Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 394 din 7 octombrie 2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 10 octombrie 2003 -
LEGE nr. 394 din 7 octombrie 2003pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 10 octombrie 2003

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNICSe ratifica Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 7 octombrie 2003.Nr. 394.ACORD 07/04/2003

Noutăți

  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • LEGE nr. 96 din 12 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 182 din 16 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
  • LEGE nr. 326 din 8 iulie 2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi ţinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 237 din 24 noiembrie 2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 247 din 30 noiembrie 2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a importurilor necesare pentru "Reparaţia capitala cu modernizare pentru creşterea siguranţei şi capacităţii Centralei Hidroelectrice Porţile de Fier I"
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 269 din 22 decembrie 2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • LEGE nr. 17 din 7 august 1990 (*republicată*) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 166 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea art. 16 lit. a) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
  • LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 138 din 28 octombrie 2008 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 194 din 21 octombrie 2010 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2008
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 10 iunie 2004 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 40 din 9 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
  • LEGE nr. 370 din 5 octombrie 2006 pentru modificarea art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora
  • LEGE nr. 16 din 8 ianuarie 1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare
  • LEGE nr. 360 din 27 decembrie 2018 privind modificarea art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 258 din 4 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
  • LEGE nr. 26 din 11 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României
  • LEGE nr. 21 din 2 decembrie 1988 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 315/1988 privind asigurarea producţiei de energie, folosirea raţională a energiei electrice, termice şi a gazelor naturale şi regimul de lucru al unităţilor economice şi sociale pe perioada de iarna 1988-1989
  • LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 61 din 21 martie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2004 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei privind acordarea a două credite nerambursabile pentru combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003
  • LEGE nr. 56 din 17 iunie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/1995 privind acordarea de către stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de garanţii pentru credite bancare pe termen scurt
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • LEGE nr. 60 din 10 mai 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 240 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare
  • LEGE nr. 167 din 9 iunie 2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 106 din 5 septembrie 2002 privind acordarea unui ajutor cu titlu gratuit producătorilor agricoli din judeţele Dolj şi Mehedinţi, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada octombrie 2001-iulie 2002
  • LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
  • LEGE nr. 232 din 31 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală
  • LEGE nr. 15 din 24 martie 1994 *** Republicat privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 244 din 28 noiembrie 2000 (*republicată*) privind siguranţa barajelor
  • LEGE nr. 31 din 28 noiembrie 1977 (*republicată*) privind Congresul Consiliului de conducere ale unităţilor agricole socialiste, al întregii ţărănimi, al Consiliului oamenilor muncii din industria alimentară, silvicultură şi gospodărirea apelor şi Consiliului Naţional al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Gospodăririi Apelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 16 mai 2007 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006
  • LEGE nr. 281 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 decembrie 1999
  • LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate*)
  • LEGE nr. 219 din 24 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/1997 cu privire la unele măsuri de protecţie pentru unele persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare
  • LEGE nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste
  • LEGE nr. 79 din 9 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei
  • LEGE nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 aprilie 2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
  • LEGE nr. 31 din 12 noiembrie 1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedura penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968
  • LEGE nr. 29 din 22 decembrie 1978 privind formarea, planificarea, destinaţia şi vărsarea beneficiilor
  • LEGE nr. 326 din 27 mai 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 95 din 20 iunie 2002 privind industria de apărare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 18 aprilie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 10 octombrie 2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 12 din 3 februarie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ecuador privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Quito la 21 martie 1996
  • LEGE nr. 174 din 9 mai 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2003 pentru ratificarea Convenţiei complementare dintre Ministerul de Interne din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind continuarea finanţării lucrărilor de reparaţii, amenajări şi dotări cu mobilier şi material didactic a localului Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 9 iulie 2002
  • LEGE nr. 648 din 7 decembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2002 pentru completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021