Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 6 iulie 1999 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999privind taxele extrajudiciare de timbru Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 6 iulie 1999

Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanţe, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi de notarii publici, eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, înmatricularea autovehiculelor şi a remorcilor, precum şi alte servicii prestate de unele instituţii publice sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru. Capitolul 2 Stabilirea şi aplicarea taxelor extrajudiciare de timbru Articolul 2Taxele extrajudiciare de timbru, stabilite în sume fixe pe tipuri de servicii prestate, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoanele fizice sau juridice, precum şi de către alţi solicitanţi ai serviciilor supuse acestor taxe, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Articolul 3Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat. Articolul 4 (1) Taxele prevăzute la cap. I-IV din anexa constituie venituri la bugetul local, cu excepţia cazurilor în care, prin lege, se prevede altfel. (2) Taxele prevăzute la alin. (1) pot fi majorate cu până la 40% de către consiliul local în a cărui raza teritorială se afla sediul prestatorului de servicii. (3) Consiliile locale stabilesc majorarea prevăzută la alin. (2), în funcţie de necesităţile funcţionarii normale a serviciilor publice şi de îndeplinirea atribuţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale. (4) În cazul în care nivelul taxelor prevăzute la alin. (1) se modifica prin dispoziţii legale, majorarea de până la 40% se va aplica la noile niveluri. (5) Taxa prevăzută la cap. V din anexa constituie venit la bugetul de stat. Articolul 5 (1) Sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru: a) eliberarea certificatelor care atesta un fapt sau o situaţie decurgând din raporturi de muncă, eliberarea certificatelor destinate obţinerii unor drepturi privind asistenţa socială, asigurările sociale şi protecţia socială, unicatele certificatelor eliberate de instituţiile de învăţământ, certificatele eliberate pentru a servi în armata, şcoli, grădiniţe, crese şi în alte asemenea instituţii; b) eliberarea certificatelor originale de stare civilă; c) atestarile în legătură cu primirea unor sume de bani; d) eliberarea certificatelor, adeverintelor şi a oricăror alte înscrisuri medicale, cu excepţia celor folosite în justiţie; e) eliberarea certificatelor medico-legale prin care se atesta decesul; f) eliberarea certificatelor ca urmare a acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii şi gratuite; g) înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei în actele de identitate ale minorilor orfani, internati în case de copii; h) eliberarea unei noi cărţi de identitate, în cazul schimbării denumirii localităţilor şi/sau a strazilor; i) examinarea, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, a următoarelor categorii de persoane:- persoanele cu handicap fizic, pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile A, A1, B şi B1, adaptate infirmităţii lor;- membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditaţi în România, pe bază de reciprocitate; j) înmatricularea:- autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în România, pe bază de reciprocitate;- autovehiculelor din categoriile A, A1, B şi B1, aparţinând persoanelor cu handicap fizic, adaptate infirmităţii lor; k) serviciile, cu excepţia celor prevăzute la cap. IV din anexa, prestate la cererea instituţiilor publice. (2) Scutirile de taxe de timbru prevăzute în legi speciale pentru serviciile menţionate în anexa la prezenta lege se confirma ca scutiri de taxe extrajudiciare de timbru. Articolul 6 (1) Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată şi, cu excepţia taxei prevăzute la cap. V din anexa, prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, pentru taxele de până la 50.000 lei. (2) Taxele extrajudiciare de timbru vor putea fi încasate şi de instituţiile care primesc, întocmesc sau eliberează acte ori prestează servicii supuse acestor taxe, în condiţiile stabilite prin normele metodologice pentru aplicarea prezentei legi. Articolul 7 (1) Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie sau se compensează, la cerere, în următoarele cazuri: a) atunci când taxa plătită nu era datorată; b) atunci când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) atunci când serviciul nu poate fi prestat. (2) Taxele extrajudiciare de timbru, plătite prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, nu se restituie. Articolul 8 (1) Termenele de prescripţie a dreptului de a cere restituirea sau compensarea taxelor extrajudiciare de timbru, precum şi a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare provenite din taxele extrajudiciare de timbru sunt cele prevăzute de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare. (2) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxei extrajudiciare de timbru este de 5 ani calculati de la data la care s-a constatat ca aceasta nu a fost achitată. Articolul 9Prestatorii de servicii supuse taxelor extrajudiciare de timbru au următoarele obligaţii: a) sa nu primească sau sa nu elibereze acte ori sa presteze servicii fără ca taxa extrajudiciara de timbru, datorată potrivit dispoziţiilor legale, sa fi fost achitată; b) sa vireze, în termen de 10 zile de la data încasării, la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz, sumele încasate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru; c) sa păstreze documentele care atesta îndeplinirea obligaţiei privind timbrarea şi sa conducă evidentele necesare în vederea identificarii actelor, lucrărilor şi serviciilor eliberate sau prestate. Capitolul 3 Sancţiuni Articolul 10Încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 9 atrage răspunderea administrativ-disciplinară a persoanelor vinovate. Articolul 11Controlul asupra respectării prevederilor prezentei legi se face de către: a) organele de specialitate ale consiliilor locale, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetul local.Până la organizarea de către consiliile locale a organelor de specialitate, atribuţiile ce le revin privind controlul asupra respectării prevederilor prezentei legi se vor efectua în cursul anului 1999 de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor; b) organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetul de stat. Articolul 12Împotriva măsurilor dispuse prin procesele-verbale de control sau prin alte acte ale organelor cu atribuţii de control