Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 28 iunie 2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003 -
Selectați versiunea
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003 (*actualizată*)pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice(actualizată până la data de 20 iulie 2005*)

----------Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 16/2003 privind modificarea structurii şi componentei Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 19 iunie 2003,în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Abrogat.----------Art. 1 a fost abrogat de lit. b) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 25 martie 2004. Articolul 2Abrogat.----------Art. 2 a fost abrogat de lit. b) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 25 martie 2004. Articolul 3În structura Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se organizează ca structura fără personalitate juridică. Articolul 4 (1) Ministerul Integrării Europene preia activitatea de dezvoltare regională de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. (2) Ministerul Integrării Europene asigura managementul financiar şi tehnic al Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională şi al fondurilor de tip structural pentru realizarea coeziunii economice şi sociale, alocate României de Uniunea Europeană, în conformitate cu Planul naţional de dezvoltare. Articolul 5 (1) Se înfiinţează Ministerul Administraţiei şi Internelor prin comasarea Ministerului de Interne şi a Ministerului Administraţiei Publice, precum şi prin preluarea activităţii privind parcurile industriale şi zonele defavorizate de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. (2) În subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor funcţionează Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 şi Institutul Naţional de Administraţie. (3) Ministrul administraţiei şi internelor conduce Comisia centrală de evacuare, constituită potrivit prevederilor art. 31 din Legea protecţiei civile nr. 106/1996, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Secretariatul tehnic al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. (5) Abrogat.----------Alin. (5) al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 2 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 1 februarie 2005. (6) Abrogat.----------Alin. (6) al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 2 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 1 februarie 2005. Articolul 6 (1) Autoritatea Guvernamentală pentru Valea Jiului, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, trece din subordinea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. (2) Guvernatorul, şef al Autorităţii Guvernamentale pentru Valea Jiului, este asimilat cu funcţia de secretar de stat şi este numit prin decizie a primului-ministru. (3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii Guvernamentale pentru Valea Jiului se asigura integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 7 (1) Se înfiinţează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin reorganizarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi prin preluarea activităţii Departamentului de Politici Sociale din aparatul de lucru al Guvernului, departament care se desfiinţează, precum şi a activităţii de asistenţă familială din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei. (2) În subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei se organizează şi funcţionează: a) Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, organ de specialitate înfiinţat prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; b) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; c) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică. (3) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap îşi menţin structura funcţiilor. (4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Consiliului Economic şi Social se asigura prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Articolul 8 (1) Se înfiinţează Ministerul Economiei şi Comerţului prin reorganizarea Ministerului Industriei şi Resurselor, precum şi prin preluarea activităţii Departamentului de Politici Economice şi a activităţii Departamentului de Comerţ Exterior din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, departamente care se desfiinţează. (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005. (3) În subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului funcţionează Agenţia Română pentru Conservarea Energiei şi Centrul Român de Comerţ Exterior, unităţi finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat. (4) Abrogat.----------Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2005. (5) Ministrul delegat pentru comerţ conduce activităţile din domeniul pentru care a fost investit prin hotărâre a Parlamentului. (6) Ministrul economiei şi comerţului împreună cu ministrul delegat pentru comerţ elaborează, semnează şi susţin în Guvern proiectele de acte normative din domeniul comerţului. Articolul 9Abrogat.----------Art. 9 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. Articolul 10 (1) Direcţiile fitosanitare şi oficiile de ameliorare şi reproducţie în zootehnie trec în subordinea direcţiilor pentru agricultura şi dezvoltare rurală şi se reorganizează ca unităţi fără personalitate juridică. (2) Structura organizatorică, funcţionarea, atribuţiile şi numărul de personal ale direcţiilor fitosanitare şi oficiilor pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului. (3) Patrimoniul direcţiilor fitosanitare şi oficiilor pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie se preia pe baza de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) Personalul disponibilizat în urma aplicării prezentului articol beneficiază de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, unitate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, se finanţează din venituri proprii. Articolul 11 (1) Se înfiinţează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin comasarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi a Ministerului Turismului, care îşi încetează activitatea. (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va propune Guvernului măsurile necesare pentru reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", în vederea delimitării şi întăririi componentei de construcţie de autostrăzi.