Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 691 din 20 septembrie 2002 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 (*actualizată*)privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"(actualizată până la data de 9 iulie 2003*)

HOTĂRÂREA nr. 739 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 9 iulie 2003 reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.Înlocuirea vechilor denumiri de ministere cu noile denumiri s-a realizat direct în textul formei actualizate.În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 (1) Se înfiinţează Administraţia Naţională "Apele Române" prin reorganizarea Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A. şi prin preluarea activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi de gospodărire a apelor de la Compania Naţională "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A., în scopul administrării, păstrării integrităţii şi al protecţiei patrimoniului public de interes naţional care constituie infrastructura Sistemului naţional de gospodărire a apelor şi pentru gospodărirea durabilă a resurselor de apă, care reprezintă monopol natural de interes strategic. (2) Administraţia Naţională "Apele Române", cu statut de regie autonomă de interes public naţional, este persoana juridică română şi funcţionează pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1. (4) Administraţia Naţională "Apele Române" are în structura sa direcţii de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine hidrografice, şi în subordine unităţi fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2, care vor efectua operaţiuni contabile până la nivelul balanţei de verificare, în condiţiile legislaţiei în vigoare. (5) Sediul Administraţiei Naţionale "Apele Române" este în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 6, sectorul 1. Articolul 2 (1) Patrimoniul Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A. şi patrimoniul public aferent activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi de gospodărire a apelor de la Compania Naţională "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. se preiau de Administraţia Naţională "Apele Române". (2) Administraţia Naţională "Apele Române" administrează bunurile de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie şi în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, prevăzute în anexa nr. 3. (3) Predarea-preluarea patrimoniului între Compania Naţională "Apele Române" - S.A., Compania Naţională "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A. şi Administraţia Naţională "Apele Române" se va face pe bază de protocol încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza evidenţei contabile la 31 decembrie 2001. (4) Bunurile din domeniul public local, constituite din: lacurile care nu sunt declarate de interes public naţional, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, care nu se constituie într-o linie continuă de apărare, consolidările şi apărările de maluri şi lucrările de dirijare, trec prin hotărâre a Guvernului în administrarea beneficiarilor care sunt deserviţi de acestea. Articolul 3 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" are ca principal obiect de activitate: a) aplicarea strategiei şi politicii naţionale în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă, precum şi a programului naţional de implementare a prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă; b) administrarea şi exploatarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor; c) gestionarea şi valorificarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane cu potenţialele lor naturale şi a fondului naţional de date din domeniu. (2) Administraţia Naţională "Apele Române", în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, are următoarele atribuţii: a) cunoaşterea, conservarea, utilizarea, raţionalizarea, restaurarea şi valorificarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane; b) protecţia şi restaurarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice pentru atingerea stării bune a apelor; c) elaborarea schemelor-cadru de amenajare şi de gospodărire integrată a apelor şi a planurilor de gospodărire a apelor pe bazine sau grupuri de bazine hidrografice; d) realizarea de anuare, sinteze, studii şi cercetări de hidrologie, hidrogeologie, gospodărire a apelor şi mediu, de instrucţiuni şi monografii, studii de impact, bilanţuri de mediu; e) exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor, aflat în administrarea sa; f) monitorizarea hidrologică, hidrogeologică şi de calitate a resurselor de apă, precum şi elaborarea diagnozelor şi prognozelor; g) elaborarea studiilor de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor; h) constituirea şi gestionarea Fondului naţional de date hidrologice, hidrogeologice şi de gospodărire a apelor; i) avertizarea şi realizarea măsurilor de prevenire, combatere şi înlăturare a efectelor inundaţiilor prin lucrările proprii de gospodărire a apelor; j) avertizarea şi participarea la aplicarea măsurilor pentru prevenirea, combaterea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a poluărilor accidentale; k) avizarea, autorizarea şi controlul folosinţelor de apă, al lucrărilor construite pe ape sau în legătura cu apele, indiferent de deţinător, în condiţiile legii; l) asigurarea implementării prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene din domeniul gospodăririi resurselor de apă; m) asigurarea aplicării prevederilor convenţiilor şi ale altor acorduri internaţionale din domeniul apelor; n) urmărirea realizării de lucrări noi în domeniul gospodăririi apelor, din surse bugetare, şi realizarea de investiţii din surse proprii şi atrase; o) asigurarea activităţii de inspecţie şi aplicarea de sancţiuni conform prevederilor legale în domeniu; p) gestionarea Fondului apelor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" este operator unic pentru serviciile specifice în domeniul gospodăririi şi valorificării resurselor de apă de suprafaţă şi subterane cu potenţialele lor naturale, în condiţiile legii. (4) Administraţia Naţională "Apele Române" propune ministerului de resort, în condiţiile legii, reglementări specifice domeniului gospodăririi apelor. Articolul 4 (1) Cheltuielile pentru funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" se vor asigura din venituri proprii, rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor. (2) Veniturile proprii se asigură din prestarea serviciilor de gospodărire a apelor prevăzute în anexa nr. 4. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" aplică sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi specifice de gospodărire a apelor, prevăzut în anexa nr. 5, pentru toate categoriile de folosinţe consumatoare şi neconsumatoare de apă, indiferent de deţinătorii cu orice titlu ai amenajării. (4) Structura tarifelor pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor, precum şi nivelul acestora sunt prevăzute în anexa nr. 6. (5) Tarifele prevăzute în anexa nr. 6 se aplică tuturor beneficiarilor serviciilor şi se ajustează periodic conform regimului instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, aprobată şi modificată prin Legea nr. 205/2002, cu modificările ulterioare. (6) Penalităţile aplicate de Administraţia Naţională "Apele Române" potrivit art. 82 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996 se fac venit la Fondul apelor. (7) Penalităţile pentru abateri de la normele privind concentraţiile maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate sunt prevăzute în anexa nr. 7. (8) De la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru: a) acţiunile operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare; b) întreţinerea şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de calamitaţi naturale sau alte evenimente deosebite. (9) Realizarea sarcinilor rezultate din aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale din domeniul apelor, precum şi implementarea prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene şi a programelor de preaderare din domeniul apelor, în scopul îndeplinirii angajamentelor luate de statul român prin acordurile şi convenţiile internaţionale, conform Hotărârii Guvernului nr. 455/2001 privind aprobarea Planului de acţiune al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, se asigură din surse proprii, Fondul apelor şi în completare de la bugetul de stat, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. (10) Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor, declarate de utilitate publică potrivit legii, se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz. (11) Administraţia Naţională "Apele Române" poate beneficia de credite cu dobândă preferenţială şi facilităţi în domeniul impozitelor şi taxelor, în condiţiile legii. (12) Administraţia Naţională "Apele Române" preia toate drepturile şi este ţinută de toate obligaţiile Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A. Articolul 5 (1) Conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române" este asigurată de un consiliu de administraţie format din 7 membri şi de un director general care este şi preşedintele consiliului de administraţie, numiţi prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului. (2) Atribuţiile şi competenţele consiliului de administraţie sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1. Articolul 6Structura de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale "Apele Române" se aprobă de consiliul de administraţie. Articolul 7 (1) Activităţile nespecifice gospodăririi apelor, enumerate în anexa nr. 2, vor fi externalizate în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Capacităţile de producţie aferente activităţilor ce se vor externaliza potrivit alin. (1) se stabilesc de Consiliul de administraţie al Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi se supun aprobării ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului. Articolul 8 (1) Personalul Administraţiei Naţionale "Apele Române" se preia de la Compania Naţională "Apele Române" - S.A. şi personalul aferent activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor, se preia de la Compania Naţională "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A., conform prevederilor legale în vigoare, pe posturile din noua structură aprobată, urmând a se încheia contracte individuale de muncă. (2) Personalul preluat se consideră transferat în condiţiile legii. (3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se va încheia un nou contract colectiv de muncă. Articolul 9 (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii specifici utilizaţi se definesc în anexa nr. 8. (2) Metodologia cu privire la desfăşurarea activităţilor specifice de gospodărire a apelor va fi elaborată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 10Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 11Litera B punctul 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 17/2001*) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. Administraţia Naţională «Apele Române»"-------------Hotărârea Guvernului nr. 17/2001 a fost abrogată de art. 22 din HOTĂRÂREA nr. 739 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 9 iulie 2003. În consecinţă, modificările determinate de art. 11 asupra pct. 1 al literei B din anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 17/2001 devin caduce, fiind inaplicabile. Articolul 12Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (3) al articolului 81 va avea următorul cuprins:"(3) Administraţia Naţională «Apele Române» este operator unic pentru serviciile specifice în domeniul gospodăririi şi valorificării resurselor de apă de suprafaţă şi subterane cu potenţialele lor naturale."2. Alineatul (3) al articolului 84 va avea următorul cuprins:"(3) Fondul apelor este gestionat de Administraţia Naţională «Apele Române» prin buget separat aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului*) care stabileşte şi metodologia de întocmire a acestui buget, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice."-------------Înlocuirea vechilor denumiri de ministere cu noile denumiri s-a realizat direct în textul formei actualizate. Articolul 13Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 7 martie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 205/2002, se modifică după cum urmează:1. La prima coloană, liniuţa a 8-a "Apa brută" va avea următorul cuprins:"- Servicii specifice de gospodărire a apelor"2. Liniuţa a 14-a "Servicii specifice de gospodărire a nisipurilor şi pietrişurilor" se elimină. Articolul 14Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Hotărârea Guvernului nr. 1.001/1990 privind stabilirea unui sistem unitar de plăţi pentru produsele şi serviciile de gospodărire a apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 15 septembrie 1990, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 981/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 decembrie 1998, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------Ministrul apelor şi protecţiei mediului,Petru LificiuMinistrul administraţiei publice,Octav Cozmâncăp. Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Petre Daea,secretar de statp. Ministrul industriei şi resurselor,Romulus Moucha,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 5 septembrie 2002.Nr. 107. Anexa 1REGULAMENTde organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale "Apele Române" Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale Articolul 1Administraţia Naţională "Apele Române", cu statut de regie autonomă de interes public naţional, are personalitate juridică, se află sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi îşi desfăşoară activitatea pe baza reglementărilor în vigoare şi a prezentului regulament. Articolul 2 (1) Sediul Administraţiei Naţionale "Apele Române" este în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 6, sectorul 1. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" are în structura sa direcţii de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine hidrografice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Exploatarea Complexa Stânca-Costeşti, precum şi alte unităţi din subordine prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul II ScopulScopul Articolul 3 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" aplică strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă, scop în care acţionează pentru cunoaşterea resurselor de apă, conservarea, folosirea raţională şi protecţia resurselor de apă împotriva epuizării şi degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucţia ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice şi hidrogeologice, implementarea prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi conservarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede. (2) Pentru realizarea scopului Administraţia Naţională "Apele Române" coordonează şi răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane pe ansamblul teritoriului ţării şi de exploatarea lucrărilor de gospodărire a apelor şi colaborează cu toţi deţinătorii altor lucrări construite pe ape sau în legătură cu apele. Capitolul III Obiect de activitate şi atribuţiiObiect de activitate şi atribuţii Articolul 4Administraţia Naţională "Apele Române" administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului naţional de gospodărire a apelor, formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi al gestionării unitare pe ansamblul ţării a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane. Articolul 5Administraţia Naţională "Apele Române" are ca obiect de activitate şi atribuţii următoarele:5.1. gospodărirea unitară a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi protecţia acestora împotriva epuizării şi degradării;5.2. protecţia şi restaurarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice pentru atingerea stării bune a apelor;5.3. administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea Sistemului naţional de gospodărire a apelor aflat în administrarea sa;5.4. coordonarea exploatării lacurilor de acumulare, pe bazine hidrografice, indiferent de deţinătorul acestora; dispunerea, în perioadele de ape mari, în caz de poluări accidentale, precum şi în caz de introducere a restricţiilor în alimentarea cu apă, a măsurilor operative obligatorii în legătură cu exploatarea acestora;5.5. elaborarea şi urmărirea aplicării planurilor de folosire a apei în perioadele hidrologice normale şi de evacuare a apelor uzate;5.6. elaborarea balanţei apei, pe bazine hidrografice şi la nivelul ţării, elaborarea şi urmărirea aplicării planurilor de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare, pe bazine hidrografice, precum şi coordonarea elaborării de către utilizatorii de apă a programelor de restricţii în alimentarea cu apă în caz de secetă;5.7. organizarea şi desfăşurarea activităţii de urmărire a comportării în timp a construcţiilor hidrotehnice din administrare;5.8. stabilirea programului de măsuri pentru fiecare unitate hidrografică în vederea atingerii unei stări bune a apelor;5.9. realizarea registrului zonelor protejate în conformitate cu prevederile legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene;5.10. administrarea albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor şi bălţilor în starea lor naturală sau amenajată, a falezei şi plajei mării, a zonelor umede şi a celor protejate aflate în patrimoniu;5.11. administrarea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii Sistemului naţional de veghe hidrologică şi hidrogeologică;5.12. monitorizarea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor;5.13. efectuarea de analize fizico-chimice, biologice şi bacteriologice pentru apă, sedimente şi biotă;5.14. elaborarea diagnozelor şi prognozelor hidrologice şi avertizarea în caz de producere a fenomenelor hidrologice periculoase; reprezentarea României la Organizaţia Meteorologică Mondială, pe linie de hidrologie;5.15. administrarea, exploatarea şi întreţinerea Sistemului naţional de monitorizare a calităţii resurselor de apă;5.16. avizarea lucrărilor ce se execută pe ape sau au legătură cu apele, eliberarea autorizaţiilor de gospodărire a apelor;5.17. controlul utilizatorilor de apă şi al lucrărilor construite pe ape şi în legătura cu apele, din punct de vedere al funcţionării şi al încadrării în prevederile avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor;5.18. apărarea împotriva inundaţiilor prin lucrările de gospodărire a apelor aflate în administrarea sa şi constituirea stocului de materiale şi mijloace specifice de apărare împotriva inundaţiilor, aferente acestora;5.19. asigurarea secretariatelor tehnice permanente în domeniul apărării împotriva inundaţiilor; participarea la coordonarea acţiunilor de apărare împotriva inundaţiilor şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi la pregătirea populaţiei pentru apărarea împotriva inundaţiilor prin exerciţii periodice de simulare;5.20. avertizarea şi intervenţia în caz de producere a fenomenelor hidrologice periculoase şi de accidente la construcţiile hidrotehnice din administrare;5.21. elaborarea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice din administrare, a celor pe bazine hidrografice, precum şi acordarea asistenţei tehnice la elaborarea de către utilizatorii de apă şi comisiile locale a planurilor proprii de apărare;5.22. participarea, în caz de producere a poluărilor accidentale, la activităţile operative de avertizare a utilizatorilor de apă şi a autorităţilor administraţiei publice din aval, de eliminare a cauzelor şi de diminuare a efectelor şi de monitorizare a propagării undei poluante;5.23. colaborarea permanentă cu comisiile de dezastre, cu unităţile de ordine publică, cu autorităţile publice teritoriale, pentru sănătate şi altele, pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor poluărilor accidentale;5.24. elaborarea şi urmărirea aplicării planurilor bazinale de prevenire şi de înlăturare a efectelor poluărilor accidentale, coordonarea elaborării de către utilizatorii de apă a planurilor proprii de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale, precum şi asigurarea protecţiei sporite şi a îmbunătăţirii