Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 10 aprilie 2001 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001privind pensiile militare de stat Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 10 aprilie 2001

Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi. (2) Principiile generale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi pensiilor militare de stat, exceptând situaţiile în care prin prezenta lege se dispune altfel. Articolul 2Sistemul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale acoperă riscurile activităţii militare, precum şi pierderile de venituri datorate invaliditatii, batranetii şi decesului. Articolul 3De prevederile prezentei legi beneficiază cadrele militare în activitate, în rezerva sau în retragere, denumite în continuare cadre militare, precum şi urmaşii acestora. Articolul 4În sistemul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale se acordă următoarele prestaţii: a) pensii militare de stat; b) alte drepturi de asigurări sociale stabilite prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului, pe baza dispoziţiilor legale aplicabile în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Articolul 5 (1) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Roman de Informaţii asigura aplicarea reglementărilor referitoare la pensiile militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale militarilor, exercita controlul aplicării acestora şi iniţiază propuneri de acte normative în domeniu. (2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale se asigura de la bugetul de stat prin bugetele instituţiilor prevăzute la alin. (1). (3) Administrarea şi controlul gestionării fondurilor se realizează prin organe specializate, constituite la nivelul instituţiilor prevăzute la alin. (1). Articolul 6Cadrele militare pot beneficia de o singura pensie militară de stat. Articolul 7 (1) Drepturile de pensii sunt imprescriptibile şi nu pot fi cedate total sau parţial. (2) Plata prestaţiilor prevăzute la art. 4 se supune termenului general de prescripţie, conform legii. (3) Obligaţiile şi prestaţiile de asigurări sociale se achită în moneda naţionala. Articolul 8Cadrele militare se pot asigura şi la instituţiile private de asigurări sociale în condiţiile prevăzute de lege. Articolul 9 (1) Condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea cadrelor militare pot fi: a) normale; b) deosebite; c) speciale. (2) Reglementările privind locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite şi speciale stabilite pentru sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică şi cadrelor militare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare. (3) Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite şi speciale, specifice pentru cadrele militare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. (4) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (3) va fi adoptată în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Capitolul 2 Pensii militare de stat Articolul 10Sistemul pensiilor militare de stat cuprinde: a) pensia de serviciu; b) pensia de invaliditate; c) pensia de urmaş. Secţiunea 1 Pensia de serviciu Articolul 11Pensia de serviciu poate fi: a) pentru limita de vârsta; b) anticipata; c) anticipata parţială. Articolul 12Au dreptul la pensie de serviciu pentru limita de vârsta cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) vârsta de 55 de ani; b) vechime minima în serviciu de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca militar 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile. Articolul 13Au dreptul la pensie de serviciu anticipata cadrele militare în activitate care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la art. 12 lit. b) şi se afla în una dintre următoarele situaţii: a) au împlinit vârsta de 50 de ani şi sunt trecute în rezerva ca urmare a implinirii limitei de vârsta în grad prevăzută de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; b) sunt trecute în rezerva sau direct în retragere ca urmare a clasarii ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiza medico-militară. Articolul 14 (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipata parţială cadrele militare în activitate, indiferent de vârsta, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani ca militar, şi care se afla în una dintre următoarele situaţii: a) sunt trecute în rezerva ca urmare a implinirii limitei de vârsta în grad prevăzută de Legea nr. 80/1995 sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; b) sunt trecute în rezerva sau direct în retragere ca urmare a clasarii ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiza medico-militară. (2) Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru cadrele militare în activitate prevăzute la alin. (1) se calculează proporţional cu numărul anilor de serviciu. Articolul 15Cadrele militare care la data trecerii în rezerva nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar de cel puţin 15 ani pentru bărbaţi şi 10 ani pentru femei, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea varstelor standard prevăzute în Legea nr. 19/2000, proporţional cu numărul anilor de serviciu militar. Articolul 16 (1) Cadrele militare care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) sau c) beneficiază de pensie de serviciu anticipata sau anticipata parţială astfel: a) la împlinirea vârstei de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite cel puţin 20 de ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca militar; b) la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbaţii şi 40 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca militar. (2) Cadrele militare în activitate care au o vechime efectivă în serviciu de 20 de ani în calitate de personal navigant pe aeronave de vânătoare, vânătoare-bombardament şi cercetare, supersonice, precum şi scafandrii beneficiază de pensie de serviciu anticipata sau anticipata parţială la cerere, indiferent de vârsta, dacă au o vechime de cel puţin 10 ani efectiv ca militar. Articolul 17Vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei este perioada în care o persoană s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: a) a avut calitatea de cadru militar în activitate; b) a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare; c) a fost concentrata sau mobilizata ca rezervist; d) a fost în captivitate. Articolul 18 (1) Dovada privind vechimea