----------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. Articolul 12Abrogat.----------Art. 12 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. Articolul 13 (1) În subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează Centrul Naţional al Cinematografiei. (2) Prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor se asigura finanţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, precum şi finanţarea Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea ministrului culturii şi cultelor. Articolul 14 (1) Se înfiinţează Ministerul Sănătăţii prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care îşi încetează activitatea. (2) Ministerul Sănătăţii preia centrele de medicină preventivă din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, până la data de 31 martie 2004, când vor trece, reorganizate, la Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care se înfiinţează ca instituţie publică, în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat. (3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat, bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi în anexele la acestea pe anul 2004, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire. (4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România se asigură prin bugetul Ministerului Sănătăţii.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. Articolul 15 (1) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei iniţiază, conduce, monitorizează, implementează, operează şi finanţează proiectele şi programele de informatizare a administraţiei publice. În acest scop, în cadrul ministerului se organizează şi funcţionează Departamentul pentru Informatizarea Administraţiei Publice. (2) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei poate delega unele atribuţii ale Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. (3) Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, împreună cu autorităţile publice competente, asigura implementarea şi operarea proiectelor şi programelor de informatizare a administraţiei publice, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. (4) Abrogat.----------Alin. (4) al art. 15 a fost abrogat de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005. Articolul 16Abrogat.----------Art. 16 a fost abrogat de lit. a) a art. 16 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 1 iunie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 17 iunie 2005. Articolul 17 (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative pentru reglementarea măsurilor privind înfiinţarea, reorganizarea, organizarea şi funcţionarea lor, după caz, prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenţă. (2) Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autorităţi publice în subordine sau în coordonare vor prelua şi atribuţiile specifice ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice în subordinea sau în coordonarea cărora s-au aflat entităţile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi de la alte instituţii publice sau structuri vor prelua toate drepturile şi obligaţiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii şi conţinutului protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului şi de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice la expirarea mandatului. Articolul 18 (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2003, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire. (2) Protocoalele de predare-primire se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute la art. 17. (3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi se aproba de ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice înfiinţate sau rezultate în urma reorganizării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (5) Personalul instituţiilor care se reorganizează sau îşi schimba raporturile de subordonare conform prezentei ordonanţe de urgenţă îşi menţine, până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului din instituţiile publice, nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare. (6) Efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 19Ordonatorilor de credite bugetare ai autorităţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului finanţate prin bugetul altor instituţii sau autorităţi publice din subordinea Guvernului le revin toate obligaţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare. Articolul 20 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi Căminul pentru persoane vârstnice Sibiu, inclusiv personalul angajat al acestora, trec din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, respectiv în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu. (2) Începând cu aceeaşi data, Centrul Social "Gavroche" de Integrare Familială pentru Copii, inclusiv personalul angajat al acestuia, trece din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în subordinea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti. Articolul 21În cuprinsul actelor normative în vigoare următoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează: a) abrogată;----------Lit. a) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. b) Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, cu Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul; c) Ministerul Informaţiilor Publice, cu:- Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind românii de pretutindeni;- Departamentul pentru Relaţii Interetnice, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind minorităţile naţionale;- Departamentul Purtătorului de Cuvânt al Guvernului şi Relaţii cu Presa, în cazul prevederilor care reglementează activităţile specifice acestuia;- Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, în cazul prevederilor care reglementează activităţile specifice acesteia;- Secretariatul General al Guvernului, în cazul prevederilor care reglementează activitatea pentru romi; d) Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor; e) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, cu:- Comisia Naţională de