Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 2 din 17 ianuarie 2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 18 ianuarie 2000 -
LEGE nr. 2 din 17 ianuarie 2000privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 18 ianuarie 2000

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, se modifica şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, punctul 8) va avea următorul cuprins:"8) portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, al cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori al altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru tăiere, impungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor de distractie pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru socuri electrice;"2. La articolul 2, după punctul 8) se introduc punctele 8^1)-8^4) cu următorul cuprins:"8^1) importul sau procurarea din ţara, în vederea comercializării, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate care imprima proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s. Se exceptează de la aceasta prevedere armele cu aer comprimat sau cu gaze comprimate destinate pentru a fi folosite la antrenamente şi competitii de către Federaţia Română de Tir, de cluburile şi asociaţiile sportive cu secţii de tir, afiliate la aceasta federatie, care pot dobândi, deţine şi folosi arme din această categorie conform standardelor sportive internaţionale;8^2) comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii;8^3) vânzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, persoanelor care au săvârşit acte de violenta menţionate în cazierul judiciar, precum şi persoanelor care suferă de boli neuropsihice menţionate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica teritorială;8^4) netinerea evidentei de către magazinele autorizate a cumparatorilor armelor prevăzute la pct. 8^2) în registre speciale, vizate de organele de poliţie, în care vor fi menţionate datele de stare civilă, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului judiciar, numărul certificatului de sănătate neuropsihica, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum şi caracteristicile armei vândute.Dacă cumpărătorul este titular al unui permis de arma, este scutit de obligaţia de a prezenta cazierul judiciar şi certificatul de sănătate neuropsihica, iar dacă cumpărătorul este titular al unui permis de conducere, acesta este obligat să prezinte numai cazierul judiciar."3. La articolul 2, punctul 17) va avea următorul cuprins:"17) servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice, în localurile publice şi în afară acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare;"4. La articolul 2, după punctul 17) se introduc punctele 17^1) şi 17^2) cu următorul cuprins:"17^1) servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice şi în afară acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau a altor asemenea întruniri publice, în imediata apropiere, precum şi consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiţii de către participanţi;17^2) desfacerea băuturilor alcoolice sau comercializarea acestora în spaţii amenajate la intrarea sau în curţile spitalelor şi ale altor unităţi sanitare, centrelor de plasament al minorilor, unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora, precum şi în bufetele de incinta din aceste locuri sau în spaţii productive;"5. La articolul 2, punctul 21) va avea următorul cuprins:"21) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu sau specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distractie sau de agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice sau pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;"6. La articolul 2, după punctul 22) se introduce punctul 22^1) cu următorul cuprins:"22^1) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora;"7. La articolul 2, după punctul 24) se introduce punctul 24^1) cu următorul cuprins:"24^1) nerespectarea măsurii de suspendare, dispusă conform dispoziţiilor art. 3 alin. 2 şi 3." 8. Articolul 3 va avea următorul cuprins:"Art. 3. - Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 80.000 lei la 400.000 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 9), 12), 15), 16), 18), 19), 25), 28) şi 29); b) cu amendă de la 150.000 lei la 800.000 lei sau cu închisoare contravenţională de la 15 zile la 3 luni, cele prevăzute la pct. 1), 10), 14), 17^2), 20), 22), 23) şi 26); c) cu amendă de la 400.000 lei la 2.000.000 lei sau cu închisoare contravenţională de la o luna la 6 luni, cele prevăzute la pct. 2), 5), 6), 7), 8), 8^1), 8^2), 8^3), 8^4), 11), 13), 17), 17^1), 21), 22^1), 24) şi 27); d) cu amendă de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei sau cu închisoare contravenţională de la 3 luni la 6 luni fapta prevăzută la pct. 24^1).În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 7, 17^1) şi 21) se dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.În cazul repetarii contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 17), 17^2), 18) şi 22^1) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.În cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 24^1) se dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare a localului public.Suspendarea activităţii localului public ori retragerea autorizaţiei de funcţionare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizaţia, la propunerea organului constatator, căruia i se comunică în scris măsura luată, în termen de 5 zile de la data sesizării.În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 27), 28) şi 29) sesizarea se poate face şi de către organele de ocrotire socială.Sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice."9. La articolul 7, alineatul 1 va avea următorul cuprins:"Contravenţiile se constata de către primar, împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii sau subofiterii de poliţie ori de către ofiţerii, maistrii militari, subofiterii sau militarii din jandarmerie, angajaţi pe bază de contract."10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. - În cazul proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite de organele primăriilor şi ale jandarmeriei, faţă de care se apreciază ca sancţiunea amenzii este neîndestulătoare, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată celui mai apropiat organ de poliţie pentru ca acesta, dacă este cazul, sa îl retina pe făptuitor şi sa îl înainteze instanţei de judecată."11. La articolul 16, alineatele 5 şi 6 vor avea următorul cuprins:"Dacă amenda nu a fost achitată de către contravenient până la expirarea termenului fixat şi se constată că acesta se sustrage cu rea-credinţa, instanţa va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţională, ţinând seama de partea din amenda rămasă neachitata.Transformarea amenzii în închisoare contravenţională se va face socotind o zi de închisoare pentru o sumă stabilită şi reactualizata prin hotărâre a Guvernului, fără a se putea depăşi maximul special al închisorii contravenţionale prevăzute ca sancţiune alternativa la contravenţia săvârşită." Articolul 2Legea nr. 61/1991, republicată, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 28 decembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,ANDREI IOAN CHILIMANAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 decembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA---------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 12 iunie 2013 pentru completarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
