Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 30 aprilie 2004 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 (*actualizată*)privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări(actualizată până la data de 20 noiembrie 2005*)

----------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 30 aprilie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 20 noiembrie 2005, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA nr. 50 din 15 iulie 2004; LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 54 din 15 iunie 2005; LEGEA nr. 325 din 10 noiembrie 2005.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 296 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000 prin care s-a înfiinţat Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a fost abrogată de art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 23 aprilie 2004.Art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 23 aprilie 2004 prevede:"Art. 1 (1) La data de 1 mai 2004 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare îşi schimbă denumirea în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi se reorganizează prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, instituţie care se desfiinţează. (2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare A.V.A.S., este instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în cadrul căreia se preiau şi drepturile, obligaţiile şi atribuţiile Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilite prin actele normative în vigoare în domeniul privatizării, postprivatizării, prin acorduri internaţionale sau alte acte încheiate de către aceasta, conform legii. (3) Organizarea, funcţionarea, numărul de posturi şi sediul A.V.A.S. se aprobă prin hotărâre a Guvernului."Având în vedere faptul că finalizarea privatizării în mod accelerat a societăţilor comerciale care se mai află în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, mai ales a celor cu impact semnificativ în plan economic şi social, precum şi consolidarea unor privatizări, în scopul menţinerii acestor societăţi comerciale în activitate şi fără perturbări sociale majore, servesc interesului public general şi imediat,având în vedere importanţa urgentării punerii în aplicare a noilor prevederi speciale, ceea ce justifică caracterul de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică societăţilor comerciale la care statul este acţionar şi aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului sau societăţilor comerciale privatizate de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, la care se aprobă consolidarea conform prevederilor cap. V. Articolul 2În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) APAPS - Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului;-------------Lit. b) a art. 2 a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. c) creanţe proprii şi credite bugetare gestionate de către APAPS - dividende, fonduri de restructurare şi redresare, credite garantate de către APAPS, împrumuturi pentru plata furnizorilor de utilităţi, precum şi sumele lăsate la privatizare cu titlu gratuit la dispoziţia societăţii comerciale, în situaţia desfiinţării contractelor de privatizare;-------------Lit. d) a art. 2 a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.-------------Lit. e) a art. 2 a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.-------------Lit. f) a art. 2 a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. g) program de conformare - plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului. Capitolul II Metode speciale de privatizare Secţiunea 1 Privatizarea accelerată Articolul 3Privatizarea accelerată este metoda de diminuare a participaţiei statului prin vânzarea acţiunilor societăţii comerciale, prin licitaţie cu strigare, în termen de 10 zile de la publicarea ofertei de vânzare. Articolul 4 (1) Oferta de vânzare va fi precedată de publicarea unui anunţ de vânzare cu cel puţin 10 zile înainte. (2) Anunţul de vânzare va cuprinde societăţile comerciale care vor fi privatizate în condiţiile prezentei secţiuni, datele de identificare ale acestora, obiectul de activitate, numărul de acţiuni şi cota din capitalul social deţinut de stat care se vinde. Articolul 5Oferta de vânzare va cuprinde:- preţul de începere a licitaţiei;- documentele de participare ale ofertanţilor;- taxa de participare;- garanţia de participare;- locul, data şi ora la care se ţine licitaţia. Articolul 6Anunţul şi oferta de vânzare se afişează la sediul APAPS şi se publică în unul sau mai multe cotidiene locale şi naţionale, precum şi în alte mijloace de informare în masă, după caz. Articolul 7 (1) Pentru participarea la licitaţie potenţialii cumpărători depun la sediul APAPS următoarele documente: a) dovada privind depunerea taxei de participare şi a garanţiei de participare; b) împuternicirea acordată persoanei care reprezintă investitorul la licitaţie, dacă este cazul; c) documentele care certifică identitatea şi calitatea investitorului:- pentru persoane juridice române:(i) copii de pe certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, de pe actul constitutiv, actele adiţionale relevante şi de pe certificatul de înregistrare fiscală;(îi) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă română;(iii) declaraţie pe propria răspundere, autentificată la un notar public, privind:- achitarea obligaţiilor fiscale către toţi creditorii bugetari;- faptul că nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment;- faptul că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare;- pentru persoane juridice străine:(i) copie de pe actul de înmatriculare a societăţii comerciale străine;(îi) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă străină;(iii) declaraţie pe propria răspundere că nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment şi în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare;- pentru comercianţi, persoane fizice sau asociaţii familiale: copie de pe actul de identificare şi de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, declaraţie pe propria răspundere privind achitarea obligaţiilor fiscale, precum şi declaraţie pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare;- pentru persoanele fizice române: copie de pe actul de identitate, declaraţie pe propria răspundere privind achitarea obligaţiilor fiscale, precum şi declaraţie pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare;- pentru persoanele fizice străine: copie de pe paşaport, precum şi declaraţie pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.