în serviciul militar şi celelalte elemente necesare în vederea stabilirii pensiei se face cu fişa de pensie întocmită pe baza datelor din fişa matricola sau din alte documente legale. (2) Dovada privind vechimea în serviciu, prestat în alta calitate decât cea de militar, se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte pe baza cărora se face pensionarea potrivit Legii nr. 19/2000. Articolul 19În cazul în care din însumarea perioadelor de vechime în serviciu rezultă fracţiuni de cel puţin 6 luni, acestea se intregesc la un an, iar cele mai mici se neglijează. Articolul 20 (1) Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii se recunosc reciproc perioadele de vechime în serviciu, respectiv stagiile de cotizare, în vederea deschiderii dreptului la pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în serviciu. (3) Perioadele de vechime în serviciu prevăzute la art. 17, care sunt recunoscute ca perioade de contribuţie în sistemul public de pensii, se au în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre cele doua sisteme. Articolul 21 (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară bruta avută în ultima luna de activitate, care include solda de grad cores-punzatoare la data trecerii în rezerva. (2) În cazul în care au avut loc modificări ale soldelor de funcţie în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media soldelor lunare brute din această perioadă, mai puţin solda de grad. La media obţinută se adauga solda de grad prevăzută la alin. (1). Articolul 22Pensia de serviciu pentru limita de vârsta şi pensia anticipata se determina în procente din baza de calcul, astfel: a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 60%; b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, 62%; c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale, 64%. Articolul 23 (1) Procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite sau speciale se acordă cadrelor militare care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale. Dacă au lucrat mai puţin, la procentele corespunzătoare activităţii desfăşurate în condiţii normale se acordă un spor proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii speciale sau deosebite. (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), la stabilirea pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii: a) 1 an şi 3 luni în cazul celor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite; b) 1 an şi 6 luni în cazul celor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale; c) 2 ani în situaţie de război sau în alte condiţii prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Articolul 24Cadrele militare care au o vechime în serviciu mai mare de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile beneficiază, pentru fiecare an în plus, de un spor la pensie de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei. Articolul 25Pensia de serviciu stabilită în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei. Articolul 26 (1) Persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate în munca, pe durata nedeterminată sau pe durata determinata, după caz, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în munca, dobândite până la data pensionării. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective. Secţiunea a 2-a Pensia de invaliditate Articolul 27Au dreptul la pensie de invaliditate cadrele militare care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită: a) producerii unor accidente în timpul şi din cauza serviciului, accidentelor asimilate acestora conform legii, bolilor contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar şi tuberculozei; b) accidentelor sau bolilor care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar. Articolul 28Pensia de invaliditate se determina în raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, astfel: a) invaliditatea de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, precum şi afectarea capacităţii de autoservire, necesitand îngrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane; b) invaliditatea de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi fără ajutorul altei persoane; c) invaliditatea de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând sa presteze o activitate profesională după trecerea sa în rezerva. Articolul 29Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se aproba prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Articolul 30 (1) Încadrarea în grad de invaliditate se face de comisii de expertiza medico-militare. Constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiza medico-militare se stabilesc prin regulament comun, aprobat de ministrul apărării naţionale, ministrul de interne şi directorul Serviciului Roman de Informaţii. (2) Comisiile de expertiza medico-militare de pe lângă spitalele militare emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de Comisia Centrala de Expertiza Medico-Militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne sau Serviciului Roman de Informaţii, după caz. (3) Împotriva deciziilor medicale emise în condiţiile alin. (2) se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Expertiza Medico-Militară. (4) Termenul de rezolvare a contestaţiilor este de 30 de zile de la data înregistrării. (5) Deciziile comisiilor centrale de expertiza medico-militare, date în soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (3), pot fi contestate la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la comunicare. (6) Deciziile medicale de încadrare sau de neincadrare în grade de invaliditate, necontestate în termen, rămân definitive. Articolul 31 (1) Cadrele militare în activitate care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unor accidente sau unor boli care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar beneficiază de pensia de invaliditate numai dacă îndeplinesc cel puţin jumătate din condiţiile de vechime în serviciu, în raport cu vârsta, după cum urmează:
     
  Vârsta cadrului militar în momentul ivirii invalidităţiiVechimea în serviciu realizată anterior ivirii invalidităţii (ani)
  sub 25 de ani5
  25-31 de ani8
  31-37 de ani11
  37-43 de ani14
  43-49 de ani18
  49-55 de ani22
  peste 55 de ani25
(2) Au dreptul la pensie militară de invaliditate şi cei care la data ivirii invaliditatii nu mai aveau calitatea de cadru militar în activitate, dar îndeplinesc condiţia de vechime în serviciu prevăzută la alin. (1).
