Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 29 noiembrie 1999 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 168 din 12 noiembrie 1999privind soluţionarea conflictelor de muncă Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 29 noiembrie 1999

Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Raporturile de muncă stabilite între salariaţi şi unităţile la care aceştia sunt încadraţi se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale, precum şi în condiţiile negociate prin contractele colective şi individuale de muncă. (2) Încălcarea de către una dintre părţi a obligaţiilor care îi revin potrivit alin. (1) atrage răspunderea juridică a acesteia. Articolul 2În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie: a) unitate desemnează persoana juridică care utilizează munca prestată de salariaţi; b) salariat desemnează persoana fizica ce desfăşoară o activitate în cadrul unei unităţi, în temeiul unui contract individual de muncă. Articolul 3Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă. Salariaţii şi unităţile au obligaţia să soluţioneze conflictele de muncă prin buna înţelegere sau prin procedurile stabilite de lege. Articolul 4Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, denumite în continuare conflicte de interese. Articolul 5Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite în continuare conflicte de drepturi. Articolul 6 (1) Persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă la un angajator, persoana fizica, au calitatea de salariat. (2) Conflictele de muncă dintre angajatori, persoane fizice, şi salariaţii acestora se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei legi. Capitolul 2 Modul de soluţionare a conflictelor de interese Secţiunea 1 Conflictele de interese Articolul 7 (1) Dreptul salariaţilor la negocieri colective, precum şi posibilitatea acestora de a revendica condiţii normale de muncă sunt garantate de lege. (2) Orice conflict de muncă ce intervine între salariaţi şi unităţi în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor colective se soluţionează de către părţi potrivit procedurilor reglementate prin prezenta lege. Articolul 8Nu pot constitui obiect al conflictelor de interese revendicarile salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ. Articolul 9 (1) Conflictele de interese pot avea loc: a) la nivelul unităţilor; b) la nivelul grupurilor de unităţi, al ramurilor ori la nivel naţional. (2) Conflictele de interese pot avea loc şi la nivelul unor subunitati, compartimente sau al unor grupuri de salariaţi care exercită aceeaşi profesie în aceeaşi unitate, în măsura în care între partenerii la negocieri s-a convenit ca aceştia să îşi stabilească, în mod distinct, în contractul colectiv, condiţiile de muncă. Articolul 10 (1) În conflictele de interese la nivel de unitate salariaţii sunt reprezentaţi de sindicatele reprezentative, potrivit legii. (2) La nivelul unităţilor în care nu sunt constituite sindicate reprezentative în sensul alin. (1), iar salariaţii şi-au ales persoanele care să îi reprezinte la negocieri, aceleaşi persoane îi reprezintă şi în cazul conflictelor de interese, în măsura în care acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2). (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte reprezentarea salariaţilor în cazul unor conflicte de interese la nivelul subunitatilor, al compartimentelor sau al grupurilor de salariaţi care exercită aceeaşi profesie în aceeaşi unitate. Articolul 11 (1) În cazul conflictelor de interese la nivel de grup de unităţi, de ramura sau la nivel naţional, salariaţii sunt reprezentaţi de organizaţiile sindicale reprezentative care participa la negocierile colective. (2) Conflictele de interese la nivel de grup de unităţi, de ramura şi la nivel naţional pot avea loc numai după înregistrarea prealabilă a acestora la unităţile componente ale structurilor respective, potrivit legii. Negocierea, medierea şi arbitrarea acestor conflicte de interese se vor face între organizaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel de grup de unităţi, de ramura şi la nivel naţional, după caz. Secţiunea a 2-a Declanşarea conflictelor de interese Articolul 12Conflictele de interese pot fi declansate în următoarele situaţii: a) unitatea refuza sa înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un contract colectiv de muncă sau contractul colectiv de muncă anterior a încetat; b) unitatea nu accepta revendicarile formulate de salariaţi; c) unitatea refuza nejustificat semnarea contractului colectiv de muncă, cu toate ca negocierile au fost definitivate; d) unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă. Articolul 13 (1) Pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declansa conflicte de interese. (2) Fac excepţie de la regula prevăzută la alin. (1) situaţiile prevăzute la art. 12 lit. d). Articolul 14 (1) În toate cazurile în care într-o unitate exista premisele declanşării unui conflict de interese, sindicatele reprezentative sau, în cazul în care în unitate nu este organizat un astfel de sindicat, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor vor sesiza unitatea despre aceasta situaţie. (2) Sesizarea se va face în scris, cu precizarea revendicarilor salariaţilor, inclusiv a motivarii acestora, precum şi a propunerilor de soluţionare. Conducerea unităţii este obligată sa primească şi sa înregistreze sesizarea astfel formulată. (3) Cerinţa prevăzută la alin. (2) se considera îndeplinită şi dacă revendicarile salariaţilor, motivarea acestora şi propunerile de soluţionare sunt exprimate de sindicatul reprezentativ sau de către reprezentanţii aleşi ai salariaţilor