------------Lit. c) a alin. (1) al art. 7 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. (2) Neprezentarea de către potenţialii cumpărători a oricăruia dintre documentele prevăzute la alin. (1) conduce la eliminarea acestora din licitaţie. (3) În cazul în care din conţinutul documentelor prevăzute la alin. (1) nu rezultă îndeplinirea cerinţelor APAPS prevăzute în anunţul de vânzare, comisia de licitaţie poate solicita şi accepta informaţii suplimentare date pe propria răspundere a potenţialilor cumpărători. În cazul în care licitaţia se adjudecă de către un ofertant aflat în această situaţie, încheierea contractului va fi condiţionată de completarea informaţiilor solicitate. Articolul 8Vânzarea se face prin licitaţie deschisă cu strigare, în cursul şedinţei de licitaţie ofertanţii având dreptul să anunţe, prin strigare şi prin ridicarea talonului de participare, un preţ egal sau mai mare ori mai mic decât preţul anunţat de preşedintele comisiei de licitaţie, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Articolul 9 (1) Licitaţia se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 2 ofertanţi acceptaţi. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situaţia în care la licitaţie se prezintă un singur ofertant, procedura de vânzare a acţiunilor se transformă în negociere, numai dacă acesta oferă preţul de pornire publicat în oferta de vânzare. (3) Licitaţia se desfăşoară după regula licitaţiei competitive sau olandeze, respectiv la un preţ în urcare sau în scădere, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, astfel: a) dacă se oferă preţul de pornire a licitaţiei, preşedintele comisiei de licitaţie va creşte preţul cu câte un pas de licitare până când unul dintre ofertanţi acceptă preţul astfel majorat şi nimeni nu oferă un preţ mai mare; b) dacă nici unul dintre ofertanţi nu oferă preţul de pornire a licitaţiei, preşedintele comisiei de licitaţie va scădea preţul cu câte un pas de licitare până când se înregistrează prima ofertă de cumpărare de cel puţin 20% din preţul de pornire. În cazul în care mai mulţi ofertanţi oferă 20% din preţul de pornire, licitaţia va continua după regula licitaţiei competitive prevăzute la lit. a) până la adjudecarea acţiunilor;------------Lit. c) a alin. (3) al art. 9 a fost abrogată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. d) în situaţia în care nici unul dintre ofertanţi nu oferă cel puţin 20% din preţul de pornire, licitaţia se declară închisă. Articolul 10Dacă la şedinţele de licitaţie prevăzute la art. 9 nu se prezintă nici un ofertant, APAPS poate decide organizarea unei noi licitaţii cu strigare sau schimbarea metodei de privatizare. Articolul 11La închiderea licitaţiei/negocierii, preşedintele comisiei de licitaţie anunţă câştigătorul şi se întocmeşte procesul-verbal de licitaţie/negociere. Articolul 12Preţul de ofertă este calculat de APAPS pe baza raportului de evaluare simplificat. În situaţia în care preţul rezultat din raportul de evaluare simplificat are valoare negativă, preţul de ofertă va fi de 20% din valoarea nominală a unei acţiuni. Articolul 13 (1) Plata preţului de vânzare se va face în maximum 15 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni. (2) În situaţia în care cumpărătorul nu achită preţul la termenul prevăzut la alin. (1) plus 15 zile în care acesta datorează penalităţi la nivelul celor percepute pentru întârzierea la plata creanţelor bugetare, contractul de vânzare-cumpărare se desfiinţează de drept. Articolul 14 (1) În situaţia desfiinţării contractelor conform art. 13 alin. (2), APAPS poate încheia contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu ofertantul clasat pe locul 2. (2) În situaţia în care 2 sau mai mulţi ofertanţi s-au clasat pe locul 2, APAPS poate încheia contractul cu ofertantul care a avut numărul de participare la licitaţie cel mai mic. Secţiunea a 2-a Privatizarea prin transferul drepturilor dobândite de APAPS ca urmare a desfiinţării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni Articolul 15Prevederile prezentei secţiuni se aplică societăţilor comerciale la care contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost desfiinţat ca urmare a efectelor pactului comisoriu de gradul IV sau prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi la care APAPS nu s-a reînscris ca acţionar. Articolul 16APAPS poate înstrăina drepturile dobândite în urma desfiinţării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale, potrivit art. 15, prin încheierea unui contract de înstrăinare. Articolul 17APAPS poate formula o ofertă de înstrăinare a drepturilor dobândite ca urmare a desfiinţării acestui contract, prin publicarea unui anunţ într-un cotidian de circulaţie naţională şi în format electronic. Articolul 18Oferta de înstrăinare va cuprinde preţul pachetului de acţiuni vândut, care este egal cu diferenţa dintre preţul prevăzut iniţial în contractul de vânzare-cumpărare şi preţul/restul de preţ, după caz, achitat de către cumpărător în contul acestuia până la desfiinţarea contractului, la care se adaugă dobânda aferentă în situaţia în care preţul se plăteşte în rate. Articolul 19Anunţul de înstrăinare va cuprinde: a) denumirea societăţii comerciale; b) date de identificare; c) numărul de acţiuni care au făcut obiectul contractului desfiinţat şi procentul din capitalul social aferent acestora la momentul înstrăinării; d) data şi ora până la care se vor putea depune ofertele la sediul APAPS; e) alte condiţii stabilite de APAPS. Articolul 20Ofertantul care intenţionează să dobândească drepturile prevăzute la art. 16 trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru ofertanţi de reglementările în vigoare referitoare la achiziţionarea unui pachet de acţiuni deţinut de APAPS în societăţile comerciale cu capital de stat. Articolul 21Ca urmare a publicării ofertei APAPS, ofertantul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 