Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 23 iunie 2004 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 23 iunie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 (1) Se înfiinţează Oficiul Român pentru Adopţii, denumit în continuare Oficiul, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopţii, care se desfiinţează. (2) Sediul Oficiului este în municipiul Bucureşti. Articolul 2 (1) Oficiul preia atribuţiile în domeniul adopţiei ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi ale Comitetului Român pentru Adopţii. (2) În condiţiile legii, Oficiul preia toate drepturile şi este ţinut de toate obligaţiile fostului Comitet Român pentru Adopţii, potrivit reglementărilor legale şi conform prevederilor actelor juridice emise de acesta sau la care a fost parte. Articolul 3 (1) Oficiul coordonează şi supraveghează activităţile de adopţie şi realizează cooperarea internaţională în domeniul adopţiei. (2) Oficiul este autoritatea centrală română însărcinată să ducă la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, denumită în continuare Convenţia de la Haga. (3) Oficiul are rolul de a duce la îndeplinire obligaţiile asumate de statul român în materia adopţiei prin convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte, de a pune în aplicare şi de a urmări şi asigura aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul adopţiei. Articolul 4Finanţarea Oficiului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, precum şi din alte surse, în condiţiile legii. Articolul 5Pentru realizarea obiectivelor în domeniul adopţiei, Oficiul îndeplineşte următoarele funcţii: a) de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea reglementărilor în materia adopţiei şi coordonarea activităţii desfăşurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu; b) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul adopţiei; c) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislaţiei interne în materia adopţiei cu normele şi principiile prevăzute de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a acestora; d) de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public şi privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosinţă, după caz. Articolul 6 (1) Oficiul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) constituie evidenţa centralizată a copiilor pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii de adopţie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei; b) ţine evidenţa cererilor familiilor sau ale persoanelor care şi-au manifestat dorinţa de a adopta copii şi care sunt apte să adopte; c) îndrumă şi sprijină în mod corespunzător aceste familii sau persoane în vederea efectuării procedurii necesare adopţiei; d) încheie acorduri de colaborare cu autorităţile centrale, cu organismele private autorizate sau acreditate din alte state care au atribuţii în domeniul adopţiei, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice; e) autorizează organismele private străine şi române să desfăşoare activităţi în domeniul adopţiei; f) recomandă direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului familii ori persoane care doresc să adopte; g) efectuează notificările şi comunicările prevăzute de Legea nr. 273/2004; h) urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi adoptator sau familia adoptatoare străină, pe o perioadă de cel puţin 2 ani de la încuviinţarea unei adopţii internaţionale, prin autoritatea publică centrală competentă sau organizaţia acreditată ori autorizată din statul primitor; i) transmite instanţelor judecătoreşti competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc să adopte copii aflaţi în evidenţa sa, în cazul adopţiei internaţionale; j) participă în cauzele care au drept obiect soluţionarea cererilor privind încuviinţarea adopţiei internaţionale aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti; k) stabileşte măsurile necesare pentru evitarea încuviinţării unor adopţii supuse eşecului, a obţinerii oricăror foloase materiale necuvenite şi a oricăror tendinţe de trafic de copii; l) eliberează certificate care atestă că adopţia a fost încuviinţată conform normelor impuse de Convenţia de la Haga; m) depune diligenţele necesare pe lângă autorităţile statului al cărui cetăţean a adoptat un copil aflat în evidenţa sa, pentru ca acesta să beneficieze de garanţiile şi normele echivalente celor existente în cazul unei adopţii naţionale; n) ţine evidenţa centralizată a tuturor adopţiilor încuviinţate; o) elaborează proiecte de acte normative, norme şi metodologii în domeniul adopţiei. (2) Oficiul îndeplineşte orice alte atribuţii în materia adopţiei prevăzute de legislaţia naţională în vigoare, în tratatele la care România este parte sau în acordurile de colaborare pe care le încheie cu autorităţile publice din alte state. (3) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin şi atingerii scopului pentru care a fost înfiinţat, Oficiul colaborează cu autorităţile publice române şi străine, cu organizaţiile internaţionale, precum şi cu alte persoane juridice străine care desfăşoară activităţi autorizate în domeniul adopţiei, în orice probleme de interes reciproc. Articolul 7Persoanele responsabile cu culegerea, evidenţa şi transmiterea informaţiilor referitoare la copiii care au fost sau urmează să fie adoptaţi au obligaţia să păstreze confidenţialitatea acestor informaţii. Nerespectarea acestor obligaţii atrage răspunderea penală, administrativă sau disciplinară, după caz. Sancţiunile privind încetarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor contractuale de muncă se cumulează cu răspunderea juridică de altă natură corespunzătoare faptei săvârşite. Articolul 8 (1) Oficiul este condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru. (2) Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Oficiului şi îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu persoane juridice şi fizice, române sau străine. (3) În exercitarea atribuţiilor care îi revin secretarul de stat emite ordine şi instrucţiuni. Articolul 9În structura Oficiului funcţionează un secretar general, funcţionar public, numit în condiţiile legii. Articolul 10Personalul Oficiului este format din funcţionari publici şi personal contractual numit, respectiv încadrat, potrivit legii. Articolul 11 (1) Structura organizatorică, numărul maxim de posturi şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Oficiului se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (2) Statul de funcţii se aprobă prin ordin al secretarului de stat. Articolul 12Datele de identitate şi informaţiile referitoare la copiii adoptabili, cererile de adopţie aflate în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi documentaţia deţinută trec în evidenţa Oficiului, cu respectarea prevederilor art. 7. Articolul 13 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 502/1997 cu privire la organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru Adopţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 18 septembrie 1997, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, art. 2 din Legea nr. 84/1994 pentru ratificarea Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - În temeiul art. 6 pct. 1 din convenţie se desemnează Oficiul Român pentru Adopţii ca autoritate centrală însărcinată să ducă la îndeplinire obligaţiile impuse prin convenţie." Articolul 14Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 21 iunie 2004.Nr. 274.________________