Prognoza, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de prognoza;- Ministerul Integrării Europene, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de dezvoltare regională;- Ministerul Economiei şi Comerţului, în cazul prevederilor care reglementează activităţile privind mediul de afaceri;- Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cazul prevederilor care reglementează activităţile privind parcurile industriale şi zonele defavorizate; f) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Departamentul de Politici Sociale, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei; g) Ministerul Industriei şi Resurselor, Departamentul de Politici Economice şi Departamentul de Comerţ Exterior, cu Ministerul Economiei şi Comerţului; h) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului; i) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Turismului, cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; j) Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, cu Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie; k) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; l) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu:- Ministerul Sănătăţii, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de sănătate;- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de asistenţă familială; m) abrogată;----------Lit. m) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. n) abrogată;----------Lit. n) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004. Articolul 22Actele normative în care sunt prevăzute ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice, care se desfiinţează, se reorganizează ori îşi schimba raporturile de subordonare sau de coordonare, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se modifică în mod corespunzător. Articolul 23Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele acte normative se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul 1 al articolului 31 din Legea protecţiei civile nr. 106/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 31. - Pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de evacuare se constituie Comisia centrală de evacuare, condusă de ministrul administraţiei şi internelor, din care fac parte secretari de stat şi conducători ai autorităţilor din administraţia publică implicate. Comisia îşi constituie un secretariat tehnic permanent, condus de conducătorul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor."2. Ordonanţa Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările şi completările ulterioare: a) Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. - Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor îşi constituie un secretariat tehnic permanent care funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi care este format din specialişti pe domenii de activitate, desemnaţi de ministere şi de celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate care au reprezentanţi în comisie." b) Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - Modul de organizare, componenta, atribuţiile şi dotarea Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor şi comisiilor centrale specializate pe tipuri de dezastre se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare întocmite de Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv de către ministerele pe lângă care funcţionează, avizate de Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor şi aprobate de Guvern."3. Abrogat.----------Pct. 3 al art. 23 care modifică lit. j) a alin. (3) al art. 4 din ORDONANŢA nr. 44 din 28 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 29 august 1997, a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.4. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: a) La articolul 21 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:"b) compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes naţional cuprinse în Programul de guvernare;" b) Articolul 47 se completează cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) În cadrul ministerelor, instituţiilor publice şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale poate fi utilizata şi funcţia de subsecretar de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea acestora."5. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 27 octombrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumita în continuare ANRE, cu sediul în municipiul Bucureşti, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru."6. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 791/2001, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 30, sectorul 1, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru."7. Alineatul (3) al articolului 10 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pentru coordonarea aplicării Programului naţional <> se constituie Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, a cărui organizare, funcţionare şi componenta se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."8. Alineatul (1) al articolului 3 din Legea nr. 390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Agenţia este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru."9. Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 296/2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 225/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Autoritatea pentru Privatizare este condusă de un preşedinte, ajutat de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi, numiţi prin decizie a primului-ministru. Preşedintele, respectiv vicepreşedinţii sunt asimilaţi, din punct de vedere al drepturilor cuvenite potrivit legii, cu funcţia de ministru şi, respectiv, secretar de stat."10. Alineatul (4) al articolului 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 1 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Structura organizatorică a Autorităţii se aproba prin hotărâre a Guvernului."11. Legea nr. 100/1998 privind asistenţă de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, se completează după cum urmează: a) După alineatul (1) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Medicii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii şi, respectiv, în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot desfăşura, în afară