20 poate depune o ofertă de cumpărare în vederea dobândirii drepturilor menţionate la art. 16. Articolul 22APAPS va putea accepta transferul drepturilor prevăzute la art. 16 doar dacă prin oferta de cumpărare sunt îndeplinite condiţiile menţionate în anunţul de înstrăinare. Articolul 23 (1) Plata preţului acţiunilor dobândite se va efectua integral sau în rate pe o perioadă de până la 3 ani, cu un avans de cel puţin 30% din preţ. (2) În situaţia în care plata preţului se face în rate, se va percepe dobândă, iar diferenţa de preţ va fi garantată prin instituirea unei garanţii reale mobiliare asupra întregului pachet de acţiuni. Articolul 24În baza contractului de înstrăinare şi a confirmării de către APAPS a plăţii preţului acţiunilor sau avansului, după caz, dobânditorul se va înscrie ca acţionar al societăţii comerciale. Articolul 25Procedura prevăzută în prezenta secţiune nu este supusă reglementărilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 525/2002. Capitolul III Restructurarea la privatizare a datoriilor societăţii comerciale către creditorii bugetari şi APAPS------------Art. 26 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 27 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. Capitolul IV Dispoziţii speciale privind finalizarea privatizării unor societăţi comerciale Articolul 28 (1) Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a următoarelor creanţe asupra Societăţii Comerciale "Fortus" - S.A. Iaşi, creanţe ce vor fi cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare: a) creanţele bugetare reprezentând contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; b) creanţele bugetare reţinute şi înregistrate de către societatea comercială şi plătibile în numele terţilor, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, reprezentând contribuţia pentru pensia suplimentară, contribuţia individuală pentru asigurările sociale, contribuţia individuală pentru asigurările de şomaj, contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende şi celelalte impozite cu reţinere la sursă, precum şi dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere aferente acestora, datorate şi neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. (2) Acţiunile rezultate în urma conversiei vor fi transferate pe bază de protocol la APAPS pentru a fi vândute la acelaşi preţ pe acţiune şi în aceleaşi condiţii cu acţiunile vândute prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. (3) Sumele încasate de APAPS în urma vânzării vor fi virate bugetelor, după deducerea cheltuielilor aferente privatizării. (4) TVA suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de TVA depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Reflectarea în contabilitate a acestor operaţiuni se efectuează potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Articolul 29Pentru Societatea Comercială "Tractorul UTB" - S.A. Braşov se aprobă scutirea la plată a tuturor sumelor acordate cu titlu de împrumut de către APAPS în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei Guvernului nr. 53/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Tractorul UTB" - S.A. Braşov. Articolul 30 (1) Se scutesc la plată datoriile Societăţii Comerciale "Hart" - S.A. Miercurea-Ciuc, reprezentând creditul acordat de Ministerul Finanţelor Publice potrivit Hotărârii Guvernului nr. 935/1997 privind alocarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului a sumei de 6 miliarde lei pentru finanţarea producţiei de tractoare fabricate de Societatea Comercială "Hart" - S.A. Miercurea-Ciuc, inclusiv majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestuia pentru sumele datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. (2) Se convertesc în acţiuni datoriile societăţii comerciale către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia angajaţilor, datorate la data de 31 decembrie 2002. Capitolul V Consolidări ale unor privatizări efectuate de APAPS Articolul 31Prezentul capitol se aplică societăţilor comerciale privatizate în vederea consolidării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni. Articolul 31^1 (1) Se acordă Societăţii Comerciale "Rostramo" - S.A. Târgu Jiu următoarele înlesniri: a) se scutesc la plată obligaţiile bugetare datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj; b) se scutesc la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente debitelor prevăzute la lit. a), calculate la data emiterii ordinului comun. (2) Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a următoarelor creanţe, ce vor fi cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare: a) creanţele bugetare reprezentând contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; b) creanţele bugetare reţinute şi înregistrate de către societatea comercială şi plătibile în numele terţilor, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, reprezentând contribuţia pentru pensia suplimentară, contribuţia individuală pentru asigurările sociale, contribuţia individuală pentru asigurările de şomaj, contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende şi celelalte impozite cu reţinere la sursă; c) se scutesc la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente debitelor convertite în acţiuni prevăzute la lit. a) şi b), calculate la data realizării conversiei. (3) Acţiunile rezultate în urma conversiei vor fi transferate pe bază de protocol la AVAS pentru a fi vândute cumpărătorului la acelaşi preţ pe acţiune cu cel din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. (4) Sumele încasate de AVAS în urma vânzării vor fi virate bugetelor, după deducerea cheltuielilor aferente privatizării. (5) T.V.A. suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de T.V.A. depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Reflectarea în contabilitate a acestor operaţiuni se efectuează potrivit reglementărilor contabile aplicabile.------------Art. 31^1 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 31^2Se acordă Societăţii Comerciale «BIOSIN» - S.A. Calafat următoarele înlesniri la plată: a) se scutesc la plată obligaţiile bugetare datorate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate la 30 iunie 2004; b) se scutesc la plată dobânzile şi penalităţile aferente debitelor de mai sus, calculate până la data emiterii ordinului comun.