cu ocazia primirii la conducerea unităţii şi dacă discutiile purtate au fost consemnate într-un proces-verbal. Articolul 15Conducerea unităţii are obligaţia de a răspunde în scris sindicatelor sau, în lipsa acestora, reprezentanţilor salariaţilor, în termen de doua zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de vedere pentru fiecare dintre revendicarile formulate. Articolul 16În situaţia în care unitatea nu a răspuns la toate revendicarile formulate sau, deşi a răspuns, sindicatele nu sunt de acord cu punctul de vedere precizat, conflictul de interese se considera declansat. Secţiunea a 3-a Concilierea conflictelor de interese Articolul 17În cazul în care conflictul de interese a fost declansat în condiţiile prevăzute la art. 16 sindicatul reprezentativ sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor sesizează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin organele sale teritoriale - direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, în vederea concilierii. Articolul 18 (1) Sesizarea pentru concilierea conflictului de interese se formulează în scris şi va cuprinde, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele menţiuni: a) unitatea la care s-a declansat conflictul de interese, cu indicarea sediului şi a numelui conducătorului; b) obiectivul conflictului de interese şi motivarea acestuia; c) dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 14-16; d) indicarea persoanelor delegate sa reprezinte la conciliere sindicatul reprezentativ sau, după caz, salariaţii. (2) Sesizarea se depune în doua exemplare la direcţia generală de muncă şi protecţie socială în a carei raza teritorială îşi are sediul unitatea şi trebuie să fie datată şi semnată de conducerea sindicatului reprezentativ sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor. Articolul 19În termen de 24 de ore de la înregistrarea sesizării Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale desemnează delegatul sau pentru participare la concilierea conflictului de interese, care are obligaţia sa ia următoarele măsuri: a) comunicarea sesizării unităţii în termen de 48 de ore de la desemnarea sa; b) convocarea părţilor la procedura de conciliere la un termen ce nu poate depăşi 7 zile de la înregistrarea sesizării. Articolul 20 (1) Pentru susţinerea intereselor lor la conciliere sindicatele reprezentative sau, după caz, salariaţii aleg o delegaţie formată din 2-5 persoane, care va fi imputernicita în scris sa participe la concilierea organizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Din delegaţia sindicatului pot face parte şi reprezentanţi ai federaţiei sau ai confederatiei la care sindicatul este afiliat. (2) Poate fi aleasă ca delegat al sindicatelor reprezentative sau, după caz, al salariaţilor orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii: a) a împlinit vârsta de 21 de ani; b) este salariat al unităţii sau reprezintă federaţia ori confederatia sindicala la care sindicatul ce organizează conflictul de interese este afiliat; c) nu a fost condamnata pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 87. Articolul 21Pentru susţinerea punctului de vedere al unităţii conducătorul acesteia, dacă nu participa personal, va desemna printr-o împuternicire scrisă o delegaţie compusa din 2-5 persoane care să participe la conciliere. Articolul 22 (1) La data fixată pentru conciliere delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale verifica împuternicirile delegaţilor părţilor şi stăruie ca aceştia sa acţioneze pentru a se realiza concilierea. (2) Susţinerile părţilor şi rezultatul dezbaterilor se consemnează într-un proces-verbal, semnat de către părţi şi de delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (3) Procesul-verbal se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru delegaţii sindicatului reprezentativ sau, după caz, ai salariaţilor, pentru conducerea unităţii şi pentru delegatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Articolul 23În cazul în care, în urma dezbaterilor se ajunge la un acord cu privire la soluţionarea revendicarilor formulate, părţile vor definitivă contractul colectiv de muncă, conflictul de interese fiind astfel încheiat. Articolul 24În situaţiile în care acordul cu privire la soluţionarea conflictului de interese este numai parţial, în procesul-verbal se vor consemna revendicarile asupra cărora s-a realizat acordul şi cele rămase nesolutionate, împreună cu punctele de vedere ale fiecărei părţi referitoare la acestea din urma. Articolul 25Rezultatele concilierii menţionate la art. 23 şi 24 vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor de către cei care au făcut sesizarea pentru efectuarea concilierii. Secţiunea a 4-a Medierea conflictelor de interese Articolul 26În cazul în care conflictul de interese nu a fost soluţionat ca urmare a concilierii organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere. Articolul 27 (1) Mediatorii sunt aleşi de comun acord de către părţile aflate în conflict de interese dintre persoanele care au calitatea de mediator. (2) Mediatorii sunt numiţi anual de ministrul muncii şi protecţiei sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social. Articolul 28 (1) Procedura de mediere a conflictelor de interese se stabileşte prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional. (2) Durata medierii nu poate depăşi 30 de zile calculate de la data la care mediatorul ales a acceptat medierea conflictului de interese. Articolul 29Părţile aflate în conflict de interese au obligaţia de a pune la dispoziţie a mediatorului datele necesare pentru îndeplinirea misiunii sale. Mediatorul are dreptul sa convoace părţile