Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 406 din 10 iulie 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 16 iulie 2001 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 406 din 10 iulie 2001privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 16 iulie 2001

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1 (1) Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român. (2) Persoana care exercită funcţia de şef al statului român beneficiază de prevederile prezentei legi de la data încetării mandatului. (3) Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum. Articolul 2Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza, potrivit reglementărilor în vigoare. Articolul 3 (1) Drepturile prevăzute la art. 2 lit. b) se acordă şi în cazul în care persoana indreptatita beneficiază şi de alte drepturi salariale ori venituri realizate din activităţi profesionale, în condiţiile legii, sau cu titlu de pensie. (2) Modalităţile concrete privind exercitarea drepturilor prevăzute la art. 2 lit. a) şi c) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Articolul 4 (1) Persoanele beneficiare de prevederile prezentei legi îşi pierd drepturile acordate în cazul săvârşirii unei infracţiuni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate. (2) Locuinta de protocol acordată potrivit art. 2 lit. a) nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca Preşedinte al României în funcţie. (3) Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosinţă gratuita, potrivit art. 2 lit. a), numai pe durata vieţii titularului şi vor elibera locuinta în termen de 60 de zile. Articolul 5Cheltuielile necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei legi se suporta de ordonatorii principali de credite, după caz, iar sumele cu aceasta destinaţie sunt alocate anual prin legea bugetului de stat, potrivit instrucţiunilor emise în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIU--------

Noutăți

  • LEGE nr. 774 din 29 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/1999 pentru modificarea Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 23 din 24 iunie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 294/1968 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne
  • LEGE nr. 225 din 4 iulie 2007 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanţării Proiectului privind apărarea împotriva inundaţiilor în zona de sud-vest a României, semnat la Bucureşti la 18 decembrie 2006 şi la Paris la 9 ianuarie 2007
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă
  • LEGE nr. 485 din 10 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 87/2004 pentru aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, pisică sălbatică şi lup care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2004-2005
  • LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 decembrie 2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 136 din 22 septembrie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca
  • LEGE nr. 421 din 22 noiembrie 2006 privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a unor tratate internaţionale în domeniul comerţului şi cooperării economice
  • LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicata*) CODUL FAMILIEI
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 134 din 11 aprilie 2003 pentru modificarea art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România şi a art. 39 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate
  • LEGE nr. 179 din 13 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Irak, semnat la Bagdad la 26 ianuarie 2009
  • LEGE nr. 158 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 16 din 9 decembrie 1982 pentru aprobarea Decretului nr. 4/1982 privind îmbunătăţirea activităţii de mecanizare şi reglementarea raporturilor dintre staţiunile pentru mecanizarea agriculturii şi unităţile agricole din cadrul consiliilor unice agroindustriale de stat şi cooperatiste
  • LEGE nr. 92 din 11 mai 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2016 pentru modificarea art. 28 alin. (4^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România
  • LEGE nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 83 din 21 aprilie 2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România
  • LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 492 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2003 privind alocarea unor sume din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului pe anul 2003
  • LEGE nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 156 din 17 noiembrie 2005 privind suplimentarea numărului maxim de posturi finanţat pentru Cancelaria Primului-Ministru
  • LEGE nr. 45 din 19 martie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • LEGE nr. 221 din 18 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • LEGE nr. 703 din 3 decembrie 2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare
  • LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
  • LEGE nr. 186 din 27 octombrie 2000 privind aderarea României la Convenţia internaţionala pentru protecţia noilor soiuri de plante din 2 decembrie 1961, revizuită la Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 298 din 14 noiembrie 2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 11 martie 2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere
  • LEGE nr. 219 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 116 din 17 mai 2018 pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 435 din 27 noiembrie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar
  • LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 415 din 16 noiembrie 2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare
  • LEGE nr. 292 din 20 noiembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2015 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri
  • LEGE nr. 20 din 11 ianuarie 2006 pentru modificarea Legii nr. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a II-a Apa
  • LEGE nr. 357 din 10 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 201/2000 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionarii Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
  • LEGE nr. 105 din 3 mai 2005 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la cadrul general pentru finanţarea acţiunilor Comunităţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007, semnat la Bruxelles la 22 octombrie 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
  • LEGE nr. 211 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 164 din 1 iunie 2005 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 38 din 28 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 153 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011
  • LEGE nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare
  • LEGE nr. 101 din 4 mai 2018 pentru modificarea alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic
  • LEGE nr. 277 din 10 octombrie 2007 privind cerinţele minime de siguranţă pentru tunelurile situate pe secţiunile naţionale ale Reţelei rutiere transeuropene
  • LEGE nr. 358 din 8 septembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 229 din 23 aprilie 2002 pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni
  • LEGE nr. 224 din 25 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 62/1998 privind instituirea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de înfiinţare şi funcţionare a magazinelor "duty-free" şi "duty-free diplomatic"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021