Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 251 din 16 iunie 2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iunie 2004 -
LEGE nr. 251 din 16 iunie 2004privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iunie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 (1) Persoanele care au calitatea de demnitar public şi cele care deţin funcţii de demnitate publică, magistraţii şi cei asimilaţi acestora, persoanele cu funcţii de conducere şi de control, funcţionarii publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice sau de interes public, precum şi celelalte persoane care au obligaţia să-şi declare averea, potrivit legii, au obligaţia de a declara şi prezenta la conducătorul instituţiei, în termen de 30 de zile de la primire, bunurile pe care le-au primit cu titlu gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1): a) medaliile, decoraţiile, insignele, ordinele, eşarfele, colanele şi altele asemenea, primite în exercitarea demnităţii sau a funcţiei; b) obiectele de birotică cu o valoare de până la 50 euro. Articolul 2 (1) Conducătorul autorităţii, instituţiei publice sau al persoanei juridice dispune constituirea unei comisii alcătuite din 3 persoane de specialitate din instituţie, care va evalua şi va inventaria bunurile prevăzute la art. 1. (2) Comisia prevăzută la alin. (1) ţine evidenţa bunurilor primite de fiecare demnitar sau funcţionar şi, înainte de finele anului, propune conducătorului instituţiei rezolvarea situaţiei bunului. (3) În cazurile în care valoarea bunurilor stabilite de comisie este mai mare decât echivalentul a 200 euro, persoana care a primit bunurile poate solicita păstrarea lor, plătind diferenţa de valoare. Dacă valoarea bunurilor stabilită de comisie este sub echivalentul a 200 euro, acestea se păstrează de către primitor. (4) În cazurile în care persoana care a primit bunurile nu a solicitat păstrarea lor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), bunurile rămân în patrimoniul instituţiei sau pot fi transmise cu titlu gratuit unei instituţii publice de profil ori vândute la licitaţie, în condiţiile legii. (5) Veniturile obţinute ca urmare a valorificării acestor bunuri se varsă, după caz, la bugetul statului, bugetele locale sau la bugetele autorităţilor, instituţiilor publice ori persoanelor juridice, potrivit modului de finanţare a acestora. Articolul 3La sfârşitul fiecărui an, autorităţile, instituţiile publice sau persoanele juridice publică lista cuprinzând bunurile depuse potrivit prezentei legi şi destinaţia acestora, pe pagina de Internet a persoanei juridice respective ori în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Cheltuielile de publicare se suportă de persoana juridică din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1. Articolul 4În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei vor elabora un regulament de punere în aplicare a acesteia.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 16 iunie 2004.Nr. 251.-------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 3 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar
  • LEGE nr. 128 din 7 iulie 2016 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din statele din Africa, Caraibe şi Pacific şi din ţările şi teritoriile de peste mări, precum şi a Acordului de gestionare arierate dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii care reglementează procedurile de plată şi rambursare în cadrul Acordului de garantare privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din statele din Africa, Caraibe şi Pacific, precum şi din ţările şi teritoriile de peste mări, semnate de România la 1 iulie 2015 la Bucureşti
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 8 din 23 februarie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • LEGE nr. 208 din 25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • LEGE nr. 290 din 15 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 18 mai 2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • LEGEA nr. 321 din 14 iulie 2006 (*republicată*) privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
  • LEGE nr. 80 din 9 mai 1997 pentru ratificarea Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978
  • LEGE nr. 91 din 13 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2004 pentru modificarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 259 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • LEGE nr. 15 din 24 martie 1994 *** Republicat privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 210 din 4 iulie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 212 din 16 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 21 mai 2008 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN)
  • LEGE nr. 66 din 2 aprilie 1998 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997
  • LEGE nr. 105 din 8 mai 2018 pentru aprobarea Contractului-cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România UE cofinanţare pentru transport 2014-2020), semnat la Luxemburg la 18 iulie 2017
  • LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 2 din 17 ianuarie 2002 privind finanţarea restantelor aferente aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de minimum un milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 51 din 19 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2014 privind prorogarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 190 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 7 februarie 2007 privind unele măsuri pentru restructurarea şi/sau privatizarea unor societăţi din portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului
  • LEGE nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale
  • LEGE nr. 290 din 15 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti"
  • LEGE nr. 132 din 15 iulie 1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public
  • LEGE nr. 11 din 8 decembrie 1982 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 394/1981 privind contractările şi achiziţiile de produse agricole vegetale
  • LEGE nr. 511 din 12 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 743 din 6 decembrie 2001 bugetului de stat pe anul 2002
  • LEGE nr. 262 din 7 noiembrie 2008 pentru modificarea alin. (5) şi (6) ale art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
  • LEGE nr. 38 din 24 iunie 1993 privind împrumutul de stat pentru finanţarea deficitului bugetului de stat pe anul 1992 şi refinanţarea ratei scadente în anul 1992 la împrumutul de stat contractat pentru finanţarea deficitului bugetului de stat înregistrat în anul 1991
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 108 din 2 iunie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate
  • LEGE nr. 575 din 23 octombrie 2002 privind participarea României la grupul de cooperare înfiinţat prin acordul parţial deschis pentru prevenirea, protecţia şi organizarea ajutorului împotriva riscurilor naturale şi tehnologice majore (Acordul EUR-OPA Riscuri majore), instituit prin Rezoluţia (87) 2, adoptată la 20 martie 1987 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 1 martie 2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 116 din 29 iunie 2000 pentru modificarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, precum şi pentru stabilirea unor alte măsuri tranzitorii
  • LEGE nr. 97 din 10 iulie 1929 pentru modificarea Legii din 19 Mai 1925, privitoare la unificarea unor dispoziţiuni de procedura civilă şi comercială, pentru înlesnirea şi accelerarea judecaţilor, înaintea tribunalelor şi Curţilor de apel, precum şi pentru unificarea competentei judecătorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 2 februarie 2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
  • LEGE nr. 453 din 6 decembrie 2006 privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere
  • LEGE nr. 208 din 11 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1996 privind unele măsuri specifice pentru împrospătarea stocurilor de produse petroliere din rezervele de mobilizare ale armatei
  • LEGE nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • LEGE nr. 433 din 27 iunie 2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Letonia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Riga la 27 noiembrie 2001
  • LEGE nr. 99 din 15 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 207 din 27 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1.479/1997 şi pentru soluţionarea amiabilă a litigiului arbitral iniţiat de Pol Am Pack - S.A. Polonia în faţa Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga
  • LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 67 din 22 martie 2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 1 iunie 1999 (*republicată*) privind activitatea de audit financiar*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 februarie 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicată*) pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021