Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 27 iulie 1999 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 27 iulie 1999

Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Încadrarea în munca a unei persoane se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă între persoana care prestează munca şi persoana fizica sau juridică în beneficiul căreia este prestată munca, denumita angajator. (2) Contractele individuale de muncă se încheie în forma scrisă. Obligaţia de a încheia contractul de muncă în forma scrisă revine angajatorului. (3) Persoana încadrată în munca în condiţiile prevăzute la alin. (1) dobândeşte calitatea de salariat şi are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de contractele colective de muncă şi de contractul individual de muncă. Articolul 2Prevederile art. 1 nu se aplică: a) în cazul în care, potrivit legii, munca este prestată în temeiul unei convenţii civile de prestări de servicii; b) în cazul membrilor consiliilor de administraţie, cenzorilor, consilierilor locali şi judeţeni, experţilor, arbitrilor, mediatorilor şi al altor persoane care prestează diferite servicii în baza unor legi speciale, ei fiind plătiţi în temeiul acestora; c) în cazul persoanelor care executa lucrări pentru care primesc drepturi de autor. Articolul 3Munca poate fi prestată prin încheierea unor convenţii civile de prestări de servicii, în următoarele situaţii: a) pentru desfăşurarea, cu regularitate, a unor activităţi care nu depăşesc, în medie, 3 ore pe zi în raport cu programul lunar de lucru; b) activitatea este prestată în folosul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, de locatari, cu excepţia cazurilor pentru care se încheie contracte de muncă. Articolul 4 (1) Persoanele juridice care folosesc personal încadrat cu convenţie civilă de prestări de servicii au obligaţia sa întocmească aceste convenţii în forma scrisă şi să le înregistreze într-un registru special. (2) În cazul societăţilor comerciale şi al regiilor autonome, activităţile pentru care se foloseşte personal încadrat cu convenţie civilă de prestări de servicii se stabilesc de consiliile de administraţie. (3) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia sa înregistreze convenţiile civile de prestări de servicii la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, în termen de 20 de zile de la încheierea acestora. Capitolul 2 Măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca Articolul 5 (1) Persoanele care prestează munca în baza unei convenţii civile de prestări de servicii pot încheia cu direcţiile generale de muncă şi protecţie socială contracte de asigurări sociale. (2) Prin contractele de asigurări sociale prevăzute la alin. (1) persoanele asigurate se obliga sa plătească contribuţia la fondul de asigurări sociale, beneficiind de indemnizaţiile şi de pensiile de invaliditate sau, după caz, pentru limita de vârsta, prevăzute de lege pentru salariaţi. (3) Persoana fizica sau juridică la care asiguratul prestează munca se poate obliga sa suporte în total sau în parte contribuţia la fondul de asigurări sociale. (4) Baza de calcul al drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale se stabileşte prin contractul de asigurări sociale, neputând fi mai mica decât salariul minim brut pe ţara. Articolul 6 (1) Persoanele care prestează munca în baza unei convenţii civile de prestări de servicii nu beneficiază, la încetarea activităţii, de drepturile prevăzute pentru şomeri. (2) Persoanele care prestează munca în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, precum şi angajatorii acestora nu au obligaţia de a contribui la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, în raport cu sumele reprezentând plata muncii depuse. (3) Drepturile băneşti acordate persoanelor pentru munca prestată în baza unor convenţii civile de prestări de servicii se plătesc din fondul de salarii. Articolul 7Prestarea muncii în alte condiţii decât cele limitativ prevăzute la art. 2 şi 3 ori pentru care nu au fost întocmite formele prevăzute la art. 4 se considera realizată în baza unui contract individual de muncă, angajatorii având obligaţia de a întocmi şi inregistra astfel de acte şi de a achită contribuţia la fondul de asigurări sociale şi la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj. Articolul 8Contractele individuale de muncă încheiate de următoarele categorii de angajatori vor fi înregistrate, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor, la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială: a) persoanele fizice; b) societăţile comerciale cu capital privat; c) asociaţiile cooperatiste; d) asociaţiile familiale; e) asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale şi patronale; f) orice alte organizaţii care sunt constituite şi funcţionează potrivit legislaţiei române. Articolul 9 (1) Carnetele de muncă ale salariaţilor încadraţi la angajatorii prevăzuţi la art. 8 se păstrează şi se completează de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială. (2) Angajatorii sunt obligaţi să depună la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială: a) actele privind încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora; b) trimestrial, dovezile de plată a salariilor, însoţite de actele ce atesta plata lunară a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat, a contribuţiei la constituirea Fondului pentru pensia suplimentară, precum şi a contribuţiei la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, până la data de 15 a primei luni din trimestrul următor. Articolul 10 (1) La solicitarea unor angajatori care au posibilitatea de a păstra şi completa carnetele de muncă ale salariaţilor, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială pot aproba ca aceste operaţiuni să fie efectuate de către aceştia sau de către societăţi comerciale specializate, acreditate în condiţiile legii. (2) Angajatorii prevăzuţi la alin. (1) au următoarele obligaţii: a) să prezinte lunar la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială dovezile din care să rezulte plata salariilor, a contribuţiei la fondul de asigurări sociale şi la constituirea Fondului pentru pensia suplimentară, precum şi a contribuţiei la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj; b) să prezinte carnetele de muncă ale salariaţilor la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, la încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, în vederea certificării inscrierilor efectuate. Articolul 11 (1) Contractele individuale de muncă, încheiate de cetăţenii români cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare străine cu sediul în România, precum şi cu reprezentantele din România ale unor firme, asociaţii, fundaţii sau organizaţii cu sediul în străinătate, se înregistrează la Oficiul muncii, care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (2) Salariaţii persoanelor juridice prevăzute la alin. (1) vor beneficia de drepturile de asigurări sociale, cu condiţia achitării contribuţiei la fondul de asigurări sociale prevăzute de lege. (3) Carnetele de muncă se păstrează şi se completează de Oficiul muncii. Articolul 12 (1) Pentru prestarea serviciilor prevăzute în prezenta lege direcţiile generale de muncă şi protecţie socială vor percepe un comision, stabilit după cum urmează: a) 0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le păstrează şi le completează carnetele de muncă; b) 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 10, constând în verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia. (2) Plata comisionului se va efectua până la sfârşitul lunii următoare celei pentru care este datorată. (3) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1) se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânzi. (4) Sumele reprezentând comisionul prevăzut la alin. (1) se reţin şi se gestionează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în regim extrabugetar. Sumele reţinute se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar soldul rămas la finele anului se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie. Articolul 13 (1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi direcţiile generale de muncă şi protecţie socială exercita controlul asupra modului în care sunt aplicate prevederile prezentei legi. (2) Angajatorii au obligaţia de a permite efectuarea controlului şi de a pune la dispoziţie organelor abilitate toate documentele şi actele solicitate. Capitolul 3 Răspunderea juridică Articolul 14Nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 8, art. 9 şi ale art. 10 alin. (2) din prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei. Articolul 15Fapta angajatorului de a primi la munca o persoană pentru care nu au fost întocmite contracte individuale de muncă sau, după caz, convenţii civile de prestări de servicii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei. Articolul 16Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 4.000.000 lei la 8.000.000 lei următoarele fapte: a) refuzul angajatorului de a permite intrarea în incinta unităţii a organelor de control prevăzute la art. 13 ori de a pune la dispoziţie acestora documentele solicitate; b) neintocmirea sau întocmirea defectuoasă a registrului de evidenta a persoanelor care prestează munca în baza unei convenţii civile de prestări de servicii. Articolul 17 (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către personalul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială, împuternicit prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale. (2) Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenţii, se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 18În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a contravenţiilor prevăzute la art. 15 şi 16 din prezenta lege, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială vor solicita, potrivit legii, radierea persoanei juridice din registrul comerţului. Articolul 19Încălcarea repetată de către angajator a prevederilor prezentei legi, constând în neîndeplinirea obligaţiilor referitoare la încadrarea în munca a persoanelor, precum şi la transmiterea obligatorie a unor date către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, prin care s-a urmărit acordarea unor venituri sub nivelul salariului minim garantat pe ţara, precum şi sustragerea de la plata obligaţiilor privind plata contribuţiilor la fondul de asigurări sociale sau la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. Articolul 20Încasarea de către angajator de la salariaţi a contribuţiei datorate, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, a contribuţiei de 1% datorate Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi a contribuţiei datorate pentru asigurările sociale de sănătate şi nedepunerea acestora în termen de 15 zile în conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă. Articolul 21Sancţiunile prevăzute la art. 14-16, art. 19 şi 20 din prezenta lege se aplică persoanelor care se fac vinovate de încălcarea prevederilor respective. Articolul 22Neplata la termenul stabilit a comisionului prevăzut la art. 12 atrage obligaţia debitorului la plata unor majorări de întârziere, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Capitolul 4 Dispoziţii finale Articolul 23În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi stabilite, prin hotărâre a Guvernului, condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 2 şi 3, pot presta munca persoane care nu încheie contracte individuale de muncă, precum şi modul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială pot utiliza sumele reprezentând comisionul prevăzut la art. 12. Articolul 24La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în munca, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 31 iulie 1995. Articolul 25Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILOR,PAULA IVANESCU------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 6 iunie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.454/2004 pentru aprobarea criteriilor de implantare a structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare şi definirea tipologiei structurilor de vânzare
  • LEGE nr. 535 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 27 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 35 din Legea zootehniei nr. 72/2002
  • LEGE nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
  • LEGE nr. 32 din 5 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 290/2000 privind modificarea art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă
  • LEGE nr. 255 din 21 septembrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2005 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10%, potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 30 septembrie 2004 privind instituirea subvenţiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat
  • LEGE nr. 268 din 1 octombrie 2007 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
  • LEGE nr. 169 din 31 mai 2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 10 iulie 1997 pentru întocmirea bilanţului contabil special şi regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A.