------------Art. 31^2 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 31^3 (1) AVAS este mandatată să renunţe la aplicarea pactului comisoriu de grad IV stipulat în cuprinsul contractului de privatizare a Societăţii Comerciale Asigurare Reasigurare «ASTRA» - S.A. Bucureşti, pentru toate obligaţiile ajunse la scadenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Se scutesc la plată penalităţile de întârziere de orice fel aferente tuturor obligaţiilor stipulate în contractul de privatizare a Societăţii Comerciale Asigurare Reasigurare «ASTRA» - S.A. Bucureşti, ajunse la scadenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Scutirea la plată prevăzută la alin. (2) nu exonerează de la îndeplinirea obligaţiei principale.------------Art. 31^3 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.------------Art. 31^4 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 31^5 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. Articolul 31^6Se acordă Societăţii Comerciale «NAVOL» - S.A. Olteniţa următoarele înlesniri la plata obligaţiilor bugetare cuprinse în certificatul de obligaţii bugetare: a) eşalonarea la plată a datoriilor reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorate şi neachitate la 30 iunie 2004, pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie cuprinsă în perioada de eşalonare; b) scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel calculate până la data emiterii ordinului comun.------------Art. 31^6 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 31^7Se acordă Societăţii Comerciale «I.C.P.P.A.M.» - S.A. Baloteşti următoarele înlesniri la plată: a) scutirea la plată a datoriilor reprezentând fonduri de restructurare acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 212/1995privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiară la unele regii autonome şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, Hotărârii Guvernului nr. 81/1997privind scoaterea din rezervele materiale naţionale a cantităţii de 100 mii tone grâu, Hotărârii Guvernului nr. 293/1997privind acordarea unor fonduri în vederea restructurării şi reabilitării patrimoniului genetic la speciile porcine şi păsări, în scopul păstrării capacităţii de relansare a producţiei naţionale de carne de porc, de pasăre şi ouă, Hotărârii Guvernului nr. 685/1997pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 293/1997privind acordarea unor fonduri în vederea restructurării şi reabilitării patrimoniului genetic la speciile porcine şi păsări, în scopul păstrării capacităţii de relansare a producţiei naţionale de carne de porc, de pasăre şi ouă, precum şi Legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, cu modificările ulterioare, şi Legii bugetului de stat pe anul 1994 nr. 36/1994; b) scutirea totală de la plată a tuturor obligaţiilor rezultate din garantarea de către AVAS a creditului acordat de Banca Comercială Română - S.A. în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2001privind garantarea de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a unui credit fără dobândă acordat Societăţii Comerciale «I.C.P.P.A.M.» - S.A. Baloteşti; c) la data scutirii de la plată a obligaţiilor societăţii către AVAS se anulează la plată şi obligaţia AVAS către bugetul consolidat al statului privind încasarea creanţelor proprii, precum şi a creanţelor bugetare gestionate de către AVAS.------------Art. 31^7 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.------------Art. 32 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 33 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 33^1 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 34 a fost abrogat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 35 (1) Se acordă Societăţii Comerciale "Industria Sârmei" - S.A. Câmpia Turzii următoarele înlesniri: a) se scutesc la plată datoriile reprezentând creditele pentru plata furnizorilor de utilităţi, acordate de APAPS în baza Ordonanţei Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare şi de îmbunătăţire a decontărilor în economie; b) se scutesc la plată obligaţiile bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, cu excepţia obligaţiilor bugetare locale, acumulate între data de 1 ianuarie 2003 şi data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; c) se convertesc în acţiuni obligaţiile bugetare restante datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, acumulate între data de 1 ianuarie 2003 şi data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; d) se scutesc la plată dobânzile şi penalităţile de întârziere neachitate, aferente debitelor prevăzute la lit. a)-c), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, prin ordin comun, şi cele calculate după data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor până la data emiterii ordinului comun, prin actul adiţional la ordinul comun. (2) Scutirile prevăzute la alin. (1) se acordă prin act adiţional întocmit la ordinul comun. Articolul 36Se scutesc la plată datoriile Societăţii Comerciale "Mefin" - S.A. Sinaia, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente dividendelor cuvenite APAPS, datorate şi neachitate la data de 31 decembrie 2001, cu diminuarea corespunzătoare a obligaţiei de plată a APAPS către bugetul general consolidat.------------Art. 37 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 38 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 39 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 40 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005.------------Art. 41 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. Capitolul VI Dispoziţii finale------------Art. 42 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2005. Articolul 42^1 (1) Înlesnirile la plata obligaţiilor restante se acordă prin ordin comun al AVAS cu fiecare creditor bugetar şi/sau cu Ministerul Finanţelor Publice, după caz, indiferent de actul normativ în baza căruia s-a realizat privatizarea societăţii comerciale. (2) De la prevederile alin. (1) fac excepţie înlesnirile acordate de autorităţile administraţiei publice locale, care vor fi acordate prin hotărâre a consiliului local.