Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 156 din 21 noiembrie 2001 pentru scutirea de la plata obligaţiilor bugetare aferente minelor şi carierelor închise, aflate în conservare
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 29 noiembrie 2001 -
Selectați versiunea
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 21 noiembrie 2001pentru scutirea de la plata obligațiilor bugetare aferente minelor și carierelor închise, aflate în conservare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 29 noiembrie 2001





    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. Articolul 1Companiile naționale, societățile naționale și societățile comerciale care au în componenta lor mine și cariere a căror decizie de închidere a fost aprobată prin hotărâri ale Guvernului beneficiază, pentru activitatea proprie și a exploatarilor miniere subordonate, de scutire la plata:a) obligațiilor aferente minelor și carierelor nominalizate în hotărârile Guvernului față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și fondurile speciale, datorate și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;b) penalitatilor de orice fel, precum și majorărilor de întârziere aferente debitelor prevăzute la lit. a), datorate și calculate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 29-04-2002, Articolul 1 a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 219 din 23 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 29 aprilie 2002 ) Articolul 2Eventualele venituri excepționale rezultate în urma regularizării contabile a operațiunilor prevăzute la art. 1 nu se impozitează. Articolul 3Pentru a beneficia de prevederile prezentei ordonanțe de urgență debitorii prevăzuți la art. 1 sunt obligați să depună la organele fiscale teritoriale la care sunt înregistrați ca plătitor de impozite și taxe situația privind obligațiile bugetare datorate și neachitate, aferente minelor și carierelor închise, precum și situația privind penalitățile de orice fel și majorările de întârziere aferente care urmează să fie scutite, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Articolul 4Eventualele diferențe de impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și de penalități de orice fel și de majorări de întârziere constatate ulterior de organele de control abilitate de lege se achită de către debitorii prevăzuți la art. 1, în termenul stabilit prin actul de control. Articolul 5În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor aproba prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului industriei și resurselor normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul industriei și resurselor,
    Dan Ioan Popescu
    p. Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat

    Noutăți

  • LEGE nr. 188 din 1 octombrie 2000 (*republicată*) privind executorii judecătoreşti
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 26 mai 2013 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore
  • LEGE nr. 5 din 18 decembrie 1985 cu privire la creşterea productivităţii muncii, perfecţionarea organizării şi normarii producţiei şi a muncii
  • LEGE nr. 179 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 pentru modificarea art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 349 din 23 decembrie 2015 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014
  • LEGE nr. 69 din 22 martie 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2005 pentru modificarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
  • LEGE nr. 39 din 13 martie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 173 din 7 octombrie 2019 pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării la Centrul Internaţional pentru Cercetări Arhivistice, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • LEGE nr. 620 din 7 noiembrie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Bosnia şi Herţegovina privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 23 februarie 2011 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului de supraveghere
  • LEGE nr. 154 din 5 iulie 2011 pentru completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
  • LEGE nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 143 din 31 decembrie 1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 43 din 17 martie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect
  • LEGE nr. 207 din 12 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome
  • LEGE nr. 175 din 18 octombrie 2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind înfiinţarea şi funcţionarea de centre culturale, semnat la Constanţa la 18 aprilie 1996
  • LEGE nr. 31 din 6 mai 1996 privind regimul monopolului de stat
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 6 decembrie 2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 59 din 29 martie 2012 privind înfiinţarea Universităţii Agora din municipiul Oradea, judeţul Bihor
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 130 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă
  • LEGE nr. 268 din 11 octombrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei generate de epidemii şi pandemii
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 239 din 5 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 46 din 23 martie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
  • LEGE nr. 46 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea decretului nr. 95/1971 pentru modificarea articolului 16 din Decretul nr. 1171/1968 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Învăţămîntului, aprobat prin Legea nr. 7/1969
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 27 februarie 2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, în scopul construirii unui incinerator ecologic
  • LEGE nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
  • LEGE nr. 149 din 27 iulie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 25 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării şi desfăşurării unor proiecte culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 16 noiembrie 2004 privind stabilirea indemnizaţiilor unor aleşi locali pentru anul 2005
  • LEGE nr. 146 din 20 iunie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2018 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 15 din 2 martie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 191 din 12 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 31 martie 2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
  • LEGE nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
  • LEGE nr. 257 din 21 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională privind Proiectul de reducere a poluării la Termocentrala Turceni, semnat la Bucureşti la 31 martie 2005
  • LEGE nr. 545 din 25 noiembrie 2004 pentru înfiinţarea comunei Ciohorăni prin reorganizarea comunei Mirosloveşti, judeţul Iaşi
  • LEGE nr. 420 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2002 privind completarea art. 7 din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 102 din 23 septembrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1996 privind acordarea unor înlesniri referitoare la majorările de întârziere
  • LEGE nr. 334 din 31 mai 2002 (*republicată*) legea bibliotecilor
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 227 din 28 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Internaţională, precum şi către Asociaţia Salariaţilor Băncii Comerciale Române - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 197 din 9 decembrie 1999 privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. pentru plata la domiciliul beneficiarilor a drepturilor de pensii cuvenite pensionarilor militari aflaţi în evidenta Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii
  • LEGE nr. 72 din 17 iulie 1992 pentru ratificarea Acordului internaţional privind utilizarea staţiilor de sol "INMARSAT" de navă în porturi şi în limitele mărilor teritoriale, încheiat la Londra la 16 octombrie 1985
  • LEGE nr. 291 din 19 decembrie 2011 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar aplicabile până la 1 ianuarie 2014
  • LEGE nr. 2 din 16 ianuarie 1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 27 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • LEGE nr. 100 din 19 iunie 2000 pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică, adiţional la Acordul dintre Republica Socialistă România şi Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică pentru aplicarea garanţiilor în legătură cu Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, semnat la Viena la 11 iunie 1999
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 44 din 1 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 2/1997 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1996 privind acordarea unor înlesniri referitoare la majorările de întârziere, aprobată prin Legea nr. 102/1996
  • LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021