  • LEGE nr. 119 din 24 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 167/2008 pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la normarea activităţilor didactice şi de cercetare din învăţământul universitar de masterat şi din învăţământul universitar de doctorat
  • LEGE nr. 12 din 14 mai 1968 cu privire la apărarea, conservarea şi folosirea terenurilor agricole
  • LEGE nr. 222 din 4 iulie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia
  • LEGE nr. 177 din 13 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 11 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă
  • LEGE nr. 766 din 29 decembrie 2001 pentru declararea municipiului Alba Iulia Oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989
  • LEGE nr. 356 din 11 iulie 2003 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 112 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
  • LEGE nr. 1 din 8 ianuarie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 127 din 15 septembrie 2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 178 din 14 decembrie 2005 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin. (1^1) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
  • LEGE nr. 57 din 9 iunie 1992 privind încadrarea în munca a persoanelor handicapate
  • LEGE nr. 106 din 3 octombrie 1992 pentru aderarea României la Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare şi la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 681 din 21 noiembrie 2001 pentru ratificarea Acordului de securitate dintre Guvernul României şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles la 8 iulie 1994
  • LEGE nr. 225 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 321 din 21 decembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
  • LEGE nr. 12 din 1 aprilie 1986 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 75/1986 privind completarea Statutului cooperativei agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 93/1983
  • LEGE nr. 134 din 29 decembrie 1995 privind Legea petrolului
  • LEGE nr. 155 din 12 iulie 2010 (*republicată*) poliţiei locale nr. 155/2010*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belg
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 19 octombrie 1999 (*republicată*) privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare*)
  • LEGE nr. 191 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării unor instituţii şi activităţi în acest domeniu
  • LEGE nr. 272 din 15 mai 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2001 privind înfiinţarea Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
  • LEGE nr. 139 din 24 iulie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1997 privind transferul, cu titlu gratuit, al unui imobil în proprietatea Republicii Federale Germania
  • LEGE nr. 137 din 28 octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1995 privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel
  • LEGE nr. 566 din 16 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii - Proiectul privind infrastructura municipala în domeniul alimentării cu apa, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • LEGE nr. 106 din 26 mai 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 149 din 11 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri
  • LEGE nr. 147 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2005 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 25 iunie 2019 privind operarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă "RO-ALERT"
  • LEGE nr. 105 din 18 aprilie 2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 127 din 10 octombrie 2002 privind unele măsuri de accelerare a acţiunii de eliberare a titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 4 din 24 ianuarie 2002 privind amânarea plăţii în vama a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de persoane juridice române către aceasta firma pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou
  • LEGE nr. 24 din 27 martie 2000 (*republicată*) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 288 din 7 noiembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul instituţiilor de credit
  • LEGE nr. 160 din 30 iulie 1998 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 193 din 9 noiembrie 2000 privind restituirea sumelor reţinute cu titlu de penalizări de 2% pentru nerealizarea parametrilor garantaţi pentru blocul energetic nr. 2 la Centrala termoelectrica de 2x330 MW - Pucheng, Republica Populara Chineza
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • LEGE nr. 74 din 7 aprilie 1998 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 48/1994 privind modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice şi pentru unele prestări de servicii în porturi şi aeroporturi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 89 din 20 iunie 2002 privind reglementarea unor datorii ale societăţilor comerciale aflate în proces de privatizare, reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere aferente serviciilor de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale şi energiei termice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 120 din 30 iunie 1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Agricole - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 17 mai 2001 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 13 decembrie 2006 (*republicată*) privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale*)
  • LEGE nr. 160 din 30 iulie 1998 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar
  • LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 59 din 1 mai 1934 asupra CECULUI
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 7 din 3 aprilie 1974 cu privire la realizarea, exploatarea întreţinerea şi finanţarea amenajărilor de irigaţii şi a celorlalte lucrări de îmbunătăţiri funciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 9 mai 2007 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021