Noutăți

  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenţei*)
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 95 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Ceha, Republica Ungara, Republica Polona, România, Republica Slovaca şi Republica Slovenia, adoptat la Budapesta (Ungaria) la 7 februarie 1998, cu privire la prelungirea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrala (CEEPUS) pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2004
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 53 din 9 martie 2006 pentru înfiinţarea satelor Dobrinăuţi-Hapăi, Maghera şi Pustoaia prin reorganizarea comunei Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 197 din 22 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 174 din 5 noiembrie 1999 privind acordarea unui sprijin financiar Fundaţiei Atletismul Românesc (Fundaţia Română de Atletism)
  • LEGE nr. 17 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe, semnat la Praga la 22 ianuarie 2008, privind amendamentele la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1993
  • LEGE nr. 130 din 8 octombrie 2014 pentru instituirea Zilei Limbii Cehe
  • LEGE nr. 159 din 25 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
  • LEGE nr. 463 din 12 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 67/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale
  • LEGE nr. 501 din 26 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2003 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003
  • LEGE nr. 262 din 7 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi termenii şi condiţiile aferente, semnat la Bucureşti la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la Acordul dintre statele părţi la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene şi Agenţia Spaţială Europeană privind protecţia şi schimbul de informaţii clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002
  • LEGE nr. 111 din 5 iunie 1998 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de seceta şi/sau de deşertificare, în special în Africa, adoptată la Paris la 17 iunie 1994
  • CODUL SILVIC*) din 28 decembrie 1962) ***) Republicat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 16 iunie 2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale
  • LEGE nr. 356 din 3 decembrie 2007 pentru aderarea României la Convenţia privind definirea statutului şcolilor europene, adoptată la Luxemburg la 21 iunie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 154 din 7 noiembrie 2002 privind contractarea unei linii de credit revolving de către Ministerul Finanţelor Publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 31 august 2011 pentru modificarea Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român
  • LEGE nr. 358 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor produse ale tehnologiei informaţiei
  • LEGE nr. 351 din 3 decembrie 2007 pentru modificarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006
  • LEGE nr. 307 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
  • LEGE nr. 499 din 12 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 11 octombrie 2017 privind desemnarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de autospeciale/ambulanţe pentru Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru serviciile de ambulanţă judeţene şi pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov
  • LEGE nr. 472 din 12 decembrie 2006 pentru ratificarea Acordului privind finanţarea comună a Secretariatului permanent al Comisiei Interguvernamentale TRACECA (SP CIG TRACECA) între guvernele părţilor la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 21 aprilie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005
  • LEGE nr. 83 din 8 aprilie 2008 privind completarea anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului
  • LEGE nr. 204 din 11 noiembrie 1998 privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii, judeţul Cluj
  • LEGE nr. 390 din 30 octombrie 2006 pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998
  • LEGE nr. 474 din 24 septembrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2000 pentru prorogarea termenelor prevăzute la art. 111 şi 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 118/1999 privind achiziţiile publice
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 18 din 9 martie 2000 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/1999 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • LEGE nr. 62 din 3 iulie 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea culturală, semnat la Bucureşti la 16 mai 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 147 din 22 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010
  • LEGE nr. 110 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional
  • LEGE nr. 398 din 14 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenta
  • LEGE nr. 290 din 24 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 20 februarie 2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare şi desfăşurare a alegerilor
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 199 din 20 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 279/2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare asumate de Banca Generală de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A. ce decurg din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industrială, în valoare de 120 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995
  • LEGE nr. 64 din 11 octombrie 1991 (*republicată*) privind brevetele de invenţie*)
  • LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 173 din 10 octombrie 2008 privind intervenţiile active în atmosferă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 24 aprilie 2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 27 februarie 2017 privind asistenţa medicală comunitară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  • CODUL VAMAL din 22 decembrie 1978 (LEGE nr. 30/1978)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 192 din 21 octombrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/1998 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată la unele produse şi echipamente importate pentru înzestrarea Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi industriei de apărare
  • LEGE nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
  • LEGE nr. 295 din 3 decembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2018 pentru asigurarea continuităţii şi decontării asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 20 noiembrie 2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 28 august 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea art. IV alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
  • LEGE nr. 165 din 12 iunie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020