Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 3 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 552 din 04 iulie 2019 -
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 55 din 3 iulie 2019pentru modificarea și completarea art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 4 iulie 2019





    Având în vedere faptul că zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâșiile de teren, în limită de 20 m fiecare, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranță a circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului,întrucât urgența reglementării este determinată de faptul că activitatea de circulație feroviară se confruntă cu perturbări ale traficului din cauza căderilor de arbori aflați în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice generate de frecvența crescută a fenomenelor meteorologice extreme, iar lipsa acestor modificări legislative generează riscul producerii unor accidente feroviare grave cu posibile victime și pagube materiale însemnate,în condițiile în care prevederile actuale generează proceduri greoaie care nu permit realizarea cu operativitate a intervențiilor preventive sau corective în cazul căderilor de arbori aflați în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice,ținând cont de faptul că în prezent siguranța circulației feroviare este afectată de faptul că aceste căderi ale arborilor pe calea ferată afectează linia de contact pentru alimentarea cu energie electrică pentru tracțiune, celelalte elemente ale infrastructurii feroviare, dar și materialul rulant, ceea ce generează pagube materiale, dar și întârzieri ale trenurilor, afectând astfel siguranța și interesul publicului călător, precum și ale personalului feroviar și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în vederea întreprinderii cu celeritate a măsurilor necesare pentru asigurarea integrității fizice a publicului călător și a personalului feroviar, precum și a materialului rulant și a elementelor infrastructurii feroviare aflate în situații de risc, eliminarea situațiilor de perturbare masivă a traficului feroviar, precum și realizarea intervențiilor prompte în scopul restabilirii acestuia în contextul în care legislația actuală generează proceduri greoaie,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune elaborarea în regim de urgență a unor reglementări privind implementarea măsurilor care trebuie luate în cazul căderilor de arbori, aflați în zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. Articolul IArticolul 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Alineatele (2^1)-(2^3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2^1) Toaletarea, doborârea și îndepărtarea arborilor aflați în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare și care periclitează elementele căii ferate și/sau circulația pe calea ferată se realizează de către administratorul infrastructurii feroviare, în baza acordului ocolului silvic care asigură administrarea pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau, după caz, al proprietarului. Ocolul silvic care asigură administrarea pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau proprietarul, după caz, își exprimă acordul scris și asigură marcarea arborilor destinați tăierii, conform prevederilor legale, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării formulate de administratorul infrastructurii feroviare.(2^2) După obținerea acordului, precum și în cazul necomunicării acordului în termenul prevăzut la alin. (2^1), administratorul infrastructurii feroviare va realiza toaletarea, doborârea și îndepărtarea arborilor aflați în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare și care periclitează elementele căii ferate și/sau circulația pe calea ferată.(2^3) Prin derogare de la prevederile art. 63 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul prevenirii accidentelor feroviare determinate de arbori/părți de arbori căzuți peste elementele căii ferate, administratorul infrastructurii feroviare asigură în regim de urgență extragerea și îndepărtarea arborilor căzuți, fără marcarea prealabilă a acestora.2. După alineatul (2^3) se introduc două noi alineate, alineatele (2^4) și (2^5), cu următorul cuprins:(2^4) După efectuarea lucrărilor prevăzute la alin. (2^3), estimarea volumului de masă lemnoasă și marcarea cioatelor se realizează de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice sau, după caz, de către ocolul silvic nominalizat.(2^5) Masa lemnoasă prevăzută la alin. (2^1) și (2^2) se încadrează în categoria produse extraordinare, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. e) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, și se valorifică în condițiile legii.3. Alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazurile în care limitele stabilite conform alin. (2) cuprind terenuri aflate în proprietate privată, se poate proceda la expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii. Articolul IIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor,
    Alexandru-Răzvan Cuc
    Ministrul apelor și pădurilor,
    Ioan Deneș
    Ministrul apărării naționale,
    Gabriel-Beniamin Leș
    București, 3 iulie 2019.Nr. 55.----

