Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGEA-CADRU nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizării
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 25 mai 2006 -
Selectați versiunea
LEGEA-CADRU nr. 195 din 22 mai 2006a descentralizării Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 25 mai 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Definiţii şi principii generale Articolul 1Prezenta lege stabileşte principiile, regulile şi cadrul instituţional care reglementează procesul de descentralizare administrativă şi financiară. Articolul 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele accepţiuni: a) arie geografică a beneficiarilor - aria geografică de domiciliu a majorităţii beneficiarilor unui serviciu public descentralizat într-o perioadă de timp dată; b) capacitate administrativă - ansamblul resurselor materiale, instituţionale şi umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum şi acţiunile pe care le desfăşoară aceasta pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege. Capacitatea administrativă se evaluează şi se stabileşte în condiţiile legii; c) competenţă - ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie şi de legile care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă; d) competenţe delegate - competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în limitele stabilite de către acestea; e) competenţe exclusive - competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale de realizarea cărora acestea sunt responsabile. Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii competenţelor, cu respectarea normelor, criteriilor şi standardelor stabilite de lege; f) competenţe partajate - competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte niveluri ale administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte; g) cotă defalcată din unele venituri ale bugetului de stat procentul stabilit din unele venituri ale bugetului de stat care se alocă bugetelor locale; h) criteriu al ariei geografice a beneficiarilor în descentralizarea competenţelor - criteriul potrivit căruia descentralizarea competenţelor privind furnizarea unui serviciu public se face către acel nivel al administraţiei publice locale care corespunde cel mai bine ariei geografice a beneficiarilor; i) criteriu al economiilor de scară în descentralizarea competenţelor - criteriul potrivit căruia transferul competenţelor privind furnizarea unui serviciu public se face către acel nivel al administraţiei publice locale care poate obţine economii de scară; j) deconcentrare - redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu; k) delegare - exercitarea de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către alte instituţii publice a unor competenţe în numele unei autorităţi a administraţiei publice centrale, în limitele stabilite de către aceasta; l) descentralizare - transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat; m) echilibrare orizontală a bugetelor locale - transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale pentru acoperirea diferenţelor de capacitate financiară dintre unităţile administrativ-teritoriale; n) echilibrare verticală a bugetelor locale - transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale pentru completarea sau asigurarea în totalitate, după caz, a necesarului de finanţare pentru furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate; o) economie de scară - reducerea costului unitar al unui serviciu public pe măsura creşterii volumului producţiei acestuia şi, implicit, al numărului de beneficiari; p) standarde de calitate - indicatorii de calitate care trebuie realizaţi de autorităţile administraţiei publice locale în furnizarea unui serviciu public şi de utilitate publică; q) standarde de cost - costurile normative utilizate pentru determinarea cuantumului resurselor alocate bugetelor locale în vederea furnizării unui serviciu public şi de utilitate publică la un anumit nivel de calitate; r) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele alocate unităţilor administrativ-teritoriale din unele venituri ale bugetului de stat. În funcţie de autonomia exercitată de autorităţile administraţiei publice locale în utilizarea lor, acestea se împart în sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, respectiv sume defalcate cu destinaţie specială; s) transparenţă a actului decizional - asigurarea accesului deplin al cetăţenilor şi al altor factori interesaţi la informaţiile privind procesul de elaborare şi implementare a deciziilor autorităţilor administraţiei publice, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de colectare a veniturilor şi execuţia conturilor autorităţilor administraţiei publice locale la toate nivelurile. Articolul 3Principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt următoarele: a) principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară; b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate; c) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică; d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară; e) principiul echităţii, care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice şi de utilitate publică; f) principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale. Capitolul II Regulile procesului de descentralizare Secţiunea 1 Reguli generale Articolul 4Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale transferă competenţe pe care le exercită în prezent autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor, comunelor sau oraşelor, după caz, respectând principiul subsidiarităţii şi următoarele criterii: a) economiile de scară; b) aria geografică a beneficiarilor. Articolul 5 (1) Transferul competenţelor este fundamentat pe analize de impact şi realizat pe baza unor metodologii specifice şi a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. (2) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze-pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent. Articolul 6 (1) Transferul de competenţe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competenţelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare. (2) Finanţarea competenţelor delegate este asigurată în totalitate de către administraţia publică centrală. Articolul 7În furnizarea serviciilor publice descentralizate, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să îndeplinească standardele de calitate, în condiţiile legii. Articolul 8Etapele transferului de competenţe sunt următoarele: a) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale elaborează strategiile privind transferul competenţelor către autorităţile administraţiei publice locale şi proiectele de acte normative