Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 189 din 16 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2006 -
LEGE nr. 189 din 16 mai 2006pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 4 din 12 ianuarie 2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, adoptată în temeiul art. 1 pct. X.8 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, cu următoarea modificare şi completare:- La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Pentru funcţia didactică de profesor universitar, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2006, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este prevăzută în anexa nr. 1c. Coeficienţii de multiplicare prevăzuţi în anexa nr. 1c se vor majoră cu 2%, începând cu 1 ianuarie 2006, şi cu 3%, începând cu 1 septembrie 2006. Coeficienţii nu cuprind sporul de stabilitate şi sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, aceste sporuri urmând a se acordă profesorilor universitari care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 50 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 16 mai 2006.Nr. 189.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 59 din 14 martie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Indiei privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegala, semnat la New Delhi la 2 noiembrie 1995
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 30 din 14 aprilie 2000 pentru modificarea şi completarea art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995
  • COD PENTRU CONSTRUCŢIA NAVELOR SPECIALE din 17 iunie 1983 Codul internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), adoptat de Organizaţia Maritima Internaţionala prin Rezoluţia MSC.5(48) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 17 iunie 1983, astfel cum a fost modificat prin amendamentele adoptate prin Rezoluţia MSC.30(61) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 11 decembrie 1992*)
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 563 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2003 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 353 din 18 decembrie 2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 558 din 15 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 70/2002 privind efectuarea recensământului general agricol din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 245 din 17 iulie 2013 pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Republica Austria şi a Protocolului adiţional, semnate la Viena la 1 octombrie 2012, de modificare a Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 30 martie 2005
  • LEGE nr. 300 din 13 noiembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2007 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în administraţia publică centrală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 163 din 28 octombrie 1999 privind unele măsuri pentru completarea şi modificarea cadrului juridic referitor la regimul de administrare, restructurarea financiară şi operaţională a Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 17 martie 2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi al unor ministere, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare
  • LEGE nr. 86 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • LEGE nr. 582 din 22 decembrie 2003 pentru declararea ca oraş a comunei Murgeni, judeţul Vaslui
  • LEGE nr. 152 din 27 iunie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 529 din 25 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2004 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea eficientă a veniturilor cu destinaţie specială în sectorul energetic
  • LEGE nr. 795 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2000 privind desfăşurarea activităţii de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 17 martie 1936
  • LEGE nr. 82 din 27 aprilie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal
  • LEGE nr. 782 din 29 decembrie 2001 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1998 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 122 din 3 iulie 2019 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie
  • LEGE nr. 99 din 16 septembrie 1992 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • LEGE nr. 104 din 25 septembrie 1996 privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 1992
  • LEGE nr. 211 din 2 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială
  • LEGE nr. 186 din 16 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2001 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 24 octombrie 2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale
  • LEGE nr. 117 din 15 decembrie 1992 privind acceptarea de către România a Actului constitutiv al Comisiei Europene de Lupta împotriva Febrei Aftoase
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 5 din 23 martie 1998 privind reorganizarea Consiliului pentru Reforma
  • LEGE nr. 514 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 19 iunie 2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 17 martie 2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului şi Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 196/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anii 2003 şi 2004 personalului din învăţământ, salarizat potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică
  • LEGEA calului nr. 389 din 16 decembrie 2005
  • LEGE nr. 251 din 19 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 112 din 30 august 2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afară teritoriului tarii de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România
  • LEGE nr. 222 din 29 noiembrie 2011 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
  • LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice
  • LEGE nr. 143 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 71 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 312/1971 pentru modificarea Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
  • LEGE nr. 348 din 21 iulie 2006 privind stabilirea unui nou termen pentru cetăţenii români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 203 din 28 decembrie 1999 privind permisele de muncă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 216 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar
  • LEGE nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere
  • LEGEA NR. 93 din 30 decembrie 1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Canadei privind relaţiile militare, semnat la Ottawa la 7 iunie 1993
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 23 mai 2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 66 din 18 aprilie 2019 privind instituirea zilei de 11 martie ca "Ziua Naţională a Meseriilor"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 5 februarie 2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie
  • LEGE nr. 199 din 22 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
  • LEGE nr. 331 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2003 pentru completarea Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local
  • LEGE nr. 392 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 58/1999 privind soluţionarea obiecţiunilor şi contestaţiilor formulate împotriva actelor de control şi de impunere având ca obiect constatarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a penalităţilor, precum şi a altor sume şi măsuri
  • LEGE nr. 206 din 11 noiembrie 1998 pentru aprobarea afilierii instituţiei Avocatul Poporului la Institutul Internaţional al Ombudsmanului şi la Institutul European al Ombudsmanului
  • LEGE nr. 352 din 2 mai 1945 pentru înfiinţarea organelor de control cetatenesc
  • LEGE nr. 80 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din turism
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020