------------Art. 42^1 a fost introdus de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 43 (1) La societăţile comerciale privatizate sumele reprezentând fondurile de restructurare şi redresare acordate în baza unor acte normative, precum şi creditele şi/sau împrumuturile acordate pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale, dividendele şi accesoriile acestora, datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se convertesc în acţiuni ce revin de drept statului. (2) Se convertesc în acţiuni şi dobânzile, penalităţile de întârziere, precum şi alte sume similare, aferente sumelor prevăzute la alin. (1), datorate şi neachitate până la data realizării conversiei. La data conversiei se anulează şi obligaţia AVAS către bugetul de stat. (3) Administratorii societăţilor comerciale privatizate vor convoca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă adunarea generală extraordinară a acţionarilor, având pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1) şi (2). (4) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se va ţine în termen de 5 zile de la convocare. (5) Acţiunile rezultate din conversia prevăzută la alin. (1) şi (2) se vând de către AVAS cu acordarea dreptului de preferinţă cumpărătorului participaţiei statului la capitalul social sau succesorului legal al acestuia. Veniturile rezultate din vânzarea acţiunilor urmează regimul juridic al veniturilor din privatizare. (6) Cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia îşi va exprima opţiunea în termen maxim de 15 zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerţului a majorării capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1) şi (2). (7) În cazul în care cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia nu îşi manifestă dreptul de preferinţă în termenul prevăzut la alin. (6) sau nu acceptă preţul de ofertă, APAPS va putea vinde acţiunile rezultate din conversie prin orice metodă. (8) Operaţiunile prevăzute la alin. (1)-(7) se realizează prin derogare de la prevederile Legii nr. 297/2004privind piaţa de capital.------------Art. 43 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 43^1 (1) Creanţele preluate de AVAS conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2002, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2003privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 557/2003, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2004privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, aprobată prin Legea nr. 358/2004, faţă de societăţile comerciale aflate în proces de privatizare la care AVAS deţine pachetul majoritar de acţiuni ori care s-au privatizat prin vânzarea de către instituţia publică implicată în privatizare sau de către AVAS a pachetului majoritar de acţiuni şi pentru care contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni se află în derulare, se pot converti în acţiuni conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001, republicată, cu modificările ulterioare. (2) În situaţia societăţilor comerciale la care, anterior conversiei prevăzute la alin. (1), AVAS a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, cumpărătorul/succesorul legal al acestuia are drept de preferinţă la cumpărarea acţiunilor rezultate în urma conversiei creanţelor menţionate la alin. (1), la acelaşi preţ pe acţiune cu cel prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. (3) În situaţia în care cumpărătorul/succesorul legal al acestuia nu îşi exercită dreptul de preferinţă prevăzut la alin. (2) în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului, acţiunile rezultate în urma conversiei realizate conform prezentei ordonanţe de urgenţă pot fi vândute prin oricare dintre metodele prevăzute de legislaţia privatizării. (4) În situaţia societăţilor comerciale la care AVAS nu a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni anterior conversiei prevăzute la alin. (1), acţiunile rezultate în urma conversiei creanţelor menţionate la alin. (1) se vor vinde în pachet comun şi la acelaşi preţ pe acţiune cu pachetul de acţiuni deţinut iniţial de AVAS. (5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică şi în cazul creanţelor preluate de AVAS în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 29/2002, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2003şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2004, asupra societăţilor comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului sau altor instituţii implicate în privatizare. (6) Se convertesc în acţiuni creanţele AVAS reprezentând dividende şi daune moratorii, penalităţile şi majorările aferente datorate de societăţile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului. (7) Acţiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la alin. (5) şi (6) se transferă pe bază de protocol de predare-primire, încheiat în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului, Ministerului Economiei şi Comerţului în vederea gestionării şi vânzării acestora în pachet comun şi la acelaşi preţ cu acţiunile deţinute de acesta. (8) Suma încasată în urma vânzării acţiunilor din pachetul comun va fi repartizată în termen de 30 de zile de la încasarea acesteia, după deducerea cheltuielilor efectuate cu privatizarea de către Ministerul Economiei şi Comerţului, proporţional cu valoarea rezultată din vânzare. (9) De la data realizării conversiei creanţelor prevăzute la alin. (6) se anulează obligaţia AVAS de virare la bugetul de stat a eventualelor diferenţe dintre valoarea creanţelor şi valoarea încasată în urma vânzării acţiunilor rezultate din conversie.