pentru punerea în aplicare a acestora; b) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale identifică resursele necesare şi costurile integrale aferente competenţelor care sunt transferate, precum şi sursele bugetare pe baza cărora sunt finanţate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii; c) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale asigură, în colaborare cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, corelarea pe termen lung între responsabilităţile transferate şi resursele aferente, astfel încât să acopere variaţiile de cost în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate. Secţiunea a 2-a Standardele de cost şi de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate Articolul 9 (1) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale stabilesc standarde de cost pentru finanţarea unor servicii publice şi de utilitate publică descentralizate şi standarde de calitate aferente asigurării furnizării acestora de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia să actualizeze periodic standardele de cost şi de calitate pentru serviciile publice şi de utilitate publică descentralizate, prevăzute la alin. (1). Actualizarea standardelor de cost şi de calitate se face în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. (3) Standardele de cost şi de calitate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor sau a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Hotărârile Guvernului privind actualizarea periodică a standardelor de cost şi de calitate stau la baza determinării şi alocării sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. (4) Autorităţile administraţiei publice locale sunt responsabile pentru îndeplinirea standardelor de calitate şi de cost în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate. Secţiunea a 3-a Capacitatea administrativă Articolul 10 (1) În cadrul proceselor de transfer al competenţelor către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor, ministerele sau organele de specialitate ale administraţiei publice centrale pot clasifica unităţile administrativ-teritoriale în două categorii, în funcţie de capacitatea administrativă a acestora: a) categoria I, din care fac parte unităţile administrativ-teritoriale care au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate. Autorităţile administraţiei publice locale din cadrul acestor unităţi administrativ-teritoriale pot exercita pe deplin şi imediat competenţele transferate, în condiţii de eficienţă; b) categoria a II-a, din care fac parte unităţile administrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate. Autorităţile administraţiei publice locale din cadrul acestor unităţi administrativ-teritoriale nu pot exercita competenţele transferate în condiţii de eficienţă. (2) Autorităţile administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale care fac parte din categoria a II-a sunt excluse de la transferul competenţelor până în momentul realizării capacităţii administrative necesare exercitării lor, în condiţiile legii. (3) Evaluarea capacităţii administrative a unităţii administrativ-teritoriale se face conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Articolul 11În condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1), ministerele, respectiv celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, după caz, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, stabilesc, în cadrul legislaţiei sectoriale aferente, criteriile de evaluare a capacităţii administrative, încadrarea unităţilor administrativ-teritoriale în cele două categorii, precum şi condiţiile în care se realizează transferul de competenţe. Articolul 12 (1) În situaţiile în care ministerele, respectiv organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, după caz, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, constată lipsa capacităţii administrative a unei unităţi administrativ-teritoriale pentru exercitarea în condiţii de eficienţă a competenţelor transferate, competenţele respective se transferă autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţului pe a cărui rază se află unitatea administrativ-teritorială în cauză, în condiţiile art. 8. (2) Transferul competenţelor prevăzute la alin. (1) către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului se realizează pe perioadă determinată, până în momentul realizării capacităţii administrative necesare a unităţii administrativ-teritoriale în cauză. (3) Constatarea realizării capacităţii administrative a unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (2) se face de către ministerele, respectiv organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, după caz, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. Articolul 13În vederea exercitării competenţelor în condiţii de eficienţă, unităţile administrativ-teritoriale se pot organiza în asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul III Cadrul instituţional al procesului de descentralizare Articolul 14Ministerul Administraţiei şi Internelor avizează, potrivit legii, iniţiativele şi proiectele de acte normative privind descentralizarea administrativă şi financiară, elaborate de ministere, respectiv de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Articolul 15 (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor sprijină fundamentarea şi implementarea politicii de descentralizare a Guvernului prin: a) elaborarea strategiei şi a politicilor generale de descentralizare; b) coordonarea tehnică şi monitorizarea procesului de descentralizare; c) elaborarea politicii de descentralizare financiară şi fiscală, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice; d) furnizarea de expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în vederea elaborării şi implementării strategiilor de descentralizare sectorială; e) colectarea şi gestionarea, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, cu ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii publice, a datelor statistice necesare fundamentării şi estimării impactului politicilor de descentralizare; f) elaborarea, analizarea şi actualizarea, în colaborare cu ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, a standardelor de cost şi de calitate corespunzătoare anumitor servicii publice şi de utilitate publică descentralizate; g) monitorizarea îndeplinirii de către autorităţile administraţiei publice locale a standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate. Articolul 16 (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor gestionează programe naţionale de dezvoltare adresate unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea stimulării asocierii acestora, în