Articolul 32În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident în timpul şi din cauza serviciului sau a unui accident asimilat acestuia, a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar sau tuberculozei, pensia de invaliditate se acordă indiferent de vechimea în serviciu. Articolul 33 (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabileşte proporţional cu numărul anilor de serviciu, conform prevederilor art. 22-24. (2) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea în serviciu efectiv realizată se adauga, pentru fiecare an potenţial, până la realizarea vechimii complete, următoarele procente: a) 1% pentru invaliditate de gradul I; b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II; c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III. (3) Cuantumul pensiei de invaliditate stabilit în condiţiile alin. (1), pentru cazurile prevăzute la art. 31, va fi diminuat după cum urmează: a) cu 10% pentru gradul I de invaliditate; b) cu 15% pentru gradul II de invaliditate; c) cu 20% pentru gradul III de invaliditate. Articolul 34Pensionării încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul la o indemnizaţie de însoţitor, în afară pensiei, în cuantumul stabilit pentru această categorie în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Articolul 35 (1) Pensionării de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de comisiile de expertiza medico-militare. (2) După fiecare revizuire comisiile de expertiza medicomilitare emit o noua decizie medicală prin care se stabileşte, după caz: a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate ca urmare a redobandirii capacităţii de muncă. (3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifica sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală. (4) Neprezentarea la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală. (5) Revizuirea medicală periodică se poate face şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat în termenul de revizuire, dar numai până la împlinirea vârstei de 55 de ani. (6) Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionării de invaliditate care: a) prezintă invaliditati ireversibile; b) au împlinit vârsta prevăzută la alin. (5); c) beneficiază de pensie în condiţiile art. 13 lit. b) şi ale art. 14 lit. b). Articolul 36La împlinirea varstelor prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limita de vârsta pensionării de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajeaza. Beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul la indemnizaţia de însoţitor, indiferent de pensia pentru care optează.
Secţiunea a 3-a Pensia de urmaş Articolul 37Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedata era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii militare de stat. Articolul 38Copiii au dreptul la pensie de urmaş: a) până la împlinirea vârstei de 16 ani; b) dacă îşi continua studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; c) dacă sunt elevi sau studenţi militari ai instituţiilor militare sau civile de învăţământ, până la obţinerea primului grad de ofiţeri, maistru militar sau subofiţer, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; d) pe toată durata invaliditatii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a), b) sau c). Articolul 39 (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000, dacă a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedata. (2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mica de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Articolul 40 (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârsta, pe timpul cat este invalid de gradul I sau II, dacă a avut cel puţin un an de căsătorie cu persoana decedata. (2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârsta şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului sustinator s-a produs ca urmare a unui accident în timpul şi din cauza serviciului, a unui accident asimilat acestuia conform legii, a unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar sau a tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. Articolul 41Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 39 sau la art. 40 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. Articolul 42Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârsta de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 7 ani a ultimului copil, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. Articolul 43 (1) Pensia de urmaş se calculează, după caz, din: a) pensia de serviciu pentru limita de vârsta aflată în plata sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, sustinatorul decedat; b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limita de vârsta şi era în plata cu pensie anticipata, pensie anticipata parţială, pensie de invaliditate de orice grad sau ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, la una dintre aceste categorii de pensii. (2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului prevăzută la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
       
  a)pentru un singur urmaş50%;
  b)pentru 2 urmaşi75%;
  c)pentru 3 sau mai mulţi urmaşi100%.