------------Art. 43^1 a fost introdus de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 44Studiile de evaluare sau expertiză elaborate în cadrul procesului de privatizare, postprivatizare sau lichidare voluntară pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul APAPS se realizează de către un evaluator autorizat, persoană fizică sau juridică română sau străină, care va fi angajat direct de către APAPS sau de către societatea comercială, dintre evaluatorii agreaţi de APAPS, pe bază de selecţie de oferte. Articolul 45 (1) Societăţile comerciale cu capital majoritar de stat care nu au depus timp de 3 ani consecutiv situaţii financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la registrul comerţului ori care şi-au încetat activitatea se dizolvă de drept şi se radiază din registrul comerţului la solicitarea APAPS, în calitate de acţionar majoritar. (2) Bunurile rămase după radierea prevăzută la alin. (1) se vând direct de către APAPS prin una dintre metodele prevăzute de legislaţia în materia privatizării, veniturile obţinute astfel fiind considerate venituri din privatizare. Transferul dreptului de proprietate al acestor bunuri din patrimoniul societăţii comerciale către APAPS nu este supus taxei pe valoarea adăugată. (3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) se aplică numai societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat care nu au creditori comerciali privaţi, care să poată să îşi valorifice creanţele în condiţiile legii. Articolul 46Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se vor acorda cu respectarea prevederilor legale în vigoare în materia concurenţei şi ajutorului de stat. Articolul 47 (1) Pe perioada derulării înlesnirilor la plată acordate societăţilor comerciale prin ordin comun, potrivit prevederilor Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă aplicarea oricăror măsuri de executare silită începute de către instituţia publică implicată asupra societăţii comerciale şi nu se va face nici un demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri. (2) Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au acordat înlesnirile prevăzute în ordinul comun atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite. Articolul 48 (1) În scopul îndeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul României, pentru un termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă judecarea tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare, precum şi orice procedură de executare silită, îndreptate împotriva următoarelor societăţi comerciale:- Societatea Comercială "CUG" - S.A. Cluj-Napoca;- Societatea Comercială "Turnu" - S.A. Turnu Măgurele;- Societatea Comercială "Brafor" - S.A. Braşov;- Societatea Comercială "Ampelum" - S.A. Zlatna;- Societatea Comercială "Autotransport" - S.A. Braşov;- Societatea Comercială "IAIFO" - S.A. Zalău;- Societatea Comercială "Energoreparaţii" - S.A. Bucureşti;- Societatea Comercială "Rocar" - S.A. Bucureşti;- Societatea Comercială "CMB" - S.A. Bocşa;- Societatea Comercială "Foraje Sonde" - S.A. Târgu Cărbuneşti;- Societatea Comercială "SINCAR" - S.A. Brăila. (2) Suspendarea prevăzută la alin. (1) durează până la finalizarea procedurilor de dizolvare şi lichidare voluntară prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de data de 31 decembrie 2005.--------------Art. 48 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 325 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.021 din 17 noiembrie 2005. Articolul 49 (1) Societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate după 1 decembrie 2001 şi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi la care în dosarele de prezentare în vederea privatizării nu a fost prevăzută posibilitatea acordării de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare şi/sau a creanţelor proprii faţă de aceste societăţi comerciale, beneficiază de înlesnirile la plată prevăzute în: a) contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni; sau b) în actele normative care prevedeau acordarea de înlesniri, în vigoare la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. (2) La solicitarea APAPS, creditorii bugetari şi/sau APAPS, după caz, vor acorda înlesnirile la plată prevăzute în contracte sau cele prevăzute în actele normative în vigoare la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. (3) Societăţile comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi la care în contractele de privatizare deja încheiate sunt cuprinse prevederi referitoare la acordarea de înlesniri la plată, datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, vor beneficia de emiterea ordinelor comune pentru acordarea înlesnirilor prevăzute în contract.------------Art. 49 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 50Metodele speciale de privatizare şi măsurile de restructurare la privatizare a datoriilor societăţilor comerciale către creditorii bugetari şi APAPS, prevăzute în cap. II şi III, precum şi la art. 39-42 şi la art. 44-47, se pot aplica şi de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale a căror listă se va aproba prin hotărâre a Guvernului. Articolul 50^1 (1) În scopul măririi şanselor de privatizare, indiferent de metoda de privatizare aleasă, comisia de negociere/licitaţie va putea solicita şi accepta completări şi precizări la documentele depuse de ofertanţi în cadrul procesului de privatizare, precum şi prezentarea ulterioară a acestora în forma prevăzută de dispoziţiile legale în materia privatizării sau de dosarul de prezentare. (2) În cazul neprezentării de către ofertanţi a oricăruia dintre documentele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi/sau solicitate de către comisia de negociere/licitaţie conform alin. (1), după caz, precum şi în situaţia în care din conţinutul acestor documente nu rezultă îndeplinirea cerinţelor AVAS, potenţialii cumpărători vor fi eliminaţi. (3) Nu vor putea participa la procesul de privatizare persoanele fizice sau juridice, române ori străine care se regăsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, republicată, cu modificările ulterioare.