mediului acvatic prin măsuri specifice de reducere progresiva a poluării;5.25. intervenţia în scopul reducerii treptate a poluării apelor subterane şi al prevenirii poluării ulterioare a acestora;5.26. evaluarea daunelor produse şi a valorii serviciilor executate de Administraţia Naţională "Apele Române" pentru monitorizarea şi combaterea poluării accidentale şi recuperarea acestora de la poluator;5.27. participarea la conservarea, protejarea şi restaurarea ecosistemelor acvatice şi la protecţia faunei şi florei acvatice;5.28. constituirea şi ţinerea la zi a Fondului naţional de date hidrologice, hidrogeologice şi de gospodărire a apelor, prin validarea de fond şi stocarea datelor şi a informaţiilor specifice colectate de unităţile proprii, de alte unităţi specializate autorizate şi de utilizatorii de apă;5.29. realizarea de anuare, sinteze, studii şi cercetări de hidrologie, hidrogeologie, gospodărire a apelor şi de mediu, de instrucţiuni şi monografii, studii de impact, scheme-cadru de amenajare, bilanţuri de mediu;5.30. elaborarea şi ţinerea la zi a cadastrului apelor şi a drepturilor de folosire a apelor;5.31. inventarierea şi ţinerea la zi a patrimoniului de interes public şi privat al statului, aflat în administrare;5.32. elaborarea planurilor de gospodărire a resurselor de apă pe bazine hidrografice, în conformitate cu prevederile legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul apelor;5.33. întocmirea, în mod corelat, pe ansamblul fiecărui bazin hidrografic, de propuneri de lucrări noi de amenajare, necesare satisfacerii cerinţelor de apă, protecţiei calităţii apelor şi restaurării cursurilor de apă, precum şi prevenirii acţiunii distructive a apelor;5.34. urmărirea promovării şi executării de lucrări noi în domeniul gospodăririi apelor din alocaţii bugetare, în calitate de ordonator secundar al cheltuielilor de capital;5.35. asigurarea proiectării lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ale lucrărilor de gospodărire a apelor din administrare;5.36. realizarea de lucrări de amenajare a cursurilor de apă şi a altor lucrări de investiţii, acordarea asistenţei tehnice de specialitate;5.37. analiza de impact a activităţii umane asupra situaţiei apelor de suprafaţă şi a apelor subterane;5.38. constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniul gospodăririi apelor;5.39. instituirea regimului de supraveghere specială la folosinţe, în condiţiile legii, şi urmărirea realizării acestuia;5.40. efectuarea de audituri, inspecţii, expertize, consultanţă, a recepţiei calităţii serviciilor şi lucrărilor de construcţii-montaj şi a lucrărilor de punere în siguranţa a construcţiilor hidrotehnice;5.41. realizarea sistemului informatic şi de telecomunicaţii în unităţile sistemului de gospodărire a apelor, elaborarea de produse software în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei şi hidrogeologiei;5.42. participarea la activităţile internaţionale de schimb de date şi informaţii, la reuniuni tehnico-ştiinţifice, studii şi proiecte în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei şi hidrogeologiei;5.43. asigurarea aplicării prevederilor convenţiilor şi ale altor acorduri internaţionale din domeniul apelor la care România este parte şi a implementării prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi apelor;5.44. iniţierea de acţiuni de cooperare tehnico-ştiinţifică în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei şi hidrogeologiei cu agenţi economici şi autorităţi publice din ţară şi din străinătate;5.45. aplicarea mecanismului economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a apelor;5.46. valorificarea complexă a apelor ca resursă economică, cu potenţialele şi uzufructul acestora, realizarea serviciilor specifice şi comune de gospodărire a apelor şi executarea acestora pe bază de contracte economice încheiate cu beneficiarii;5.47. asigurarea funcţiilor de unic prestator al serviciilor specifice de gospodărire a apelor;5.48. propunerea de tarife pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor şi de actualizare a acestora conform legislaţiei în vigoare;5.49. efectuarea altor servicii comune de gospodărire a apelor, de hidrologie, hidrogeologie, analize de laborator, asistenţă tehnică, reparaţii la construcţii hidrotehnice etc.;5.50. valorificarea potenţialului hidromecanic şi hidroenergetic din administrarea proprie şi a nămolului din lacurile naturale şi asigurarea potenţialului turistic şi de agrement al Dunării, râurilor, lacurilor, al mării teritoriale, al plajelor apelor de suprafaţă şi al plajei Mării Negre;5.51. gestionarea brevetelor şi a documentelor privind protecţia proprietăţii intelectuale pentru care Administraţia Naţională "Apele Române" este titulară;5.52. pregătirea şi perfecţionarea personalului prin diverse forme;5.53. promovarea imaginii în context economic şi social, activităţi de informare directă şi de sensibilizare a publicului şi mass-media în problemele apei;5.54. editarea, tipărirea şi comercializarea de publicaţii tehnice în domeniul apelor;5.55. urmărirea corelării lucrărilor şi activităţilor desfăşurate pe ape sau în legătură cu acestea cu prevederile schemelor-cadru de amenajare şi gospodărire a bazinelor hidrografice;5.56. asigurarea secretariatelor tehnice ale comitetelor de bazin şi a participării publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor şi furnizarea de informaţii corespunzătoare cu privire la măsurile planificate şi prezentarea de rapoarte privind evoluţia punerii în aplicare a acestora;5.57. gestionarea Fondului apelor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;5.58. orice alte activităţi ori servicii necesare realizării obiectului principal de activitate. Capitolul IV PatrimoniulPatrimoniul Articolul 6Administraţia Naţională "Apele Române" are un patrimoniu compus din domeniul public al statului dat în administrare, prevăzut în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2001 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, în valoare de 28.955 miliarde lei, şi din patrimoniul propriu de 1.163 miliarde lei, constituit prin preluarea patrimoniului Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A. pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 31 decembrie 2001, şi care va fi completat cu valoarea patrimoniului public aferent activităţilor de hidrologie, hidrogeologie şi de gospodărire a apelor, preluat de la Compania Naţională "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" - S.A., prin protocol de predare-primire. Articolul 7Administraţia Naţională "Apele Române", în exercitarea dreptului sau de administrator, posedă, foloseşte şi dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu şi de uzufructul acestora, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. Capitolul V Structura organizatorică şi funcţionalăStructura organizatorică şi funcţională Articolul 8Administraţia Naţională "Apele Române" are în structura sa direcţii de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine hidrografice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti şi alte unităţi în subordine. Articolul 9Unităţile prevăzute la art. 8 au aceleaşi competente economico-financiare ca şi Administraţia Naţională "Apele Române", efectuând operaţiuni contabile până la nivelul balanţei de verificare, în condiţiile legislaţiei în vigoare, iar în ceea ce priveşte competenţele juridice, sunt împuternicite să încheie contracte şi reprezintă Administraţia Naţională "Apele Române" în litigiile cu agenţi economici sau cu persoane fizice. Articolul 10Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale "Apele Române" se aprobă de consiliul de administraţie. Articolul 11Atribuţiile, competentele şi sarcinile unităţilor prevăzute la art. 8 se stabilesc de consiliul de administraţie prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, în conformitate cu cerinţele legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi apelor. Capitolul VI Organele de conducereOrganele de conducere Articolul 12 (1) Conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române" se asigură prin:- consiliul de administraţie;- directorul general;- comitetul director. (2) La Administraţia Naţională "Apele Române", direcţiile de apă, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti se pot înfiinţa comitete de direcţie prin hotărâre a consiliului de administraţie. (3) Consiliul de administraţie este numit prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei mediului şi este compus din 7 membri dintre care unul este directorul general care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie. Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, precum şi specialişti în domeniul de activitate al Administraţiei Naţionale "Apele Române". (4) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele privind activitatea Administraţiei Naţionale "Apele Române", cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe. (5) Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, material, civil şi penal, după caz, pentru prejudiciile provocate Administraţiei Naţionale "Apele Române" ca urmare a încălcării prevederilor legale sau ca urmare a unei administrări necorespunzătoare a acesteia. În astfel de situaţii ei vor fi revocaţi de către ministrul apelor şi protecţiei mediului. Articolul 13 (1) Membrii consiliului de administraţie se numesc pe o perioadă de 4 ani, iar jumătate dintre ei pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani. (2) În situaţia în care se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, se numeşte un nou membru pentru completarea locului vacant, el urmând a funcţiona până la expirarea mandatului predecesorului său. (3) Preşedintele consiliului de administraţie poate propune ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului revocarea şi înlocuirea unui membru necorespunzător sau dacă acesta solicită înlocuirea din motive personale. Articolul 14 (1) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a cel puţin 3 din numărul membrilor săi. (2) Directorul general, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, conduce lucrările şedinţelor. În lipsa acestuia lucrările sunt conduse de un alt membru, delegat cu atribuţii de reprezentare de către directorul general. (3) Preşedintele numeşte un secretar din afară membrilor consiliului de administraţie. (4) Convocările pentru întrunirile consiliului de administraţie se vor face cu cel puţin 5 zile înainte de data ţinerii şedinţei şi vor cuprinde locul unde se va tine şedinţa şi ordinea de zi. (5) Pentru validarea deciziilor este necesară prezenta majorităţii simple a numărului membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea membrilor prezenţi, prin vot deschis. (6) Dezbaterile consiliului de administraţie se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. (7) Procesul-verbal va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate şi va trebui semnat de toţi membrii consiliului de administraţie participanţi la şedinţa şi de secretar. (8) Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redactează hotărârea acestuia, care se semnează de către preşedinte. Articolul 15 (1) Consiliul de administraţie poate delega, prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, o parte din atribuţiile sale directorului general al Administraţiei Naţionale "Apele Române". (2) La întrunirile consiliului de administraţie la care sunt convocaţi, împuterniciţii directorului general vor prezenta rapoarte scrise despre operaţiile pe care le-au executat. (3) Consiliul de administraţie poate apela pentru consultanţă la experţi pentru studierea şi soluţionarea anumitor probleme şi poate atrage în activitatea sa de analiză a unor probleme complexe specialişti din diferite sectoare, activitatea acestora urmând a fi plătită conform prevederilor legale. Articolul 16Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii: a) aprobă structura organizatorică a Administraţiei Naţionale "Apele Române"; b) aprobă delegarea de competenţe comitetului director, în vederea executării atribuţiilor încredinţate; c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere; d) supune anual Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, în termen de 60 de zile de la data încheierii exerciţiului financiar, raportul consiliului de administraţie cu privire la activitatea Administraţiei Naţionale "Apele Române", bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs; e) analizează activitatea economică a direcţiilor de ape şi a celorlalte subunităţi şi încadrarea acestora în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli şi stabileşte măsurile corespunzătoare; f) hotărăşte, în condiţiile legii, asocierea cu regii autonome şi societăţi comerciale pentru realizarea de activităţi de interes comun; g) aprobă solicitări de credite pentru desfăşurarea activităţii; h) aprobă orice alte măsuri pentru activitatea Administraţiei Naţionale "Apele Române", cu excepţia celor date potrivit legii în competenţa altor organe. Articolul 17Comitetul director al Administraţiei Naţionale "Apele Române", format din directorii executivi şi directorii unităţilor prevăzute la art. 8, funcţionează în baza unui regulament aprobat de consiliul de administraţie şi se întruneşte la convocarea directorului general. Articolul 18Directorul general reprezintă Administraţia Naţională "Apele Române" în raporturile cu terţii, pentru aceasta fiind investit de consiliul de administraţie cu puteri decizionale. Capitolul VII Finanţarea activităţii proprii. Bugetul de venituri şi cheltuieliFinanţarea activităţii proprii. Bugetul de venituri şi cheltuieli Articolul 19Cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" se vor asigura din venituri proprii rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor, conform legislaţiei. Articolul 20 (1) De la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru:- acţiunile operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare;- întreţinerea şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de calamitaţi naturale sau alte evenimente deosebite. (2) Realizarea sarcinilor rezultate din aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale din domeniul apelor, precum şi pentru implementarea directivelor Uniunii Europene şi a programelor de preaderare din domeniul gospodăririi apelor se asigură din surse proprii, Fondul apelor şi în completare de la bugetul de stat, în limita sumelor alocate cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. (3) Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor, declarate de utilitate publică potrivit legii, se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz. Articolul 21 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" va conduce evidenţa contabilă pe unităţile din subordine şi va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pentru aceste activităţi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. (3) Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere se aprobă potrivit legii. Articolul 22 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" poate asigura sumele necesare satisfacerii unor necesităţi sociale, culturale, sportive, de perfecţionare-recalificare ale personalului angajat, precum şi pentru cointeresarea prin premieri a acestuia. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" poate sponsoriza activităţi şi acţiuni, potrivit legii, în baza contractelor încheiate cu beneficiarii. În aceleaşi condiţii se poate efectua actul de mecenat. Articolul 23Exerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii Administraţiei Naţionale "Apele Române". Articolul 24Controlul intern al activităţii economico-financiare se realizează de către organele de specialitate ale Administraţiei Naţionale "Apele Române". Capitolul VIII PersonalulPersonalul Articolul 25 (1) Personalul de conducere al Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi al unităţilor subordonate este numit, suspendat sau demis de către directorul general al acesteia, conform prevederilor legale. (2) Personalul de execuţie al Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi al unităţilor subordonate este angajat sau concediat potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă. (3) Salarizarea se face în conformitate cu prevederile legale şi ale contractului colectiv de muncă. (4) Drepturile şi obligaţiile personalului Administraţiei Naţionale "Apele Române" sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare, prin contractul colectiv de muncă şi prin contractele individuale de muncă. Capitolul IX Dispoziţii finaleDispoziţii finale Articolul 26Relaţiile cu regiile autonome, cu societăţi comerciale din ţară şi din străinătate, cu persoane fizice, precum şi cu statul se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi pe baza contractuală, în condiţiile legii. Articolul 27Prezentul regulament se completează cu reglementările legale în vigoare. Anexa 2DENUMIREA ŞI SEDIILEdirecţiilor de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine hidrografice, ale subunităţilor acestora şi ale celorlalte unităţi din subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române"A. Direcţiile de ape şi subunităţile acestora:1. Direcţia Apelor Someş-Tisa, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Someş-Tisa, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Str. Vânătorului nr. 17, judeţul Cluj, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, Str. Hortensiei nr. 2;- Sistemul de gospodărire a apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mircea cel Bătrân nr. 81A;- Sistemul de gospodărire a apelor Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Avram Iancu nr. 9;- Sistemul de gospodărire a apelor Sălaj, cu sediul în municipiul Zalău, str. Corneliu Coposu nr. 91;- Sistemul de gospodărire a apelor Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Donath nr. 157/a.2. Direcţia Apelor Crişuri, organizată la nivelul bazinului hidrografic Crişuri, cu sediul în municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. 25, judeţul Bihor, cu următoarea subunitate:- Sistemul de gospodărire a apelor Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Atelierelor nr. 6.3. Direcţia Apelor Mureş, organizată la nivelul bazinului hidrografic Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, str. Koteles Samuel nr. 33, judeţul Mureş, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Arad, cu sediul în municipiul Arad, str. Dragalina nr. 16;- Sistemul de gospodărire a apelor Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str. C.A. Rosetti nr. 9;- Sistemul de gospodărire a apelor Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, Str. Lalelelor nr. 7;- Sistemul de gospodărire a apelor Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, aleea Carpaţi nr. 61.4. Direcţia Apelor Banat, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Bega, Timiş, Caraş şi Cerna, cu sediul în municipiul Timişoara, bd. Mihai Viteazul nr. 32, judeţul Timiş, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Caraş-Severin, cu sediul în municipiul Reşita, Str. Căminelor nr. 9;- Sistemul de gospodărire a apelor Timiş, cu sediul în municipiul Timişoara, str. Tudor Vladimirescu nr. 35.5. Direcţia Apelor Jiu, organizată la nivelul bazinului hidrografic Jiu, cu sediul în municipiul Craiova, Str. Dunării nr. 48, judeţul Dolj, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Dolj, cu sediul în municipiul Craiova, Prelungirea Severinului nr. 169A;- Sistemul de gospodărire a apelor Gorj, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, Str. Unirii nr. 76;- Sistemul de gospodărire a apelor Mehedinţi, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Str. Republicii nr. 1.6. Direcţia Apelor Olt, organizată la nivelul bazinului hidrografic Olt, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus Belu nr. 6, judeţul Vâlcea, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Lunca Oltului nr. 7;- Sistemul de gospodărire a apelor Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului nr. 16;- Sistemul de gospodărire a apelor Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, str. Maior Cranta nr. 32;- Sistemul de gospodărire a apelor Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, Str. Someşului nr. 49;- Sistemul de gospodărire a apelor Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus Belu nr. 6;- Sistemul de gospodărire a apelor Olt, cu sediul în municipiul Slatina, str. Strehăreţ nr. 156.7. Direcţia Apelor Argeş-Vedea, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Argeş-Vedea, cu sediul în municipiul Piteşti, str. Câmpulung nr. 6-8, judeţul Argeş, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Argeş, cu sediul în satul Valea Mare, comuna Ştefăneşti;- Sistemul de gospodărire a apelor Ilfov - Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;- Sistemul de gospodărire a apelor Giurgiu, cu sediul în comuna Grădinari;- Sistemul de gospodărire a apelor Teleorman, cu sediul în municipiul Alexandria, str. 1 Mai nr. 124.8. Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Ialomiţa, Buzău şi Mostiştea, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi nr. 20 bis, judeţul Buzău, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, str. Mărăşeşti nr. 39;- Sistemul de gospodărire a apelor Călăraşi, cu sediul în municipiul Călăraşi, str. Chiciu nr. 2;- Sistemul de gospodărire a apelor Ialomiţa, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Mihai Viteazul nr. 1;- Sistemul de gospodărire a apelor Dâmboviţa, cu sediul în municipiul Târgovişte, Str. Canalului nr. 1;- Sistemul de gospodărire a apelor Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, str. Gheorghe Cantacuzino nr. 304;- Sistemul de gospodărire a apelor Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi nr. 20 bis.9. Direcţia Apelor Siret, organizată la nivelul bazinului hidrografic Siret, cu sediul în municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1, judeţul Bacău, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. 48;- Sistemul de gospodărire a apelor Neamţ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihail Sadoveanu nr. 21;- Sistemul de gospodărire a apelor Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1;- Sistemul de gospodărire a apelor Vrancea, cu sediul în municipiul Focşani, Piaţa Victoriei nr. 5.10. Direcţia Apelor Prut, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Prut şi Bârlad, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu nr. 10, judeţul Iaşi, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, str. Nicolae Iorga nr. 5 bis;- Sistemul de gospodărire a apelor Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu nr. 10;- Sistemul de gospodărire a apelor Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Alexandru Vlahuţă nr. 5;- Sistemul de gospodărire a apelor Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Traian nr. 431.11. Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Dobrogea şi Litoral, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. Mircea cel Bătrân nr. 122, judeţul Constanţa, cu următoarele subunităţi:- Sistemul de gospodărire a apelor Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, str. Alexandru Ciucurencu nr. 3;- Sistemul de gospodărire a apelor Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127.B. Alte unităţi din subordine:1. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, sos. Bucureşti-Ploieşti nr. 97;2. Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti, organizată la nivelul acumulării Stânca-Costeşti, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Toma Cosma nr. 13, judeţul Iaşi;3. Centrul de Perfecţionare şi Documentare în Gospodărirea Apelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;4. Revista Hidrotehnica, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 6, sectorul 1.C. Activităţi din subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române", care sunt nespecifice activităţii de gospodărire a apelor şi care vor fi externalizate:1. tratarea şi distribuţia apei potabile;2. producţia de energie electrică în microhidrocentrale independente;3. proiectare şi lucrări geologice;4. extracţia de balast din balastiere proprii, organizate;5. staţii radar şi staţii meteorologice;6. baze de mecanizare pentru întreţinerea şi repararea utilajelor;7. exploatarea şi întreţinerea plajelor;8. alte activităţi care vor fi stabilite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Anexa 3LISTAcuprinzând bunurile de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie şi în Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, aflate în administrare1. Apele cu potenţial energetic valorificabil şi cele ce pot fi folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, cu bogăţiile lor naturale, apele subterane, plajele şi marea teritorială.Bunurile aparţinând patrimoniului public de interes naţional sunt nominalizate în Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2001, anexa nr. 5, de la pag. 153 la pag. 358 şi cele de la pag. 74 la pag. 153, care se referă la bunurile aferente activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor. Anexa 4SERVICII DE GOSPODĂRIRE A APELORA. SERVICII SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A APELOR    Cod CPSA    4100.12. SERVICIUL DE ASIGURARE A APEI BRUTE PE CATEGORII DE SURSE ŞI                 UTILIZATORI    4100.12.1. RÂURI INTERIOARE LACURI NATURALE ŞI LACURI DE ACUMULARE                 AMENAJATE DIN ADMINISTRAREA ALTOR AGENŢI ECONOMICI    4100.12.1.1. Agenţi economici (inclusiv servicii de gospodărie comunală),                 instituţii publice, unităţi de cult, agrozootehnici de tip                 industrial, producători de energie electrica şi termica                 prin termocentrale şi alţii    4100.12.1.2. Agenţi economici producători de energie electrică prin                 hidrocentrale, indiferent de puterea instalată.    4100.12.1.3. Irigaţii, piscicultură    4100.12.2. DUNĂRE    4100.12.2.1. Agenţi economici (inclusiv servicii de gospodărie comunală),                 instituţii publice, unităţi de cult, agrozootehnici de tip                 industrial, producători de energie electrică şi termică                 prin termocentrale, producători de energie nuclearo-electrică                 şi alţii    4100.12.2.2. Agenţi economici producători de energie electrică prin                 hidrocentrale, indiferent de puterea instalată.    4100.12.2.3. Irigaţii, piscicultură    4100.12.3. SUBTERAN    4100.12.3.1. Agenţi economici (inclusiv servicii de gospodărie comunală                 pentru industrie) exclusiv cei care folosesc apa în scop                 potabil    4100.12.3.2. Agenţi economici de gospodărie comunală pentru populaţie,                 instituţii publice, unităţi de cult şi alţii care folosesc                 apa în scop potabil    4100.12.3.3. Irigaţii, piscicultură    4100.12.3.4. Agenţi economici agrozootehnici    4100.12.4. LACURI DE ACUMULARE AMENAJATE, DIN ADMINISTRAREA                 UNITĂŢILOR DE GOSPODĂRIRE A APELOR    4100.12.4.1. Agenţi economici industriali, de construcţii - montaj, de                 transporturi, de gospodărie comunală (pentru populaţie,                 industrie, etc.), instituţii publice, unităţi de cult,                 producători de energie electrică şi termică prin                 termocentrale    4100.12.4.2. Agenţi economici producători de energie electrică prin                 hidrocentrale, indiferent de puterea instalată.    4100.12.4.3. Irigaţii, piscicultură    4100.21.1. SERVICIUL PENTRU CĂDEREA MEDIE ASIGURATĂ PRIN BARAJELE                 LACURILOR DE ACUMULARE DIN ADMINISTRAREA "APELOR ROMÂNE"    4100.21.1.1. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu putere instalată                 mai mica de 4 MW;    4100.21.1.2. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată                 cuprinsă între 4 MW şi 8 MW;    4100.21.1.3. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată                 mai mare de 8 MW;    4100.21.2. SERVICII SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A APELOR, PENTRU AMELIORAREA                 CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A POLUANŢILOR DIN APELE UZATE                 EVACUATE DE UTILIZATORI ÎN APELE DE SUPRAFAŢA ŞI DE PROTECŢIE                 A CALITĂŢII ACESTORA                 a) la materii în suspensie                 b) la substanţe în soluţie                 c) la germeni patogeni                 d) la poluarea termică                 e) la substanţe consumatoare de oxigen,    4100.21.3. SERVICII SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A APELOR, PENTRU AMELIORAREA                 CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A POLUANŢILOR DIN APELE UZATE                 EVACUATE DE UTILIZATORI ÎN SOLURI PERMEABILE SAU ÎN                 DEPRESIUNI CU SCURGERE ASIGURATĂ NATURAL ŞI PROTECŢIA                 CALITĂŢII APELOR SUBTERANE                 a) la materii în suspensie                 b) la substanţe în soluţie                 c) la germeni patogeni                 d) la substanţe consumatoare de oxigen    4100.21.4. SERVICII SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A APELOR, PENTRU AMELIORAREA                 CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ A POLUANŢILOR DIN APELE UZATE                 INDUSTRIALE, A APELOR DE MINĂ SAU DE ZĂCĂMÂNT, INJECTATE ÎN                 STRATURI DE FOARTE MARE ADÂNCIME*1)                 a) la materii în suspensie                 b) la substanţe în soluţie                 c) la germeni patogeni    NOTĂ:    -----    *1) Indicatorii folosiţi pentru stabilirea datelor contractuale pentru        serviciile specifice menţionate, sunt:    INDICATORI CHIMICI GENERALI    - Materii totale în suspensie (MTS)    - Cloruri (Cl^-), sulfaţi [SO(4)^2-]    - Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu (Ca^2+), magneziu (Mg^2+)    - Azotaţi [NO(3)^-]    - Amoniu [NH(4)^+], azot [(N(total)], azotiţi [NO(2)^-]    - Consum biochimic de oxigen [CBO(5)]    - Consum chimic de oxigen (CCOMn)    - Consum chimic de oxigen (CCOCr)    - Fosfaţi [PO(4)^3-]    - Fosfor (P)    - Mangan [Mn^2+]    - Aluminiu [Al^3+], fier total ionic (Fe^2+, Fe^3+)    - Substanţe extractibile cu eter de petrol, produse petroliere    - Detergenţi sintetici anionactivi, biodegradabili    - Reziduu filtrabil uscat la 105°C    INDICATORI CHIMICI SPECIFICI    - Sulfiţi [SO(3)^2-], fluoruri (F^-), fenoli antrenabili cu vapori      de apă [C(6)H(5)OH]    - Nichel (Ni^2+), crom (Cr^3+)    - Amoniac [NH(3)]    - Bariu (Ba^2+), zinc (Zn^2+), cobalt (Co^2+)    - Sulfuri (S^2-), hidrogen sulfurat [H(2)S]    INDICATORI CHIMICI TOXICI ŞI FOARTE TOXICI    - Arsen (As)    - Cianuri [Cn(2)^-]    - Mercur (Hg^2+), cadmiu (Cd^2+)    - Plumb (Pb^2+), argint (Ag^2+), crom (Cr^6+), cupru (Cu^2+^),      molibden (Mo^2+)    INDICATORI BACTERIOLOGICI    - Bacterii coliforme totale    - Bacterii coliforme fecale    - Streptococi fecali    INDICATORI FIZICI    - Temperatura    4100.22. SERVICIUL DE ASIGURARE A GOSPODĂRIRII NISIPURILOR ŞI                 PIETRIŞURILOR DIN ALBIILE MINORE ALE CURSURILOR DE APĂ,                 MALURILOR ŞI CUVETELOR LACURILOR DE ACUMULARE    4100.22.1. Serviciul de asigurare a gospodăririi nisipurilor şi                 pietrişurilor din albiile minore ale cursurilor de apă,                 malurilor şi cuvetelor lacurilor de acumulare amenajate.    