Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 422 din 20 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei privind acordarea a doua credite nerambursabile pentru combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 23 octombrie 2003 -
LEGE nr. 422 din 20 octombrie 2003privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 62/2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei privind acordarea a doua credite nerambursabile pentru combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 23 octombrie 2003

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 62 din 25 iunie 2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei privind acordarea a doua credite nerambursabile pentru combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 29 iunie 2003.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 2 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILABucureşti, 20 octombrie 2003.Nr. 422.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare
  • LEGE nr. 178 din 12 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2006 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2006
  • LEGE nr. 141 din 12 iulie 2010 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 21 septembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2014 pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi a protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010, şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011
  • LEGE nr. 92*) din 4 august 1992 *** Republicată pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • LEGE nr. 202 din 13 noiembrie 2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire
  • LEGE nr. 122 din 6 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală
  • LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri*)
  • LEGE nr. 510 din 5 septembrie 1940 pentru suspendarea Constituţiei din 27 Februarie 1938
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 94 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 20 din 8 aprilie 1996 privind unele măsuri necesare pentru desfăşurarea campaniei agricole din primăvara anului 1996, ca urmare a stării de urgenta din agricultura
  • LEGE nr. 48 din 11 martie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • LEGE nr. 122 din 6 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 34 din 18 mai 1996 privind aprobarea volumului maxim de masa lemnoasă ce se va recolta în anul 1996
  • LEGE nr. 35 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 90/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind valoarea internaţionala a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 164 din 20 noiembrie 2002 privind plata obligaţiilor bugetare scadente la data de 25 decembrie 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004
  • LEGE nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice
  • LEGE nr. 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 42 din 27 aprilie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participaţiilor statului la Fondul Monetar Internaţional şi modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 45 din 21 ianuarie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 143/2002 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale
  • LEGE nr. 348 din 29 noiembrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2005 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice ”Termoelectrica” - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala ”ROMAG-TERMO” şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 49 din 17 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială "UCM" - S.A. Reşiţa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 9 mai 2007 privind modificarea Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 175 din 18 octombrie 2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind înfiinţarea şi funcţionarea de centre culturale, semnat la Constanţa la 18 aprilie 1996
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 94 din 17 iunie 1999 privind sistemul de monitorizare a cheltuielilor de personal din bugetul de stat pe anul 1999
  • LEGE nr. 204 din 7 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto
  • LEGE nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica
  • LEGE nr. 220 din 28 noiembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 89 din 2 mai 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 aprilie 2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 26 februarie 2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 30 din 28 februarie 2006 privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 20 noiembrie 2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 152 din 7 noiembrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de turism balnear şi de recuperare
  • LEGE nr. 167 din 9 iunie 2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 165 din 1 octombrie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan privind transportul rutier internaţional de mărfuri, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2007
  • LEGE nr. 83 din 5 aprilie 2004 pentru declararea ca oraşe a unor comune
  • LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 24 iunie 2008 privind stimularea investiţiilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 210 din 15 noiembrie 2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
  • LEGE nr. 219 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 78 din 13 iunie 2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a centralelor termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
  • LEGE nr. 36 din 2 martie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 21 decembrie 2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021