------------Art. 50^1 a fost introdus de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 51Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu celelalte dispoziţii legale în materia privatizării, în măsura în care acestea nu sunt contrare dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 52Ordonanţa Guvernului nr. 72/2002 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale "Şantierul Naval" - S.A. Constanţa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 33/2003, se completează după cum urmează:1. La articolul 3 se introduc alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:"(3) Eşalonarea la plată a obligaţiilor bugetare restante prevăzute la alin. (2) se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari şi al APAPS, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Se scutesc la plată majorările de întârziere, dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la alin. (2), calculate până la data emiterii ordinului comun."2. După articolul 11 se introduce un articol nou, articolul 11^1, cu următorul cuprins:"Art. 11^1. - Se scutesc la plată majorările de întârziere, dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente creanţelor care fac obiectul conversiei prevăzute la art. 3-5, datorate de la data finalizării privatizării până la data realizării conversiei, precum şi orice alte accesorii aferente creanţelor bugetare achitate de societatea comercială, datorate şi calculate la data finalizării privatizării." Articolul 53Ordonanţa Guvernului nr. 45/2004pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflate în dificultate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 361/2004, se modifică şi se completează astfel:1. La articolul 1 alineatul (1), literele a) şi c) vor avea următorul cuprins:«a) scutirea la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi credite şi garanţii acordate de creditorii bugetari;................................................................. c) scutirea la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003 către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi cele reprezentând creanţele proprii şi cele provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administraţiei publice locale, ce pot fi acordate de consiliul local prin hotărâre.»2. După articolul 1 se introduce articolul 1^1 cu următorul cuprins:«Art. 1^1. - (1) Obligaţiile bugetare datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului comun de natura celor prevăzute la art. 1 şi care nu fac obiectul înlesnirilor la plată se eşalonează la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare, prin emiterea unui act adiţional la ordinul comun. (2) Se scutesc la plată prin actul adiţional la ordinul comun dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente obligaţiilor ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1), calculate până la data emiterii ordinului comun.»3. Articolul 2 se abrogă.4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:«Art. 5. - Se acordă Societăţii Comerciale "Rodipet" - S.A. Bucureşti următoarele înlesniri la plată: a) stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor bugetare neachitate de societate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, precum şi a celorlalte venituri reprezentând totalitatea creanţelor proprii şi a celor provenite din credite gestionate de APAPS, cu excepţia celor prevăzute la art. 18 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care prin ordin comun al APAPS şi al instituţiilor bugetare creditoare, emis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, inclusă în perioada de eşalonare; b) stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", datorate şi neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; c) scutirea de la plată a dobânzilor, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b), calculate până la data realizării conversiilor şi neachitate; d) scutirea de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate; e) scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii ordinului comun şi neachitate.»5. După articolul 8 se introduc articolele 8^1-8^5 cu următorul cuprins:«Art. 8^1. - Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998privind regimul concesiunilor, terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate puncte de vânzare ale Societăţii Comerciale "Rodipet" - S.A. Bucureşti, cu excepţia celor din municipiul Bucureşti, se atribuie acesteia printr-un contract de concesiune, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.Art. 8^2. - Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau a unui caiet de sarcini şi fără o formă de publicitate, prin negociere directă între cedent şi societatea comercială, excepţie făcând situaţiile în care planul de urbanism general, aprobat de autorităţile locale, impune schimbarea locaţiei cu una identică ca suprafaţă şi aşezare comercială.Art. 8^3. - Contractul de concesiune se încheie pe o durată de maximum 49 de ani, cu prelungirea de drept pe o durată de 24 de ani şi 6 luni în situaţia în care Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti continuă exploatarea terenului concesionat pentru realizarea scopului iniţial.Art. 8^4. - Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti beneficiază de atribuirea directă printr-un contract de concesiune a terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor din municipiul Bucureşti, pe care vor fi amplasate punctele de vânzare realizate pentru îndeplinirea programului de investiţii asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.Art. 8^5. - Concesiunea, potrivit prezentei ordonanţe, are ca obiect exclusiv utilizarea de către Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti a terenurilor pentru amplasarea punctelor de vânzare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate şi nu poate fi extinsă la alte activităţi.------------Art. 53 a fost introdus de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 54Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2003privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale "Roman" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică astfel:- Articolul 23 va avea următorul cuprins:«Art. 23. - Toate societăţile comerciale din portofoliul APAPS care au semnat, până la sfârşitul anului 2003, contractul de privatizare cu un proiect de parc industrial vor beneficia de facilităţile prevăzute la cap. II».------------Art. 54 a fost introdus de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004. Articolul 55Înlesnirile la plată se acordă prin ordin comun al creditorului bugetar cu AVAS şi/sau Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de actul normativ prin care acestea au fost acordate. Pentru datoriile restante la bugetul administraţiei publice locale, înlesnirile vor fi acordate prin hotărâre a consiliului local.------------Art. 55 a fost introdus de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:────────────────Preşedintele Autorităţiipentru Privatizareşi Administrarea Participaţiilor Statului,Ovidiu Tiberiu MuşetescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tănăsescup. Ministrul de stat,ministrul economiei şi comerţului,Iulian Iancu,secretar de statBucureşti, 29 aprilie 2004.Nr. 26.__________

