Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 220 din 15 noiembrie 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 926 din 18 noiembrie 2019 -
LEGE nr. 220 din 15 noiembrie 2019privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției mediului
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 18 noiembrie 2019





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 4, punctele 32 și 36 se modifică și vor avea următorul cuprins:32. turism speologic specializat - parcurgerea unei peșteri în echipe mici, conduse de ghizi agreați de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate/administrația peșterii și dotate cu echipament corespunzător, care utilizează, dacă este cazul, doar amenajări temporare pentru asigurarea siguranței participanților;................................................................................................36. modalitate de administrare a ariei naturale protejate - felul în care se asigură managementul unei arii naturale protejate, respectiv prin Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și structurile de administrare special constituite;2. La articolul 16, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanță internațională, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către Agenția Națională de Arii Naturale Protejate.3. La articolul 16, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate poate încheia parteneriate pentru administrarea ariilor naturale protejate prevăzute la alin. (3) cu persoane juridice de tipul: instituții de învățământ și cercetare, muzee, autorități publice locale, organizații neguvernamentale, care desfășoară activități în domeniul ariilor naturale protejate.4. La articolul 18, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 18(1) Administrarea ariilor naturale protejate și a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în rețeaua națională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:a) structurile teritoriale din cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate; b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii și societăți naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, asociații de dezvoltare intercomunitară, muzee, constituite potrivit legii și aflate în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate;c) Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», aflată în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării».................................................................................................(4) Modul de atribuire a administrării ariilor naturale protejate se stabilește printr-o metodologie care se elaborează de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.5. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 20Atribuțiile custozilor sunt preluate de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate prin structurile sale teritoriale.6. La articolul 21, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite, planurile de management și regulamentele se elaborează de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, se avizează de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului/instituțiile din subordinea acesteia, după caz, și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu avizul autorității publice centrale din domeniul culturii și consultarea autorităților publice centrale din domeniul dezvoltării regionale și administrației publice, agriculturii și silviculturii.7. La articolul 28, alineatele (10) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru protecția mediului solicită și țin seama de avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate/administratorilor.(11) Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate/Administratorii ariilor naturale protejate de interes național și/sau comunitar, în vederea luării în considerare a tuturor aspectelor din teren, va/vor fi consultată/consultați de către autoritățile de mediu competente în cadrul etapei de încadrare de mediu a proiectelor/planurilor/activităților care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate.8. Articolul 28^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 28^1Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în ariile naturale protejate se realizează numai cu avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate/administratorilor ariilor naturale protejate de interes național/internațional.9. La articolul 30, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate sau administratorii ariilor naturale protejate instituie un sistem de tarife, ce se aprobă de autoritatea centrală pentru protecția mediului și se constituie ca venituri proprii pentru sistemul de arii naturale protejate.(4) Tarifele prevăzute la alin. (3) se avizează de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin direcția responsabilă, conform prevederilor metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.(5) Sumele provenite din tarifele prevăzute la alin. (3) se fac venit la bugetul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, respectiv administrației ariei naturale protejate, pentru realizarea obiectivelor de conservare și funcționarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.10. La articolul 42, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Beneficiarul unei lucrări de investiții are obligația de a anunța descoperirea oricărei peșteri în frontul unei lucrări miniere sau al unei cariere celei mai apropiate instituții abilitate, respectiv administratorului ariei naturale protejate, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, agenției județene pentru protecția mediului sau reprezentanților autorităților administrației publice locale.11. La articolul 43, alineatele (7) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Peșterile din clasa A nu pot face obiectul niciunei modificări a factorilor ei naturali sau amenajări, cu excepția celor destinate protejării peșterii și a celor temporare necesare explorării și/sau evacuării victimelor în caz de accident. Ele pot face obiectul explorărilor speologice, cercetării științifice, turismului speologic specializat sau al activităților de documentare, pe bază de autorizații emise de Comisia Patrimoniului Speologic și cu avizul emis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate/administratorii ariei naturale protejate, în limitele stabilite prin regulamentele și planurile de management.................................................................................................(11) Peșterile din clasa C se constituie ca rezervații naturale. Peșterile din clasa C pot face obiectul explorărilor speologice, activităților de documentare, cercetării științifice, amenajărilor turistice sau al altor forme de valorificare, pe baza autorizațiilor emise de Comisia Patrimoniului Speologic, cu avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate/administrației ariei naturale protejate în care sunt incluse.12. La articolul 50, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 50(1) Controlul aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se exercită de către personalul cu atribuții de control din cadrul structurilor proprii ale:a) Gărzii Naționale de Mediu;b) Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate;c) autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și structurilor teritoriale ale acesteia cu responsabilități în domeniul protecției mediului și, respectiv, silviculturii;d) structurilor de administrare special constituite;e) gestionarilor fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competență;f) Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe domeniul său de competență, în ceea ce privește activitățile de comerț cu specii de floră și faună sălbatică;g) Direcției Generale a Vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru operațiunile vamale;h) Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării», pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;i) altor autorități cu atribuții în domeniul protecției mediului.13. La articolul 52, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate fără