Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 159 din 20 noiembrie 2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 29 noiembrie 2002 -
Selectați versiunea
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 159 din 20 noiembrie 2002 (*actualizată*)privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002(actualizată până la data de 25 octombrie 2012*)

---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 25 octombrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către AMENDAMENTUL nr. 1 din 12 iulie 2007 ratificat de LEGEA nr. 129 din 24 iunie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008; ACORDUL din 28 octombrie 2008 privind AMENDAMENTUL nr. 2 aprobat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008; AMENDAMENTUL nr. 3 din 18 februarie 2010 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 1.282 din 15 decembrie 2010; AMENDAMENTUL nr. 4 din 7 decembrie 2011 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 982 din 10 octombrie 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Se ratifica Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor, în valoare de 240 milioane euro, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002, denumit în continuare contract. Articolul 2Implementarea contractului va fi realizată de către Administratia Naţională a Drumurilor (AND), reorganizată în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003.------------Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. 47 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008. Articolul 3Între Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, şi Administraţia Naţionala a Drumurilor şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe de altă parte, se va încheia un acord de împrumut subsidiar, prin care se va delega Administraţiei Naţionale a Drumurilor întreaga autoritate şi responsabilitate pentru utilizarea împrumutului, realizarea Proiectului şi respectarea obligaţiilor asumate prin contract. Articolul 3^1Începând cu data de 1 ianuarie 2009, Acordul de împrumut subsidiar prevăzut la art. 3 se modifică sub formă de acord subsidiar şi cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea acordului de împrumut, conform prevederilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.------------Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. 47 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008. Articolul 4 (1) Fondurile necesare rambursarii împrumutului, plăţii dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. (2) Contribuţia Guvernului României la realizarea proiectului finanţat prin împrumutul B.E.I., reprezentând contravaloarea costurilor locale care nu se pot plati din împrumutul extern, inclusiv plata taxelor şi impozitelor percepute pe teritoriul tarii, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi, în completare, din fondurile proprii ale A.N.D. şi/sau din finanţare nerambursabilă ISPA. Articolul 4^1Începând cu data de 1 ianuarie 2009, cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de utilizat şi de tras din împrumut şi a contribuţiei Guvernului României la finanţarea proiectului, inclusiv taxele şi impozitele aferente, care se asigură de la bugetul de stat, vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Transporturilor, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat.-----------Art. 4^1 a fost introdus de pct. 3 al art. 47 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008. Articolul 5 (1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor, sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a contractului menţionat la art. 1, amendamente la conţinutul acestuia care privesc realocari de fonduri, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau sa determine noi condiţionari economice faţă de cele convenite iniţial între părţi. (2) Amendamentele la contract convenite conform alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------p. Ministrul lucrărilor publice,transporturilor şi locuinţei,Traian Panait,secretar de statp. Ministrul afacerilor externeCristian Diaconescu,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 20 noiembrie 2002.Nr. 159.CONTRACT 08/03/2002

Noutăți

  • LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 LEGEA GAZELOR
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 73 din 6 noiembrie 1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamna-iarna, destinate localităţilor izolate din Delta Dunării
  • LEGE nr. 258 din 3 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 6 februarie 2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru Universitatea "Transilvania" din Braşov, în scopul construirii unui campus universitar
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 152 din 5 octombrie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Cinematografiei şi constituirea Fondului cinematografic naţional
  • LEGE nr. 953 din 11 martie 1925 privitoare la înstrăinarea loturilor dobândite prin împroprietărire
  • LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 269 din 7 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 12 din 7 iulie 1998 (*republicată*) privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
  • LEGE nr. 67 din 2 aprilie 1998 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/1997 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1997
  • LEGE nr. 174 din 30 iunie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 278 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 662 din 20 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • LEGE nr. 342 din 3 decembrie 2007 privind modificarea alin. (2) al art. 30 din Legea pomiculturii nr. 348/2003
  • LEGE nr. 198 din 2 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2007 privind reglementarea situaţiei juridice a unui teren aflat în domeniul public al statului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 27 august 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 133 din 11 iulie 2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare
  • LEGE nr. 129 din 25 iunie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială*)
  • LEGE nr. 78 din 28 martie 2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 12 octombrie 2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 102 din 19 aprilie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene
  • LEGE nr. 296 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Codul consumului*)
  • LEGE nr. 436 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca
  • LEGE nr. 215 din 2 iunie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • LEGE nr. 34 din 8 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local
  • LEGE nr. 182 din 11 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/1999 pentru modificarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 170 din 19 octombrie 2000 privind sursele de rambursare a creditelor externe, a dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumuturilor contractate de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A.
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 5 octombrie 2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar
  • LEGE nr. 68 din 13 aprilie 2017 privind modificarea art. 8 alin. (1) lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 92 din 30 decembrie 1997 privind stimularea investiţiilor directe
  • LEGE nr. 224 din 4 iulie 2007 privind ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 2 februarie 2007 la Bucureşti şi la 9 februarie 2007 la Paris, pentru finanţarea primei faze a Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 27 mai 2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • LEGE nr. 120 din 20 iunie 2019 privind unele măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor şi implementarea proiectelor de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 8 septembrie 2010 privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înţelegere (al doilea addendum la Memorandumul de înţelegere) dintre Uniunea Europeană şi România, semnat la Bruxelles la 20 iulie 2010 şi la Bucureşti la 2 august 2010, la Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 20 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 157 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
  • LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
  • LEGE nr. 94 din 30 decembrie 1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Abu Dhabi la 11 aprilie 1993
  • LEGE nr. 81 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică
  • LEGE nr. 198 din 2 iunie 2009 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2007 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 148 din 23 iulie 2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice
  • LEGE nr. 61 din 22 martie 2006 pentru acceptarea amendamentelor privind limitarea sumelor din Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992
  • LEGE nr. 544 din 18 decembrie 2003 pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat
  • LEGE nr. 243 din 15 iulie 2005 privind unele măsuri pentru complexurile energetice în vederea accelerării procesului de privatizare
  • LEGE nr. 568 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (*republicată*) privind alocaţia de stat pentru copii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021