Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 mai 1999 -
Selectați versiunea
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 14 mai 1999 (*actualizată*)cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente acestora(actualizată până la data de 3 septembrie 2006*)

--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 mai 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 3 septembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002; ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 56 din 23 iunie 2005; ORDONANTA nr. 41 din 14 iulie 2005; LEGEA nr. 80 din 23 martie 2006; ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: Articolul 1În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) acord-cadru - Acordul-cadru dintre Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, semnat la Bucureşti la 12 martie 1991;a^1) Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comisia Europeană privind înfiinţarea Fondului Naţional, semnat la Bruxelles la 20 octombrie 1998 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.011/1999;-------------Litera a^1) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^2) Acordul multianual de finanţare SAPARD - Acordul multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 şi ratificat prin Legea nr. 316/2001;-------------Litera a^2) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^3) Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2000 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000.-------------Litera a^3) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. b) contribuţia financiară a Comunităţii Europene - sume care se transfera Guvernului României de către Comisia Comunităţilor Europene, cu titlu de asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, potrivit prevederilor Memorandumului de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumului de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi prevederilor memorandumurilor de finanţare şi acordurilor anuale de finanţare încheiate între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD;-------------Litera b) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. c) contribuţia publică naţionala - fonduri publice constituite şi gestionate prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom;-------------Litera c) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. d) structuri de implementare - agenţii de implementare, precum şi alte entităţi cu atribuţii de implementare şi gestionare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, prevăzute în memorandumuri de finanţare şi/sau în acorduri de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD sau în alte documente, încheiate ori convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României;------------Litera d) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. e) debite faţă de Comunitatea Europeană - sume datorate bugetului Comunităţii Europene, stabilite în baza memorandumurilor de finanţare şi/sau acordurilor de finanţare, a Acordului multianual de finanţare SAPARD sau a altor documente, încheiate ori convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României.------------Litera e) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. Articolul 2 (1) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene, în condiţiile stabilite prin Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare şi acorduri anuale de finanţare încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Ministerul Finanţelor Publice asigura gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin conturi deschise la Banca Naţionala a României, trezoreria statului sau, după caz, la bănci comerciale, conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare şi ale Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) Disponibilităţile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi sumele recuperate şi datorate Comunităţii Europene, aflate în conturile deschise la instituţiile specificate la art. 2 alin. (2), sunt purtătoare de dobânda; dobânda se bonifica şi se utilizează conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare, ale Acordului multianual de finanţare SAPARD şi ale altor documente încheiate sau convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României, precum şi, după caz, conform instrucţiunilor emise de donator.-------------Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 3Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, garantează integritatea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi asigura respectarea utilizării acesteia conform destinaţiei stabilite prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, Acordul multianual de finanţare SAPARD, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României.-------------Art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 4 (1) Cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se efectuează potrivit cerinţelor de cofinantare prevăzute în memorandumuri de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD ori în alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Contribuţia publică naţionala destinată cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se aloca, se utilizează şi se derulează conform cadrului tehnic, juridic şi administrativ prevăzut pentru fondurile donatorului prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare, memorandumuri de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) În baza prevederilor referitoare la contribuţia financiară a Comunităţii Europene, incluse în reglementările Consiliului sau ale Comisiei Comunităţii Europene, sumele din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se pot cuprinde în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi în bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom.-------------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (4) Prevederile alin. (2) se aplică prin derogare, după caz, de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, precum şi de la prevederile altor acte normative în vigoare, aplicabile fondurilor publice din care se efectuează cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene. Articolul 5 (1) Sume aferente cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se cuprind în bugetul de stat, într-o poziţie distinctă, denumita "Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare".(1^1) În bugetul de stat, la poziţia distinctă denumita «Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare» se mai cuprind: a) sume necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar şi a costurilor bancare, neeligibile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene; b) sume necesare finanţării proiectelor/programelor în cazul indisponibilitatii temporare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene; c) sume necesare pentru achitarea în termenul indicat de Comisia Europeană a debitelor faţă de Comunitatea Europeană, inclusiv a majorărilor de întârziere aferente, în cazul în care acestea nu pot fi recuperate şi/sau achitate la timp de către:- structurile de implementare din administraţia publică, în cazul în care nu se pot aplica prevederile art. 5 alin. (3^1);- alte entităţi debitoare către bugetul Comunităţii Europene, în cazul în care nu se pot aplica prevederile art. 5 alin. (3^1).------------Litera c) a alin. (1^1) al art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006.------------Litera d) a alin. (1^1) al art. 5 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. e) sume necesare continuării finanţării proiectelor/ programelor PHARE, ISPA, SAPARD până la recuperarea de la debitori a sumelor reţinute de Comisia Europeană din fondurile alocate acestor programe, ca urmare a neachitarii unor debite datorate Comunităţii Europene.------------Litera e) a alin. (1^1) al art. 5 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006.-------------Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa repartizeze şi sa introducă în bugetele ordonatorilor principali de credite modificările determinate de utilizarea sumelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1), precum şi să efectueze, după caz, plati direct din aceasta poziţie de cheltuieli.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de art. I, Secţiunea 1, Cap. II din ORDONANTA nr. 41 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005.-------------Alin. (2^1) al art. 5 a fost eliminat prin respingerea ORDONANŢEI DE URGENTA nr. 56 din 23 iunie 2005 de către LEGEA nr. 80 din 23 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 28 martie 2006. (3) Sumele prevăzute la alin. (1^1) lit. b) se transfera structurilor de implementare, urmând să se regularizeze cu fondurile primite de la Comisia Europeană, în limita sumelor eligibile transferate.-------------Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.(3^1) La propunerea structurilor de implementare, în cazul nerecuperarii la termen a debitelor de la contractori/beneficiari, sau la propunerea altor entităţi debitoare către bugetul Comunităţii Europene, ordonatorul principal de credite are obligaţia sa includă la alineatele de cheltuieli bugetare deja existente: Programe comunitare, Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă, Programe ISPA, Programe SAPARD, după caz, şi sumele necesare achitării către Ministerul Finanţelor Publice sau direct Comisiei Europene a debitelor datorate bugetului Comunităţii Europene, precum şi a majorărilor de întârziere. Alocarea acestor sume în bugetele ordonatorilor principali de credite se realizează fie cu ocazia legii de rectificare bugetară, fie prin virari de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în cursul întregului an. Sumele alocate în acest scop nu pot fi realocate pentru alte destinaţii.------------Alin. (3^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. (4) Sumele plătite de la bugetul de stat în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (1^1) lit. c) se recuperează de la structurile de implementare din administraţia publică sau, după caz, de la alte entităţi debitoare către bugetul Comunităţii Europene şi se returnează Ministerului Finanţelor Publice pentru a fi utilizate în scopul acoperirii altor debite datorate bugetului Comunităţii Europene.------------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. (5) Sumele plătite de la bugetul de stat în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (3^1) se recuperează de la contractori/beneficiari, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu valoarea sumelor plătite şi recuperate în anul curent se reintregesc creditele bugetare ale bugetelor din care acestea au fost acordate. Sumele plătite în anul curent şi recuperate în anii următori se fac venit la bugetul din care acestea au fost acordate.------------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANTA nr. 47 din 30 august 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 31 august 2006. Articolul 6Disponibilităţile din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor pentru a fi folosite cu aceeaşi destinaţie.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 7Livrările de bunuri, prestările de servicii şi execuţia de lucrări, efectuate în baza contractelor finanţate din contribuţia publică naţionala prevăzută la art. 4 alin. (2), se supun prevederilor fiscale şi vamale aplicabile contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, potrivit acordului-cadru, memorandumurilor de finanţare, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi altor documente convenite în baza acestuia.-------------Art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 7^1 (1) Auditul public intern şi controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită la toate structurile de implementare, conform legislaţiei în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, cu excepţia cazurilor în care prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD, prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României se prevăd măsuri specifice. (2) În toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viza de control financiar preventiv propriu, conducătorii structurilor de implementare dispun efectuarea operaţiunii pe propria răspundere, persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu are obligaţia sa informeze în scris Ministerul Finanţelor Publice, nerespectarea acestei obligaţii constituind contravenţie care se sancţionează conform prevederilor aplicabile acestui tip de contravenţie, prevăzute în legislaţia în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv. (3) Ministerul Finanţelor Publice avizează normele metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern pentru operaţiunile finanţate din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, elaborate de structurile de implementare în aplicarea prevederilor art. 8. (4) Ministerul Finanţelor Publice evalueaza la toate structurile de implementare modul de aplicare a normelor generale şi specifice de organizare şi exercitare a controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern. (5) Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţii la toate structurile de implementare, ca urmare a informării adresate de către persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, precum şi ori de câte ori exista indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea unor operaţiuni.