4100.22.2. Serviciul de asigurare a gospodăririi nisipurilor şi                 pietrişurilor din albia minoră a fluviului Dunărea.    B. SERVICII COMUNE DE GOSPODĂRIRE A APELOR ÎN SCOPUL       PRELUCRĂRII ŞI UTILIZĂRII ACESTORA    Cod CPSA Denumirea serviciului    4100.24.1. Captarea, tratarea şi pomparea apei    4100.24.2. Distribuţia apei prin reţeaua publică    4100.24.3. Distribuţia apei pe platforme industriale    4100.24.4. Distribuţia apei prin reţeaua de irigaţii.    4100.24.5. Distribuţia apei prin reţeaua altor unităţi.    4100.24.6. Transportul apei prin conducte şi canale.    4100.4.1. Asigurarea folosirii potenţialului de turism şi agrement al                 râurilor, lacurilor naturale, lacurilor de acumulare                 amenajate, al Dunării şi mării teritoriale.    4100.4.2. Asigurarea folosirii potenţialului piscicol al râurilor,                 lacurilor naturale, lacurilor de acumulare amenajate, al                 Dunării şi mării teritoriale.    4100.5. Apărarea împotriva inundaţiilor prin lucrări de gospodărire                 a apelor.    4100.6. Suplimentarea debitelor.    4100.7. Pomparea apelor în vederea protecţiei lacurilor terapeutice,                 precum şi din incinte îndiguite.    4100.8. Activităţi conexe legate de valorificarea potenţialelor                 apelor şi a patrimoniului.    4100.9. Alte servicii privind prelucrarea şi utilizarea apei, cu                 potenţialele ei. Anexa 5MECANISMUL ECONOMIC SPECIFICîn domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor Articolul 1 (1) Mecanismul economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor include sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi, ca parte a modului de finanţare pe principii economice a Administraţiei Naţionale "Apele Române", în scopul funcţionarii în siguranţă a Sistemului naţional de gospodărire a apelor. (2) Apa brută constituie o resursa naturala cu valoare economică în toate formele sale de folosire de către utilizatori, care plătesc contravaloarea serviciilor prestate de Administraţia Naţională "Apele Române". (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) utilizatorii care folosesc apa brută în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996. Articolul 2 (1) Administraţia Naţională "Apele Române" aplică sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi pentru serviciile specifice şi comune de gospodărire a apelor. (2) Sistemul de plăţi, conform reglementărilor legale în vigoare, se bazează pe regula "beneficiarul plăteşte", în funcţie de serviciile de gospodărire a apelor prestate de Administraţia Naţională "Apele Române". (3) Administraţia Naţională "Apele Române" este singura în drept să aplice sistemul de plăţi pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor tuturor utilizatorilor, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, precum şi din sursele subterane, cu excepţia apelor geotermale. (4) Tarifele pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor, prevăzute în anexa nr. 6 la prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt diferenţiate pe categorii de surse, ca urmare a condiţiilor diferite de asigurare a apei, şi pe utilizatori, pentru stimularea economică a utilizării durabile a apelor. (5) Tarifele pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate şi de protecţie a calităţii resurselor de apă sunt cele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 15 iunie 2000. (6) Tarifele prevăzute la alin. (4) şi (5) se aplică tuturor beneficiarilor serviciilor specifice de gospodărire a apelor şi se ajustează periodic conform legislaţiei în vigoare, cu avizul Oficiului Concurenţei. Articolul 3 (1) Prestarea de către Administraţia Naţională "Apele Române" a serviciilor de asigurare a apei brute în sursă şi a celorlalte servicii specifice şi comune de gospodărire a apelor, prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta ordonanţa de urgenţă, se face pe bază de contracte economice încheiate cu utilizatorii. (2) Administraţia Naţională "Apele Române" contractează serviciile specifice de gospodărire a apelor în limitele prevederilor din actul de autorizare a folosinţei din punct de vedere al gospodăririi apelor. (3) Autorizaţia de gospodărire a apelor atestă că agentul economic are capacitatea să efectueze activităţi de producţie, servicii care nu periclitează calitatea apelor în sursă, dar nu dă dreptul de folosire a serviciilor de gospodărire prestate de Administraţia Naţională "Apele Române", fără contract economic încheiat cu aceasta. (4) Calitatea apei brute asigurată în sursă este cea existentă la momentul preluării de către utilizator. (5) Divergenţele apărute la încheierea contractelor între direcţiile bazinale şi unităţile subordonate Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi agenţii economici, în calitate de beneficiar, vor fi negociate ca etapă finală a concilierii, la nivelul central al Administraţiei Naţionale "Apele Române". Articolul 4Pentru serviciile comune de gospodărire a apelor prezentate în anexa nr. 4 lit. B la prezenta ordonanţă de urgenţă, tarifele se stabilesc de direcţiile bazinale ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", conform prevederilor legale în vigoare. Articolul 5 (1) Administraţia Naţională "Apele Române", în relaţiile cu utilizatorii serviciilor de gospodărire a apelor, poate aplica acestora bonificaţii şi penalităţi, după caz. (2) Utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi protecţia calităţii apelor, evacuând o dată cu apele uzate epurate substanţe impurificatoare în concentraţii mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor, li se acordă, potrivit legii, bonificaţii. Bonificaţiile se acordă în procent de până la 10% din valoarea anuală a serviciilor specifice de gospodărire a apelor decontate, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului. (3) Administraţia Naţională "Apele Române" este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificaţii sau să aplice penalităţi. (4) Pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate, înscrise în contractele de furnizare a serviciilor specifice, utilizatorii sunt penalizaţi în cuantumul prevăzut în anexa nr. 7 la prezenta ordonanţă de urgenţă. Penalităţile se pot actualiza prin hotărâre a Guvernului. (5) Constatarea abaterilor prevăzute la alin. (4) se face prin proces-verbal încheiat de personalul direcţiilor bazinale ale Administraţiei Naţionale "Apele Române", împuternicit în acest scop. (6) Decizia şi procesul-verbal de constatare se comunică unităţii penalizate, prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data emiterii acesteia. Împotriva procesului-verbal de constatare şi de stabilire a penalităţilor unitatea în cauză poate face plângere, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită abaterea. Hotărârea prin care se rezolvă plângerea este definitivă. Procesul-verbal de stabilire a penalităţilor, neatacat în justiţie în termenul stabilit, constituie titlu executoriu în înţelesul art. 372 lit. b) din Codul de procedură civilă. (7) Penalităţile aplicate pentru abaterile prevăzute în anexa nr. 7 la prezenta ordonanţă de urgenţă se fac venit la Fondul apelor. Articolul 6 (1) Unităţile de gospodărie comunală care au în administrare reţelele de alimentare cu apă a populaţiei şi de canalizare a localităţilor pot aplica penalităţile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă, cu ajustările ulterioare, prin personalul împuternicit în acest scop. (2) Penalităţile încasate de unităţile de gospodărie comunală se fac venit al acestora şi se folosesc pentru modernizarea instalaţiilor şi retehnologizarea staţiilor de epurare a apelor uzate, conform legislaţiei în vigoare. Anexa 6TARIFELEpentru serviciile specifice de gospodărire a apelor──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Cod CPSA DENUMIREA SERVICIULUI U. M. Tarif*)                                                                    (Lei/U.M.)