Articolul 44Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte. Articolul 45În cazul modificării numărului de urmaşi pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2). Articolul 46Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie. Articolul 47Beneficiarii pensiei de urmaş prevăzuţi la art. 38 lit. d) şi la art. 40 alin. (1) sunt expertizati, supuşi revizuirii medicale în condiţiile art. 35 şi au obligaţia de a urma programele recuperatorii conform aceloraşi reglementări prevăzute pentru pensia de invaliditate în sistemul public de pensii.
Secţiunea a 4-a Actualizarea pensiilor Articolul 48Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează: a) ori de câte ori se majorează solda de grad şi/sau solda funcţiei maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezerva, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condiţiile prevăzute la art. 22-24; b) în cursul execuţiei bugetului de stat, în funcţie de posibilităţile financiare, la o creştere a ratei inflaţiei de cel puţin 10% faţă de ultima luna când s-a efectuat o corectie a pensiilor, cuantumul pensiilor se majorează cu rata inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului. Secţiunea a 5-a Stabilirea şi plata pensiilor Articolul 49 (1) Pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procura specială, a tutorelui sau curatorului acesteia, adresată, după caz, astfel:A. La Ministerul Apărării Naţionale: a) unităţii militare din care a făcut parte militarul, dacă acesta îndeplineşte condiţiile de pensionare la trecerea în rezerva sau direct în retragere; b) centrului militar judeţean, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare după data iesirii din rândul cadrelor militare în activitate.B. La Ministerul de Interne şi la Serviciul Roman de Informaţii: a) unităţii militare din care a făcut parte la data trecerii în rezerva sau direct în retragere; b) inspectoratului judeţean sau secţiei de informaţii, centrului militar din raza de domiciliu a urmaşilor pensionarilor militari decedati. (2) Pentru cadrele militare care aparţin Ministerului Justiţiei, precum şi pentru cele detasate pentru a executa misiuni în afară instituţiilor menţionate la art. 5 alin. (1) cererile se depun prin structurile de personal ale Ministerului Justiţiei, respectiv prin cele ale unităţilor din care au fost detasate. (3) Pentru cadrele militare care aparţin Ministerului Justiţiei, Serviciului de Protecţie şi Paza, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale cererile de pensionare se depun la organele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi, respectiv, Ministerului de Interne, după caz, potrivit protocoalelor încheiate între acestea. (4) Pentru persoanele cu drept la pensie de urmaş, ai căror sustinatori decedati au fost pensionari militari, cererea şi actele de pensionare se pot depune şi la organele de pensii în a căror evidenta s-au aflat sustinatorii. Articolul 50 (1) În vederea stabilirii pensiei militare de stat organele prevăzute la art. 49 sunt obligate sa întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga răspundere pentru exactitatea datelor înscrise. (2) Dosarul de pensionare pentru invaliditate trebuie să conţină în mod obligatoriu şi decizia medicală de încadrare în grad de invaliditate. (3) Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare se stabileşte prin ordin comun al ministrului apărării naţionale, ministrului de interne şi directorului Serviciului Roman de Informaţii. Articolul 51Dosarul de pensionare se întocmeşte şi se depune la organul de pensii constituit la nivelul instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), de către organele prevăzute la art. 49, în termen de 30 de zile de la data la care s-a înregistrat cererea. Articolul 52 (1) Drepturile de pensie se stabilesc şi se plătesc astfel: a) de la data încetării plăţii soldelor cadrelor militare sau, după caz, a soldei sau pensiei susţinătorului decedat, dacă cererea, împreună cu toate actele necesare, a fost depusa la organul de pensii în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor situaţii; b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusa la organul de pensii peste termenul prevăzut la lit. a). (2) Pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ulterior datei iesirii din rândul cadrelor militare în activitate sau ulterior decesului susţinătorului pensia se stabileşte şi se plăteşte cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la organul de pensii. Articolul 53 (1) Stabilirea dreptului la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de organele de pensii în termen de 45 de zile de la data depunerii dosarului de pensionare. Decizia va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au condus la admiterea sau la respingerea cererii de pensionare, precum şi termenul în care poate fi introdusă contestaţia. (2) Deciziile de pensie se comunică în scris persoanelor care au solicitat pensionarea în termen de 10 zile de la data emiterii. Articolul 54 (1) Împotriva deciziilor emise în condiţiile art. 53 se poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii pensii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii. (2) Componenta nominală a comisiilor menţionate la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale, al ministrului de interne sau al directorului Serviciului Roman de Informaţii, după caz. (3) Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţa potrivit Legii nr. 19/2000. (4) Deciziile de pensie necontestate în termen, precum şi deciziile comisiilor de