Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 mai 1999 -
Selectați versiunea
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 14 mai 1999 (*actualizată*)cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente acestora(actualizată până la data de 31 martie 2006*)

--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 mai 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 31 martie 2006, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002; ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 56 din 23 iunie 2005; ORDONANTA nr. 41 din 14 iulie 2005; LEGEA nr. 80 din 23 martie 2006.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: Articolul 1În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) acord-cadru - Acordul-cadru dintre Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, semnat la Bucureşti la 12 martie 1991;a^1) Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comisia Europeană privind înfiinţarea Fondului Naţional, semnat la Bruxelles la 20 octombrie 1998 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.011/1999;-------------Litera a^1) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^2) Acordul multianual de finanţare SAPARD - Acordul multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 şi ratificat prin Legea nr. 316/2001;-------------Litera a^2) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^3) Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2000 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000.-------------Litera a^3) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. b) contribuţia financiară a Comunităţii Europene - sume care se transfera Guvernului României de către Comisia Comunităţilor Europene, cu titlu de asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, potrivit prevederilor Memorandumului de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumului de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi prevederilor memorandumurilor de finanţare şi acordurilor anuale de finanţare încheiate între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD;-------------Litera b) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. c) contribuţia publică naţionala - fonduri publice constituite şi gestionate prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom;-------------Litera c) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. d) structuri de implementare - agenţii de implementare, precum şi alte entităţi cu atribuţii de gestionare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, prevăzute în memorandumul de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD sau în alte documente încheiate ori convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Litera d) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 2 (1) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene, în condiţiile stabilite prin Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare şi acorduri anuale de finanţare încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Ministerul Finanţelor Publice asigura gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin conturi deschise la Banca Naţionala a României, trezoreria statului sau, după caz, la bănci comerciale, conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare şi ale Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) Disponibilităţile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi sumele recuperate şi datorate Comunităţii Europene, aflate în conturile deschise la instituţiile specificate la art. 2 alin. (2), sunt purtătoare de dobânda; dobânda se bonifica şi se utilizează conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare, ale Acordului multianual de finanţare SAPARD şi ale altor documente încheiate sau convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României, precum şi, după caz, conform instrucţiunilor emise de donator.-------------Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 3Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, garantează integritatea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi asigura respectarea utilizării acesteia conform destinaţiei stabilite prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, Acordul multianual de finanţare SAPARD, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României.-------------Art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 4 (1) Cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se efectuează potrivit cerinţelor de cofinantare prevăzute în memorandumuri de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD ori în alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Contribuţia publică naţionala destinată cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se aloca, se utilizează şi se derulează conform cadrului tehnic, juridic şi administrativ prevăzut pentru fondurile donatorului prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare, memorandumuri de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) În baza prevederilor referitoare la contribuţia financiară a Comunităţii Europene, incluse în reglementările Consiliului sau ale Comisiei Comunităţii Europene, sumele din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se pot cuprinde în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi în bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom.-------------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (4) Prevederile alin. (2) se aplică prin derogare, după caz, de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, precum şi de la prevederile altor acte normative în vigoare, aplicabile fondurilor publice din care se efectuează cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene. Articolul 5 (1) Sume aferente cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se cuprind în bugetul de stat, într-o poziţie distinctă, denumita "Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare".(1^1) În bugetul de stat, la poziţia distinctă denumita «Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare» se mai cuprind: a) sume necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar şi a costurilor bancare, neeligibile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene; b) sume necesare finanţării proiectelor/programelor în cazul indisponibilitatii temporare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene; c) sume necesare pentru achitarea la termen a debitelor către Comunitatea Europeană, ca urmare a eventualelor nereguli sau neglijente stabilite în baza prevederilor memorandumului de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD. d) sume necesare achitării debitelor către bugetul Comunităţii Europene, în conturile gestionate de Ministerul Finanţelor Publice sau către bugetele prevăzute la art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente utilizate necorespunzător, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.510/2003, în conturile din care a fost efectuată cheltuiala, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinantare aferente;--------------Litera d) a alin. (1^1) al art. 5 a fost introdusă de art. XXIV din Secţiunea a 13-a, Cap. II din ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. e) sume necesare continuării finanţării proiectelor/ programelor PHARE, ISPA şi SAPARD până la recuperarea de la debitori a sumelor reţinute de Comisia Europeană din fondurile alocate acestor programe, a unor datorii ale României, ca urmare a neachitarii la termen a unor obligaţii de plată către Comisia Europeană în baza prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.--------------Litera e) a alin. (1^1) al art. 5 a fost introdusă de art. XXIV din Secţiunea a 13-a, Cap. II din ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004.-------------Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa repartizeze şi sa introducă în bugetele ordonatorilor principali de credite modificările determinate de utilizarea sumelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1), precum şi să efectueze, după caz, plati direct din aceasta poziţie de cheltuieli.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de art. I, Secţiunea 1, Cap. II din ORDONANTA nr. 41 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005.-------------Alin. (2^1) al art. 5 a fost eliminat prin respingerea ORDONANŢEI DE URGENTA nr. 56 din 23 iunie 2005 de către LEGEA nr. 80 din 23 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 28 martie 2006. (3) Sumele prevăzute la alin. (1^1) lit. b) se transfera structurilor de implementare, urmând să se regularizeze cu fondurile primite de la Comisia Europeană, în limita sumelor eligibile transferate.-------------Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (4) Sumele plătite necuvenit din contribuţie publică naţionala, reprezentând cofinantarea în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (1^1) lit. c), se recuperează conform legii şi se fac venit la bugetul din care au fost acordate.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) orice înscris pe baza căruia se aloca fonduri provenind din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi din contribuţia publică naţionala se investeste cu titlu executoriu.-------------Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 6Disponibilităţile din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor pentru a fi folosite cu aceeaşi destinaţie.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 7Livrările de bunuri, prestările de servicii şi execuţia de lucrări, efectuate în baza contractelor finanţate din contribuţia publică naţionala prevăzută la art. 4 alin. (2), se supun prevederilor fiscale şi vamale aplicabile contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, potrivit acordului-cadru, memorandumurilor de finanţare, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi altor documente convenite în baza acestuia.-------------Art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 7^1 (1) Auditul public intern şi controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită la toate structurile de implementare, conform legislaţiei în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, cu excepţia cazurilor în care prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD, prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României se prevăd măsuri specifice. (2) În toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viza de control financiar preventiv propriu, conducătorii structurilor de implementare dispun efectuarea operaţiunii pe propria răspundere, persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu are obligaţia sa informeze în scris Ministerul Finanţelor Publice, nerespectarea acestei obligaţii constituind contravenţie care se sancţionează conform prevederilor aplicabile acestui tip de contravenţie, prevăzute în legislaţia în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv. (3) Ministerul Finanţelor Publice avizează normele metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern pentru operaţiunile finanţate din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, elaborate de structurile de implementare în aplicarea prevederilor art. 8. (4) Ministerul Finanţelor Publice evalueaza la toate structurile de implementare modul de aplicare a normelor generale şi specifice de organizare şi exercitare a controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern. (5) Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţii la toate structurile de implementare, ca urmare a informării adresate de către persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, precum şi ori de câte ori exista indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea unor operaţiuni.-------------Art. 7^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 8În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor elaborează instrucţiuni şi norme metodologice care se aproba, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului finanţelor.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistru delegat pe lângăprimul-ministru pentru integrare europeană,Alexandru Herlea----------

