Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 29 iunie 2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 iulie 2000 -
Selectați versiunea
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 104 din 29 iunie 2000privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale Pentru Merit
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 iulie 2000





    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României și ale art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. Articolul 1Se reinstituie Ordinul Național Pentru Merit, prevăzut la art. 6 lit. A pct. III și la art. 9 lit. A pct. IV din Legea nr. 29/2000, aceasta fiind a treia decoratie în ierarhie, pe timp de pace, și a patra în ierarhia decoratiilor militare de război. Articolul 2(1) Ordinul Național Pentru Merit poate avea maximum 7.500 de membri, grupati în 5 grade, cu însemne diferite pentru civili și militari.(2) Ordinul Național Pentru Merit cu însemne de război nu are limita legală de conferire. Articolul 3Cetățenii străini decorati cu Ordinul Național Pentru Merit nu intră în cifra prevăzută la art. 2 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență. Articolul 4Președintele României este capul Ordinului Național Pentru Merit. În aceasta calitate Președintelui României i se atribuie pe perioada mandatului gradul de Mare Cruce al ordinului, comanda specială, pe care îl poarta la ocazii festive, precum și la ceremoniile de inmanare a ordinului. Articolul 5Ordinul Național Pentru Merit se completează cu Medalia Naționala Pentru Merit, prevăzută la art. 6 lit. B pct. III și la art. 9 lit. B pct. IV din Legea nr. 29/2000, aceasta fiind cea de-a treia medalie naționala în ierarhie, pe timp de pace, și a patra în ierarhia decoratiilor militare de război, care se poate acorda persoanelor fără studii superioare. Articolul 6Medalia Naționala Pentru Merit are trei clase, numărul sau fiind de 7.200 pentru cele doua clase superioare, iar pentru clasa a III-a numărul fiind nelimitat. Medalia are însemne diferite pentru civili, militari și de război. Articolul 7(1) Însemnul Ordinului Național Pentru Merit este compus din două cruci suprapuse, având bratele bifurcate. Crucea superioară este emailata alb cu o bordura din metalul gradului, iar crucea inferioară este din argint striat. În centrul crucii este un medalion alb inconjurat de o bordura din metalul gradului.(2) Pe centrul avers al medalionului este aplicat scutul cu stema tarii, din metal.(3) Pe revers, în centru, se scrie anul instituirii; în bordura se scrie cu alb denumirea PENTRU MERIT și se reprezintă trei stele.(4) Însemnul este surmontat de o cununa ovala din frunze de laur și un inel prin care se prinde panglica.(5) Panglica ordinului este din rips alb-argintiu cu doua dungi negre pe margini. Articolul 8Ziua Ordinului Național Pentru Merit se sarbatoreste la data de 5 iunie, data primei instituiri a insemnului. Articolul 9Ordinul și medalia se prezintă prin trei forme valoric egale: însemnul propriu-zis, rozeta pentru civili și bareta pentru militari. Articolul 10(1) Însemnul Medaliei Naționale Pentru Merit este o piesa circulara, cu bordura suprainaltata, care are stantat pe avers însemnul ordinului cu aceasta denumire, iar pe revers este scris PENTRU MERIT.(2) Medalia este surmontata de o cununa ovala din frunze de laur stilizate.(3) Panglica este din rips moarat alb-argintiu, având spre margini și în centru benzi negre. Articolul 11Descrierea formei, dimensiunile și modelul desenat ale ordinului și medaliei, pentru fiecare grad sau clasa, motivele care determina conferirea acestora, repartiția numărului de însemne pe grade și clase, modul în care se vor purta, precum și alte date privind decoratiile sunt prevăzute în regulamentele cuprinse în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
    p. PRIM-MINISTRU,
    MIRCEA CIUMARA
    Contrasemnează:
    Ministrul culturii,
    Ion Caramitru
    Ministru de stat,
    ministrul afacerilor externe,
    Petre Roman
    Ministrul apărării naționale,
    Sorin Frunzaverde
    Ministru de stat,
    ministrul justiției,
    Valeriu Stoica
    Ministru de interne,
    Constantin Dudu Ionescu
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remes
    București, 29 iunie 2000Nr. 104. Anexa nr. 1REGULAMENTprivind descrierea și acordarea Ordinului Național Pentru Merit Anexa nr. 2REGULAMENTprivind descrierea și acordarea Medaliei Naționale Pentru Merit