şi să le ceara relaţii scrise cu privire la revendicarile formulate. Articolul 30La încheierea misiunii sale mediatorul are obligaţia sa întocmească un raport cu privire la situaţia conflictului de interese, să îşi precizeze părerea cu privire la eventualele revendicari rămase nesolutionate; raportul va fi transmis fiecărei părţi, precum şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Articolul 31 (1) Pentru activitatea depusa mediatorul va primi un onorariu, stabilit de comun acord între acesta şi părţile aflate în conflict de interese. (2) Onorariul se depune de către părţi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la data începerii procedurii de mediere. Secţiunea a 5-a Arbitrajul conflictelor de interese Articolul 32 (1) Pe întreaga durata a unui conflict de interese părţile aflate în conflict pot hotărî prin consens ca revendicarile formulate să fie supuse arbitrajului unei comisii. (2) Hotărârile pronunţate de comisia de arbitraj sunt obligatorii pentru părţi şi completează contractele colective de muncă. Articolul 33Comisia de arbitraj se compune din 3 arbitri desemnaţi după cum urmează: a) un arbitru, de către conducerea unităţii; b) un arbitru, de către sindicatele reprezentative sau, după caz, de către reprezentanţii salariaţilor; c) un arbitru, de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Articolul 34Lista cuprinzând persoanele care pot fi desemnate arbitri se stabileşte o dată pe an, prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, dintre specialiştii în domeniul economic, tehnic, juridic şi din alte profesii, cu acordul Consiliului Economic şi Social. Articolul 35 (1) Comisia de arbitraj îşi desfăşoară activitatea de soluţionare a conflictului de interese la sediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la sediul direcţiei generale de muncă şi protecţie socială. (2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, direcţia generală de muncă şi protecţie socială asigura activitatea de secretariat a comisiei de arbitraj. Articolul 36Procedura de lucru a comisiei de arbitraj se stabileşte printr-un regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului justiţiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 37După stabilirea comisiei de arbitraj părţile sunt obligate să depună la aceasta întreaga documentaţie privind revendicarile formulate şi susţinerea acestora. Articolul 38 (1) În termen de 3 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la art. 37 comisia de arbitraj are obligaţia sa convoace părţile şi sa dezbata împreună cu acestea conflictul de interese, pe baza dispoziţiilor legale şi a prevederilor contractelor colective de muncă aplicabile. (2) Comisia de arbitraj se pronunţa în termen de 5 zile de la data încheierii dezbaterilor printr-o hotărâre irevocabilă. (3) Hotărârea motivată se comunică părţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare. Sub sancţiunea nulităţii, hotărârea trebuie însoţită de dovezile de convocare a părţilor. (4) Hotărârea comisiei de arbitraj face parte din contractul colectiv de muncă. Începând cu data pronunţării hotărârii de către comisia de arbitraj conflictul de interese încetează. Articolul 39Pentru activitatea desfăşurată în soluţionarea unui conflict de interese membrii comisiei de arbitraj primesc un onorariu care se stabileşte şi se plăteşte de către părţile în conflict, în mod egal. În situaţia în care nu se realizează acordul părţilor cu privire la cuantumul onorariului, acesta se stabileşte de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ţinându-se seama şi de propunerile părţilor. Secţiunea a 6-a Greva Articolul 40Greva constituie o încetare colectivă şi voluntara a lucrului într-o unitate şi poate fi declarata pe durata desfăşurării conflictelor de interese, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. Articolul 41 (1) Greva poate fi declarata numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de prezenta lege şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. (2) Înainte de declanşarea grevei medierea şi arbitrajul conflictului de interese sunt obligatorii numai dacă părţile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape. Articolul 42 (1) Hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. (2) Pentru salariaţii unităţilor în care nu sunt organizate sindicate reprezentative hotărârea de declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel puţin unei pătrimi din numărul salariaţilor unităţii sau, după caz, ai subunitatii, compartimentului sau grupului de salariaţi în care s-a declansat conflictul de interese. Articolul 43Grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate. Articolul 44Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de doua ore, dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, sa preceada cu cel puţin 5 zile greva propriu-zisa. Articolul 45 (1) Greva de solidaritate poate fi declarata în vederea sustinerii revendicarilor formulate de salariaţii din alte unităţi. (2) Hotărârea de a declara greva de solidaritate poate fi luată, cu respectarea prevederilor art. 42 alin. (1), de către organizaţiile sindicale reprezentative afiliate la aceeaşi federatie sau confederatie sindicala la care este afiliat sindicatul organizator. În cazul grevelor de solidaritate prevederile art. 42 alin. (2) nu se aplică. (3) Greva de solidaritate nu poate avea o durată mai mare de o zi şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin 48 de ore înainte de data încetării lucrului. Articolul 46 (1) Grevele sunt organizate de sindicatele reprezentative sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor, care vor stabili şi durata acesteia, cu