Noutăți

  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 102 din 29 august 2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea unor măsuri privind operarea unei aeronave aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne
  • LEGE nr. 232 din 2 august 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
  • LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
  • LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 29 decembrie 2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule
  • LEGE nr. 257 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 21 decembrie 2011 pentru aprobarea unor măsuri cu privire la vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute de Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, precum şi a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice
  • LEGE nr. 291 din 2 noiembrie 2007 (*republicată*) privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 207 din 29 decembrie 1999 privind înfiinţarea şi organizarea Ministerului Funcţiei Publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 24 iunie 2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public
  • LEGE nr. 13 din 4 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2011 pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
  • LEGE nr. 37 din 28 februarie 1948 pentru ratificarea tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala între Republica Populară Română şi Republica Ungara, semnat la Budapesta la 24 Ianuarie 1948
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 29 decembrie 2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
  • LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 5 mai 2000 privind comasarea Agenţiei Române de Dezvoltare şi a Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii cu Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 31 martie 2005 pentru abrogarea art. 31 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 106 din 2 decembrie 2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 202 din 22 mai 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 30 mai 2002 pentru completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • LEGE nr. 55 din 19 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/1999 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 29 iulie 1999
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • LEGE nr. 74 din 16 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/1999 privind prelungirea termenului prevăzut la art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
  • LEGE nr. 39 din 9 martie 2010 pentru acceptarea amendamentului la Statutul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare propus prin Rezoluţia nr. 596 din 30 ianuarie 2009, aprobată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 52 din 22 decembrie 1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele măsuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 24 septembrie 2008 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unele centrale electrice şi termice aflate în coordonarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2007 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Bucureşti - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Galaţi - S.A., Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO", Societatea Comercială "Complexul Energetic Rovinari" - S.A., Societatea Comercială "Complexul Energetic Turceni" - S.A., Societatea Comercială "Complexul Energetic Craiova" - S.A. şi pentru centralele termice şi e
  • LEGE nr. 139 din 24 iulie 2000 (*republicată*) privind activitatea de meteorologie*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
  • LEGE nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România
  • LEGE nr. 16 din 10 ianuarie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2000 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 16 noiembrie 2004 pentru completarea Codului penal
  • CODUL MUNCII din 23 noiembrie 1972 cu modificări până în august 2001
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 458 din 12 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 27 august 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 230 din 23 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind readmisia cetăţenilor proprii şi a altor persoane, semnat la Bucureşti la 10 decembrie 2001
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 142 din 21 octombrie 2014 pentru instituirea Zilei Limbii Slovace
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 13 decembrie 2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • LEGE nr. 640 din 16 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 208/1999 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local
  • LEGE nr. 120 din 29 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat
  • LEGE nr. 113 din 7 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 140 din 25 octombrie 2001 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 5 din 8 martie 1993 privind ratificarea Acordului dintre România şi Statul Kuwait pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, semnat la Kuwait-City la 25 iulie 1992
  • LEGE nr. 208 din 15 decembrie 1997 privind cantinele de ajutor social
  • LEGE nr. 455 din 1 noiembrie 2004 pentru acceptarea amendamentelor la Acordul european asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională (AGR), încheiat la Geneva la 15 noiembrie 1975
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 13 din 7 iulie 1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România
  • LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicata*) CODUL FAMILIEI
  • LEGE nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 3 martie 2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese
  • LEGE nr. 203 din 21 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020