    Noutăți

  • LEGE nr. 62 din 3 iulie 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea culturală, semnat la Bucureşti la 16 mai 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 2 februarie 2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 111 din 24 octombrie 2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • LEGE nr. 9 din 10 ianuarie 1995 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
  • LEGE nr. 71 din 3 mai 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/1998 privind desfăşurarea bacalaureatului în sesiunea iunie-iulie 1999 Parlamentul României adopta prezenta lege.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 28 iunie 2014 privind modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 mai 2016 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil
  • LEGE nr. 6 din 18 februarie 2004 pentru ratificarea amendamentelor aduse la Aranjamentul stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin schimb de scrisori între Bucureşti şi Washington prin scrisoarea din 17 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a Băncii Naţionale a României şi răspunsul din 31 octombrie 2001 al Fondului Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, prin Memorandumul suplimentar de politici economice şi financiare şi prin Memorandumul tehnic de înţelegere suplimentar, convenite la Bucureşti şi la Washington, prin scrisoarea părţii române din 3 octombrie 2003 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 15 octombrie 2003
  • LEGE nr. 43 din 19 ianuarie 2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti, judeţul Vrancea, în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, judeţul Ilfov
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
  • LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 12 iunie 2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • LEGE nr. 721 din 19 iulie 1917 pentru modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţiune
  • LEGE nr. 29 din 21 martie 1991 pentru prelungirea unor termene din Legea fondului funciar, nr. 18/1991
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 145 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea alin. (4) al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv
  • LEGE nr. 128 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2000 privind revenirea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Culturii, din patrimoniul Societăţii Comerciale "Parc-Turism" - S.A., a unui imobil monument istoric
  • LEGE nr. 37 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului comercial şi de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Liban, semnat la Bucureşti la 18 octombrie 1994
  • LEGE nr. 172 din 7 octombrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 163 din 11 decembrie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2014 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ca membru asociat la Comitetul Ştiinţific pentru Cercetări Antarctice (SCAR), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
  • LEGE nr. 181 din 11 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea şi controlul unităţilor sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea acestuia
  • LEGE nr. 142 din 12 iulie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
  • LEGE nr. 51 din 30 martie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 127 din 18 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi
  • LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • LEGE nr. 210 din 2 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 3 din 13 februarie 2003 pentru modificarea art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale
  • LEGE nr. 81 din 21 iulie 1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 26 februarie 2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (*republicată*) privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi*)
  • LEGE nr. 6 din 6 ianuarie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 334 din 8 iulie 2003 pentru înfiinţarea comunei Groşii Tiblesului, judeţul Maramureş, prin reorganizarea comunei Suciu de Sus
  • LEGE nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 290 din 15 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti"
  • LEGE nr. 117 din 15 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 5 din 3 iunie 1952 privind organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 184 din 12 iunie 2007 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului sectorial de sprijinire a transporturilor, semnat la Bucureşti la 27 noiembrie 2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 9 din 29 februarie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 66/1997 privind scutirea de plată a impozitelor pe salarii şi/sau pe venituri realizate de consultanţi străini pentru activităţile desfăşurate în România în cadrul unor acorduri de împrumut
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 147 din 31 octombrie 2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 21 din 24 februarie 2004 pentru înfiinţarea comunei Pogoneşti prin reorganizarea comunei Iveşti, judeţul Vaslui
  • LEGE nr. 144 din 21 octombrie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici şi a activităţii notariale
  • LEGE nr. 294 din 7 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Spania privind cooperarea în domeniul protecţiei minorilor români neînsoţiţi în Spania, repatrierea lor şi lupta împotriva exploatării minorilor, semnat la Madrid la 15 decembrie 2005
  • LEGE nr. 56 din 25 martie 2015 pentru completarea art. 24 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
  • LEGE nr. 143 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2000 referitoare la unele măsuri privind asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 434 din 27 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2002 (2002/000-586.01-2002/000-586.06), semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002
  • LEGE nr. 33 din 20 ianuarie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1997 privind regularizarea pierderilor înregistrate de Agenţia Naţionala a Produselor Agricole - R.A. din activitatea anilor 1994-1996
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020