respectarea prevederilor art. 43-45. (2) Sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor îi reprezintă pe grevisti, pe toată durata grevei, în relaţiile cu unitatea, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazurile în care se solicita suspendarea sau încetarea grevei. Articolul 47Pe durata în care revendicarile formulate de salariaţi sunt supuse medierii ori arbitrajului aceştia nu pot declara greva. Articolul 48În situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţa la greva, aceasta încetează. Articolul 49 (1) Greva poate fi declarata numai pentru apărarea intereselor cu caracter profesional, economic şi social ale salariaţilor. (2) Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. Articolul 50 (1) Participarea la greva este libera. Nimeni nu poate fi constrâns sa participe la greva sau sa refuze sa participe. (2) Pe durata unei greve declansate într-o unitate pot inceta activitatea şi salariaţii unor subunitati sau compartimente care nu au participat iniţial la declanşarea conflictului de interese. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) revendicarile sunt cele formulate la declanşarea conflictului de interese. Articolul 51 (1) Dacă este posibil, salariaţii care nu participa la greva îşi pot continua activitatea. (2) Salariaţii aflaţi în greva trebuie să se abţină de la orice acţiune de natura sa împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participa la greva. Articolul 52Organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii au obligaţia ca pe durata acesteia sa protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continua a utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau pentru sănătatea oamenilor. Articolul 53Pe durata grevei conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în greva sau de organizatorii acesteia. Conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îl înlocuiască pe cei aflaţi în greva. Articolul 54 (1) Participarea la greva sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra grevistilor sau asupra organizatorilor. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică, dacă greva este suspendată sau declarata ilegala, potrivit art. 56 sau, după caz, art. 60. (3) Pe durata grevei salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, cu excepţia drepturilor salariale. Articolul 55Conducerile unităţilor pot solicita suspendarea grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei, dacă prin aceasta s-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Articolul 56 (1) Cererea de suspendare se adresează curţii de apel în a carei circumscripţie îşi are sediul unitatea şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare. (2) Hotărârile pronunţate sunt irevocabile. Articolul 57 (1) În timpul grevei organizatorii acesteia continua negocierile cu conducerea unităţii, în vederea satisfacerii revendicarilor care formează obiectul conflictului de interese. (2) În cazul în care organizatorii grevei şi conducerea unităţii ajung la un acord, conflictul de interese este soluţionat şi greva încetează. (3) Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligaţia prevăzută la alin. (1) atrage răspunderea patrimonială a acestora pentru pagubele cauzate unităţii. Articolul 58Dacă unitatea apreciază ca greva a fost declarata ori continua cu nerespectarea legii se poate adresa judecătoriei în a carei circumscripţie teritorială îşi are sediul unitatea, cu o cerere prin care se solicita instanţei încetarea grevei. Articolul 59Judecătoria fixează termen pentru soluţionarea cererii de încetare a grevei, care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data înregistrării acesteia, şi dispune citarea părţilor. Articolul 60 (1) Judecătoria examinează cererea prin care se solicita încetarea grevei şi pronunţa, de urgenta, o hotărâre prin care, după caz: a) respinge cererea unităţii; b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegala. (2) Hotărârile pronunţate de judecătorie sunt definitive. Articolul 61 (1) Judecătoria şi tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti soluţionează cererea sau, după caz, recursul, potrivit procedurii prevăzute pentru soluţionarea conflictelor de muncă. (2) În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegala, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri. Articolul 62 (1) În situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca părţile implicate sa fi ajuns la o înţelegere, şi dacă continuarea grevei ar fi de natura sa afecteze interese de ordin umanitar, conducerea unităţii poate supune conflictul de interese unei comisii de arbitraj. (2) Cererea de arbitrare se adresează organelor care au efectuat concilierea conflictului de interese. (3) Procedura de arbitrare a conflictului de interese este cea prevăzută la art. 32-39. Articolul 63Nu pot declara greva: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi al unităţilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei, precum şi cel din unităţile din subordinea acestuia. Articolul 64Personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu poate declara greva din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia. Articolul 65Personalul imbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara greva numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de statul român. Articolul 66 (1) În unităţile sanitare şi de asistenţa socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în unităţile de transporturi pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, în unităţile care asigura transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrica, căldură şi apa, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor minime de viaţa ale comunităţilor locale. (2) Salariaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu pot declara greva cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi din activitate, care să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi care să asigure funcţionarea instalaţiilor în deplina siguranţa. Capitolul 3 Modul de soluţionare a conflictelor de drepturi Secţiunea 1 Conflictele de drepturi Articolul 67Sunt conflicte de drepturi următoarele: a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; b) conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă. Articolul 68Sunt, de asemenea, considerate conflicte de drepturi următoarele: a) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă; b) conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora; c) conflictele în legătură cu constatarea încetării aplicării contractelor colective de muncă. Articolul 69Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă. Secţiunea a 2-a Procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi Articolul 70Conflictele de drepturi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. Articolul 71Instanţele judecătoreşti competente sa judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege. Articolul 72Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a carei circumscripţie îşi are sediul unitatea. Articolul 73Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost incalcate, după cum urmează: a) măsurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţa de măsura dispusă; b) constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinta; c) constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă; d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Articolul 74 (1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judeca în regim de urgenta. (2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. (3) Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării. Articolul 75În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectiva. Articolul 76La prima zi de înfăţişare, înainte de intrarea în dezbateri, instanţa are obligaţia de a incerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor. Articolul 77 (1) În cazul în care judecata continua, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenta al judecării conflictelor de drepturi. (2) Instanţa poate să decada din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia. Articolul 78 (1) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţa în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. (2) În situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. Articolul 79 (1) Hotărârile instanţei de fond sunt definitive. (2) Hotărârile motivate ale instanţei de fond se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare. Articolul 80Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Articolul 81 (1) În caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii: a) soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţa; b) judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citata. Articolul 82Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedura civilă. Capitolul 4 Răspunderea juridică pentru încălcarea unor prevederi legale Articolul 83Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile calculate de la data cererii de executare adresate unităţii de partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni ori cu amendă. Articolul 84Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în munca a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an ori cu amendă. Articolul 85Răspunderea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 83 şi 84 revine persoanelor care aveau obligaţia de a dispune plata salariilor sau, după caz, reintegrarea salariatului respectiv. Articolul 86 (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 83 şi 84 acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate. (2) Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală. Articolul 87Declararea grevei de către organizatori, cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (1) sau la art. 63-66, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai grava. Articolul 88 (1) Fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedica sau obliga un salariat sau un grup de salariaţi sa participe la greva sau sa munceasca în timpul grevei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune. (2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se constata şi se sancţionează de persoanele stabilite prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale. (4) Nerespectarea prevederilor art. 52 atrage răspunderea materială, contravenţională, civilă sau penală, după caz, dacă faptele săvârşite în timpul grevei atrag aceasta răspundere. Capitolul 5 Dispoziţii finale Articolul 89Toate actele de procedura întocmite potrivit dispoziţiilor prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru judiciar. Articolul 90Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. Articolul 91Pe aceeaşi dată se abroga Legea nr. 15/1991 pentru soluţionarea conflictelor colective de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 11 februarie 1991, art. 174-179 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,ANDREI IOAN CHILIMANAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIPETRE ROMAN--------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 16 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră
  • LEGE nr. 157 din 11 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România
  • LEGE nr. 377 din 11 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2002 privind comasarea prin absorbţie a Regiei Autonome "Locato" de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