programului normal de lucru, activităţi profesionale în unităţile sanitare publice, potrivit calificării pe care o deţin, în condiţiile legii." b) După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:"Art. 9^1. - Personalului prevăzut la art. 8 alin. (2) i se aplica, în mod corespunzător, prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi reglementările privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar şi a funcţionarilor publici."12. Articolul 7 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 8 octombrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează: a) Alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Agenţia Română pentru Conservarea Energiei este instituţie publică, cu personalitate juridică, organ de specialitate la nivel naţional în domeniul eficientei energetice, în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu finanţare din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat." b) După alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:"(1^1) De la înfiinţare şi până la data de 31 iulie 2003, cheltuielile curente şi de capital ale Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului.(1^2) Începând cu data de 1 august 2003, sumele cuprinse în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului pentru cheltuielile curente şi de capital aferente Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei vor fi transferate de la titlurile de cheltuieli respective la titlul <>, introducându-se modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Economiei şi Comerţului."13. Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, se modifică după cum urmează: a) Alineatele (2) şi (3) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:"(2) Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei se exercita, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe. (3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului." b) Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"(2) Intervenţia voluntară într-o cauza aflată pe rolul Curţii, în care reclamantul este un cetăţean român, iar pârâtul un alt stat decât România, parte la Convenţie, se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe." c) Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:"(2) Desemnarea judecătorului ad-hoc, în cazurile prevăzute de Convenţie, se face de către ministrul afacerilor externe, la propunerea Agentului guvernamental." d) Alineatul (4) al articolului 7 va avea următorul cuprins:"(4) Costul expertizei solicitate de Agentul guvernamental se suporta din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza dispoziţiei Agentului guvernamental." e) Alineatul (6) al articolului 8 va avea următorul cuprins:"(6) Semnarea convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei de către Agentul guvernamental se face cu aprobarea ministrului afacerilor externe." f) Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curţii se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe." g) Alineatul (3) al articolului 10 va avea următorul cuprins:"(3) Plata se efectuează în urma hotărârii Curţii sau a convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă, pe baza dispoziţiei scrise a ministrului afacerilor externe." h) Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Agentul guvernamental îl informează pe ministrul afacerilor externe cu privire la modificările legislative care se impun în urma evoluţiei jurisprudenţei Curţii." i) Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. - Organizarea şi funcţionarea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se reglementează prin hotărâre a Guvernului." j) Articolul 16 se abrogă. Articolul 24Legea cinematografiei nr. 630/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Centrul Naţional al Cinematografiei este instituţie publică de interes naţional în domeniul cinematografiei, cu personalitate juridică, funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor şi are sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1. (2) Centrul Naţional al Cinematografiei se organizează şi funcţionează prin comasarea prin absorbţie a instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme, care se desfiinţează. (3) Centrul Naţional al Cinematografiei preia, în condiţiile legii, toate drepturile şi obligaţiile instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme. (4) Patrimoniul instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme se transmite Centrului Naţional al Cinematografiei pe baza de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) Patrimoniul Centrului Naţional al Cinematografiei se majorează, în mod corespunzător, cu valoarea rezultată potrivit alin. (3). (6) Personalul instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme, existent la data comasării, se preia, în condiţiile legii, de către Centrul Naţional al Cinematografiei şi beneficiază de drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare. (7) Cheltuielile curente şi cheltuielile de capital ale Centrului Naţional al Cinematografiei se finanţează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. (8) Veniturile proprii se realizează din Fondul cinematografic şi din activităţi aprobate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (9) Centrul Naţional al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului culturii şi cultelor. (10) Directorul general şi personalul Centrului Naţional al Cinematografiei sunt încadraţi şi salarizaţi conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar. (11) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei este ordonator terţiar de credite."2. Literele a) şi b) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:"a) elaborează strategia de dezvoltare a cinematografiei naţionale şi o supune spre aprobare Ministerului Culturii şi Cultelor; b) elaborează proiecte de acte normative pentru domeniul sau de activitate şi propune Ministerului Culturii şi Cultelor promovarea acestora;"3. Litera d) a articolului 6 se abrogă.4. După litera u) a articolului 6 se introduce litera v) cu următorul cuprins:"v) conserva, restaurează, modernizează şi pune în valoare fondul de filme şi materiale care fac parte din patrimoniul cinematografiei naţionale."5. Articolul 7 se