se pot exercita căile de atac prevăzute de procedura de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor la actele de control sau de impunere ale organelor consiliului local sau ale Ministerului Finanţelor, după caz. Capitolul 4 Dispoziţii finale Articolul 13Taxele extrajudiciare de timbru, prevăzute de prezenta lege, se actualizează periodic, în funcţie de rata inflaţiei, prin: a) hotărâre a consiliilor locale, în condiţiile stabilite prin legea privind impozitele şi taxele locale, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetele locale; b) hotărâre a Guvernului, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venit la bugetul de stat. Articolul 14Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 15Pentru aplicarea legii Ministerul Finanţelor, cu avizul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală şi al Ministerului de Interne, va elabora norme metodologice în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Articolul 16Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:- art. 1 lit. b) şi d)-i), art. 2, art. 3 lit. m)-p), art. 5, precum şi art. 4, art. 6 alin. 1, 4 şi 5, art. 9, art. 9^1, art. 10-13, art. 14 alin. 2, însă numai în ceea ce priveşte taxele extrajudiciare de timbru, din Decretul nr. 199/1955 privind taxele de timbru, publicat în Buletinul Oficial nr. 14 din 5 iunie 1955, cu modificările ulterioare;- pct. III (inclusiv notele nr. 1 şi 2), VI, VII, X şi XIX din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 10/1993 privind actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe pentru serviciile prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 23 august 1993 şi aprobată prin Legea nr. 102/1994;- orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 mai 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,PAULA IVANESCU Anexa 1 LISTAcuprinzând taxele extrajudiciare de timbru
  Nr. crt.Denumirea serviciuluiTaxa  (lei)
    CAPITOLUL I  Taxe pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanţe, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi de notarii publici, precum şi pentru alte servicii prestate de unele instituţii publice  
  1.Eliberarea de către organele administraţiei publice centrale şi locale, de alte autorităţi publice, precum şi de instituţii de stat, care, în exercitarea atribuţiilor lor, sunt în drept să certifice anumite situaţii de fapt, a certificatelor, adeverinţelor şi a oricăror alte înscrisuri prin care se atestă un fapt sau o situaţie, cu excepţia acelor acte pentru care se plăteşte o altă taxă extrajudiciară de timbru mai mare800
  2.Eliberarea certificatului de producător agricol2.850
  3.Eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor, pe cap de animal:  
    - pentru animale sub 2 ani800
    - pentru animale peste 2 ani1.600
  4.Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietăţii asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate:  
    - pentru animale sub 2 ani3.100
    - pentru animale peste 2 ani8.000
  5.Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală10.000
  6.Eliberarea, la cerere, a certificatelor medico-legale şi a altor certificate medicale folosite în justiţie2.850
  7.Eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar2.000
  8.Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui şi a sexului27.500
  9.Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a desfacerii căsătoriei1.600
  10.Transcrierea, la cerere, în registrele de stare civilă române, a actelor de stare civilă întocmite de autorităţile străine1.600
  11.Reconstituirea şi întocmirea ulterioară, la cerere, a actelor de stare civilă1.600
  12.Eliberarea altor certificate de stare civilă în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate1.600
    CAPITOLUL II  Taxe pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate şi înscrierea menţiunilor în acestea, precum şi pentru eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit  
  1.Acte de identitate:  
    a) eliberarea sau preschimbarea cărţilor de identitate (inclusiv a celor provizorii) şi a buletinelor de identitate pentru cetăţenii români, eliberarea carnetelor de identitate, precum şi eliberarea sau prelungirea valabilităţii legitimaţiilor provizorii pentru cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie800
    b) înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei800
    c) viza anuală a carnetelor de identitate ale cetăţenilor străini şi ale persoanelor fără cetăţenie10.550
    d) eliberarea unor noi cărţi, buletine, carnete de identitate şi legitimaţii provizorii în locul celor pierdute, furate sau deteriorate11.200
  2.Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul permanent de evidenţă a populaţiei800
  3.Eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânătoare4.100
  4.Eliberarea sau viza anuală a permiselor de pescuit2.000
    CAPITOLUL III  Taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii  permiselor de conducere  
  1.Taxe pentru examinarea candidaţilor care au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule:  
    a) obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din subcategoria A16.500
    b) obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A10.300
    c) obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule aparţinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile B, B1, B+E12.800
    d) obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule aparţinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1, D1, Tr25.500
    e) obţinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule aparţinând uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1+E, D1+E, C, D, Tb, Tv32.000
    f) obţinerea permisului. de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile C+E, D+E38.500
  2.Taxe pentru examinarea persoanelor care nu au absolvit o şcoală de conducători De autovehicule, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3de 5 ori taxele prevăzute la pct. 1, corespunzător fiecărei categorii şi subcategorii de autovehicule
  3.Taxe pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulatDublul taxelor prevăzute la pct. 1
  4.Taxe pentru examinarea persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului De conducerede 3 ori taxele prevăzute la pct. 1 ori, după caz, la pct. 2 sau 3
    CAPITOLUL IV  Taxe de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor, autorizare provizorie de circulaţie şi autorizare de circulaţie pentru probe  
  1.Taxe de înmatriculare permanentă sau temporară a autovehiculelor şi remorcilor:  
    a) autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 750 kg inclusiv67.750