──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12 SERVICIUL DE ASIGURARE A APEI BRUTE               PE CATEGORII DE SURSE ŞI UTILIZATORI──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.1 RÂURI INTERIOARE, LACURI NATURALE ŞI               LACURI DE ACUMULARE AMENAJATE DIN               ADMINISTRAREA ALTOR AGENŢI ECONOMICI──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.1.1 Agenţi economici (inclusiv servicii               de gospodărie comunală), instituţii               publice, unităţi de cult,               agrozootehnici de tip industrial,               producători de energie electrica şi               termica prin termocentrale şi alţii mc 238,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.1.2 Agenţi economici producători de energie               electrica prin hidrocentrale,               indiferent de puterea instalată mc 1,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.1.3 Irigaţii, piscicultură mc 18,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.2 DUNĂRE──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.2.1 Agenţi economici (inclusiv servicii               de gospodărie comunală), instituţii               publice, unităţi de cult,               agrozootehnici de tip industrial,               producători de energie electrică şi               termică prin termocentrale, producători               de energie nuclearo electrică şi alţii mc 28,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.2.2 Agenţi economici producători de energie               electrică prin hidrocentrale, indiferent               de puterea instalată mc 1,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.2.4 Irigaţii, piscicultură mc 18,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.3 SUBTERAN──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.3.1 Agenţi economici (inclusiv servicii de               gospodărie comunală pentru industrie)               exclusiv cei care folosesc apa în scop               potabil mc 264,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.3.2 Agenţi economici, de gospodărire               comunală pentru populaţie, instituţii               publice, unităţi de cult şi alţii care               folosesc apa în scop potabil. mc 123,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.3.3 Irigaţii, piscicultură mc 18,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.3.4 Agenţi economici agroozootehnici mc 156,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.4 LACURI DE ACUMULARE AMENAJATE DIN               ADMINISTRAREA UNITĂŢILOR DE               GOSPODĂRIRE A APELOR──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.4.1 Agenţi economici, industriali, de               construcţii montaj, de transporturi,               gospodărie comunală (pentru populaţie,               industrie, etc), instituţii publice,               unităţi de cult, producători de energie               electrică şi termică prin termocentrale mc 240,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.4.2 Agenţi economici producători de energie                electrică prin hidrocentrale, indiferent                de puterea instalată mc 1,30──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.12.4.3 Irigaţii, piscicultură mc 18,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.21.1 SERVICIUL PENTRU CĂDEREA MEDIE ASIGURATĂ                PRIN BARAJELE LACURILOR DE ACUMULARE DIN                ADMINISTRAREA "APELOR ROMÂNE"──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.21.1.1 Căderea medie asigurată la hidrocentrale mcad/                cu putere instalată mai mică de 4Mw luna 1.300.055,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.21.1.2 Căderea medie asigurată la hidrocentrale                cu putere instalată cuprinsă între mcad/                4Mw şi 8 Mw luna 1.747.510,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.21.1.3 Căderea medie asigurată la hidrocentrale                cu putere instalată mai mare mcad/                de 8Mw luna 2.154.114,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.21.2. SERVICIILE SPECIFICE DE GOSPODĂRIRE A                APELOR PENTRU AMELIORAREA CANTITATIVĂ                ŞI CALITATIVĂ A POLUANŢILOR DIN APELE                UZATE EVACUATE ŞI DE PROTECŢIE A                CALITĂŢII RESURSELOR DE APĂ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                a. INDICATORI CHIMICI GENERALI                - Materii totale în suspensie (MTS) kg 53,00                - Cloruri (Cl^-), sulfaţi [SO(4)^2-] kg 217,00                - Sodiu (Na^+), potasiu (K^+),                  calciu (Ca^2+), magneziu (Mg^2+) kg 217,00                - Azotaţi [NO(3)] kg 217,00                - Amoniu [NH(4)^+], azot [N(total)],                  azotiţi [NO(2)] kg 870,00                - Consum biochimic de oxigen [CBO(5)] kg 217,00                - Consum chimic de oxigen (CCOMn)                  (metoda de permanganat de potasiu) kg 217,00                - Consum chimic de oxigen (CCOCr)                 (metoda cu bicromat de potasiu) kg 217,00                - Fosfaţi [PO(4)^3-] kg 43,00                - Fosfor (P) kg 870,00                - Mangan (Mn^2+) kg 2175,00                - Aluminiu (Al^3+), fier total                  ionic (Fe^2+, Fe^3+) kg 2610,00                - Substanţe extractibile cu eter de                  petrol, produse petroliere kg 1631,00                - Detergenţi sintetici anionactivi,                  biodegradabili kg 870,00                - Reziduu filtrabil uscat la 105° C kg 217,00                b. INDICATORI CHIMICI SPECIFICI                - Sulfiţi [SO(3)^2-], fluoruri (F^-),                  fenoli antrenabili cu vapori de                  apă [C(6)H(5)OH] kg 870,00                - Nichel (Ni^2+), crom (Cr^3+) kg 54.389,00                - Amoniac [NH(3)] kg 54.389,00                - Bariu (Ba^2+), zinc (Zn^2+),                  cobalt (Co^2+) kg 2.610,00                - Sulfuri (S^2-), hidrogen                  sulfurat [H(2)S] kg 2.719,00               c. INDICATORI CHIMICI TOXICI ŞI                  FOARTE TOXICI               - Arsen (As) kg 169.167,00               - Cianuri (Cn^-) kg 169.167,00               - Mercur (Hg^2+), cadmiu (Cd^2+) kg 217.556,00               - Plumb (Pb^2+), argint (Ag^+),                 crom (Cr^6+), cupru (Cu^2+),                 molibden (Mo^2+) kg 54.389,00               d. INDICATORI BACTERIOLOGICI               - Bacterii coliforme totale 10^6 bacterii/ 18,00                                                       100 cmc               - Bacterii coliforme fecale 10^4 bacterii/ 315,00                                                       100cmc               - Streptococi fecali 5 x 10^3 bacte- 810,00                                                       rii/100 cmc               e. INDICATORI FIZICI               - Temperatura m^3 x °C**) 2,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.22 SERVICIUL DE ASIGURARE A GOSPODĂRIRII                NISIPURILOR ŞI PIETRIŞURILOR DIN ALBIILE                MINORE ALE CURSURILOR DE APĂ, MALURILOR                ŞI CUVETELOR LACURILOR DE ACUMULARE──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.22.1 SERVICIUL DE ASIGURARE A GOSPODĂRIRII                NISIPURILOR ŞI PIETRIŞURILOR DIN ALBIILE                MINORE ALE CURSURILOR DE APĂ, MALURILOR                ŞI CUVETELOR LACURILOR DE ACUMULARE                AMENAJATE mc 25.000,00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────4100.22.2. SERVICIUL DE ASIGURARE A GOSPODĂRIRII                NISIPURILOR ŞI PIETRIŞURILOR DIN ALBIA                MINORĂ A FLUVIULUI DUNĂREA mc 14.000.00──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------*) Tarifele nu conţin TVA**) Diferenţa de temperatură dintre evacuare şi prelevare Anexa 7PENALITĂŢIpentru abateri de la normele privind concentraţiile maximeadmise ale poluanţilor din apele uzate evacuate──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                                    Nivelul                                                            UM penalităţilor                                                                    lei/UM──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  1. Depăşirea concentraţiilor maxime admise ale     poluanţilor din apele uzate evacuate a. INDICATORI CHIMICI GENERALI ------------------------------- Materii totale în suspensie (MTS) Kg 100- Cloruri (Cl^-), sulfaţi [SO(4)^2-] Kg 350- Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu Kg 350  (Ca^2+), magneziu (Mg^2+)- Azotaţi [NO(3)^-] Kg 400- Amoniu (NH^4+), azot [N(total)], Kg 30.000  azotiţi [NO(2)^-]- Consum biochimic de oxigen Kg 800  [CBO(5)]- Consum chimic de oxigen Kg 1.800  (CCOMn) (metoda cu permanganat  de potasiu)- Consum chimic de oxigen Kg 5.000  (CCOCr) (metoda cu bricromat  de potasiu)- Fosfaţi [PO(4)^3-] Kg 8.000- Fosfor total (P) Kg 30.000- Mangan (Mn^2+) Kg 9.000- Aluminiu (Al^3+), fier total ionic Kg 9.000  (Fe^2+, Fe^3+)- Substanţe extractibile cu eter de Kg 10.000  petrol, produse petroliere- Detergenţi sintetici anionactivi, Kg 15.000  biodegradabili- Reziduu filtrabil uscat la 105° C Kg 350 b. INDICATORI CHIMICI SPECIFICI- Sulfiţi [SO(3)^2-], fluoruri (F^-), Kg 30.000  fenoli antrenabili cu vapori  de apă [C(6)H(5)OH]- Nichel (Ni^2+), crom (Cr^3+) Kg 150.000- Amoniac [NH(3)] Kg 150.000- Bariu (Ba^2+), zinc (Zn^2+), Kg 9.000  cobalt (Co^2+)- Sulfuri (S^2-), hidrogen sulfurat [H(2(S] Kg 80.000 c. INDICATORI CHIMICI TOXICI ŞI    FOARTE TOXICI- Arsen (As) Kg 1.000.000- Cianuri (CN^- Kg 1.000.000- Mercur (Hg^2+), cadmiu (Cd^2+) Kg 1.000.000- Plumb (Pb^2+), argint (Ag^+), crom Kg 150.000  (Cr^6+), cupru (Cu^2+), molibden (Mo^2+)- Clor rezidual liber [Cl(2)] Kg 50.000- Substanţe cancerigene Kg 6.000.000  (benzpirenul şi compuşii lui,  nitroderivaţi)- Hidrocarburi policiclice aromatice HPA Kg 4.000.000- Pesticide, erbicide, triazine, Kg 1.000.000  triazinone, toluidine- Pesticide-insecticide Kg 2.000.000  organoclorurate- Pesticide-insecticide: Kg 4.000.000  organofosforice, organometalice d. INDICATORI BACTERIOLOGICI- Bacterii coliforme totale 10^6 bacte- 1.000.000                                                       rii/100 cmc- Bacterii coliforme fecale 10^4 bacte- 2.000.000                                                       rii/100 cmc- Streptococi fecali 5 x 10^3 bacte- 5.000.000                                                       rii/100 cmc- Salmonela nr./100 cmc 10.000.000 e. INDICATORI FIZICI    ------------------ Temperatura m^3 x °C*) 10- pH (concentraţia ionilor de m^3 x unităţi 5  hidrogen) PH──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nota:Determinarea cantităţilor de poluanţi evacuate şi constatate la depăşirea valorii medii zilnice se va realiza pentru toţi poluanţii (fizici, chimici şi bacteriologici) prevăzuţi în contract, în conformitate cu instrucţiunile prevăzute în metodologia în vigoare.Depăşirea cantităţilor de poluanţi înscrişi în contract atrage penalizarea, indiferent de valoarea debitului evacuat. Cantitatea de poluanţi evacuată, pentru care se aplică penalităţi, reprezintă produsul dintre diferenţa de concentraţie cu care se depăşeşte limita aprobată a poluanţilor şi volumul evacuat.Penalităţile se aplică pentru depăşirea fiecărui tip de poluant.Pentru evacuarea în soluri permeabile sau în depresiuni cu scurgere naturală a poluanţilor din apele uzate penalităţile se majorează cu 200%.