contestaţii, care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti, sunt definitive. Articolul 55Comisia de contestaţii soluţionează contestaţiile în termenul prevăzut de lege. Articolul 56În cazul în care organele de pensii constata unele erori în stabilirea şi plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile şi modificările legale. Articolul 57 (1) Plata pensiilor se face lunar. (2) Pensia se plăteşte personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procura specială sau reprezentantului legal al acestuia. (3) Modalităţile de plată a pensiilor se stabilesc prin ordin comun al ministrului apărării naţionale, ministrului de interne şi directorului Serviciului Roman de Informaţii. Articolul 58 (1) Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care: a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia; c) beneficiarul pensiei de urmaş a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativa de omor comisă asupra susţinătorului. (2) Instanţele judecătoreşti au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), sa comunice în scris aceasta situaţie organelor de pensii ale instituţiilor menţionate la art. 5 alin. (1). Articolul 59 (1) Plata pensiei se suspenda începând cu luna următoare celei în care: a) pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plăteşte de celălalt stat; b) pensionarul a fost concentrat sau mobilizat; c) beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică; d) beneficiarul unei pensii de urmaş, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 40-42, realizează venituri brute lunare dintr-o activitate profesională mai mari decât jumătate din salariul mediu brut pe economie, pentru care asigurarea este obligatorie; e) copilul urmaş nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 lit. b)-d); f) soţul supravieţuitor, beneficiarul unei pensii de urmaş, se recasatoreste. (2) Plata indemnizaţiei de însoţitor se suspenda pe timpul cat pensionarul de invaliditate gradul I, cu excepţia nevazatorilor, este internat în instituţii de asistenţa socială sau în unităţi medicale specializate, în care se asigura supraveghere şi îngrijire permanenta. Articolul 60 (1) Reluarea în plata a pensiilor suspendate se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea a fost depusa în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării. (2) În situaţia în care cererea de reluare în plata a fost depusa după expirarea termenului de 30 de zile plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusa cererea. (3) Reluarea în plata a pensiei de urmaş suspendate ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 38 lit. b)-d) se face de la data începerii anului şcolar sau de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate. Articolul 61 (1) Pot cumula pensia de urmaş cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora: a) copiii urmaşi, orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la varstele prevăzute la art. 38 lit. a)-c); b) nevazatorii care beneficiază de pensie. (2) Beneficiarii pensiei de urmaş, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 40-42, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc jumătate din salariul mediu brut lunar pe economie. Articolul 62Beneficiarii pensiei militare de serviciu care se încadrează în munca după trecerea în rezerva pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în raport cu vechimea dobandita după pensionare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000. Articolul 63 (1) Deciziile de pensie ale pensionarilor militari rechemati în rândul cadrelor militare în activitate se revoca. (2) Prevederile alin. (1) se aplică din ziua în care militarul s-a prezentat la unitatea în care a fost încadrat. (3) Unitatea şi militarii rechemati în rândul cadrelor militare în activitate pot cere oricând pensionarea în condiţiile prezentei legi. (4) La o noua trecere în rezerva vechimea care se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu este cea stabilită la pensionarea anterioară, la care se adauga timpul servit după rechemarea în rândul cadrelor militare în activitate. (5) În baza de calcul a pensiei se iau soldele prevăzute la art. 21. Articolul 64Beneficiarul dreptului de pensie este obligat sa comunice organului de pensii modificarea privind condiţiile de acordare şi plata a pensiei, în termen de 15 zile de la apariţia acesteia. Articolul 65 (1) Sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi, după caz, drepturile de pensie cuvenite şi neachitate până la deces, se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripţie. Articolul 66 (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari în termenul de prescripţie de 3 ani. (2) Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de pensionarul militar, se recuperează de la acesta de la data primei plati a sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente până la recuperarea integrală a prejudiciului. (3) Debitele stabilite potrivit alin. (2), rămase nerecuperate de la pensionării decedati, se recuperează de la moştenitori, în condiţiile dreptului comun. Articolul 67Recuperarea sumelor prevăzute la art. 66 se face pa baza deciziei emise de organele de pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii, după caz, care constituie titlu executoriu. Articolul 68 (1) Debitele provenite din drepturile de pensie şi asigurări sociale, care nu pot fi recuperate de organele de pensii militare, vor fi transmise organelor financiare cu atribuţii în acest sens. (2) Sumele provenite din recuperarea debitelor vor fi virate la bugetul de stat.