-------------Art. 7^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. Articolul 8În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor elaborează instrucţiuni şi norme metodologice care se aproba, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului finanţelor.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistru delegat pe lângăprimul-ministru pentru integrare europeană,Alexandru Herlea----------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 106 din 27 iunie 2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval
  • LEGE nr. 198 din 26 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe*)
  • LEGE nr. 158 din 18 iulie 2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 aprilie 2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
  • LEGE nr. 121 din 19 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale
  • LEGE nr. 299 din 24 octombrie 2005 privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole
  • LEGE nr. 609 din 6 noiembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 60/2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi şi spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici şi mijlocii, semnat la Bucureşti la 31 mai 2002 şi la Bruxelles la 28 iunie 2002
  • LEGE nr. 277 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • LEGE nr. 38 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Belgrad la 28 noiembrie 1995
  • LEGE nr. 68 din 1 aprilie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 30 aprilie 2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
  • LEGE nr. 99 din 15 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009
  • LEGE nr. 294 din 13 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013
  • LEGE nr. 176 din 17 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
  • LEGE nr. 35 din 8 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare
  • LEGE nr. 85 din 6 iunie 2011 pentru ratificarea Protocolului încheiat prin schimb de note verbale, semnate la Roma la 27 iulie 2010, dintre România şi Republica San Marino de modificare a Convenţiei dintre România şi Republica San Marino pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la San Marino la 23 mai 2007
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 212 din 29 decembrie 1999 privind modificarea Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 81 din 27 aprilie 2017 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2015 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 (*republicată*) privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • LEGE nr. 75 din 28 martie 2013 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 6 iunie 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative
  • LEGE nr. 13 din 3 februarie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Australiei privind comerţul şi cooperarea economică, încheiat la Bucureşti la 8 noiembrie 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • LEGE nr. 77 din 26 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2004 privind acordarea de facilităţi fiscale pentru implementarea proiectelor privind extensia sistemelor de comunicaţii şi informatică ale NATO în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 4 noiembrie 2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015
  • LEGE nr. 85 din 29 aprilie 2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 181 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2016 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale*)
  • LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 energiei electrice
  • LEGE nr. 533 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii
  • LEGE nr. 1 din 18 aprilie 1989 privind anularea unor datorii ale C.A.P. şi asociaţiilor economice intercooperatiste
  • LEGE nr. 216 din 22 mai 2003 privind aderarea României la Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor, adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 18 martie 2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială
  • LEGE nr. 17 din 17 februarie 1997 pentru modificarea articolului 330^1 din Codul de procedură civilă
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 160 din 24 noiembrie 2005 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 327/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 24 martie 2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • LEGE nr. 405 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice
  • LEGE nr. 189 din 16 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 166 din 22 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 3 iulie 2019 pentru modificarea art. 35 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • LEGE nr. 466 din 12 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 4 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • LEGE nr. 8 din 9 ianuarie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 73/2006 pentru prorogarea termenului de aplicare a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 107 din 27 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 3 din 24 ianuarie 2002 privind unele măsuri de ajutor pentru asigurarea condiţiilor minime de subzistenta a echipajelor ambarcate la bordul unor nave maritime de transport şi pentru menţinerea în siguranţa a unor nave aflate în patrimoniul Companiei de Navigaţie Maritima "Romline" - S.A. Constanţa, precum şi alocarea unui fond special pentru Şantierul Naval Constanţa în vederea achiziţionării de echipamente individuale de protecţia muncii
  • LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 (*republicată*) privind protejarea monumentelor istorice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 16 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 228 din 25 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă a carcaselor şi ale animalelor vii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021