-----------*) Diferenţa de temperatură dintre evacuare şi prelevare. Anexa 8DEFINIŢII1. Gospodărirea apelor - activităţile care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor.2. Resurse de apă - apele de suprafaţă alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălţi, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi apele subterane, în totalitatea lor.3. Ape de suprafaţă - ape interioare şi, respectiv, marine, stătătoare şi curgătoare, ale căror suprafeţe sunt în contact direct cu atmosfera.4. Ape subterane - apele aflate sub suprafaţa terenului în zona de saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul.5. Ape interioare - toate apele aflate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale.6. Râu - masă de apă care curge în cea mai mare parte la suprafaţa în lungul unei albii.7. Lac - masă de apă stătătoare care ocupă o concavitate a scoarţei pământului.8. Bazin hidrografic - unitate fizico-geografică ce înglobează reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor.9. Starea bună a apelor - acea stare pe care o ating corpurile de apă de suprafaţă atunci când parametrii ecologici şi chimici ai apei au valori corespunzătoare regimului natural de scurgere, cu impact antropic nesemnificativ.10. Apa brută - apa captată din surse de suprafaţă sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevării şi care necesită un proces de tratare conform cerinţelor calitative ale folosinţei.11. Serviciul de asigurare a apei brute în sursă - totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru crearea de noi surse de apă şi de regularizare a debitelor de apă ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerinţelor folosinţelor, corelat cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apă.12. Serviciul specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate şi de protecţie a calităţii acestora - totalitatea activităţilor desfăşurate pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor.13. Serviciul de cădere medie asigurat prin baraje - totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru regularizarea debitelor cursului de apă într-o anumită secţiune în vederea asigurării folosinţei energetice.14. Serviciul de asigurare a nisipurilor şi pietrişurilor - totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafaţă, pentru regularizarea debitelor solide şi crearea de depozite de nisipuri şi pietrişuri în condiţiile menţinerii stabilităţii albiilor şi malurilor cursurilor de apă.15. Plan de gospodărire a apelor pe bazin hidrografic - instrument de planificare şi aplicare a măsurilor de asigurare a protecţiei şi utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic.16. Schema-cadru de amenajare şi gospodărire a apelor - documentaţie de gospodărire a apelor care prezintă modelul sistemului de gospodărire a apelor, cuprinzând reţeaua hidrografica, lucrările de gospodărire a apelor şi prelevările-evacuările aferente folosinţelor, analizate în diferite scenarii şi etape de dezvoltare economico-socială a spaţiului hidrografic respectiv, precum şi modul de protecţie, de menţinere sau de îmbunătăţire a calităţii apelor.17. Fondul naţional de date de gospodărire a apelor - totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice, hidrogeologice, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor.18. Sistem naţional de gospodărire a apelor - ansamblul activităţilor şi lucrărilor care asigură administrarea domeniului public de interes naţional al apelor şi gestiunea durabilă, cantitativă şi calitativă a resurselor de apă.19. Balanţa apei - alocarea resurselor de apă pentru satisfacerea cerinţelor folosinţelor de apă în situaţii hidrologice normale.20. Folosinţe de apă - orice formă de activitate sau unitate cu caracter social ori economic, care utilizează apa dintr-o sursă de apă.___________

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 5 februarie 2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative
  • LEGE nr. 49 din 5 aprilie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2016 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 562 din 17 octombrie 2001 privind completarea art. 2 din Decretul nr. 343/1970 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947
  • LEGE nr. 97 din 14 aprilie 2005 pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români care n-au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 235 din 5 octombrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 168 din 13 decembrie 2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate
  • LEGE nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
  • LEGE nr. 756 din 20 mai 1865 pentru regularea dreptului de intrare de la vitele pastoriloru streini
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 5 iulie 2012 pentru modificarea art. 240^28 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 23 aprilie 2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 4 august 2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat
  • LEGE nr. 224 din 29 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune
  • LEGE nr. 121 din 11 decembrie 1995 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 17 iunie 2009 pentru modificarea art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
  • LEGE nr. 169 din 25 noiembrie 1999 pentru ratificarea Acordului comercial dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Bangladesh, semnat la Bucureşti la 15 septembrie 1997
  • LEGE nr. 211 din 19 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 222/2000 pentru modificarea art. 82 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare
  • LEGE nr. 452 din 6 decembrie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2006 privind obligaţia transportatorilor aerieni de a comunică date despre pasageri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 19 aprilie 2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 10 mai 2018 pentru completarea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" - S.A.
  • LEGE nr. 223 din 18 noiembrie 2010 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat
  • LEGE nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 107 din 24 mai 2019 privind modificarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului "Schi în România"
  • LEGE nr. 324 din 28 noiembrie 2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei
  • LEGE nr. 34 din 21 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2013 privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 217 din 2 iulie 2007 pentru stabilirea criteriilor de bază a taxelor şi tarifelor aferente elaborării, analizei şi verificării documentaţiilor cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor agricole
  • LEGE nr. 36 din 8 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale
  • LEGE nr. 140 din 14 aprilie 2003 pentru înfiinţarea comunei Roşiori prin reorganizarea comunei Diosig, judeţul Bihor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 434 din 18 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 240/2000 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 94 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 122 din 30 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 118/1999 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 352 din 23 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 121 din 30 iunie 2010 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 176/2008 privind majorarea capitalului social al CEC BANK - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 10 iunie 2015 privind stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităţilor 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, precum şi pentru gestionarea apei grele
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 577 din 22 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 256/2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare fata de Banca Naţionala a României rezultate din plata serviciului datoriei publice externe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 25 noiembrie 2011 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 52 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 447/1970 pentru modificarea Decretului nr. 676/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, aprobat prin Legea nr. 56/1969
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 12 mai 2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • LEGE nr. 11 din 19 ianuarie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2015 pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă IRENA, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 202 din 2 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001-31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României
  • LEGE nr. 360 din 18 decembrie 2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicată*) pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale*)
  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 28 din 31 martie 1992 pentru modificarea articolului 39 din Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi a celorlalte organe ale puterii executive
  • LEGE nr. 339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001
  • LEGE nr. 177 din 9 octombrie 1998 pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
  • LEGE nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
  • LEGE nr. 59 din 21 martie 2013 privind aderarea României la Acordul parţial extins privind itinerarele culturale, instituit prin Rezoluţia CM/Res(2010)53 (adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1.101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi)
  • LEGE nr. 335 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 13 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului consilierilor de integrare
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021