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - (1) Funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacante sau temporar vacante pot fi ocupate în condiţiile art. 92 din Legea nr. 188/1999, republicată."7. La articolul 44, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 44. - (1) În mod excepţional, în cazul în care la concursul organizat potrivit legii pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici nu se înscriu candidaţi care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc această condiţie."8. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 45. - În anul 2007, promovarea funcţionarilor publici în grad profesional se face, în condiţiile legii, în limita funcţiilor publice rezervate promovării prin planul de ocupare a funcţiilor publice, pe baza normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului."9. La articolul 46, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Ordonatorii principali de credite vor comunică trimestrial Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Ministerului Economiei şi Finanţelor situaţia centralizată a transformărilor de posturi efectuate în condiţiile legii."10. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 48. - Prezenta ordonanţă se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 6 iulie 2007.Nr. 232.----

Noutăți

  • LEGE nr. 290 din 15 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 106 din 27 iunie 2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.
  • LEGE nr. 146 din 1 aprilie 2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret
  • ORDONANŢA DE URGENTA Nr. 6 din 17 septembrie 1996 privind regimul deductibilităţii sumelor plătite cu titlu de salarii şi alte drepturi salariale
  • LEGE nr. 350 din 21 iulie 2006 tinerilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 65 din 3 mai 2001 privind trecerea cu titlu gratuit a unor imobile situate în municipiul Bucureşti din patrimoniul Direcţiei Generale a Vămilor şi din patrimoniul Ministerului Finanţelor Publice în proprietatea publică a statului şi, respectiv, în proprietatea privată a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 48 din 8 martie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 145/2005 privind utilizarea unor sume încasate în valută din activitatea de privatizare
  • LEGE nr. 267 din 5 octombrie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 20 mai 2014 privind unele măsuri pentru completarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru aprobarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 411 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 10 aprilie 2002 şi la Bruxelles la 10 iulie 2002, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectului , România", semnat la Bruxelles la 22 februarie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001
  • LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil*)
  • LEGE nr. 51 din 13 martie 2007 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici şi a activităţii notariale
  • LEGE nr. 325 din 16 decembrie 2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 186 din 27 octombrie 2000 privind aderarea României la Convenţia internaţionala pentru protecţia noilor soiuri de plante din 2 decembrie 1961, revizuită la Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 mai 2018 privind parteneriatul public-privat
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (*republicată*) privind alocaţia de stat pentru copii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 13 mai 2009 pentru modificarea art. 1 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
  • LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
  • LEGE nr. 764 din 29 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2001 pentru scutirea de la plata drepturilor de import şi a comisionului vamal a unor bunuri din import necesare în vederea modernizării Complexului Sportiv Dinamo Bucureşti
  • LEGE nr. 66 din 18 aprilie 2019 privind instituirea zilei de 11 martie ca "Ziua Naţională a Meseriilor"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 23 decembrie 1997 pentru modificarea art. 8 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţionala în baza acordurilor comerciale şi de plăti guvernamentale
  • LEGE nr. 239 din 6 iunie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 212 din 29 decembrie 1999 privind modificarea Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 4 martie 2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 22 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 1 din 4 ianuarie 2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 711 din 3 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 24 din 30 septembrie 1998 *** Republicată privind regimul zonelor defavorizate
  • LEGE nr. 132 din 27 iunie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 144 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 237 din 24 noiembrie 2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 176 din 19 noiembrie 2008 privind majorarea capitalului social al CEC BANK - S.A.
  • LEGE nr. 80 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
  • LEGE nr. 137 din 14 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2002 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Deva - S.A. şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 martie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 227 din 1 august 2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • LEGE nr. 283 din 5 iunie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/1999 privind exceptarea unor societăţi comerciale de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/1999 privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome
  • LEGE nr. 91 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 172/2005 cu privire la modificarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2005
  • LEGE nr. 272 din 7 iulie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor
  • LEGE nr. 205 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 23 octombrie 2015 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 4.215 din 10 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare şi pentru măsurile necesare apărării tarii
  • LEGE nr. 562 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2003 pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 72 din 22 aprilie 2019 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România - Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014-2020), semnat la Bucureşti la 17 septembrie 2018
  • LEGE nr. 101 din 10 mai 2017 pentru ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional la Convenţia europeană privind extrădarea, deschis spre semnare la Strasbourg la 10 noiembrie 2010, semnat de către România la Viena la 20 septembrie 2012
  • LEGEA nr. 145 din 24 iulie 1997 asigurărilor sociale de sănătate
  • COD PROCEDURA FISCALA din 24 decembrie 2003 (*republicat*) (Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 republicată)
  • LEGE nr. 19 din 14 decembrie 1979 pentru modificarea articolului 44 din Constituţia Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 132 din 14 octombrie 2008 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Cehe, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Italiene, Ministerul Apărării al Republicii Letonia, Ministerul Apărării al Republicii Lituania, ministrul apărării al Regatului Ţărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, ministrul apărării naţionale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC), deschis spre semnare la Luxemburg la 14 februarie 2008, şi a Scrisorii de confirmare între participanţii la SAC MoU cu privire la suspendarea şi reducerea unor costuri ale Programului privind Capabilitatea de transport strategic aerian şi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 442 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021