acordul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate sau, după caz, al administratorului, emis potrivit prevederilor art. 27 alin. (2);14. La articolul 53 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate/administrator;15. La articolul 56^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes național, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la inițiativa Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate sau a structurii de administrare a ariei naturale protejate în baza unui studiu științific, cu avizul consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Articolul IILegea nr. 95/2016 privind înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate asigură cadrul necesar pentru managementul ariilor naturale protejate prin:a) structuri teritoriale ale Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, fără personalitate juridică, organizate la nivel de direcție sau serviciu, cu rol de administrare a ariilor naturale protejate;b) structuri de administrare special constituite aflate în relație contractuală, în coordonarea agenției.2. La articolul 2, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) stabilește și pune în practică criterii de performanță pentru evaluarea administratorilor ariilor naturale protejate;3. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8Calitatea de administrator poate fi dobândită doar de persoane juridice. Articolul IIIModul de atribuire prevăzut la art. 18 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se realizează în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu procedura de preluare aprobată prin decizie a președintelui Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Articolul IVÎn cazul ariilor naturale protejate de interes național, fără limite identificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, stabilirea limitelor și modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, în baza unui studiu științific, cu avizul Academiei Române și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Articolul VAgenția Națională pentru Arii Naturale Protejate încheie acorduri de colaborare cu solicitanții, respectiv cu beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020, aflate în etapa de evaluare, contractare, respectiv de implementare, pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților în vederea implementării activităților aferente proiectelor.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ION-MARCEL CIOLACU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 15 noiembrie 2019.Nr. 220.-----

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 25 octombrie 2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare
  • LEGE nr. 63 din 12 aprilie 2016 privind susţinerea financiară a grupurilor de producători sau cooperativelor agricole de producători vitivinicoli care deţin şi exploatează plantaţii viticole cu soiuri nobile şi pentru încurajarea valorificării producţiei de vin
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • LEGE nr. 113 din 3 iulie 1997 pentru ratificarea celui de-al cincilea Protocol adiţional la Constituţia Uniunii Poştale Universale, adoptat la Seul la 14 septembrie 1994
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 4 din 9 ianuarie 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 198 din 22 decembrie 2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabila din partea Uniunii Europene
  • LEGE nr. 411 din 9 noiembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005
  • LEGE nr. 79 din 29 aprilie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 140 din 10 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare
  • LEGE nr. 231 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
  • LEGE nr. 82 din 2 aprilie 2007 pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România
  • LEGE nr. 167 din 22 iulie 2016 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 5 iunie 2015 şi la Chişinău la 21 iulie 2015
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 215 din 4 decembrie 2008 privind unele măsuri pentru susţinerea programelor de dezvoltare a construcţiei de locuinţe la nivel naţional
  • LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind ucenicia la locul de muncă
  • LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului*)
  • LEGE nr. 4.215 din 10 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare şi pentru măsurile necesare apărării tarii
  • LEGE nr. 204 din 19 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 60/1998 pentru modificarea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952
  • LEGE nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 401 din 10 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2001 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 48/1992
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 190 din 9 noiembrie 2000 (*republicată*) privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România
  • LEGE nr. 95 din 31 decembrie 1993 (*republicată*) privind continuarea participării României la construirea Combinatului minier de îmbogăţire a minereurilor acide cu conţinut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina şi asigurarea resurselor de finanţare necesare
  • LEGE nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
  • LEGE nr. 509 din 17 noiembrie 2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ
  • LEGE nr. 227 din 25 noiembrie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2019 pentru prorogarea unor termene
  • LEGE nr. 580 din 22 decembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 358 din 18 decembrie 2013 pentru modificarea art. 196^1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 138 din 4 iulie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina privind cooperarea în combaterea terorismului şi a crimei organizate, semnat la Bucureşti la 4 iunie 2007
  • LEGE nr. 461 din 18 iulie 2001 privind exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 februarie 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  • LEGE nr. 173 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Pakistan privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, semnat la Bucureşti la 14 aprilie 2004
  • LEGE nr. 88 din 25 mai 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se prestează în ţara în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 84 din 18 octombrie 1994 pentru ratificarea Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 73 din 28 aprilie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2014 privind modificarea unor acte normative şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ca membru în Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 6 decembrie 2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 221 din 27 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 10 din 11 ianuarie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid şi stabilirea regimului de urmărire şi judecare în procedura urgenta a unor fapte penale
  • LEGE nr. 207 din 16 mai 2003 pentru înfiinţarea comunei Popeşti, prin reorganizarea comunei Urecheşti, judeţul Vrancea
  • LEGE nr. 8 din 18 februarie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă
  • LEGE nr. 66 din 24 iunie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la condiţiile de creştere a salariilor în anul 1995 la regii autonome şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • LEGE nr. 171 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei
  • LEGE nr. 229 din 23 aprilie 2002 pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni
  • LEGE nr. 534 din 23 septembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2002 pentru completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 *** Republicată privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 26 februarie 2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale
  • LEGE nr. 602 din 6 noiembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2002 pentru instituirea unor măsuri privind importul autovehiculelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 5 octombrie 2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021