abrogă.6. Alineatul (5) al articolului 8 va avea următorul cuprins:"(5) Pentru operaţiile executate în Registrul cinematografiei se percep tarife care constituie venituri la Fondul cinematografic, care se stabilesc şi se actualizează prin ordin al ministrului culturii şi cultelor."7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - Sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor se afla Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <>, precum şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate în domeniul cinematografic: Studioul Cinematografic <> - S.A., Studioul Cinematografic <> - S.A. şi Studioul Cinematografic <> - S.A."8. Articolul 10 se abrogă.9. Partea introductivă a articolului 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. - Patrimoniul cinematografiei naţionale este format din:"10. Literele c) şi e) ale articolului 11 se abrogă.11. Articolul 12 va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. a) şi f), sunt bunuri de interes naţional şi se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei. (2) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. b), se afla în proprietatea privată a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei. (3) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. d) şi g), se afla în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <>, cu excepţia celor prevăzute în anexa la prezenta lege, care se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei."12. Literele a) şi k) ale alineatului (1) al articolului 14 vor avea următorul cuprins:"a) administrarea şi exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naţionale, care se afla în proprietatea publică a statului, conform prezentei legi;............................................................... k) închirierea sau concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit legii;"13. Alineatele (3) şi (6) ale articolului 26 vor avea următorul cuprins:"(3) Componenta comisiei de selecţie se stabileşte, pentru fiecare sesiune de concurs, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor................................................................ (6) În cazuri bine justificate directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (5) de maximum 3 luni."14. Articolul 27 va avea următorul cuprins:"Art. 27. - Cuantumul creditului financiar rambursabil fără dobânda se stabileşte conform prezentei legi de către o comisie stabilită prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei."15. Articolul 28 va avea următorul cuprins:"Art. 28. - Hotărârile comisiei de selecţie şi ale comisiei pentru acordarea cuantumului în care se acorda creditul financiar pot fi contestate la Ministerul Culturii şi Cultelor, în termen de 30 de zile de la data emiterii."16. Alineatul (1) al articolului 29 va avea următorul cuprins:"Art. 29. - (1) Selectarea proiectelor pentru distribuţia, difuzarea şi exploatarea filmelor româneşti se face de către o comisie stabilită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei."17. Partea introductivă a alineatului (3) al articolului 31 va avea următorul cuprins:"(3) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei trebuie să suspende sau, după caz, să rezilieze contractele de acordare a creditului financiar în următoarele situaţii:"18. Litera a) a articolului 36 va avea următorul cuprins:"a) proiectele autorilor care ocupa funcţiile de director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, directori ai studiourilor cu capital majoritar de stat, membrii comisiilor de selecţie, precum şi deţinătorii altor funcţii de conducere în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în societăţile ori instituţiile de sub autoritatea, respectiv din subordinea, Ministerului Culturii şi Cultelor;"19. Alineatul (1) al articolului 39 va avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Pentru încurajarea distribuţiei filmului românesc, titularii dreptului de proprietate sau de administrare asupra sălilor şi grădinilor de cinematograf au obligaţia de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu producţii cinematografice româneşti."20. Alineatul (2) al articolului 43 va avea următorul cuprins:"(2) Cuantumul amenzilor contravenţionale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, prin hotărâre a Guvernului." Articolul 25Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă următoarele prevederi:1. art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările ulterioare;2. art. 1, art. 3, art. 5-11, art. 13, art. 15, art. 16 alin. (2), art. 17, art. 18, art. 20 şi art. 21 alin. (1) lit. a)-f) şi h), alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001;3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2002 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea Departamentului pentru comerţ exterior şi promovare economică din structura Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002, aprobată prin Legea nr. 564/2002;4. Hotărârea Guvernului nr. 576/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Politici Economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 14 iunie 2002;5. Hotărârea Guvernului nr. 605/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Politici Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 25 iunie 2002;6. Hotărârea Guvernului nr. 636/2002 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Comerţ Exterior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002. Articolul 26Orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă se modifică în mod corespunzător sau se abrogă, după caz.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

─────────────────

Ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Petru Şerban Mihăilescu

Ministrul muncii,

solidarităţii sociale şi familiei,

Elena Dumitru

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 28 iunie 2003.Nr. 64.-------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru
  • LEGE nr. 170 din 12 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2007 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de carburanţi şi lubrifianţi care vor fi acordate, în mod gratuit, Ministerului Apărării
  • LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