  • LEGE nr. 253 din 8 noiembrie 2018 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Belgrad la 4 decembrie 2017
  • LEGE nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 15 martie 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 14 iulie 2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical
  • LEGE nr. 21 din 11 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C.
  • LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 647 din 13 august 1945 privitoare la administrarea şi lichidarea bunurilor confiscate în temeiul legii nr. 312 din 24 Aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul tarii sau de crime de război
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor
  • LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate*)
  • LEGE nr. 169 din 27 octombrie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 183 din 16 aprilie 2002 pentru acceptarea amendamentului adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 50/155 din 21 decembrie 1995, la Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990
  • LEGE nr. 235 din 9 decembrie 1998 pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Spania - complementara la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954 -, semnată la Bucureşti la 17 noiembrie 1997
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 107 din 9 mai 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive
  • LEGE nr. 56 din 4 martie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, aprobată prin Legea nr. 41/1995
  • LEGE nr. 349 din 3 decembrie 2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 204 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 30 din 7 martie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 142/2004 pentru suspendarea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2004 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe fiscale asupra societăţilor comerciale "RAFO" - S.A. Oneşti şi "CAROM" - S.A. Oneşti
  • LEGE nr. 44 din 27 mai 1996 pentru aderarea României la Convenţia internaţionala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene, încheiată la 13 decembrie 1960, şi la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriană, semnat la Bruxelles la 12 februarie 1981
  • LEGE nr. 32 din 20 ianuarie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/1997 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/1997 privind constituirea, la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, a fondului pentru finanţarea lucrărilor agricole, aprobată şi modificată prin Legea nr. 62/1997
  • LEGE nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
  • LEGE nr. 474 din 9 iulie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate şi modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România", semnat la Bruxelles la 4 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 22 februarie 2002
  • LEGE nr. 6 din 1 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 27 februarie 2017 privind asistenţa medicală comunitară
  • LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 170 din 13 decembrie 2001 privind atenuarea impactului social ca urmare a procesului de reorganizare a sectorului producţiei de apărare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 132 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 15 martie 2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare
  • LEGEA nr. 27 din 7 noiembrie 1990 pentru modificarea Decretului-lege nr. 43/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii şi activităţii economice a unităţilor agricole cooperatiste şi de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 11 februarie 2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 161 din 26 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
  • LEGE nr. 118 din 8 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2003 privind finanţarea unui obiectiv de investiţii situat în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi
  • LEGE nr. 471 din 12 noiembrie 2003 pentru înfiinţarea comunei Văcăreni prin reorganizarea comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea
  • LEGE nr. 246 din 31 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
  • LEGE nr. 146 din 10 iulie 2008 pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la Prⁿ`62m la 27 mai 2005
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 24 octombrie 2003 privind protecţia socială a salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din sectorul sanitar, în cadrul procesului de restructurare şi reorganizare
  • LEGE nr. 228 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale funcţionarilor publici
  • LEGE nr. 226 din 5 iunie 2009 organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România
  • LEGE nr. 82 din 6 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 22 noiembrie 2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate
  • LEGE nr. 178 din 7 octombrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2016 pentru modificarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
  • LEGE nr. 556 din 18 decembrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • LEGE nr. 119 din 29 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 222 din 31 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021