Capitolul 3 Răspunderea juridică Articolul 69Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz. Secţiunea 1 Infracţiuni Articolul 70Completarea de către funcţionar a formularelor-tip referitoare la stabilirea şi plata pensiilor cu date nereale, având ca efect denaturarea evidentelor privind pensionării militari, vechimea în munca sau efectuarea de plati nejustificate din bugetul de stat, constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit Codului penal. Secţiunea a 2-a Contravenţii Articolul 71Constituie contravenţie următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infracţiuni: a) nerespectarea metodologiei de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă; b) nerespectarea obligaţiei beneficiarului dreptului de pensie de a comunică organului de pensii modificările survenite privind acordarea şi plata pensiei, în termen de 15 zile de la apariţia acestora. Articolul 72Contravenţiile prevăzute la art. 71 se sancţionează după cum urmează: a) cele de la lit. b) cu amendă de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei; b) cele de la lit. a) cu amendă de la 6.000.000 lei la 9.000.000 lei. Articolul 73Nivelul amenzilor prevăzut la art. 72 va fi actualizat prin hotărâre a Guvernului. Articolul 74Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de organele de pensii militare şi de cele de control ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Articolul 75Amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi se fac venit la bugetul de stat. Articolul 76Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul 4 Dispoziţii tranzitorii Articolul 77 (1) Constituie vechime în serviciu sau în munca pentru stabilirea pensiei militare de stat şi perioadele recunoscute în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Dovada vechimii în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat, pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face cu actele prevăzute de legislaţia anterioară. (3) Constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat şi perioada în care, anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, s-au urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, potrivit legii. (4) În caz de absolvire a mai multor instituţii de învăţământ superior se considera vechime în munca o singura perioada de studii, la alegere. Articolul 78 (1) Pentru cadrele militare în activitate care se pensionează în condiţiile prezentei legi şi care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei, în condiţiile art. 22-24, un spor procentual de: a) 3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 de ani; c) 9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani. (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va deveni contribuţie individuală la bugetul de stat, pentru prestaţiile prevăzute la art. 4. (3) Cota de contribuţie individuală este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se va determina contribuţia individuală o reprezintă solda lunară bruta. Articolul 79Pensiile militare stabilite în baza legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează astfel: a) cuantumul pensiei în plata se actualizează, având ca baza de calcul solda lunară bruta în vigoare la data aplicării prezentei legi, corespunzătoare funcţiei maxime a ultimului grad avut în activitate, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1); b) în cazul în care cuantumul pensiei obţinut conform lit. a) este mai mic decât cuantumul pensiei în plata se menţine cuantumul pensiei în plata. Articolul 80La data intrării în vigoare a prezentei legi pensiile şi pensiile suplimentare acordate pe baza legislaţiei anterioare, aflate în plata, devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi. Capitolul 5 Dispoziţii finale Articolul 81Cererile adresate organului de pensii constituit la nivelul instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) se soluţionează în termenul prevăzut de lege şi sunt scutite de orice fel de taxa. Articolul 82Militarii care au fost degradati militar ori au pierdut gradul de ofiţer, maistru militar sau subofiţer au dreptul la pensie de serviciu pentru limita de vârsta, dacă au la data trecerii în rezerva cel puţin 30 de ani vechime în serviciu bărbaţii şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca militar 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile, şi dacă au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000. Baza de calcul pentru stabilirea pensiei o constituie solda lunară bruta primită în ultima luna de activitate. Articolul 83Cererile înregistrate şi nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de asigurări sociale şi pensii. Articolul 84Drepturile de pensie militară se transfera în ţările în care pensionării militari îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte. Articolul 85În aplicarea prezentei legi instituţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) emit norme metodologice în termen de 45 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 86La stabilire pensiile se rotunjesc din 1.000 în 1.000 lei în favoarea beneficiarului. Articolul 87Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2001. Articolul 88Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 6 august 1977, cu modificările şi completările ulterioare; Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; Decretul nr. 248/1977 privind criteriile şi normele de încadrare în grade de invaliditate a militarilor din cadrele permanente, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 85 din 7 august 1977; Decretul nr. 249/1977 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de pensii şi a comisiilor de expertiza medico-militară, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 85 din 7 august 1977; orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIU -------

