Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 46 din 16 ianuarie 2002 pentru completarea anexei nr. 1 la Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002 -
LEGE nr. 46 din 16 ianuarie 2002pentru completarea anexei nr. 1 la Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNICAnexa nr. 1 - Judecătoriile, parchetele şi localităţile de reşedinţa ale acestora - la Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:- La judeţul Constanta, după Judecătoria Mangalia se introduce "Judecătoria Cernavoda, localitatea de reşedinţa oraşul Cernavoda".Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA------------

Noutăți

  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 3 iunie 2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7^2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 182 din 20 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2008 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 259 din 31 decembrie 1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 21 decembrie 2006 privind Inspecţia Socială
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit
  • LEGE nr. 87 din 8 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome
  • LEGE nr. 262 din 2 octombrie 2013 pentru completarea art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului
  • LEGE nr. 591 din 22 decembrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural
  • LEGE nr. 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea liliecilor în Europa, adoptat la Londra la 4 decembrie 1991
  • CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864
  • LEGE nr. 160 din 30 iulie 1998 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar*)
  • LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 (*republicată*) pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie*)
  • LEGE nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 25 aprilie 2007 pentru modificarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 20 noiembrie 2006 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 10 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
  • LEGE nr. 62 din 13 iulie 1994 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1993
  • ○ LEGE nr. 4 din 7 martie 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Pakistan privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Islamabad la 10 iulie 1995
  • LEGE nr. 17 din 4 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
  • LEGE nr. 212 din 24 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă
  • LEGE nr. 132 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor
  • LEGE nr. 111 din 9 noiembrie 1992 pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ecuador privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit, pe capital şi prevenirea evaziunii fiscale, semnată la Quito la 24 aprilie 1992
  • LEGE nr. 106 din 3 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 216 din 2 iulie 2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Senegal privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 19 octombrie 2006
  • LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice
  • LEGE nr. 39 din 30 martie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi pentru completarea art. 51^1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 136 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 5 iulie 2012 pentru modificarea art. 240^28 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 510 din 17 noiembrie 2004 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 60 din 10 mai 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 20 aprilie 2011 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic
  • LEGE nr. 4 din 13 februarie 2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 134 din 11 mai 2007 pentru ratificarea unor convenţii şi acorduri privind impunerea veniturilor din economii şi schimbul automat de informaţii referitoare la astfel de venituri
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
  • LEGE nr. 129 din 18 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate
  • LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 188 din 25 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor
  • LEGE nr. 512 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 87 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 25 iunie 2004 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 6 mai 2004 şi la Paris la 17 mai 2004, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 17 august 2001 şi la Bucureşti la 20 august 2001
  • LEGE nr. 44 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 339/1970 privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor
  • LEGE nr. 192 din 14 octombrie 2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
  • LEGE nr. 384 din 28 septembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2004 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM) privind Proiectul de finalizare a Unităţii 2 din cadrul obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearelectrica Cernavodă 5 x 700 MWe", semnat la Luxembourg la 18 iunie 2004
  • LEGE nr. 27 din 5 martie 2008 privind ratificarea Memorandumului de înţelegere pentru dezvoltarea coordonată a Automagistralei inelare a Mării Negre, semnat la Belgrad la 19 aprilie 2007
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 2 din 9 iulie 1983 cu privire la principiile de baza ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 116 din 20 septembrie 2001 privind alocarea unei sume din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Vârstnicilor în anul 2001
  • LEGE nr. 487 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2003 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 108/2000 pentru aprobarea exceptării de la plata impozitului pe profit aferent veniturilor proprii ale Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni" - S.A., destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii şi a avansului pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni şi a celor pentru rambursarea creditelor externe contractate, potrivit legii, cu această destinaţie
  • LEGE nr. 18 din 26 februarie 1997 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin Legea nr. 136/1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 11 din 7 februarie 2002 privind transferul pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Comercială "Horticola" - S.A. Bucureşti de la Agenţia Domeniilor Statului la Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020