  • LEGE nr. 168 din 12 iulie 2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti
  • LEGE nr. 288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare
  • LEGE nr. 13 din 21 octombrie 1971 privind producerea, folosirea şi controlul calităţii seminţelor şi materialului săditor pentru producţia agricolă vegetala
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 207 din 8 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2018 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 266 din 6 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 17 din 7 august 1990 (*republicată*) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României*)
  • LEGE nr. 219 din 15 noiembrie 2019 pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 300 din 7 iunie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2000 pentru modificarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, precum şi pentru stabilirea unor alte măsuri tranzitorii
  • LEGE nr. 190 din 14 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 58 din 26 martie 2015 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 pentru desemnarea entităţii publice care exercită, în numele statului, calitatea de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş
  • LEGE nr. 152 din 24 iulie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/1997 privind aprobarea anexei A - Document convenit între statele părţi la Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale din Europa din 19 noiembrie 1990 - din Documentul final adoptat cu ocazia primei Conferinţe de evaluare a aplicării Tratatului privind forţele armate convenţionale în Europa, Viena, 15-31 mai 1996
  • LEGE nr. 126 din 12 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 395 din 30 octombrie 2006 pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 367 din 15 septembrie 2004 pentru ratificarea Scrisorii de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans, în valoare de 2 milioane dolari S.U.A., pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", care urmează să fie finanţat printr-un împrumut în valoare de 80 milioane dolari S.U.A., semnată la Bucureşti la 30 iunie 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 12 aprilie 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular
  • LEGE nr. 463 din 12 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 67/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale
  • LEGE nr. 339 din 3 decembrie 2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale
  • LEGE nr. 24 din 10 ianuarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Marelui Ducat de Luxemburg privind schimbul de stagiari, semnat la Luxemburg la 20 iulie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 204 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 390 din 23 decembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 2009
  • LEGE nr. 254 din 27 martie 1941 pentru trecerea proprietăţilor urbane evreesti în patrimoniul Statului şi pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăţi imobiliare urbane sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 25 septembrie 2002 (*republicată*) privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat*)
  • LEGE nr. 32 din 19 mai 1994 privind sponsorizarea
  • LEGE nr. 221 din 29 noiembrie 2011 pentru modificarea alin. (2) al art. 29 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 68 din 19 mai 1999 privind stimularea plăţii obligaţiilor fata de bugetul de stat
  • LEGE nr. 31 din 22 martie 1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase
  • LEGE nr. 327 din 5 decembrie 2013 pentru completarea art. 86 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 53 din 8 iulie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1994 emisă în temeiul Legii nr. 4/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 152 din 10 noiembrie 2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
  • LEGE nr. 240 din 29 noiembrie 2016 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1999 pentru aprobarea participării Ministerului Justiţiei ca membru permanent la Conferinţa Europeană Permanentă de Probaţiune, a art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi de plată a unor contribuţii la organisme internaţionale, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • LEGE nr. 294 din 2 noiembrie 2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 70 din 17 mai 2001 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • LEGE nr. 148 din 27 iunie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 53 din 22 decembrie 1998 cu privire la acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 224 din 31 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 20 din 28 septembrie 1998 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 52 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 251/1971 privind modificarea articolului 23 din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 556 din 17 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 84/2001 privind mandatarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului sa vândă acţiunile Oficiului pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, deţinute de acesta la Societatea Comercială "Şantierul Naval" - S.A. Constanţa, inclusă în proiectul componenta "Privatizarea a 50 de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, grupate în pachete", din cadrul PSAL (Programul pentru Ajustarea Sectorului Privat)
  • LEGE nr. 22 din 9 decembrie 1982 privind aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 165/1982 pentru modificarea articolului 55 alineatul 2 din Legea nr. 57/1968 de organizare şi funcţionare a consiliilor populare
  • LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
  • LEGE nr. 371 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 284 din 14 decembrie 2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 164 din 22 aprilie 2003 pentru ratificarea Protocolului adiţional, semnat la Kiev la 15 martie 2002, la Acordul de cooperare dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Marii Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra la 2 octombrie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 4 noiembrie 2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021