condiţiile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a creşterii capacităţii administrative a acestora. (2) Programele naţionale de dezvoltare sunt finanţate anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 17Comitetul pentru finanţe publice locale, constituit în condiţiile legii finanţelor publice locale, structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, are rol consultativ în elaborarea şi implementarea politicilor de descentralizare financiară şi fiscală. Articolul 18 (1) Pentru coordonarea generală a procesului de descentralizare se înfiinţează Comitetul tehnic interministerial pentru descentralizare, condus de ministrul administraţiei şi internelor, în calitate de coordonator al reformei administraţiei publice. (2) La nivelul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se constituie grupuri de lucru pentru descentralizarea competenţelor. (3) Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile structurilor tehnice prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (4) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile de specialitate, asigură împreună secretariatul tehnic al Comitetului tehnic interministerial pentru descentralizare şi al Comitetului pentru finanţe publice locale. Capitolul IV Competenţele autorităţilor administraţiei publice locale Articolul 19În vederea asigurării serviciilor publice de interes local, autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate. Secţiunea 1 Competenţe exclusive Articolul 20Autorităţile administraţiei publice locale, în exercitarea competenţelor exclusive, au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare realizării acestora, cu respectarea normelor legale în vigoare. Articolul 21Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe exclusive privind: a) administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului; b) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local; c) administrarea instituţiilor de cultură de interes local; d) administrarea unităţilor sanitare publice de interes local; e) amenajarea teritoriului şi urbanism; f) alimentarea cu apă; g) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; h) iluminatul public; i) salubrizarea; j) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru protecţia copilului şi pentru persoane vârstnice; k) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru victimele violenţei în familie; l) transportul public local de călători; m) alte competenţe stabilite potrivit legii. Articolul 22Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului exercită competenţe exclusive privind: a) administrarea aeroporturilor de interes local; b) administrarea domeniului public şi privat al judeţului; c) administrarea instituţiilor de cultură de interes judeţean; d) administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean; e) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru victimele violenţei în familie; f) serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoanele vârstnice; g) alte competenţe stabilite potrivit legii. Secţiunea a 2-a Competenţe partajate Articolul 23 (1) În exercitarea competenţelor partajate, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor colaborează cu autorităţile administraţiei publice de la nivel central sau judeţean, după caz, în condiţiile stabilite prin lege. (2) În exercitarea competenţelor partajate, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului colaborează cu autorităţile administraţiei publice de la nivel central, în condiţiile stabilite prin lege. Articolul 24Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice centrale privind: a) alimentarea cu energie termică produsă în sistem centralizat; b) construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret; c) învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special; d) ordinea şi siguranţa publică; e) acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate; f) prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local; g) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme sociale; h) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru persoane cu dizabilităţi; i) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor; j) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la nivelul comunelor; k) alte competenţe stabilite potrivit legii. Articolul 25Autorităţile administraţiei publice de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor, în cazul furnizării unor servicii de utilităţi publice prin intermediul operatorilor regionali. Articolul 26Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale privind: a) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean; b) învăţământul special; c) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme sociale; d) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru protecţia copilului; e) serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoane cu dizabilităţi; f) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor; g) alte competenţe stabilite potrivit legii. Secţiunea a 3-a Competenţe delegate Articolul 27Autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe delegate de către autorităţile administraţiei publice centrale privind plata unor alocaţii şi a unor indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi. Articolul 28Autorităţile administraţiei publice locale exercită şi alte competenţe, potrivit legii. Capitolul V Finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale Articolul 29Bugetele locale ale autorităţilor administraţiei publice locale au în componenţă o secţiune de funcţionare şi una de dezvoltare, în condiţiile legii. Articolul 30 (1) În vederea asigurării echilibrării verticale şi orizontale a bugetelor locale, unităţilor administrativ-teritoriale, din unele venituri ale bugetului de stat, le sunt alocate sume defalcate cu destinaţie specială, respectiv cote şi sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale. (2) Structura şi criteriile de alocare a cotelor şi sumelor defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale se stabilesc prin legea finanţelor publice locale. (3) Cuantumul sumelor defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale este stabilit prin legea bugetului de stat. (4) Cuantumul, structura şi criteriile de alocare a sumelor defalcate cu destinaţie specială sunt stabilite în condiţiile legii bugetului de stat. Articolul 31Ministerul Finanţelor Publice şi serviciile publice deconcentrate ale acestuia asigură accesul necondiţionat al autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi al altor factori interesaţi la informaţiile privind procesele de alocare a resurselor bugetare prevăzute la art. 30 alin. (2). Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 32În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, propune Guvernului termene limită pentru elaborarea strategiei generale de descentralizare, a strategiilor sectoriale de descentralizare şi a standardelor de cost şi calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate. Articolul 33Ministerul Administraţiei şi Internelor prezintă anual Guvernului spre informare un raport privind stadiul derulării procesului de descentralizare. Articolul 34În termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor elaborează normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articolul 35La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea-cadru privind descentralizarea nr. 339/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 26 iulie 2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,RADU MIRCEA BERCEANUBucureşti, 22 mai 2006.Nr. 195.-----------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 19 aprilie 2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 139 din 24 iulie 2000 (*republicată*) privind activitatea de meteorologie*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 15 octombrie 2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi
  • LEGE nr. 89 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 180/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului militar din instituţiile publice de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 56 din 24 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră RO0002 dintre România şi Bulgaria, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000
  • LEGE nr. 240 din 14 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/1998 privind instituirea unor taxe pentru prestaţii vamale
  • LEGE nr. 55 din 19 martie 2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol)
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
  • LEGE nr. 74 din 25 aprilie 2019 privind gestionarea siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate
  • LEGE nr. 99 din 26 mai 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • LEGE nr. 616 din 7 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la participarea României în anul 2000 la programele comunitare: "Întreprinderi mici şi mijlocii", "Egalitatea şanselor între femei şi bărbaţi", "SAVE II", "Prevenirea SIDA şi a altor câteva boli contagioase" - RO 0009, semnat la Bucureşti la 29 decembrie 2000
  • LEGE nr. 16 din 10 ianuarie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2000 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 111 din 10 octombrie 1996 (*republicată*) privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare
  • LEGE nr. 81 din 6 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 4 iunie 2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 18 din 17 martie 1999 privind trecerea Biroului Român de Metrologie Legală din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Industriei şi Comerţului
  • LEGE nr. 205 din 20 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010
  • LEGE nr. 60 din 10 aprilie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
  • LEGE nr. 35 din 15 iunie 1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 13 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 9 din 4 martie 2013 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 399 din 27 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian
  • LEGE nr. 38 din 28 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 582 din 22 decembrie 2003 pentru declararea ca oraş a comunei Murgeni, judeţul Vaslui
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 6 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 18 martie 2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială
  • LEGE nr. 214 din 22 mai 2003 pentru ratificarea celui de-al patrulea Protocol adiţional, semnat la Roma la 11 decembrie 2002, la Acordul cu privire la Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje la 26 septembrie 1998
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 30 august 2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 562 din 7 decembrie 2004 (*republicată*) privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 12 din 22 februarie 2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale
  • LEGE nr. 17 din 8 ianuarie 1998 pentru completarea pct. II al anexei nr. V/1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1994 privind stabilirea unor coeficienţi de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar
  • LEGEA nr. 102 din 3 mai 2005 (republicată) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
  • LEGE nr. 98 din 4 iulie 2012 pentru ratificarea Amendamentului 1, semnat de partea română la Bucureşti la 10 februarie 2010, la Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Cehe, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Italiene, Ministerul Apărării al Republicii Letonia, Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Lituania, Ministerul Apărării al Regatului Ţărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian, deschis spre semnare la Luxemburg la 14 februarie 2008, semnat de partea română la Bucureşti la 30 iulie 2008
  • LEGE nr. 126 din 18 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002
  • LEGE nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 300 din 30 decembrie 2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, aprobată prin Legea nr. 99/2000
  • LEGE nr. 563 din 9 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti
  • LEGE nr. 329 din 14 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • LEGE nr. 596 din 31 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române
  • LEGE nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 273 din 23 noiembrie 2018 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 175/2015 privind ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010
  • LEGE nr. 136 din 7 iulie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2014 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 16 august 2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 29 iunie 2005 pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 7 din 23 septembrie 1996 privind asigurarea surselor de finanţare pentru constituirea stocurilor de produse agroalimentare şi de seminţe din recolta anului 1996
  • LEGE nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 25 iunie 2004 privind prelungirea termenelor de preschimbare a certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală de către comercianţi, precum şi a autorizaţiei de funcţionare de către persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 212 din 25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021