Noutăți

  • LEGE nr. 32 din 27 martie 2017 pentru modificarea art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru completarea art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865
  • LEGE nr. 350 din 27 decembrie 2018 privind instituirea zilei de 14 septembrie - Ziua naţională a constructorului
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 786 din 29 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice
  • LEGE nr. 224 din 24 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
  • LEGE nr. 42 din 18 martie 2010 privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului
  • LEGE nr. 166 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Addendumului semnat la Bucureşti la 25 noiembrie 2004 la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la împrumutul pe termen lung în valoare de 20 miliarde lei, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1993, modificat prin addendumurile semnate la Bucureşti la 17 ianuarie 2000 şi la 24 iulie 2002
  • LEGE nr. 644 din 16 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2000 privind repartizarea profitului la Regia Autonomă "Locato"
  • LEGE nr. 241 din 29 noiembrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 73 din 10 iunie 2014 privind înfiinţarea Fundaţiei "Proiect Ferentari"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 29 iunie 2005 pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005
  • LEGE nr. 58 din 1 aprilie 2009 pentru modificarea art. 15 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 39 din 8 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2012 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • LEGE nr. 8 din 18 februarie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 1 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcţi finanţaţi din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 200 din 23 iunie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 78 din 20 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 210/1999 pentru amânarea de la plata a obligaţiilor vamale (taxe vamale, suprataxa de import şi T.V.A. în vama) aferente importurilor de combustibili necesari Companiei Naţionale de Electricitate - S.A. pe perioada iernii 1999-2000
  • LEGE nr. 152 din 4 octombrie 1999 pentru ratificarea Tratatului de interzicere totală a experientelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996
  • LEGEA nr. 22 din 21 martie 1995 bugetului de stat pe anul 1995
  • LEGE nr. 1.032 din 17 august 1864 pentru impartirea Curtei de Casatiune
  • LEGE nr. 79 din 9 mai 2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/1999 privind aprobarea primei de export la grâu şi porumb boabe
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 193 din 12 decembrie 2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • LEGE nr. 27 din 27 martie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1999 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 1999
  • LEGE nr. 287 din 19 noiembrie 2015 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind protecţia informaţiilor clasificate militare, semnat la Bucureşti la 26 martie 2015
  • LEGE nr. 1 din 1978 cu privire la activitatea de rezolvare a propunerilor, sesizarilor, reclamaţiilor şi cererilor oamenilor muncii
  • LEGE nr. 43 din 29 iunie 1993 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 25 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
  • LEGE nr. 210 din 24 mai 2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Constanţa, semnat la Bucureşti la 7 decembrie 2005
  • LEGE nr. 143 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 145 din 14 aprilie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2003 pentru ratificarea addendumurilor la memorandumurile de finanţare referitoare la Programul naţional PHARE 2000, Programul ACCESS 2000 şi Facilitatea suplimentară pentru investiţii 2001
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 2 septembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 27 martie 2012 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 14 februarie 2007 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 16 iunie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată
  • LEGE nr. 374 din 10 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare
  • LEGE nr. 166 din 22 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 207/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului diplomatic salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 1.726 din 17 martie 1912 pentru trecerea în proprietatea Statului a moşiilor stăpânite de persoane juridice cu caracter de utilitate publică
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 23 mai 2019 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 169 din 9 octombrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 21 aprilie 2008 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 170 din 16 decembrie 2014 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991
  • LEGE nr. 38 din 9 martie 2010 pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă
  • LEGE nr. 174 din 14 octombrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 16 noiembrie 2004 privind unele măsuri pentru relansarea economică a Societăţii Comerciale "Laminorul" - S.A. Brăila
  • LEGE nr. 99 din 16 aprilie 2007 privind acceptarea Convenţiei asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris la 2 noiembrie 2001
  • LEGE nr. 151 din 5 iulie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2007 pentru modificarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 1 noiembrie 2006 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021