    Noutăți

  • LEGE nr. 257 din 19 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 347 din 23 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 28 august 2003 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar de acţiune în domeniul sănătăţii publice (2003-2008), semnat la Bucureşti la 11 februarie 2003 şi la Bruxelles la 3 aprilie 2003
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 26 mai 2013 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore
  • LEGE nr. 485 din 18 noiembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998
  • LEGE nr. 160 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 609 din 1 iulie 1941 pentru măsurile excepţionale aplicabile în timpul cât armata se află în stare de răsboiu
  • LEGE nr. 24 din 15 mai 1993 privind declararea ca municipiu a oraşului Blaj
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 5 mai 2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021 şi Mecanismului financiar norvegian 2014-2021
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
  • LEGE nr. 126 din 3 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 114/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 1 septembrie 2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 50 din 23 martie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 55 din 11 aprilie 2001 privind reglementarea rambursării ratelor scadente, precum şi plata altor costuri aferente unor împrumuturi externe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 26 iunie 2013 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 132 din 14 octombrie 2008 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Cehe, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Italiene, Ministerul Apărării al Republicii Letonia, Ministerul Apărării al Republicii Lituania, ministrul apărării al Regatului Ţărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, ministrul apărării naţionale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC), deschis spre semnare la Luxemburg la 14 februarie 2008, şi a Scrisorii de confirmare între participanţii la SAC MoU cu privire la suspendarea şi reducerea unor costuri ale Programului privind Capabilitatea de transport strategic aerian şi
  • LEGE nr. 220 din 26 noiembrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma în domeniul protecţiei copilului, semnat la Washington la 15 iulie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 175 din 13 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
  • LEGE nr. 45 din 1 iulie 1994 Legea apărării naţionale a României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 299 din 30 decembrie 2000 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din domeniul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei
  • LEGE nr. 78 din 12 iulie 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan în domeniul transporturilor internaţionale rutiere, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind serviciile aeriene şi a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind navigaţia maritima comercială, semnate la Baku la 27 martie 1996
  • LEGE nr. 160 din 22 octombrie 1997 privind declararea oraşului Calafat municipiu
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenţei*)
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
  • LEGE nr. 361 din 13 decembrie 2005 pentru aderarea României la Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie, adoptată la New York la 30 august 1961
  • LEGE nr. 753 din 27 decembrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 113/1999 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor
  • LEGE nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 81 din 20 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea diplomaţilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 20 noiembrie 2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată
  • LEGE nr. 43 din 6 martie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 61/2006 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora
  • LEGE nr. 114 din 28 noiembrie 1994 pentru ratificarea Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos şi a Protocolului anexa, semnate la Bucureşti la 19 aprilie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 14 din 14 februarie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York la 11 februarie 2002
  • LEGE nr. 596 din 31 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române
  • LEGE nr. 403 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 563 din 16 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2002 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 3 aprilie 2002, pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 658 din 16 decembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2002 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la data de 3 iulie 2001, dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 24 septembrie 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 7 din 27 februarie 2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 iunie 2017 privind unele măsuri în vederea accelerării implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, pentru completarea Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană“, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 79 din 26 februarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2001 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 78/1995 privind protecţia personalului şi a patrimoniului din sectorul producţiei de apărare
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 120 din 4 mai 2006 monumentelor de for public
  • LEGE nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 99 din 25 aprilie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind navigaţia pe căile navigabile interioare, semnat la Bucureşti la 1 noiembrie 2005
  • LEGE nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 10 iulie 1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 (*republicată*) serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare*)
  • LEGE nr. 81 din 23 decembrie 1991 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Comunitatea Economică Europeană, precum şi a Memorandumului de înţelegere la acest acord
  • LEGE nr. 216 din 27 mai 2004 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie
  • LEGE nr. 527 din 9 octombrie 2001 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor (AND) pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a IV-a, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000*)
  • LEGEA nr. 56 din 19 martie 2010 (*republicată*) privind accesibilizarea fondului forestier naţional*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
  • LEGE nr. 75 din 8 noiembrie 1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 87/1992 privind angajarea în munca a absolvenţilor învăţământului superior, liceal şi postliceal, promoţia 1992
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021