  • LEGE nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării
  • LEGE nr. 281 din 4 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/1999 privind repartizarea profitului Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 118 din 31 mai 2016 pentru completarea art. 31 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 29 decembrie 1997 pentru prelungirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 212 din 19 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedura penală şi a unor legi speciale
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistraţilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 53 din 9 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/1997 privind majorarea de către România a capitalului sau autorizat la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, conform Rezoluţiei nr. 59 din 15 aprilie 1996 a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind majorarea capitalului autorizat şi a subscripţiei la capitalul autorizat
  • LEGE nr. 229 din 4 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 98/1998 privind desemnarea semnatarilor acordurilor de exploatare ale organizaţiilor internaţionale de telecomunicaţii prin sateliţi "INTELSAT", "EUTELSAT" şi "INMARSAT"
  • LEGE nr. 60 din 23 septembrie 1991 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 24 octombrie 2003 privind protecţia socială a salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din sectorul sanitar, în cadrul procesului de restructurare şi reorganizare
  • LEGE nr. 30 din 15 ianuarie 2018 pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 16 noiembrie 2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 234 din 31 octombrie 2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice
  • LEGE nr. 201 din 13 noiembrie 2000 privind declararea oraşului Sebeş, judeţul Alba, municipiu
  • LEGE nr. 543 din 1 octombrie 2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni
  • LEGE nr. 89 din 3 aprilie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2005 pentru modificarea unor acte normative care reglementează activitatea în domeniul sanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 martie 2009 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcţiune şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 30 iunie 2009 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 165 din 22 octombrie 1997 privind declararea oraşului Olteniţa municipiu
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 10 aprilie 2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 54 din 24 septembrie 1997 privind modificarea art. 63 alin. (4) din Legea telecomunicaţiilor nr. 74/1996
  • LEGE nr. 362 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2013 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 188 din 21 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
  • LEGE nr. 252 din 30 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/1998 privind activitatea de confecţionare a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru vehicule rutiere, în atelierele Inspectoratului General al Poliţiei
  • LEGE nr. 96 din 14 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 206 din 4 decembrie 1997 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele materiale naţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere
  • LEGE nr. 93 din 3 iunie 1997 privind declararea ca erou-martir a lui Liviu Cornel Babeş
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 42 din 18 decembrie 1990 *** Republicată pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • LEGE nr. 106 din 24 noiembrie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 1 iunie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 7 din 18 februarie 2000 privind aprobarea achiziţiei unui spaţiu de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial"
  • LEGEA nr. 26 din 5 noiembrie 1990 privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 37 din 11 martie 2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole
  • LEGE nr. 217 din 30 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2000 privind exceptarea de la plata taxei vamale, a suprataxei şi a taxei pe valoarea adăugată pentru obiectivul de investiţii "Incinerator - sistem de ardere şi neutralizare a deşeurilor din municipiul Oradea"
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 80 din 13 iunie 2002 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, semnat la 21 decembrie 2001 de către România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut (Proiectul privind restructurarea Administraţiei Naţionale a Drumurilor şi reabilitarea drumurilor) dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 20 noiembrie 1996
  • LEGE nr. 126 din 11 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea continuării activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
  • LEGE nr. 114 din 11 octombrie 1996 legea locuinţei
  • LEGE nr. 186 din 17 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2001 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externa a României pentru anul 2001
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale*)
  • LEGE nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind ucenicia la locul de muncă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 29 mai 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
  • LEGE nr. 143 din 18 iulie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2018 pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 118 din 21 decembrie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021