    b) autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 750 kg şi 3.500 kg inclusiv134.250
    c) autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg268.400
  2.Taxe de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar19.250
  3.Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor769.300
    CAPITOLUL V  Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor  dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/199127.550 lei/hectar sau fracţiune de hectar
NOTĂ:Taxele nu includ contravaloarea documentelor eliberate ca urmare a prestării de servicii, care se stabileşte potrivit dispoziţiilor legale. ---------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 29 iunie 2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 27 iunie 2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană
  • LEGE nr. 333 din 4 iulie 2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 158 din 19 octombrie 1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice
  • LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 1995 (*republicată*) privind calitatea în construcţii*)
  • LEGE nr. 64 din 22 martie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/2005 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (*republicat*) privind Codul de procedură fiscală*)
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 386 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti
  • LEGE nr. 200 din 21 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale
  • LEGE nr. 47 din 31 martie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Batalionului mixt de menţinere a păcii, semnat la Budapesta la 20 martie 1998
  • LEGE nr. 127 din 22 iunie 1998 privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 55/1997 pentru modificarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/1997 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi salariale, de asigurări sau de asistenţa socială şi nivelul salariului de baza minim brut pe ţara
  • LEGE nr. 137 din 29 decembrie 1995*) (*republicată*) privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 321 din 6 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2003 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., filialele sale, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO" şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 194 din 7 noiembrie 2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 127 din 18 decembrie 2003 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor
  • LEGE nr. 231 din 7 octombrie 2015 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerinţelor tehnice şi comerciale aplicabile operaţiunilor de transfer de credit şi de debitare directă în euro şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009
  • LEGE nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
  • LEGE nr. 381 din 5 octombrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • LEGE nr. 20 din 16 februarie 1971 a organizării contribuţiei băneşti şi în munca pentru efectuarea unor lucrări de interes obştesc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 21 decembrie 2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGEA nr. 16 din 2 aprilie 1996 (*republicată*) privind Arhivelor Naţionale
  • LEGE nr. 294 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii
  • LEGE nr. 101 din 8 mai 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 45 din 5 iunie 2003 privind finanţele publice locale
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 97 din 27 aprilie 2018 privind unele măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor
  • LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 25 ianuarie 2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 11 iunie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • LEGE nr. 435 din 27 noiembrie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 februarie 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  • LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 39 din 11 martie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 28 iunie 2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 243 din 22 iunie 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 187 din 14 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 11 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 22 februarie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
  • LEGE nr. 273 din 5 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2005 pentru modificarea art. 10 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 296 din 30 decembrie 2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  • LEGE nr. 126 din 27 mai 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 45 din 23 martie 2001 privind producţia de apa grea în perioada 2001-2004 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat
  • LEGE nr. 6 din 17 februarie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2007 pentru stabilirea orei de începere şi de închidere a votării la referendumul naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 29 iunie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2004 privind finalizarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan şi stabilirea unor măsuri pentru finalizarea proiectului Donasid Călăraşi
  • LEGE nr. 344 din 19 iulie 2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 201 din 15 noiembrie 2000 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionarii Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 28 iunie 2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • LEGE nr. 15 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea celui de-al doilea amendament, semnat la Bucureşti la 2 iulie 2007, la Acordul de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de modernizare şi introducere a taxării pe autostrada Bucureşti-Piteşti, semnat la Bucureşti la 5 august 1996
  • LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
  • LEGE nr. 301 din 11 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 27 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 12 octombrie 2009 privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
  • LEGE nr. 586 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 87/2001 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • LEGE nr. 20 din 21 martie 2000 privind restituirea sumelor cu titlu de penalizări de 2% pentru nerealizarea parametrilor garantaţi şi de 5% garanţie de buna execuţie pentru blocul energetic nr. 1 la Centrala termoelectrica de 2x330 MW Pucheng - Republica Populara Chineza
  • LEGE nr. 299 din 28 septembrie 2009 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021