Noutăți

  • LEGE nr. 329 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind exercitarea profesiei de detectiv particular*)
  • LEGE nr. 45 din 21 ianuarie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 143/2002 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale
  • LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 1995 (*republicată*) privind calitatea în construcţii*)
  • LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • LEGE nr. 312 din 12 iulie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
  • LEGE nr. 157 din 16 aprilie 2003 pentru ratificarea amendamentelor dintre Guvernul României şi Comisia Europeană la memorandumurile de finanţare ISPA aprobate de Comisia Europeană în perioada 2000-2001, convenite prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 14 mai 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 191 din 12 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 16 septembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 23 aprilie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 170 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în agricultură, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 31 din 20 ianuarie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 54/1997 privind modificarea art. 63 alin. (4) din Legea telecomunicaţiilor nr. 74/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 21 mai 2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 29 aprilie 2004 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2000 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999
  • LEGE nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005
  • LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 (*republicată*) serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare*)
  • LEGE nr. 251 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 170 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în agricultură, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 97 din 7 mai 2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
  • LEGE nr. 136 din 26 aprilie 2004 privind înfiinţarea satului Sânvăsii prin reorganizarea comunei Găleşti, judeţul Mureş
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă
  • LEGE nr. 174 din 16 iulie 2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava
  • LEGE nr. 570 din 10 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. şi "Electrica Banat" - S.A., precum şi unele măsuri pentru reglementarea activităţilor societăţilor comerciale din domeniul distribuţiei de energie electrică
  • LEGE nr. 210 din 24 mai 2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Constanţa, semnat la Bucureşti la 7 decembrie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere
  • LEGE nr. 90 din 23 decembrie 1993 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statul Kuwait privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, precum şi a protocolului la acest acord, semnate la Kuwait la 21 mai 1991
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
  • LEGE nr. 390 din 16 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2005 pentru abrogarea unei poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei
  • LEGE nr. 193 din 21 octombrie 2010 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice, aferente anului 2008
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 7 octombrie 2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi
  • LEGE nr. 321 din 11 decembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcţi finanţaţi din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 201 din 15 noiembrie 2000 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionarii Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
  • LEGE nr. 593 din 31 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 59 din 16 septembrie 1991 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945
  • LEGE nr. 2 din 5 ianuarie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii şi produselor provenind din ţările terţe
  • LEGE nr. 61 din 21 martie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2004 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2003 pentru ratificarea acordurilor dintre Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei privind acordarea a două credite nerambursabile pentru combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei, semnate la Geneva la 6 iunie 2003
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • LEGE nr. 229 din 31 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 20 din 19 martie 1999 pentru suspendarea temporară a unor atribuţii ale comitetului de conducere şi ale preşedintelui Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 479 din 8 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 323 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
  • LEGE nr. 122 din 19 aprilie 2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit
  • LEGE nr. 37 din 11 martie 2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole
  • LEGE nr. 118 din 16 octombrie 1996 *** Republicată privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 295 din 14 noiembrie 2008 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică
  • LEGE nr. 148 din 23 iulie 2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice
  • LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi"
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 149 din 14 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare
  • LEGE nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
  • LEGE nr. 541 din 12 septembrie 1940 pentru ratificarea tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi anexele sale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021